Revista Presei Maghiare

Nr. 01 / 01.01 – 15.01.2011

Ţinutul Secuiesc este în pericol şi astăzi

Tragerea învăţămintelor a fost ceea ce a caracterizat discursurile festive rostite cu ocazia comemorării a 247 de ani de la Siculicidium. Comemorarea organizată vineri în memoria masacrului de la Siculeni, în afară de localnici, a fost onorată cu prezenţa de politicieni de rang înalt, respectiv de reprezentanţii mai multor localităţi din Ţinutul Secuiesc. O pată de culoare a fost reprezentată de prezenţa la eveniment a husarilor din Ozun şi Ghidfalău, respectiv membrii Asociaţiei Pro Casa din Pustiana, veniţi în costume populare.

Comuna Siculeni s-a îmbrăcat pentru o zi în culorile roşu – alb – verde, vineri, la cele mai multe porţi flutura drapelul naţional. Comemorarea organizată pentru aniversarea evenimentelor tragice a început cu o slujbă festivă la biserica Inima lui Isus, după care a urmat spectacolul susţinut de elevii Scolii Generale Zold Peter. După aceea, participanţii mergând la monumentul Siculicidium, au elogiat memoria eroilor.

Ştiau că, capitularea va avea drept rezultat pierderea identităţii lor proprii, încetarea drepturilor lor. Au simţit că, strategia de înfiinţare a grănicerilor de către domnia austriacă va conduce la exploatarea secuimii, lucru ce putea fi împiedicat doar printr-un protest comun – a spus în legătură cu evenimentele de atunci Szentes Csaba, primarul comunei. Primarul comunei Siculeni a subliniat că, şi secuii de astăzi trebuie să se confrunte cu o situaţie asemănătoare, deoarece şi astăzi există încercări care pun în pericol existenţa întregului Ţinut Secuiesc. Trebuie să ştim că, bazându-ne unii pe ceilalţi, valorificând voinţa noastră comună, urmând exemplul strămoşilor noştri, putem să ne păstrăm tradiţiile, să ne apărăm drepturile. Nu este întâmplător faptul că, astăzi aici, nu doar populaţia din Siculeni, ci şi reprezentanţii mai multor localităţi din Ţinutul Secuiesc îşi pleacă capul în faţa memoriei victimelor de la 7 ianuarie 1764 – a spus edilul comunei. Conform lui Kelemen Hunor, ministrul culturii din guvernul român, ceea ce s-a întâmplat la Siculeni în 1764 nu poate fi numită drept o luptă între părţi egale, o bătălie, ci a fost un genocid, o crimă în masă, care are două învăţăminte: mai întâi, faptul că nu este permis să încheiem nici un fel de compromis pentru libertatea, valorile noastre, identitatea noastră, în al doilea rând, faptul că, nu trebuie să ne confruntăm niciodată între noi. Nu este permis să cedăm în faţă acelor forţe care, întotdeauna, încearcă să incite maghiarul împotriva maghiarului, secui împotriva secuiului, încearcă să îi incite unii împotriva altora pe membrii comunităţii – a declarat politicianul. Următorul orator, Balogh Gyorgy, consulul Consulatului General al Republicii Ungare la Miercurea Ciuc, a spus că, mare rezultat al masacrului de la Siculeni este faptul că, faţă de porunca dată pentru distrugerea naţiunii, secuii au rostit acel cuvânt care, chiar şi învins, înfrânge orice armă. Au spus cuvântul nu. Lăudaţii fie cei care, cu cuvântul nu, au rupt cerul gri şi rece de deasupra Siculeniului, în ianuarie 1764. Sângele lor nevinovat să fie o binecuvântare asupra naţiunii noastre ce se reuneşte – a spus consulul. La festivitate au rostit discursuri senatorul Gyerko Laszlo, respectiv Lokodi Emoke, preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Tamas Sandor, preşedintele Consiliului Judeţean Covasna şi Borboly Csaba, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, apoi cei prezenţi au depus coroane. In continuarea zilei, participanţii s-au deplasat la Şcoala Generală Zold Peter, unde au vizitat expoziţia itinerantă Revoluţie şi luptă pentru libertate 1848-1849.

Sursa: cotidianul Csiki Hirlap, nr.5 din 10.01.2011

Societatea secuiască / De ce este importantă cunoaşterea numărului secuilor

Semnatarul acestor rânduri consideră că în baza cercetărilor anterioare nu s-a realizat o analiză comparativă privind reconstrucţia etnografică şi tocmai din această cauză, acest studiu are un caracter de pionierat. () Bineînţeles că nu considerăm finalizat procesul cercetării.

Se ştie că în perioada recensămintelor din România, problema era ca un nod gordian deoarece în formularele tipărite pentru recensământ, secuii figurează maghiari sau secui. Mulţi nu ştiu că nu a avut niciodată o însemnătate atât de mare ca acum ideea că Pământul Secuiesc are o limbă şi o cultură maghiară (), mai ales dacă ne referim la viitorul recensământ din România.

In opinia mea, această problemă trebuie aprofundată temeinic, pentru ca recensământul să oglindească realitatea şi să aibă un efect pozitiv asupra evoluţiei destinului secuilor. Se pare că problema este una foarte simplă: fiecare să decidă, potrivit propriei sale voinţe, de ce naţionalitate se declară. Este vorba despre un drept fundamental în care nimeni nu se poate implica. Fiecare maghiar de pe Pământul Secuiesc, cu limba şi cultura maghiare, trebuie să ştie că puterea română este interesată în mod tradiţional ca în statistici să figureze cât mai puţini maghiari. Ca o concluzie a acestui fapt, cu ocazia recensămintelor anterioare, secuii – urmându-şi instinctul de apărare -, s-au declarat maghiari şi nu secui. In momentul de faţă, când lupta pentru dreptul autoguvernării secuieşti este din ce în ce mai extinsă, ar fi important ca numărul secuilor să fie evidenţiat şi în cadrul recensământului oficial. Este clar că la recensământul care urmează să aibă loc în perioada 22-31 octombrie 2011, secuii trebuie prezentaţi ca secui – conform realităţii istorice -, deoarece acest aspect ar putea fi un argument important în privinţa susţinerii, din punct de vedere demografic, a legitimităţii pretenţiei la autonomia secuiască. In cazul în care în perioada următoare nu se va forma un punct de vedere unitar în această problemă, o parte din secui vor figura ca maghiari, iar cealaltă parte, ca secui, ceea ce ar putea avea o consecinţă nocivă. () S-ar putea crea o situaţie-capcană de care s-ar putea folosi excelent propaganda care luptă împotriva autonomiei teritoriale a Pământului Secuiesc. Concluzia este următoarea: pe Pământul Secuiesc, fiecare persoană trebuie să se declare secui sau maghiar, deoarece doar astfel poate fi evitat cercul vicios care poate conduce nu numai la neînţelegeri, ci care îi poate dăuna şi succesului luptei pentru obţinerea autonomiei. Să nu uităm că mai avem timp să conştientizăm această problemă, iar această activitate poate fi realizată independent de interesele de partid şi prin implicarea mass media.

Să nu uităm nici un moment că naţionaliştii români se folosesc şi de aceste statistici, ca de o armă, în lupta împotriva autonomiei teritoriale. Exemple bune în acest sens: falsificările sau dezinformările cu caracter demografic făcute de elita naţionalistă de pe Pământul Secuiesc. Atunci când este vorba despre Pământul Secuiesc autonom, se pomeneşte de procentul demografic şi de numărul românilor din cele trei judeţe, iar prin invocarea acestor aspecte este pusă sub semnul întrebării legitimitatea utilizării limbii maghiare de către Pământul Secuiesc vechi de 800 de ani. Se folosesc de lipsa generală de informare. Prin intermediul unor dezinformări () se dublează procentul demografic al românilor de pe Pământul Secuiesc, deoarece ştiu foarte bine că cele trei judeţe nu sunt identice cu Pământul Secuiesc istoric. In timp ce în cele două judeţe şi jumătate, adică pe Pământul Secuiesc istoric, procentul românilor abia trece de 20%, numărul locuitorilor români din regiunile nesecuieşti din judeţul Mureş poate fi dublat, iar cu acest lucru sunt alarmaţi oamenii împotriva autoguvernării poporului secui. Din când în când, în presă sunt lansate absurdităţi legate de cele câteva sute de secuii care figurează în recensămintele româneşti, spunându-se că aceşti câţiva oameni solicită pe nedrept autonomia, dat fiind faptul că revendicarea în cauză nu poate fi susţinută prin date demografice.

Să nu uităm că aspectul demografic nu este de neglijat atunci când vine vorba de drepturi comunitare. Tocmai din această cauză este nevoie de cunoaşterea şi prezentarea istoriei demografice a Pământului Secuiesc.

Sursa: cotidianul Haromszek, nr.6187 din 15.01.2011, autor Kadar Gyula

Ordine ale vitejilor

Ordinul maghiar al vitejilor a fost înfiinţat în 1920, de viteazul Horthy Miklos, guvernatorul Ungariei. Horthy a fost căpitanul ordinului până în februarie 1957. Au fost învestite în ordinul de viteaz persoanele care au comis fapte eroice în diferite lupte sau au excelat în slujirea poporului maghiar. După al doilea război mondial, funcţionarea ordinului a devenit imposibilă, membrii au fost persecutaţi. In 1947, folosirea titulaturii a fost interzisă, însă nu s-a reuşit desfiinţarea definitivă a formaţiunii. In reînvierea Ordinului Vitejilor a jucat un rol important emigraţia maghiară, în special linia maghiară a dinastiei habsburgice. In 1962, Comisia Permanentă Internaţională a Ordinelor Cavalereşti a recunoscut existenţa Ordinului maghiar al Vitejilor. In Ungaria, ordinul a fost recunoscut oficial în 1992, an în care Ordinul Vitejilor reînviat a fost înregistrat şi oficial .

Din păcate, divizarea este aspectul dominant în situaţia actuală. Această divizare mă îngrijorează, însă mă consolez cu faptul că aceasta nu este un blestem maghiar, ci un simptom caracteristic lumii de azi şi sper că, într-o bună zi, unitatea se va restabili. Susţin şi cred ferm că există o soluţie pentru depăşirea situaţiei actuale, pentru că ruperea în cinci părţi nu corespunde legii. Organizaţiile actuale funcţionează legal sub forma unor asociaţii sau fundaţii. Fiecare organizaţie consideră că ei i se cuvine continuitatea juridică. Însă, pentru restabilirea legitimităţii, a unităţii ordinului, e nevoie de unificarea Ordinului Vitejilor (I-II), recunoscut la nivel internaţional, cu organizaţia înfiinţată în 2004 (IV) şi formaţiunea constituită în 2008 (V).

Vă prezent pe scurt ordinele vitejilor care funcţionează în prezent.

I. Ordinul Vitejilor

După moartea lui Horthy Miklos, căpitani ai ordinului au fost: viteazul Habsburg Iosif Agost, mareşal al trupelor terestre, viteazul Kisbarnaki Farkas Ferenc, general de armată .

Ordinul Transilvănean al Vitejilor a fost înfiinţat în 1998, de Bereczky Arpad, acesta ocupând funcţia de căpitan naţional al ordinului până în anul 2008. Intre anii 2001-2004, viteazul dr. Szots Daniel, căpitanul de onoare al Ordinului Transilvănean al Vitejilor, a ocupat funcţia de căpitan scăunal al regiunii Trei Scaune, iar între anii 2004-2008, a îndeplinit funcţia de căpitan.

II. Ordinul Vitejilor

Acest ordin a fost constituit în 1920, funcţionarea acestuia fiind interzisă în 1945. A fost înregistrat juridic în 1992, fiind rebotezat cu numele Ordinul Vitejilor în 1995. Căpitanul din Transilvania al ordinului este viteazul dr. Szekely Zsolt, căpitani scăunali din judeţul Covasna sunt: v. Barabas Ferenc şi v. Koch Elod. Locotenenţi din ordinul vitejilor: Petke Julianna din Ilieni, v. Kanyo Albert, v. Ferenc Botond, v. Petke Zoltan din Ilieni, v. Szabo Lajos, v. Albert Almos, v. Demeter Janos. Plutonieri ai ordinului: v. Molnar Jozsef, v. Csobotar Istvan, v. Nyaguly Vilmos, v. Szebeni Tunde, v. Vasarhelyi Gabor Jozsef. Publicaţia proprie: Vitezek Lapja.

III. Ordinul Cavaleresc al Vitejilor din 56

Înfiinţarea acestuia a avut loc în 1992, la Budapesta. Funcţia de căpitan este ocupată de viteazul Holl Ferenc. Căpitanul din Transilvania este v. Salamon Laszlo. Membri ai conducerii: v. Puskas Attila, v. Jancso Csaba-Levente şi v. Rozsa Jozsef – au participat în revoluţia din 1956.

IV. Ordinul Cavaleresc Istoric al Vitejilor

A fost înfiinţat în 2004, fiind înregistrat oficial în 2006, la Budapesta, iar în 2007, la Miercurea Ciuc. Conducătorul formaţiunii este v. Hunyadi Laszlo. Căpitanul Transilvaniei este v. Lazar Elemer. V. Benko Emoke este căpitanul scăunal din scaunul Brăduţ-Micloşoara, iar v. Erdely Bela este căpitanul scăunal din Covasna. Titlul publicaţiei redactate: Vitezi Tajekoztato.

V. Ordinul Vitejilor din Bazinul-Carpatic

A fost constituit în 2008, în localitatea ungară Kenderes. Conducătorul ordinului este viteazul Vad Laszlo. Căpitanul transilvănean este v. Pasztori Tibor Endre. Funcţia de căpitan scăunal al judeţului Covasna e îndeplinită de v. Csaky Erno.

Publicaţia lunară: Tortenelmi magazin (Covasna), nr.1 – ianuarie 2011, pag.20,21

Titlul: Secolul al X-lea este secolul maghiarilor

Semnează: Kadar Gyula

In Bazinul Carpatic, maghiarii descălecători au întâlnit o populaţie – cu un efectiv destul de însemnat – vorbitoare de limbă maghiară, ai cărei membri s-au stabilit pe acest teritoriu în jurul anilor 670. Denumirile maghiare ale aşezărilor întemeiate în era de dinaintea descălecării indică existenţa acestui grup etnic care a utilizat limba maghiară. In afara maghiarilor, descălecătorii au întâlnit şi bulgari, moravi, franci şi avari. In unele regiuni, grupurile etnice slave şi-au păstrat identitatea timp de câteva secole, pentru că maghiarii nu au modificat cadrul de organizare a localnicilor.

Maghiarii descălecători au pus accent pe organizarea apărării. In interesul intensificării apărării, ei s-au folosit de barajele naturale şi artificiale. Baza marilor victorii maghiare a constituit-o infanteria, tehnica tragerii cu arcul şi colaborarea eficientă a unităţilor militare mai mici.

Expediţiile militare maghiare nu au fost cu nimic mai condamnabile decât cele organizate de vikingii sau arabii. Toată lumea citeşte cu stupefacţie despre curajul de care au dat dovadă vikingii sau arabii, despre maniera lor de luptă. Istoriografia maghiară şi educaţia şcolară încearcă să treacă sub tăcere marile realizări militare ale maghiarilor din perioada respectivă. Un serial istoric difuzat în 2002, de postul ungar de televiziune, pur şi simplu a ignorat prezentarea evenimentelor din secolul al X-lea.      Cele mai multe volume istorice prezintă doar marile înfrângeri suferite de oştirile maghiare. Mai nou, putem auzi, de exemplu, şi de lupta glorioasă din 907 de la Bratislava, unde oastea maghiară au nimicit armata unificată a Europei.

Putem afirma fără nici o exagerare că, în Europa din secolul al X-lea, maghiarimea a dispus de armata cea mai bine instruită.

In secolul al X-lea, a fost întemeiat oraşul Alba Iulia care ulterior a devenit centrul voievodatului, adică principatului transilvănean. Apariţia românilor în Transilvania poate fi dovedită de la mijlocul secolului al XIII-lea. Denumirea oraşului Alba Iulia românii o preiau de la bulgaro-slavi, localitatea fiind pomenită de ei pe numele slav Beograd.

Sursa: publicaţia lunară Tortenelmi magazin, nr.1 din ianuarie 2011, autor Dr. Szots Daniel

Prezentare de carte / Pe urmele simbolurilor secuieşti

Nu demult mi-a fost înmânat volumul de studii cu titlul de mai sus, frumos ilustrat. Publicaţia a fost redactată cu sprijinul Consiliului Judeţean Harghita şi al Fundaţiei Centrul Surselor de Păstrare a Tradiţiilor pentru Zetea din judeţul Harghita.

Pe prima copertă figurează a stemă secuiască, în forma în care apăruse pe altarul din secolul al XVI-lea din Cioboteni. Pe ultima copertă se află o stemă secuiască ce poate fi regăsită pe o frescă din biserica din Daia. Volumul a fost întocmit de Mihaly Janos, proiectul coperţii a fost realizat de Kolumban Zsuzsanna. Volumul redactat de Editura Tipographic poate fi considerat o publicaţie deschizătoare de drumuri, având în vedere că, pe vremea dictaturii, heraldica, în calitate de ramură distinctă a ştiinţei, era pe planul al doilea.

De fapt, este vorba despre un volum comun întocmit de patru cercetători ştiinţifici. Volumul de studii cu mai mulţi semnatari are o structură unitară, tematicile abordate se îmbină perfect. Volumul satisface anumite pretenţii, una din acestea fiind dorinţa poporului secui de a se reprezenta. In cadrul numeroaselor manifestări festive organizate în ultimii 20 de ani , arborarea drapelului secuiesc alături de cel ungar a devenit un obicei. Insă, din păcate, e foarte mic numărul localităţilor care dispun de o stemă şi un drapel care corespund cerinţelor heraldicii. E clar că stemele trebuie proiectate doar în baza unor cunoştinţe temeinice în domeniul heraldicii. Există tradiţii, criterii seculare de care trebuie să ţinem cont.

Potrivit lui Mihaly Janos, volumul de studii urmăreşte următoarele obiective: Suntem conştienţi de faptul că munca noastră va aduce rezultate dacă se va reuşi întemeierea Pământului Secuiesc – puternic din punct de vedere economic – la care am visat cu toţii, înfăptuirea Pământului Secuiesc care să reprezinte refugiul sigur al generaţiei viitoare. Merită să muncim şi să cercetăm doar dacă avem încrederea că vor exista mereu persoane care să ne înalţe simbolurile.

Semnatarul primului studiu este Pal-Antal Sandor, academicianul care a elaborat 18 de volume şi 230 de studii. El scrie despre pecetele cu stemă ale autorităţilor locale secuieşti, înainte de 1848. Zepeczaner Jeno, muzeolog şi istoric – cercetător al Pământului Secuiesc dintre secolele al XVII-XIX-lea – ni-l prezintă pe specialistul în heraldică, Orban Balazs. Istoricul Mihaly Janos, referentul de specialitate de la Centrul Surselor de Păstrare a Tradiţiilor din judeţul Harghita, reflectă asupra urmelor din scaunul Odorhei ale stemei secuieşti de odinioară. Materialul de bază al volumului – jumătate din cele opt lucrări inserate – a fost asigurat de heraldicianul Szekeres Attila Istvan, redactor al cotidianului Haromszek. Lucrările sale publicate pe această tematică: Diferite tipuri ale stemelor administrative, cu exemple de pe Pământul Secuiesc, Stema oraşului Sfântu Gheorghe, Stema oraşului Târgu Secuiesc şi Calea stemei de la elaborarea proiectului până la adoptare.

De ce este important să cunoaştem temeinic istoria poporului nostru, precum şi fiecare detaliu privind elaborarea proiectului unei steme? In mijlocul României, un secui nu-şi poate permite să elaboreze proiectul unei steme fără a se pregăti temeinic, dat fiind faptul că o denumire cum este şi cea a Pământului Secuiesc ar putea provoca criză de mâine, pentru că, pe parcursul mileniilor, poporul secui în zadar şi-a trăit viaţa ca un popor separat, şi-a dus fără niciun rost lupta sa milenară pentru libertate, nu poate dispune nici măcar de protecţia suveranităţii limitate a autonomiei.        In această regiune istorică cu o pondere a secuimii de 76%, şi utilizarea bine documentată a simbolurilor provoacă un acces de mânie. Conţinutul acestui volum prezintă importanţă pentru noi şi din acest punct de vedere. Noi, cetăţenii de rangul al doilea, putem spera în validarea simbolurilor noastre tradiţionale doar dacă dispunem de un volum de cunoştinţe temeinice. Doar în posesia unor cunoştinţe profesionale de nivel înalt ne putem proclama şi apăra dreptatea. Ne putem prezenta în public doar cu proiecte bine documentate ale stemelor. In munca noastră ne ajută lucrările obiective, clare, elaborate de Szekeres Attila, lucrări care ne conduc în lumea elaborării stemelor administrative .

Această publicaţie poate fi apreciată, fără nici o exagerare, drept biblia simbolurilor, heraldicii secuieşti, doar cu ajutorul ei ne putem apuca de realizarea proiectelor unor steme de pe Pământul Secuiesc.

Sursa: publicaţia lunară Tortenelmi magazin, nr.1 din ianuarie 2011, autor Kadar Gyula

Totul în limba maghiară? In ce fel?

A fost, în sfârşit, legiferată norma juridică autointitulată adevărata reformă a învăţământului din România. Pentru noi, Funeriu lex este una foarte bună, deoarece prevede că în şcolile cu predare în limbile minorităţilor, geografia şi istoria ţării pot fi şi trebuie să fie predate în limbile minorităţilor, în timp ce limba şi literatura română – în baza unor programe şi manuale speciale. Toate acestea reprezintă un mare pas înainte, ţinând cont de faptul că primele două materii menţionate le provocau aversiune elevilor noştri în special din cauza faptului că trebuiau învăţate mecanic într-o limbă străină. Practica de până acum a predării limbii române era extrem de aberantă, deoarece s-a încercat impunerea ei ca limbă maternă elevilor minoritari, iar în acest proces a eşuat tocmai ceea ce se urmărea atât de mult: stabilirea unor capacităţi fireşti de comunicare şi utilizarea eficientă şi corectă a limbii.

In ceea ce priveşte geografia, aceasta este o ştiinţă atât de exactă, încât predarea ei în limba maternă nu poate avea decât rezultate benefice. In cazul istoriei, situaţia este însă cu totul alta. Dacă este bazată pe texte ordinare şi mincinoase, pe mituri scornite, ea ar putea avea un caracter distrugător atât în limba română, cât şi în limba maternă. Dacă despre maghiari se scrie, de exemplu, că au sosit în Bazinul Carpatic precum o hoardă estică sângeroasă, sau că invazia tătarilor a fost o adevărată binecuvântare pentru românii şi slovacii asupriţi deoarece a slăbit statul ungar centralizat, indiferent în ce limbă ai preda aşa ceva, va face să se deschidă briceagul, cum se spune.

In concluzie, programele să conţină adevăr în loc de infatuare naţională. Iar atunci va fi pace.

Sursa: cotidianul Szekely hirmondo, nr.4 din 07.01.2011, autor Magyari Lajos

Măcelul de la Siculeni / Comemorarea comună de pe Pământul Secuiesc

Vineri (n.t. -07.01) au fost comemorate evenimentele petrecute la Siculeni în 7 ianuarie 1764 – ziua de doliu a secuilor. La eveniment s-au adunat reprezentanţi ai comunităţilor de pe întreg teritoriul Pământului Secuiesc, au fost prezenţi şi au luat cuvântul preşedinţii celor trei consilii judeţene.

După slujba religioasă celebrată la biserica romano-catolică din satul din zona de sus a scaunului Ciuc, participanţii – husarii din Ghidfalău şi Ozun, colegii lor din zona de jos a scaunului Ciuc , grănicerii păstrători de tradiţii ale infanteriei din Ciuc, fanfara locală, ceangăi şi alţii – s-au deplasat la stâlpul memorial.

Cuvântarea de salut a fost rostită de primarul din Siculeni, Szentes Csaba, gazda evenimentului. Acesta a accentuat că mesajul zilei de doliu a secuilor este acela că noi, secuii, trebuie să fim mereu solidari. Ministrul culturii, Kelemen Hunor, a precizat: genocidul prezintă o morală dublă. Pe de o parte, nu e bine să încheiem compromisuri pentru libertatea, identitatea sau valorile noastre. Pe de altă parte, nu trebuie să cedăm forţei tentante care urmăreşte învrăjbirea membrilor comunităţii noastre. Ministrul a mai adăugat: nu trebuie să uităm de responsabilitatea noastră faţă de ceangăi. Referitor la măcelul de la Siculeni, Balogh Gyorgy, viceconsul al consulatului general al Republicii Ungare la Miercurea Ciuc, a menţionat: secuii liberi, care au conturat preimaginea naţiunii maghiare născute mai târziu, au rostit NU ca reacţie la ordinul privind nimicirea naţiunii, un cuvânt care învinge orice armă, chiar şi în circumstanţele unui eşec.

Tamas Sandor, preşedintele autoguvernării din Trei Scaune, a subliniat: în decurs de o mie de ani, cu o mână ne-am apărat această patrie regională, iar cu cealaltă am edificat-o. Pământul Secuiesc este o creaţie comună, reprezintă o proprietate a fiecăruia dintre noi, proprietatea celor care muncesc, luptă şi îi aduc sacrificii. Borboly Csaba, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, ne-a amintit: istoria noastră secuiască se repetă, autonomia, restabilirea drepturilor comunitare dobândite sunt şi azi revendicările noastre actuale, la fel ca în secolele precedente.

La festivitatea de comemorare au depus coroane, în numele autoguvernărilor din Bazinul Baraolt, primarii din Belin, Aita Mare şi Vârghiş, precum şi edilii din Reci şi Ilieni.

Sursa: cotidianul Haromszek, nr.6181 din 08.01.2011, autor Szekeres Attila

Sf. Gheorghe

20.01.2011

Biroul de presă al Centrului European de Studii Covasna – Harghita

Centrul European de Studii Covasna – Harghita