Kelemen Hunor despre "scandalagiul Basescu" si "problema UDMR cu Constitutia Romaniei: Articolul 1 - sintagma de stat national" - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Kelemen Hunor despre “scandalagiul Basescu” si “problema UDMR cu Constitutia Romaniei: Articolul 1 – sintagma de stat national”

Instalarea lui Kelemen Hunor la sefia UDMR era pasul firesc dupa ce ONG-ul etno-politic UDMR a insistat si pe candidatura lui la presedintia Romaniei si pe ocuparea postului de Ministru al Culturii, in ciuda tensiunilor create la nivel national dupa aceasta alegere. Pentru ca Arhiva face toti banii pentru un adevarat portal de informatii, vi-l oferim pe Kelemen Hunor in cateva declaratii antiromanesti si belicoase la adresa presedintelui Romaniei, Traian Basescu, din perioada pre si post electorala:

Kelemen Hunor despre Traian Basescu: “Jucator nu inseamna sa faci scandaluri! Jucator nu inseamna sa fii tot timpul bagat in fel de fel de scandaluri, sa creezi tu scandaluri si tensiuni si dupa aceea sa vii sa rezolvi scandalul”.

Vicepreşedintele PD-L Cezar Preda despre nominalizarea lui Kelemen Hunor: “Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional nu poate face obiectul de negociere a PD-L cu UDMR. Ministerul Culturii şi Cultelor trebuie să fie responsabilitatea Partidului Democrat Liberal pentru că ne-am asumat un parteneriat social cu Biserica. Dacă echipa de negociere s-a dus cu gândul să păstreze pentru fiecare câte un minister şi să dea Ministerul Culturii şi Cultelor UDMR-ului, atunci a făcut una dintre cele mai mari greşeli politice din ultimii ani”, susţinea Preda într-un comunicat de presă. Acesta lansa şi un avertisment, in van, dar foarte real: “PD-L va deconta pe termen mediu şi lung decizia de a da Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional UDMR-ului. Încă mai sper să nu se facă această greşeală.”

Autonomia, descentralizarea, reorganizarea institutiilor si modificarea Constitutiei – in special a Articolului 1 – au fost temele principale in jurul carora s-a axat campania candidatului UDMR la Presedintia tarii, Kelemen Hunor, dupa cum a precizat si liderul UDMR, Marko Bela.

In perioada campaniei din 2009, extremistul maghiar fost informator al Securitatii si al serviciilor secrete comuniste ungare, Tokes Laszlo, a declarat că, în urma discuţiilor cu liderii Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT), s-a hotărât ca sprijinirea candidatului UDMR la preşedinţie să se facă doar cu condiţia ca acesta să includă în programul său politic autonomia Ţinutului Secuiesc. “Chiar dacă UDMR nu ne-a consultat când au desemnat candidatul la funcţia de preşedinte, Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania este dispus să îl susţină pe Kelemen Hunor. Însă numai cu o condiţie: vrem ca ideea de promovare a autonomiei culturale a minorităţii maghiare din România, precum şi autonomia politică a Ţinutului Secuiesc să fie incluse în programul său politic. Noi nu ne vom implica în campania propriu-zisă” a spus europarlamentarul Tokes Laszlo, citat de Realitatea TV.

Candidatul UDMR la Preşedinţie, Kelemen Hunor, a declarat, dupa aceasta, la Târgu Mureş, că se bazează pe sprijinul CNMT la alegeri, susţinând că în programul său liderii Consiliului nu vor găsi vreo propunere sau propoziţie cu care nu vor fi de acord.

Hunor sustine ca Articolul 1 din Constitutia Romaniei ar trebui modificat deoarece nu este corect

Liderul maghiarilor spune ca daca cei pe care ii reprezinta sunt de acord cu faptul ca Romania este stat unitar si indivizibil, national nu are cum sa fie avand in vedere ca 10% din populatia tarii reprezinta o alta etnie, publica la vremea respectiva Ziare.com.

“Noi de fiecare data am spus: in legatura cu Articolul 1 avem o singura problema – sintagma de stat national. Sintagma de stat unitar e ok, indivizibil, nu avem nimic, dar nu suntem de acord cu stat national. Noi spunem ca intr-o tara in care cam 10% din populatie reprezinta o alta etnie decat cea romaneasca, nu poti sa spui ca statul este national.

Poti sa spui ca statul este un stat multietnic, poti sa spui ca exista minoritati si atunci nu mai vorbim de stat national. Stat national in acest moment nu exista decat pe hartie si poate in gandirea catorva politicieni”, a spus candidatul Uniunii la Realitatea Fm.

Hunor sustine si ca nu este normal ca un alt articol din Constitutie sa interzica “anumite modificari esentiale”

“Pana cand nu umblam la un alt articol nu putem umbla la Articolul 1 pentru ca exista un articol care spune ca sunt anumite chestiuni care nu pot fi modificate, inclusiv Articolul 1.

Legea fundamentala a fost facuta de om, Constitutia a fost creeata de om a fost facuta de cetateni. Nu poti sa limitezi dreptul generatiilor viitoare de a modifica Constitutia”, a mai spus Kelemen Hunor.

Jucator nu inseamna sa faci scandaluri

Kelemen spune ca ar trebui sa fie presedinte pentru ca romanii au nevoie de cineva care sa faca un alt fel de politica, au nevoie de cineva care sa nu se mai ocupe doar cu scandalul.

“Aveti nevoie de un altfel de presedinte, de un presedinte care conform Constitutiei va asigura un echilibru intre puterile institutionale, aveti nevoie de o alta modalitate de a face politica: fara scandaluri”, a mai spus liderul UDMR.

Intrebat daca asta inseamna ca el nu se considera “jucator”, cum e Traian Basescu, Kelemen a explicat ca este inteles gresit sensul acestui cuvant.

“Jucator nu inseamna sa faci scandaluri! Jucator nu insemana sa fii tot timpul bagat in fel de fel de scandaluri, sa creezi tu scandaluri si tensiuni si dupa aceea sa vii sa rezolvi scandalul. Jucator inseamna sa menti echilibrul, sa fii un om care stie sa faca dialog, un om care stie sa fie pe partea cetateanului, dar in asa fel incat sa nu fie populist, demagog”, a lamurit aspirantul la scaunul de la Cotroceni.

In acest sens, el a spus ca aproape niciunul dintre candidatii la prezidentiale nu corespund acestor asteptari.

“Din acest punct de vedere eu cred ca majoritatea candidatilor la functia de presedinte nu corespund acestor asteptari sau cel putin am mari dubii in ceea ce priveste aceste calitati si daca va uitati cum se desfasoara precampania imi dati dreptate”, a conchis Kelemen Hunor, citat de Ziare.com si preluat de Ziaristi Online.ro.

In calitate de ministru al Culturii Romaniei (?), anul trecut, proaspatul sef al UDMR a folosit sintagma «Tinutul Secuiesc» pentru o manifestare culturala oficiala: «Bienala de Grafica» ce a avut loc intre 17 mai – 30 iulie 2010 , organizata sub “patronajul Ministrului Culturii si Patrimoniului National si al domnului ministru Kelemen Hunor”. Pe site-ul oficial al ministerului se precizeaza: “I. Székelyföldi grafikái bienále”, adica sintagma anticonstitutionala “Prima Bienala de Grafica a Tinutului Secuiesc”.

Tot in calitate de ministru al Culturii a facut indepartat abuziv placa instalate de Nicolae Iorga pe statuia lui Matei Corvin din Cluj, dupa cum Ziaristi Online.ro a prezentat in extenso. “Biruitor în războaie, învins numai la Baia de propriul său neam, când încerca sî învingă Moldova nebiruită” – Aceasta era inscriptia care dainuia pe soclul statuii lui Matei Corvin din Cluj, de cand a fost pusa de Nicolae Iorga, in 1920. La directivele UDMR, personal ale ministrului Culturii Maghiare, Kelemen Hunor (foto sus), si sub supravegherea ambasadorului Ungariei in Romaniei, o data cu restaurarea statuii, a fost indepartata si placa, ce mai fusese eliminata de Horthy si apoi de bolsevicii lui Stalin, pe vremea “Regiunii Autonome Maghiare”. Si-uite-asa ne-am intors in vremea lor…

Intr-un interviu publicat de Jurnalul National la finele anului trecut, Kelemen Hunor afirma transant ca “categoric vom obtine autonomia Tinutului Secuiesc” si ca intentioneaza sa introduca placute bilingve pe tot cuprinsul Romaniei. Iata:

“Aţi ratat obţinerea învăţământului integral în limba maternă, un alt deziderat major al Uniunii, deşi sunteţi la guvernare. Credeţi că veţi putea obţine vreodată autonomie teritorială?

Nu am ratat obţinerea învăţământului în limba maghiară. Legea se află în Parlament şi avem toate şansele ca în câteva zile să se termine acest scandal pe o temă falsă.

În legătură cu autonomia: categoric, da! Problema nu este de “dacă” şi nici măcar de “când”. Problema este de “cum”. O autonomie nu înseamnă nici izolare, nici enclavizare. Autonomia trebuie să vină firesc, ca un act de normalitate prin dialog permanent cu majoritatea românească, şi nu împotriva ei. În 1918, la Alba Iulia, liderii români au promis autonomie pentru maghiari. Această autonomie trebuie să fie la fel de normală şi să fie acceptată de toţi cetăţenii, aşa cum a fost normală şi acceptată şi unirea Transilvaniei cu România.

Nu demult vorbeaţi despre un ordin de ministru ca să stabilească că toate monumentele istorice vor avea plăcuţe bilingve. Aţi elaborat acest ordin? Sau aţi renunţat?

Nu am renuntat la acest ordin care, de fapt, este o modificare a unui ordin mai vechi. Nu vorbesc despre plăcuţe “bi”! Mai corect ar fi “multi”! Un monument – istoric sau cultural – nu trebuie să fie anexat politic şi, mai ales, anexat unor politici propagandistice. Orice om de bună-credinţă recunoaşte că un monument este o creaţie care se deconstruieşte şi se reconstruieşte permanent într-un spaţiu cultural complex. Mi se pare firesc ca orice monument să fie descris în mai multe limbi, la fel cum mi se pare obligatoriu ca o carte bună să fie tradusă în toate limbile pământului!

Aş vrea să vă atrag atenţia asupra unui aspect destul de jenant când e vorba despre plăcuţe. Oricine merge prin ţară vede, la intrarea şi ieşirea din localităţi unde nu mai sunt decât 1%-2% etnici germani, plăcuţe afişate în limba germană. Încă un exemplu: la un minister important din Bucureşti – şi nu mă refer la Ministerul de Externe! –, la intrare, alături de inscripţia “Ministerul…”, se află, la fel de mare, şi inscripţia “Ministry of…”. Şi mă întreb şi eu: dacă afişăm cu atâta dezinvoltură inscripţii oficiale în engleză sau în alte limbi, oare de ce limba maghiară, vorbită sau înţeleasă de peste 7% din cetăţenii României, este considerată “nepotrivită”, ca să folosesc un termen elegant, pentru plăcuţe indicatoare în spaţiul public? Până la urmă este vorba doar despre respect reciproc faţă de valorile, istoria şi tradiţia celuilalt.”

Fara indoiala, tupeistul Hunor isi va continua propaganda anti-romanesca, acum de pe o noua treapta a podiumului formatiunii etnice, pentru autonomia “Tinutului Secuiesc” si “disolutia” Romaniei.

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.