O scrisoare pe adresa MAE si a jurnalistului Marius Tuca, primita si la Redactia Ziaristi Online. Un grav semnal de alarma din partea unui roman, inginerul George Barba, supus, in Canada, abuzurilor unei societati comunistoizate sub o aparenta democratie. Evident, reprezentantii Romaniei din Canada si Ministerul Afacerilor Externe nu au considerat important sa apere un cetatean roman…

D-le Tuca,

Numele meu este Gheorghe Barbu (nascut in comuna Cornu Judetul Prahova, cea cu « girofar ») si in anul 2004 am emigrat impreuna cu sotia (inca sotie, conform documentelor pe care le posedam) in Canada. Nu ne-am permis pana acum sa avem copii din cauza cerintelor destul de dure si costisitoare pentru a accede in asa numitele ordine profesionale.

Dar care este motivul pentru care va scriu? Vreau sa va spun de ce am renuntat la cetatenia canadiana dupa ce am fost arestat abuziv si supus unui Proces kafkian si orwellian.

In anul 2007 ne-am mutat de la Montreal la Toronto datorita faptului ca ofertele de munca sunt ceva mai ridicate ca numar decat la Montreal si in acelasi timp accederea in ordinul meu profesional mi s-a parut ceva mai lejera. Mi s-a parut intradevar caci mai tarziu dupa ce am terminat cerintele academice (adica completarea de cursuri la nivel universitar) a trebuit sa fac fata procesului de « articling » sau pe romaneste stagiatura. Din acest punct a inceput « calvarul ». Il numesc asa pentru ca veti intelege ceva mai tarziu din povestirea mea. Nu as vrea sa intru in detaliile procesului de stagiatura supervizata pentru ca sunt chestiuni tehnice si nu ar interesa pe nimeni acest lucru.

Ceea ce vreau sa va relatez este ceva ce depaseste orice inchipuire in materie de meschinatate si machiavelism. Prin octombrie 2010 dorind sa intrerup pentru o perioda acest proces de stagiatura (legea imi permite pana la 4 ani) si sa ma concentrez la a face ceva bani mai multi (vorbim de timp afectat in aceasta directie) pentru a  organiza cununia religioasa in toamna anului 2011 (suntem casatoriti civil de 8 ani dar nu religios, tocmai din cauza plecarii in Canada) a trebuit sa-mi renegociez contractul de munca. De ce spun renegociez : pentru ca avand un supervisor acesta cumva era platit din salariul meu (se scadea intr-un fel de fapt contractul a fost negociat mai « subtirel » tocmai datorita supervizarii cum se spune) si acum serviciul acestuia incetand pentru o perioada de aproape un an ar fi trebuit ca acea diferenta sa se indrepte spre mine. Dintr-un alt punct de vedere eram putin mai mult decat suparat cand noii angajati de catre firma (in acelasi departament cu mine) erau platiti cu cel putin 20% mai mult si neavand acelasi nivel academic ca si mine. Mai mult, acestora eu le faceam trainingul pe anumite instrumente de lucru.

In urma discutiilor nu s-a vrut sa se miste nimic la salariul meu si atunci mi s-a spus ca trebuie sa demisionez daca nu imi convine. Nu mai spun ca si procesul acesta de stagiatura era un pic cam pe langa subiect pentru ca cel ce monitoriza activitatea mea m-a avertizat ca proiectele nu conduc inspre directia dorita. Am incuviintat dar cu o conditie : sa pot avea o intrevedere cu Presedintele companiei – Multinationala MMM Group – pentru a pleca cu inima impacata ca totul este regulamentar cum se spune. La auzul acestei doleante acestia doi, un Vicepresedinte si un Project Manager, au infipt mainile in mine cum se spune si mi-au spus ca nu se poate asa ceva si ca trebuie sa demisionez urgent si ca nu pot iesi din cladire fara ca demisia mea scrisa sa fie in mainile lor! A trebuit cumva sa-i urmez (ca sa nu devina situatia mai mult decat penibila) de la etajul trei la parter unde se gaseste biroul de resurse umane. Ajungand aici acestia (sefii mei) au solicitat o anumita persoana din acel birou care nu se gasea pe moment acolo. Ni s-a spus sa asteptam cam 15 minute. Am dorit sa ies ca sa pot cumpara o cafea de la bufetul companiei. La auzul acestei doleante am fost apucat de brate din nou pentru a nu parasi incaperea si mai mult cineva s-a postat si in usa. Teribil nu? pentru Canada …Nu am sunat la politie (desi poate era mai bine sa o fac) pentru ca aici cand se suna la politie se lasa cu ancheta si pana la tribunal nu te mai scapa nimeni decat judecatorul..daca…(deci nu exista posibilitatea retragerii  plangerii). In schimb am sunat pe secretara Registarului ordinului profesional pentru a o informa cam ceea ce se intampla cu mine.  Aceasta foarte surprinsa m-a ascultat putin speriata si apoi a trebuit sa inchid in mijlocul conversatiei pentru ca aparuse sefa de la biroul resurse umane.  Sub aceasta presiune a trebuit sa-mi scriu demisia (vezi fisierul atasat).

Ca o paranteza toate actele oficiale care sunt redactate sub orice fel de presiune (in engleza se numeste duress) sunt lovite de nulitate juridica.

Deci toata aceasta graba de a se descotorosi de mine « legal » si « arestarea » mea in biroul de resurse urmare nu are decat o singura explicatie : ca totul era abuziv si acest lucru trebuia tinut departe de ochii si urechile Presedintelui companiei. Foarte ciudat, nu? Sau, « Curat-murdar…coane Fanica… »

Dupa ce si-au vazut visul cu ochii (demisia mea scrisa) « tovarasii » (ca altfel nu ii pot numi) au plecat (deblocand si usa totodata) iar eu am ramas sa predau echipamentul si in acest timp am mai schimbat cateva replici cu doamna de la resurse umane. M-am exprimat putin metaforic in fata doamnei respective referindu-ma la solutiile ce le aveam in fata pentru a rezolva acest grosolan abuz( si aici vorbim de sechestrare de persoane, asalt si duress-ul de care vorbeam mai inainte) cum ca nu mi-au ramas decat 2 pistoale imaginare , unul cu gloante oarbe si mai micut (vorbe , sau renegociere pe cale amiabila fara a face « valuri » cum se spune) si celalalt ceva mai mare (si demn de luat in seama),  reprezentand utilizarea legii sau pe scurt a face apel la institutiile guvernamentale. Doamna a inteles expresia sau cel putin am crezut ca a inteles-o pentru ca nu a parut deloc surprinsa si nici nu m-a pus sa repet ceea ce am vrut sa spun.

De aici am plecat spre sediul Asociatiei noastre profesionale pentru a raporta abuzul suferit (am actionat conform codului de procedura etica) neducandu-ma la politie.

Am vorbit cu Secretarul (Registararul) Asociatiei acesta nu a fost  foarte surprins de asa ceva pentru ca « tovarasii » avusesera grija sa-l instiinteze pe acesta inainte sa ajung eu si sa ma zugraveasca in culorile dorite de domniile lor, asa ca aparitia mea nu a starnit prea multa compasiune. Din nou « curat-muradar »…

Acum trebuia sa ma repliez repede si sa imi caut un nou loc de munca. Asteptandu-ma la o reactie dura de negociere din partea « tovarasilor » imi luasem o masura de precautie si tatonasem terenul inainte sa fiu fortat sa demisionez la o alta companie ceva mai mica. (Daca veti face sapaturi in antetul demisiei mele veti intelege ca firma la care am lucrat era una cam « maricica » si de aici si tupeul …sa-l numesc asa).

Cautand cheile de contact in buzunarul de la pantaloni gasesc un flash card care apartinea companiei unde lucrasem si pe care il folosisem cu cateva zile in urma pentru un mare proiect care tocmail il intrerupsesem din cauza celor prezentate mai sus.

Ca omul constiincios m-am indreptat de urgenta spre firma pentru a le inapoia cardul si in acelasi timp de a discuta  cu un alt Project Manager(decat ceilalti doi « tovarasi ») unde se intrerupsese proiectul si de a-i da ultimile informatii referitoare la acesta.

La parter fetele de la biroul resurse umane mi-au facut cu mana m-au poftit inauntru (asta se putea vedea si pe inregistrarea video) si m-au poftit sa iau loc intr-un alt birou mai micut pana vine respectivul Project Manager. Zis si facut numai ca in timp ce eram cu viitorul meu potential angajator la telefon (nu cred ca trecusera 3 minute de cand intrasem in cladire) in birou dau buzna peste mine doi civili si doi politisti care m-au arestat pe loc incatusandu-ma si pretinzand ca sunt acolo ca sa ii impusc pe manageri (adica pe cei doi « tovarasi »). Initial am crezut ca ma aflu la « camera ascunsa » sau asa ceva (pentru ca aici in Canda se mai fac farse din acestea) dar dupa un minut cand m-au pus in masina politiei (e foarte stramt locul, aviz supraponderalilor) am inteles  ca faceam parte din filmul « Set Up ».

Am fost incarcerat cam 3 ore (timp de studiu pe individ si verificari adiacente) dupa care mi s-au adus la cunostinta « charge-urile » sau capetele de acuzare (in numar de doua una pentru fiecare sef a se citi « tovaras ») pentru ceea ce se numeste aici UTTERING THREATS sau pe romaneste AMENINTARE CU MOARTEA.  Ma intelegeti poate ca in acele  momente eram buimacit cu totul nu intelegeam practic de ce sunt acolo si de ce nu puteam da nici-o explicatie vis-a-vis de ceea ce s-a intamplat in sine.

Am ajuns seara acasa cu un taxi (masina ramasese in parcarea firmei) cu sireturile de la pantofi in buzunare si cu hartia semnata de catre mine ca ma voi prezenta de buna voie la prelevarea amprentelor plus poze (fata, spate si profil) si la proces( intitulat aici « Regina vs. Gheorghe Barbu »).

Va dati seama cam ce sperietura a tras sotia cand i-am povestit. Ulterior din cauza acestui scandal ne-am si despartit din cauza discutiilor contradictorii (ea ca : «  imposibil am facut eu ceva » iar eu ca : «  totul este o mare eroare »).

Zilele urmatoare am cautat un avocat caruia sa-i explic ce mi s-a intamplat si sa vedem ce putem face pentru a elimina eroarea cumva. Nu a fost chip , am apelat cativa dar nu intelegeam de ce refuzau acest caz. In cele din urma am gasit pe cineva care ulterior dupa ce a luat niste bani seriosi de la mine m-a abandonat pur si simplu. Eram ingrozit pur si simplu, fara serviciu, banii se cam dusesera, singur fara suportul  moral al sotiei  ce era  de facut? M-am apucat de unul singur sa invat Codul Penal al Canadei.

La prima aparitie in fata tribunalului din Newmarket Ontario pe data de 23 Noiembrie 2010 mi s-au adus la cunostinta capetele de acuzare si mi s-a inmanat materialul probator (disclosure se numeste aici) numai ca acesta era cam incomplet , adica lipsea caseta video cu inregistrarile de la fata locului.

Cand ma apuc sa citesc capetele de acuzare si ceva marturii ale doamnelor de la resurse umane am ramas pur si simplu socat. Una dintre ele, cea mai veche din birou, spunea cam asa : « D-l Barbu a declarat in fata mea ca are 2 pistoale, unul mai mic cam de 20 cm pentru sefi, cu gloante oarbe in el si unul mai mare de vreo 40 cm pentru Guvernul  Canadei »!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Ma luase pur si simplu cu frisoane nu puteam nici sa mai judec, eram pur si simplu paralizat in fata acestei enormitati.

Din noiembrie 2010 si pana in 27 aprilie 2011 am pregatit singurel apararea ca sa zic asa. In aceasta perioada am mai avut cateva aparitii in curte dar fara mari schimbari de atitudine decat mi se propunea ca oferta daca imi recunosteam vinovatia de la un an cu suspendare la ceea ce aici se numeste « peace bond » adica o obligatie prin care semnatarul se obliga sa respecte anumite reguli timp de 1 an de zile dar fara a ramane cu urme de dosar penal. Suna interesant pe moment dar daca recunosteai fapta insemna sa recunosti ca ai afirmat ca ai un « pistol pentru guvern » si de aici pana mai stim noi pe unde cine stie la ce se ajungea. Am hotarat sa raman ferm pe pozitie pentru ca in inima si in constiinta mea nu ma simteam vinovat de absolut nimic. As spune aici mai multe dar poate nu e momentul si nici locul. Dar totusi trebuie sa va spun ca aveam sentimentul de proces kafkian, « esti tu vinovat de ceva »…

Soseste si ziua cea mare de 27 Aprilie 2011 (o data pe care nu o voi uita toata viata) ziua procesului « The Trial ».

Am cerut ca procesul sa se tina in limba franceza pentru ca ma descurcam mai usor cu termenii si nu doream sa se mai faca vreo confuzie in termeni (in limba engleza dupa cum stiti un cuvant are mai multe intelesuri spre deosebire de limba franceza) sub nici-o forma. Procurorul a deschis cazul a invitat martorii acuzarii in numar de trei sa-si depene amintirile de acum deja 7 luni iar eu am fost invitat sa le pun acestora cateva intrebari.

Printre acestea as enumera cateva :

De ce ati anuntat politia la 4 ore distanta de la afirmatia mea cum ca…etc etc etc si nu imediat pentru ca asa cum ma descrieti eram inamicul public nr 1 al Canadei. Raspuns : Pai pana am gasit-o pe sefa a trebuit sa mai asteptam…este ca seamana un pic cam ca pe la noi?

Stiati ca in aceeasi saptamana in care eu mi-am dat demisia « de buna voie » si-au mai dat-o si alti 3 indivizi din acelasi departament? Raspuns : Nu Stiati ca pe caseta in care ati fost intervievata de catre politie dumneavoastra explodati in ras de 8 ori in timp ce vorbiti de pistoale si amenintari? RASPUNS : Acela era RASUL MEU NERVOS!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Iar acum intrebarea de milioane : Stiti ce este aceea o expresie metaforica? Bineinteles ca stiu…Puteti sa o definiti in cateva cuvinte? Nu as putea acum….

La finalul intrebarilor mele d-na judecator a concluzionat ca nu exista probe suficiente pentru a se sustine acest caz si ca urmare acuzatiile se retrag si inculpatul este achitat. Deci pledoaria mea care era « beton armat », lucrasem la ea 4 luni de zile nu a mai fost nevoie sa fie prezentata. O victorie as spune prin K.O.

Dar ce a lasat in urma « victoria » mea? Un sidrom intitulat Takotsubo (www.takotsubo.com) cu atingerea inimii ca urmare a starii de stres prelungit, sotia, cariera(ma aflam pe un drum destul de aproape de finish), umilirea in fata colegilor mei fiind luat in catuse, de onoare si demnitate terfelita nu mai vorbesc…

Am incercat ulterior sa am o discutie cu cei din compania unde lucrasem dar fara success. Tot eu eram considerat vinovat desi nu eu chemasem politia.  Am cautat prin intermediul catorva e-mailuri sa ma fac inteles exact cum a stat situatia si sa le propun o solutie crestina de impacare (o veti descoperi din scrisorile trimise catre acestia). Sunt cam lipsiti de imaginatie si speriati as zice…(se vede din scrisoarea de raspuns din partea avocatului lor).

Ce am uitat sa va precizez este faptul ca scrisoarea mea de demisie contine o fraza prin care imi rezerv dreptul de a renunta la cetatenia Canadiana pentru abuzul suferit. Si intr-adevar m-am tinut de cuvant pe data de 12 mai 2011 am aplicat pentru renuntarea la cetatenie pentru faptul ca absolut nimanui dar nimanui nu-i pasa de nimeni si de nimic. Nici macar niste scuze nu am primit pentru faptul ca aproape am fost facut « terorist ». Cam ciudat nu?

Cazul este cunoscut si de ambasada si de consulat dar nimeni nu m-a sustinut cu absolut  nimic : au preferat tactica veche romaneasca « retragerea din calea vrasmasului prin padurile patriei lor… la picnik». Noroc cu bunul D-zeu ca El m-a indrumat pe unde sa caut si ce sa mai fac ca sa o scot la capat. As minti daca nu as mentiona si cativa prieteni din copilarie (doar cativa) iar ziarele noastre sau ziaristi cu care m-am cunoscut nici macar unul nu a dat un mail de curiozitate desi am trimis cateva S.O.S.-uri spre ei.

Inchei aici aceasta epistola despre « Epopeea mea Canadiana » cu rugamintea ca poate cineva mai are CURAJUL  de a fi ziarist in sensul adevarat al cuvantului si ca ii mai pasa de ceea ce se numeste DEMOCRATIA INCOTRO ? pe fondul abuzurilor firmelor multinationale.

Adresa mea este : 195 Barrington Ave   Apt. 1006   Postal Code M4C 5M7 , TORONTO,  Ontario, Canada

Tel : 416-686-8250 cell : 647-836-7694

Ing. George Barbu