Ședință fulger cu domnitorii României. Surprinsi de Mateescu - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Ședință fulger cu domnitorii României. Surprinsi de Mateescu

Mâhniți din cauza nenumăratelor probleme economice și sociale care îndreaptă țara către marasm, supărați din cauza veniturilor umilitoare ale dascălilor, medicilor și pensionarilor, dar nu, în ultimul rând, pe slabele rezultate ale elevilor de la Bac, cât și pe beizadelele unora dintre aleși sau magistrați, care, aprigi la mânie, scot săbiile și ghioagele pe stradă, ca să-i mazilească pe cei ce nu le dau „taxa de protecție”, voievozii României au hotărât să plece de pe socluri, pentru o întâlnire de taină, privitoare la starea națiunii de azi. Au mai discutat ei și despre altele, dar noi, ascunși bine după o perdea verde n-am prea auzit ce șușoteau…

Figurile eroice și demne care călăuzeau prin veacuri norodul spre propășire și neatârnare, domni la care țăranul de odinioară se închina ca la icoană, strămoșii administrativi ai celor de azi, – care nici mâna n-o mai duc spre clanța limuzinei, pentru că dispun de slugi care să facă acest lucru pentru ei, – s-au întrebat cum naiba de a ajuns pământul românesc, îngrășat cu sângele eroilor, să fie năpâdit de buruiana nepăsării și a nesfârșitului tembelism? Cum de s-a putut întâmpla asemenea grozăvie? Unde e patriotismul? Unde e dragostea de țară? Unde s-a ascuns mândria de a fi român stăpân pe pământul lui? Cei din ale căror spade încrucișate s-a născut scânteia din ochii fiecărui român, adică Mihai Viteazul, Mircea cel Bătrân, Constantin Brâncoveanu sau Vlad Țepeș, au dezbătut bătrânește toate aceste probleme dureroase, la o alună, un ceiuleț, ba chiar și un vin falsificat (cam ceea ce se oferă ziariștilor „zilieri” la sfârșitul conferințelor de presă). Probabil din cauza asta scriu numai prostii! Vă vine să credeți sau nu, această reuniune tainică a voievozilor s-a întâmplat, nu de mult, într-o cămăruță a Muzeului de Istorie din Târgoviște. Să vă spunem și la ce concluzie au ajuns domnitorii? Dacă s-au certat ca liderii de azi și apoi s-au jumulit de bărbi? Nu. Poate altădată. Dacă mai e timp…

Răzvan Mateescu

Print Friendly, PDF & Email

1 comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.