Financiarul: Împreună cu UE sau în afara ei? “Ţările trebuie să-şi transfere o parte din suveranitate”. HARTA separatismului etnic in Europa - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Financiarul: Împreună cu UE sau în afara ei? “Ţările trebuie să-şi transfere o parte din suveranitate”. HARTA separatismului etnic in Europa

Ultimele declaraţii ale liderilor europeni induc teza conform căreia statele uniunii trebuie să renunţe treptat la suveranitate în favoarea unui conduceri centralizate cu sediul la Bruxelles. Or, în mod paradoxal, eforturile făcute pe drumul controlului crizei economice sunt cele care au determinat exacerbarea mişcărilor secesioniste la nivelul întregii Europe. Problemă reală a secesioniştilor se poate rezuma într-o singură întrebare: Împreună cu UE sau în afara ei?

“Ţările trebuie să-şi transfere o parte din suveranitate”

Şeful BCE s-a pronunţat, într-un interviu publicat de cotidianul german “Der Spiegel” în favoarea dreptului Uniunii Europene de imixtiune în problemele interne ale ţărilor membre, în special în zona construcţiei bugetare.

“Sunt sigur că dacă dorim să restaurăm încrederea în zona euro, ţările trebuie să transfere o parte din suveranitatea lor către forurile europene” declara acesta.Multe guverne nu au înţeles că şi-au pierdut suveranitatea naţională de mult timp. Datorită faptului că sunt greu îndatorate ele sunt acum dependente de bunăvoinţă pieţelor financiare sublinia Draghi.

În acelaşi timp acesta constata că “guvernele au luat deja măsuri care ar fi fost de neconceput cu numai un an în urmă”. Printre acestea se numără semnarea tratatului referitor la stabilitatea bugetară, punerea în aplicare a proiectului noului plan de salvare şi demararea procesului de uniune bancară. Este un proces, dar este insuficient adăuga în interviu preşedintele BCE.

Interviul publicat la trei săptămâni după summitul liderilor europeni desfăşurat la Bruxelles la începutul lunii şi care a avut ca punct principal pe ordinea de zi noile reguli de funcţionare ale Uniunii, anticipează unul dintre punctele fierbinţi ale dezbaterilor care vor avea loc în perioada 13/14 decembrie la Bruxelles în cadrul Consiliului european la care vor participa şefii de stat şi de guverne ale ţărilor membre ale Uniunii.

În acest context, Draghi se declara în favoarea unei intervenţii europene în cadrul proiectelor de buget naţionale, idee apărată vehement, la începutul lunii octombrie, de ministrul german de finanţe Wolfgang Schäuble.

Acesta propunea desemnarea unui “comisar al afacerilor monetare” cu prerogative lărgite care să-i permită exprimarea unui drept de veto în cazul în care un buget naţional nu este conform cu normele europene.

Numai că, o astfel de situaţie implică modificarea tratelor europene, proces îndelungat şi dificil de realizat. Acesta presupune transferul unor noi competenţe către Bruxelles şi crearea unui gen de “Parlament al Eurogrupului” capabil să asigure controlul democratic al noii uniuni monetare. O viziune controversată tocmai pentru că pune sub semnul întrebării democraţia europeană.

Europa lor nu este a noastră!

Analiza integrala la Financiarul Ro

Harta actualizata de Ziaristi Online

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.