EDITORIAL: Cand presa moare. Drumul resemnării - Ziaristi OnlineZiaristi Online

EDITORIAL: Cand presa moare. Drumul resemnării

Drumul  resemnării

Prin anii ’90, mama dădea fuga la chioșcul de  ziare și cumpăra câte un jurnal doar pentru a citi vreun editorial scris cu nerv și îndemânare. Exista plăcerea de răsfoi paginile proaspete pentru că întotdeauna găseai un ziarist care avea ce spune, mergând, cât era omenește  posibil, până la esența lucrurilor. Nu lipseau știrile de senzație dar opiniile aveau locul lor de gală, condeierii își respectau crezul și scriau făcând onoare  publicației. Se nășteau nume pe care îți doreai să le cauți, să le citești  însemnările. Nu știu câți dintre semnatari  absolviseră școli de jurnalism, timpul a dovedit însă că înmulțirea, înmiirea jurnaliștilor cu diplomă, cum  s–ar spune, nu a fost un succes pentru România. Fabrica de știriști a dat o față vulgară României, i-a zugrăvit un chip retușat după imaginea petrecărețului  mahmur ,care se întoarce în zori la familie fără un ban în buzunar și pregătit de scandal. Dimineața copiii plâng de foame, femeile își fac bagajele sătule de mariaj iar bunicii își frământă mâinile gândindu-se la Dumnezeu, credința părând a fi doar atributul bătrânilor. Am devenit un popor de mahalagii. Din  observatorii subtili și ironici (fără a fi malițioși) am ajuns clevetitori de  mahala. Ziaristul de opinie devine din ce în ce mai șters, obosit să se revolte,  condamnat la tăcere, suspectat pe nedrept de ,,plafonare” ori teamă sau abandon. Dacă pentru a crede în Dumnezeu nu trebuie să absolvi o școală e lucru clar că nici pentru a fi un gazetar adevărat nu ai nevoie de un certificat anume. ,,Profesioniștii” au făcut o meserie din arta cuvântului, practicată pentru  bani sau pentru interesul acelora care vor puterea politică. Frazele înflăcărate (scrise cu har) nu mai ard palmele condeierului pentru că drumul resemnării e  mai aproape de Dumnezeu decât s-ar aștepta cineva dintre noi să fie. În 1993,  gazetarii căutau în adâncul sufletelor. În 2013, jurnaliștii scotocesc prin  cenușa crematoriilor…

Autor: Mălina Aniţoaei /Categoria: Busuioc de provincie

Print Friendly, PDF & Email

7 comments

  1. În anii ‘ 90, lumea era plină de entuziasm şi iluzii .Noi trăiam în ritmuri adolescentine,am fi împărţit totul cu toată lumea dar nu aveam nimic de împărţit. Eram generoşi şi neliniştiţi. Mai credeam în bine şi încercam să-l facem, credeam în dreptate şi luptam pentru ea, credeam că deţinem adevărul şi luptam să-l promovăm. Între timp am îmbătrânit şi lumea a îmbătrânit odată cu noi. Noţiunile de bine, dreptate, adevăr zac prăfuite la lada de gunoi a ideilor. Puterea şi banul le-au înlocuit pe toate. Don Quijote şi-a aruncat scârbit stiloul şi călimara, a plecat în pustie, s-a pensionat sau s-a apucat de afaceri cu statul.

  2. …Foaia pentru minte inima si literatura, Albina, etc erau tiparite intr-o Romanie abia iesita din evul mediu al Europei! Azi, constat si eu cu durere faptul ca, spre rusinea ei, presa face jocul Justitiei care feudalizeaza Romania in plina epoca a capitalismului salbatic!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.