Portretul rinocerului la batranete. Eugen Mihaescu il distruge pe vecie pe Corneliu Vadim Tudor. Un "pictorial" interzis femeilor gravide - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Portretul rinocerului la batranete. Eugen Mihaescu il distruge pe vecie pe Corneliu Vadim Tudor. Un “pictorial” interzis femeilor gravide

RINOCERUL

Ce s-ar mai putea scrie despre Corneliu Vadim Tudor? De douăzeci de ani, de când a venit la de-a gata să conducă partidul fondat de Eugen Barbu și Mircea Mușat, Vadim, încă președintele Partidului România Mare, a fost portretizat în fel și chip. Nu-i vorbă că a și furnizat material pentru că a înjurat în politică pe toată lumea, de la dreapta la stânga și în presă de la stânga la dreapta. Vreau să-l descriu pe Vadim acum ca pe omul ce pierde o bătălie în care foarte puțini reușesc să izbândească: bătălia cu natura. S-a spus că e demagog, fanfaron, că are un limbaj suburban. Eu voi spune că este un învins, pentru ca a pierdut deja bătălia cu trecerea timpului. Teoretic, ar trebui să fie un bărbat în putere, în realitate, se dovedește a fi un nevolnic.

Cu toții îmbătrânim. Este o lege a firii. Depinde însă cum. Câteodată, când intru în lift, tresar surprins de imaginea reflectată în oglindă și mă întreb “când s-a urcat moșul ăsta cu mine?” Vadim îmbătrânește și el. Pentru el, în schimb, acest fenomen reprezintă o adevărată dramă, pentru că disprețuiește bătrânețea. Parcă spunea “cine n-are bătrâni, să-și cumpere!” Ce fariseu nerușinat! Îi urăște chiar dacă este conștient că admiratorii săi cei mai fideli au trecut de mult de vârsta numită adultă. Chiar dacă, până de curând, o ținea pe Mitzura Arghezi (trecută bine de 80 de ani) la dreapta sa cum țin escrocii cadavrele bunicilor în fereastră ca să le încaseze pensia.

Vadim se privește în oglindă și nu vede că i-au căzut fălcile și are pungi sub ochi. Sub nas, semiluna răsturnată a gurii îi dă un aer veșnic nemulțumit, posac. Ba a căpătat și un tic inestetic: își molfăie întruna proteza dentară. Dacă îi pui pe cap o broboadă, juri că Vadim e o babă. Ar trebui să nu-i pese că îmbătrânește. Când te simți bine în pielea ta, nu contează vârsta, dacă faptele tale rivalizează cu ale tinerilor, n-are importanță câți ani cari în spate. Unii oameni sunt bătrâni de la 20 de ani, iar alții sunt tineri și la 90 ca Raul Șorban și au o minte scăpărător de tânără ca Tudor Arghezi. La 65 de ani, pe Vadim l-au terminat hormonii și boala. Așa cum demimondenele, când își pierd nurii, ajung niște acrituri și Vadim s-a transformat într-o murătură cârcotașă, care împroașcă (la propriu) venin. Vadim nu îmbătrânește, se băbește. În schimb, narcisismul l-a covârșit complet și se cere toată ziua la televizor. E drogul său. Folosește sticla ecranului drept oglindă și participă la toate emisiunile, fără discernământ, cu un apetit crescut pentru formatele tip tabloid. Acum se ia la întrecere cu blondele pe un post și peste o oră se ia la ceartă și se înjură cu țațele de profesie pe un altul. Face paradă că are memorie, dar într-un mod care demonstrează că așa-zisa lui cultură a acumulat-o din “almanahe” citite la closet. Atunci când e solicitat să comenteze evenimente serioase, după ce repetă întrebarea, nu se aude decât “EU, AL MEU, MIE”. Dintr-un personaj uneori pitoresc, care, odinioară, nu era lipsit de umor, a devenit un rinocer ridicol și nefrecventabil.

În politica românească e terminat și o știe (a declarat că nu-l mai interesează parlamentul de la București pentru că el face politică “mare”, europeană), dar a ratat și ultima lui șansă când a prins un loc în parlamentul de la Bruxelles. Acolo e un biet anonim, pe care nu-l bagă nimeni în seamă pentru că “doctrina” sa este (așa cum îi place să spună despre alții) “o struțo-cămilă”: se declară naționalist, dar nu este eurosceptic. Cum dracu’ vine asta?! PRM a supraviețuit până acum pentru că avea în frunte un auto-intitulat “Tribun” și un electorat de 12%, constant gata să-l voteze. Vadim se amăgește cu “gloria” anului 2000, când a ajuns în finală cu Ion Iliescu la prezidențiale. Nu e conștient că această calificare a fost un simplu experiment electoral folosit ulterior și în 2002, în confruntarea dintre Jacques Chirac și Jean-Marie Le Pen, în Franța. Dar în clipa când “Tribunul” s-a transformat într-o atracție de circ, și electoratul PRM s-a risipit în cele patru zări. Degeaba horcăie Vadim că a fost furat. Unu la sută! Atât mai valorează! La europenele din 2014 nu cred că mai face nici atât. Poate îl votează totuși maidanezii, pentru că a ținut un discurs de două minute despre ei în aula de la Strasbourg. Se îngrijește mai mult de soarta câinilor decât de cea a compatrioților săi. Și nici pentru patrupezi nu se agită prea tare. Numai gura e de el, au făcut alții legi și au ieșit în stradă ca să îi apere. Sunt curios dacă va mai hrăni câinii pe care îi întâlnește în drum spre cârciumă când nu va mai avea pe nimeni să îi care sacoșa cu biscuiti… Pe soră-sa, Lidia Samson, a tratat-o mai rău decât pe maidanezi. A alungat-o și a acuzat-o de furt după ce femeia a muncit și i-a fost fidelă ani de zile la conducerea editurii și a fundației. Trebuia să-i facă un loc răzgâiatei progenituri care, culmea, poartă numele mătușii.

În realitate, Vadim urăște oamenii. Are oroare de “prostime”. Nu iese în mulțime decât înconjurat de gărzi de corp. E fricos, laș și disprețuitor. Se milogesc filialele din provincie (alea care mai există) să vină în campanie, să se arate, să vorbească oamenilor, să-i mobilizeze. În decembrie, anul trecut, în ceasul al unsprezecelea, când a văzut că se îngroașă gluma și se surpă totul în jurul său, în fine, și-a mișcat fundul. Unde se ascundea el când, în gerul năpraznic de acum un an, pensionarii (pe care îi disprețuiește atâta) — singurii în țara asta amărâtă care nu mai au nimic de pierdut, care s-au călit pe vremea lui Ceaușescu — au ieșit în stradă (în locul tinerilor prea ocupați să-și încropească un viitor) ca să protesteze împotriva regimului condus de Băsescu? Unde era Vadim când aceeași se coceau la peste 40 de grade, astă-vară, la referendum? A luat cumva cuvântul în Parlamentul European ca să condamne inadmisibilul amestec în treburile României al Komisarilor de la Bruxelles? Dacă nu a avut curajul să se pună în fruntea protestatarilor ca să le arate cu degetul spre dealul Cotrocenilor strigând: “Pe el, pe el! Să mergem să-l dăm jos!”, înseamnă că a înțeles că între el și ceilalți polticieni nu este nici o diferență și riscă să iasă bumbăcit din mulțime.

Dar nu numai teama de masse îl trădează pe Vadim, care se pretinde politician de stânga. El nu suferă oamenii obișnuiți, fidelii săi colaboratori pe care nu ezită să-i umilească fără milă pentru orice greșeală. El crede că e corect ca lumea să fie împărțită în două: unii cu toate privilegiile și alții numai cu munca. Vadim este îndrăgostit de însemnele puterii. Nu concepe viața fără ele și fără slugi gata să-l serveasca. Nu știu cum va supraviețui când nu va mai avea bodyguarzi și mașină cu șofer. Întotdeauna a cheltuit mai mult decât a câștigat și nota a fost achitată de alții. De când îl știu, a fost un arghirofil și acum, de când a dat de banii Europei, s-a îndulcit la parale ca un sărăntoc care a câștigat la loterie. Unde e “Cina creștină” cu care se lăuda atata? Nu se îndură să dea banii pentru bătrânii neajutorați cum nu s-a îndurat să plătescă gazul și chiria la sediul partidului. A preferat să facă un troc, plata datoriilor contra locuri în parlament. Cheltuiește fără cap și nu pune nimic de o parte. Dar asta e problema lui, mai grav este că, prin decrepitudinea în care se prăbușește cu o viteză înspăimântătoare, trage după sine, în derizoriu, ideile de “naționalism” și de “patriotism”. Acesta este cea mai mare acuzație pe care i-o aduc. Poate însă că tot răul e spre bine. Descotorosiți de imaginea burlescă pe care umbra lui Vadim a aruncat-o asupra acestei doctrine, tinerii care se răzvrătesc împotriva globalizării, împotriva unei Europe compusă din populații și nu din națiuni, vor putea să creeze un nou partid al patrioților români. Iar Vadim va trebui să dea socoteală celui pe care îl numește “mentorul său”, Eugen Barbu, când va da ochii cu el, în curând, pe lumea aialaltă. Cred că “Patronul” se răsucește în mormânt când vede ce a făcut Vadim cu Partidul România Mare. În anii ’90, Barbu îmi mărturisea că e nevoit să-l suporte: “Tizule, e nebun!”. Regret amarnic că nu l-am ascultat! CV Tudor se laudă că ar fi moștenitorul lui Eugen Barbu. N-are nici o legătură. Eugen Barbu a moștenit talentul de scriitor de la adevăratul său tată, marele jurnalist Nicolae Crevedia. Ce legătură are Vadim, acest versificator, cu Barbu? Nici una! Nu se dovedește vrednic nici de moștenirea propriului tată, baptistul Tudor, atunci când încearcă să cucerească electoratul vopsindu-se ortodox. Iar despre cucernicia sa, ce să mai vorbim? Și-a dat arama pe față când a asmuțit bigoții împotriva familiei regretatului Sergiu Nicolaescu și a făcut un spectacol scabros mințind cu nerușinare. Ca politician, Vadim nu face două parale, iar ca om este o adevărată mizerie.

Numele Vadim Tudor nu mai trebuie rostit. Ca al demonului care sperie vitele, acrește laptele și face gravidele să lepede.

Eugen Mihăescu

Membru de onoare al Academiei Române

Ziaristi Online

Cititi siL Eugen Mihaescu despre Corneliu Vadim Tudor: “I-as rupe sira spinarii, dar nu are!” »

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.