Cu "mainile curate"? Profesorul Corneliu Turianu ii aminteste ministrului Mona Pivniceru de o promisiune neonorata a lui Valeriu Stoica - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Cu “mainile curate”? Profesorul Corneliu Turianu ii aminteste ministrului Mona Pivniceru de o promisiune neonorata a lui Valeriu Stoica

Nu uitaţi judecătorul de instrucţie

de Prof. Univ. Dr. Corneliu Turianu
Zilele trecute, am aflat că domnul Prim-ministru – convins fiind că judecătorii şi procurorii nu au, potrivit Constituţiei şi Legii de organizare judiciară, un statut complet diferit – a sugerat ministrului justiţiei să pună capăt, o dată pentru totdeauna, statutului ambiguu al Ministerului Public. Această intenţie nu poate fi decât bine venită, mai ales că în Constituţia din 2003, art. 131 şi 132, referitoare la rolul Ministerului Public şi statutul procurorilor, lasă loc de prea multe interpretări. Dar iată că – din păcate, iar apare un „dar” –, cu prilejul „modernizării” Legii nr.92/1992 „pentru organizarea judecătorească” prin Legea nr.304/2004 „privind organizarea judiciară”, fostul ministru al justiţiei a propus ca România să aibă 16 procurori generali, câte unul pentru fiecare Curte de Apel. Nu este cazul, credeţi-mă, să bănuiţi că domnul Valeriu Stoica s-ar fi lăsat sedus şi el de moda clonării, care, cum bine ştiţi, face furori în opinia publică mondială şi nu numai, ajungându-se până acolo încât s-a enunţat posibilitatea clonării a însuşi mumifiatului Vladimir Ilici Lenin. Adică a însuşi părintelui Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Dar, cum spuneam cu ceva vreme în urmă*, lucrurile nu stau chiar aşa. Motiv pentru care, tocmai pentru a lumina unele dintre neclarităţile de până acum, permiteţi-mi să vă îndemn să ne aruncăm o privire în „bătrânul” nostru Cod de procedură penală din anul 1937 şi în Legea de organizare judecătorească din acea vreme.
În speţă, iată care era compunerea fiecărui parchet: la tribunale cu o secţiune – dintr-un procuror şef şi un substitut; la tribunalele cu mai multe secţiuni, dintr-un prim-procuror şi un număr egal de procurori; la curţile de apel – atenţie, dintr-un procuror general care se desemnează prin delegaţie dintre consilierii Curţii; la Curtea de Casaţie – vă rog să citiţi „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie” – dintr-un procuror general şi 6 procurori de secţiuni.
Sigur că desemnarea celor 16 procurori generali ar avea şanse de reuşită, cu o condiţie însă pe care regret că trebuie să o spun. Se pare că domnul Valeriu Stoica a uitat. Cine este, concret, titularul dreptului de priveghere şi control? Fiecare din cei 16 procurori generali, toţi laolaltă ori un terţ? Răspunsul la această întrebare îl găsim tot în vechea legiuire, citez: „Ministerul Public este organizat în mod ierarhic; şeful suprem este ministrul justiţiei” – art. 66 din Codul de procedură penală şi art. 44 din Legea de organizare judecătorească, ambele din 1937.
Şi a nu se uita că instituţia Ministerului Public, de origine franceză, este adevărat, a fost introdusă în Muntenia prin Regulamentul Organic din 1832, iar în Moldova, după Unire, în baza Legii din 26 martie 1862. Într-un cuvânt, dacă şefia poate să fie împărţită la 16 persoane, nu acelaşi lucru se poate face şi cu responsabilitatea. Altminteri, toată strădania ministrului justiţiei, care ar refuza să fie şeful suprem al Ministerului Public, s-ar rezuma la o simplă clonare.
Aş mai sugera însă şi o altă posibilitate, ce se regăseşte în alte legislaţii, şi anume aceea că procurorul general de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar putea fi unul dintre adjuncţii ministrului justiţiei.
În final, şi cu asta închei, aş reaminti actualului ministru al justiţiei, dna prof. univ. dr. Mona Pivniceru, de promisiunea fostului ministru al justiţiei, prof. univ. dr Valeriu Stoica, de a reintroduce instituţia „judecătorului de instrucţie”. Iar calitatea de „magistrat” a judecătorului de instrucţie este indiscutabilă. Căci, potrivit principiului constituţional al independenţei judecătorilor, „Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii” (art. 124 alin. 3), în vreme ce „Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei” (art.132 alin.1). Tot astfel, potrivit legii fundamentale, „Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege” (art.126 alin.1), în vreme ce „Parchetele funcţionează pe lângă (deci nu „în cadrul”, n.n.) instanţele de judecată, conduc şi supraveghează activitatea de cercetare penală a poliţiei judiciare, în condiţiile legii” (art.131 alin.3). Pe cale de consecinţă, calitatea de „magistrat” a procurorului este discutabilă, el acţionând în ipostaza de agent guvernamental „sub autoritatea ministrului justiţiei”.
Abia atunci, după reintroducerea instituţiei „judecătorului de instrucţie” – departe de mine gândul de a minimaliza cumva meritul „cruciadei anticorupţie” – de-abia atunci, spuneam, se va vorbi de o adevărată, devastatoare, acţiune românească „Mâini curate”.
* Monitorul Oficial nr. 75 din 15 mai 1997, Partea a II-a, Dezbateri parlamentare, Senatul, Sesiunea I Ordinară
Print Friendly, PDF & Email

1 comment

  1. Nica Leon

    Este evident că în România cei din ministerul public nu sînt magistraţi, ci doar parchetari, ei făcîndu-se numai că lucrează la parchet.
    Altfel, poate ar fi fost suficienţi cei 23 de ani să aflăm cine a tras în noi şi în însîngeratul Decembrie 1989.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.