"Papabilul" ERDŐ Péter, cardinalul care ar putea ridica carpa secuiasca pe Cetatea Vaticanului. EXCLUSIV ZIARISTI ONLINE: SPIONAJ LA VATICAN - Ziaristi OnlineZiaristi Online

“Papabilul” ERDŐ Péter, cardinalul care ar putea ridica carpa secuiasca pe Cetatea Vaticanului. EXCLUSIV ZIARISTI ONLINE: SPIONAJ LA VATICAN

Simboluri secuiesti ale cardinalului ungur Erdo Peter - via Ziaristi OnlineEXCLUSIV ZIARISTI ONLINE: SPIONAJ  LA  VATICAN

Primatul Ungariei pe “lista scurta a papabililor”

de Aurel I. Rogojan

Erdo Peter - cardinal ungur via Ziaristi OnlineAnterior stirii difuzate de postul italian de radio RAI si  cotidianul german Die Welt, citate ca l-au indicat pe cardinalul  Péter Erdö, arhiepiscop de Esztergom-Budapesta, primat al Ungariei, și preşedintele Conferinţei Catolice a Episcopilor din Europa pe “lista scurta a papabililor”,  sansele acestuia de a-i succede Papei Benedict al XVI-lea au fost “realist cantarite” si dincolo de  Atlantic. Intre mize se afla si desavarsirea apostolatului Papei Ioan Paul al II-lea in Europa Centrala si de Est.

Biserica Ortodoxa Rusa, Patriarhia Constantinopolului, Biserica Ortodoxa a Greciei, bisericile  ortodoxe  din  Romania, Serbia, Armenia, in principal, dar si alte biserici ortodoxe surori inteleg si nu sunt lipsite de preocupare  in legatura cu mizele unei astfel de posibilitati.

Cardinalul  Péter Erdö  implineste in luna iunie 61 de ani. Avantajul varstei este si el un atu. Bunicii săi au fost secui din Transilvania, stabiliți în Ungaria după Primul Război Mondial. Originea secuiască este motivul pentru care la ridicarea sa la rangul de cardinal al Bisericii Romano-Catolice, a adoptat în stema sa de cardinal simbolurile heraldice ale Ținutului Secuiesc: soarele și luna în câmp albastru (foto susNota red: Aceasta poate fi si unul dintre motivele indarjirii agresiunii cu carpa secuiasca intreprinsa de statul ungar in ultima perioada, sfidand Romania peste tot in lume).

În data de 3 iulie 2011 o oficiat în Catedrala din Satu Mare, în prezența a 15.000 de credincioși, slujba de beatificare a episcopului martir svab János/ Johann Scheffler – ucis de bolsevici la Jilava (Nota red: Spre deosebire de Biserica Catolica, care a beatificat deja cativa martiri ai inchisorilor bolsevice, Patriarhia Romana nu se grabeste).

Conform Vatican.va Péter Erdö este membru al

  • Secretariat of State (second section);
  • Congregations: for Catholic Education; for Divine Worship and the Discipline of Sacraments;
  • Pontifical Councils: for Legislative Texts; for Culture;
  • Supreme Tribunal of the Apostolic Signatura:
  • XIII Ordinary Council of the Secretariat General of the Synod of Bishops.

Pagina web a cardinalului ungur: http://www.esztergomi-ersekseg.hu/

Sursa foto: Katolikus.hu

Video: Profil AP

Spionaj la Vatican

Papalitatea, autoritatea suprema a Bisericii Catolice este cea mai veche institutie din lume : infloritoare in Evul Mediu, privilegiata in Epoca Renasterii, protagonista ( nu singura ) a Reformei si Contra –Reformei, a Revolutiei Franceze, a erei industriale, a aparitiei, apogeului si prabusirii sistemului mondial de inspiratie ideologica marxist-leninista.

Meserie  dintre cele mai frumoase, dupa Napoleon Bonaparte, dintre cele mai periculoase si delicate , dupa Adolf Hitler, papalitatea a avut , in intreaga sa istorie, doua ipostaze : una a Bisericii Calolice din lumea intreaga si cealalta a celei mai mari puteri politice a planetei.

Pentru ambele sale ipostaze, papalitatea are si un serviciu de spionaj, denumit “Sfanta Alianta”( fondata in anul 1566 de Pius al V-lea) si un serviciu de contraspionaj, numit “ Sodalitium Pianum-S.P.”( Asociatia lui Pius), oficializat in anul 1910, de catre Pius al X-lea.

Misiunea fondatoare a “Sfintei Aliante” a fost  complotul esuat prin care se urmarea inlaturarea reginei Elisabeta I a Angliei (7 septembrie 1533 – 24 martie 1603 ) si intronarea catolicei Maria Stuart, regina a Scotiei (14 decembrie 1542 – 24 iulie 1567 ) si Frantei  (10 iulie 1559 – 5 decembrie 1560).

Misiunile mai recente de mare reusita ale “Sfintei Aliante”, sub conducerea cardinalului Luigi Poggi – spionul Papei Ioan Paul al II-lea, au fost contracararea pericolului contagiunii marxiste a bisericilor catolice din America Latina si operatiunea coordonata cu C.I.A. pentru scoaterea Poloniei de sub hegemonia Moscovei.

Date fiind cele doua ipostaze ale papalitatii , alegerea papilor nu este chiar  jobul exclusiv al Curiei. O retrospectiva a alegerilor papale anterioare ne aduce in atentie ce jocuri politice s-au facut si cine poate inclina balanta in favoarea unui candidat sau altul…

Serviciul  Secret al Vaticanului s-a aflat intotdeauna printre agentii taberelor interesate  sa-si impuna candidatul preferat in Sfantul Scaun.

Serviciul  Secret al Vaticanului este printre cele mai vechi şi mai active servicii secrete din lume.  Practică intens spionajul prin surse secrete umane (“humint“) dar, în acelaşi timp, este beneficiarul produselor informative ale surselor secrete tehnice (“Sigint“) ale serviciilor marilor puteri.

Coordonarea activităţilor informative secrete ale Vaticanului este exercitată de către guvernatorul Cetăţii, care dispune de un “Cabinet de Securitate“, a cărui activitate este strâns corelată cu cea a Gărzii Elveţiene, a Corpului Antiterorist şi a “Oficiului Central de Pază“- O.C.P., acesta din urmă având, de asemenea, atribuţii informative şi contrainformative.

La conducerea O. C. P. se află, de regulă, foşti ofiţeri de carabinieri cu o pregătire şi experienţă deosebite. Oficiul realizează o conlucrare activă cu marile servicii de informaţii ale lumii, rezultând o strânsă coordonare în ceea ce priveşte asigurarea securităţii Sanctităţii Sale.

Serviciile secrete ale Vaticanului se folosesc de posibilităţile informative ale bisericilor catolice, de ordinele acestora şi de misionari. Trimişii Sfântului Scaun au fost dintotdeauna prezenţi la toate curţile şi cancelariile, până în îndepărtata Ţară a Soarelui Răsare.

Activităţile informative secrete desfăşurate de Vatican au fost şi rămân foarte strâns legate de expansionismul catolic dar, în acelaşi timp, şi de o adâncă implicare în influenţarea cursului evenimentelor mondiale esenţiale.

Structurile informative ale Sfântului Scaun, în general puţin cunoscute, sunt prezumate a avea o organizare complexă, extrem de riguroasă, cuprinzătoare şi foarte bine susţinută conceptual şi în planul tactico-metodic al acţiunilor. Aceste servicii s-au confruntat ori s-au aliat, după caz, cu toate serviciile secrete din lume, beneficiind de suma experienţelor lor inedite.

Referitor la eficienţa sistemului informativ secret al Vaticanului trebuie reţinută o concluzie oferită preşedintelui Ronald Reagan de către consilierul său pentru probleme de securitate: “Este informaţie de cea mai bună calitate; ar trebui să înfiinţăm un serviciu de informaţii secrete după modelul Vaticanului; operativitatea sa este de cea mai înaltă clasă”.[1]

Unele nunciaturi apostolice (misiunile diplomatice sau ambasadele Vaticanului) au făcut, în anumite ţări, inclusiv în România anilor ’50, obiectul unor procese de spionaj.

Nu trebuie omis faptul că Sfântul Scaun are, prin serviciile sale secrete din perioada Evului Mediu şi în numele lui Dumnezeu, “tradiţii“ dintre cele mai nefericite în ceea ce priveşte conspiraţiile politice, comploturile şi atentatele sau poliţia politică, inchiziţia fiind instituţia emblematică a acestui gen de poliţie.

Serviciile secrete, potrivit unor documente ale “Servizio informazioni delle Forze Armate- Ufficio  R ” – S.I.F.A.R., au fost implicate, în 1963, în alegerea Papei Paul al VI-lea.

În 1963, cele mai mari şanse de a ocupa Scaunul Pontifical le avea cardinalul de origine armeană Gregorio Pietro Agajanian, prefectul Congregraţiei pentru problemele religioase, care conducea ordinele misionare ale Vaticanului în străinătate. Agajanian mai candidase la titlul de Vicar al lui Christos şi Patriarh al Bisericii Universale în anul 1955, având şanse egale cu Ioan al XXIII-lea, care a fost ales.

Favoritului alegerilor din 1963, i-au fost anulate şansele de a deveni Papă de anumite forţe de la Vatican – menţionează “Corriere della Sera“ – “care au făcut o manevră comună cu serviciile secrete italiene, marcate în acei ani de tendinţa spre comploturi şi acţiuni subversive“.

Cardinalului Agajanian i s-a descoperit “păcatul“ de a avea o soră, în vârstă de 70 de ani, Elizaveta Panikova, cetăţeană a U. R. S. S. Fiind pusă sub urmărire,  s-a constatat că a primit vizita unui funcţionar consular al Ambasadei U. R. S. S. la Roma, armean de origine, căruia îi solicitase o viză de prelungire a paşaportului şi, implicit, de reconfirmare a cetăţeniei sovietice.

“Drept urmare – relatează “Corriere della Sera“ – cetăţeana sovietică, deşi a dorit să rămână ceea ce era, a devenit Mata Hari, iar fratele ei, potenţial spion sovietic“.   Revista italiană “30 de zile“ comenta pe marginea acestui episod că: “Alegerile unui Papă – care exercită o influenţă uriaşă nu numai asupra bisericii, dar şi asupra situaţiei de ansamblu a lumii – nu au loc întotdeauna în Capela Sixtină a Vaticanului, ci deseori în alte locuri“.

Cine era beneficiarul acestor jocuri? Episcopul Giovanni Battista Montini, una dintre figurile cele mai interesante din istoria Vaticanului !

Montini s-a născut în 1897 în Italia şi provine dintr-o familie de aristocraţi. În 1920 este recrutat pentru Vatican. În 1937 este promovat în funcţia de subsecretar de stat pentru Afaceri Ordinare, post ce i-a oferit posibilitatea de a fi unul dintre puţinii oameni apropiaţi enigmaticului Papă Pius al XII-lea (Eugenio Pacelli: 1939-1958), cel care, în 1949, avea să semneze celebrul decret de excomunicare a comuniştilor şi a tuturor acelora care sprijină partidele comuniste.

Începând din 1937, Montini devine unul dintre oamenii cheie ai Vaticanului.   Câţiva ani mai târziu devine Secretar de Stat al Vaticanului, funcţie ce-i oferă posibilitatea să se interpună între relaţiile Papei cu cei mai importanţi oameni de stat, lideri politici, diplomaţi. Totodată, este desemnat să organizeze serviciul de informaţii al Vaticanului care, prin posibilităţile sale de excepţie prin diversitatea relaţiilor, prin credibilitatea sa şi prin calitatea “rapoartelor reprezentanţilor papali din fiecare colţ al pământului, era, după părerea generală, cel mai bun din lume”[2].

În 1944 este promovat episcop. În acelaşi an îl cunoaşte pe James Jesus Angleton, şeful filialei X2 (contraspionaj) a O. S. S. la Roma, cel ce avea să devină (până în 1974) şeful contraspionajului C. I. A.

Ulterior, relaţia Angleton-Montini se consolidează. Schimbul de informaţii şi sprijinul reciproc conduce la crearea unor relaţii de excepţie ce permit recrutarea lui Montini, una dintre cele mai spectaculoase recrutări efectuate de către C. I. A.

În aceste condiţii, la începutul anului 1945, Vaticanul – prin Montini – perfectează realizarea unui acord, între S. S.-ul german şi O. S. S.-ul american, pentru predarea tuturor forţelor Axei (circa 500.000 de soldaţi) din nordul Italiei. Este un succes pentru Vatican şi americani întrucât Italia nu mai devine teatrul unor operaţiuni de război.

În 1948, Montini devine arhiepiscop de Milano. Forţa şi influenţa sa la Vatican este în mare creştere. În acelaşi an, devine şeful “Acţiunii Catolice…”, un grup catolic puternic, de acţiune politică, cu milioane de susţinători”… în fapt, o altă replică faţă de creşterea ameninţătoare a influenţei Partidului Comunist Italian, capabil să preia puterea în alegerile din 1948. Din aceste motive, C. I. A. pune la punct o acţiune acoperită de mare anvergură.

Conlucrarea C. I. A. (Angleton), Vatican (Montini) are ca rezultat …”mobilizarea Acţiunii Catolice, a resurselor considerabile ale Vaticanului şi a legăturilor sale întinse peste spectrul politic italian… Combinaţia banilor americani cu efortul suprem al grupurilor necomu-niste şi cu ajutorul considerabil al Vaticanului a schimbat cursul evenimentelor…” (s. n.)[3].

Implicarea Vaticanului şi mai ales a serviciului său de informaţii a avut un rol hotărâtor în determinarea evoluţiei dorite.

În 1963, Montini este ales Papă (Papa Paul al VI-lea). El rămâne extrem de favorabil … C. I. A., iar până în 1978, la moartea sa, demarează un proces de rugăciuni ce are ca scop restabilirea autorităţii bisericii în Europa de Est.

Vaticanul şi posibilităţile sale excepţionale de propagandă, influenţă şi culegere de informaţii a reţinut de mult atenţia marilor servicii secrete ale lumii, penetrarea lui constituind unul dintre obiectivele acestora.

Un episod semnificativ în acest sens este şi acela legat de alegerea papei Ioan Paul al II-lea.  Înainte cu câteva zile de alegerea sa, trei ierarhi ai Vaticanului s-au urcat într-un taxi, iar unul dintre ei i-a spus şoferului că are “marea cinste de a-l transporta pe Papa de la Roma“. Într-adevăr, un pasager era Karol Wojtyla, care după câteva zile a devenit Papa Ioan Paul al II-lea. Şocat, şoferul s-a adresat presei, încredinţându-i acest secret al Vaticanului.

Cel puţin în ultimele decenii alea veacului trecut, Vaticanul şi serviciul său de informaţii au intervenit activ în evoluţia situaţiei statelor din Europa de Est. În mod direct, a desfăşurat acţiuni de influenţă şi propagandă, având ca obiectiv slăbirea credibilităţii regimurilor comuniste.

Un caz concret este legat de procesele şi evoluţiile ce au avut loc în Polonia. Astfel, în declaraţiile sale date organelor de justiţie italiene după arestare (1985), Francesco Pazienza avea să ofere mai multe detalii în legătură cu falimentul Băncii “Ambrosiano”. Iar, la insistenţele unor ziarişti, va preciza cu claritate că … “cele 1,3 miliarde de dolari dispăruţi cu ocazia crahului băncii “Ambrosiano” au fost deturnaţi, în mare parte, de către bancherii Vaticanului. Sumele sustrase au servit finanţării sindicatului polonez “Solidaritatea”, I. R. A., chiar şi diferitelor grupuri latino-americane”…[4].

Ioan Paul al II-lea a acceptat o înţelegere secretă cu S.U.A., pe care a încheiat-o cu William Casey, directorul C.I.A., în 1981, chiar din primele zile ale administraţiei Reagan.

Întâlnirea celor doi, ţinută secretă timp de un deceniu, “(…)a pecetluit o alianţă informal secretă dintre Sfântul Scaun şi administraţia preşedintelui Reagan, care avea să grăbească cea mai profundă schimbare politică a vremii”[5].

Dacă până în acel moment planurile Vaticanului nu vizaseră, în mod direct şi printr-o implicare efectivă, o răsturnare a regimului comunist, de această dată Ioan Paul al II-lea “(…)va lansa o politică personală de schimbare radicală a naturii guvernării sale. Programul său se baza, în mare măsură, tocmai pe principiile egalităţii şi justeţii pe care partidul le glorifică mereu teoretic, dar nu şi în practică, pretinzând că Biserica avea de îndeplinit un rol social în atingerea acestor scopuri universale. Aşa cum a reieşit, acest lucru era cu adevărat destabilizator”[6].

Vaticanul s-a străduit să dezmintă alianţa realizată, chiar şi după ce ea a devenit cunoscută. În baza ei, “(…) Papa avea să primească fiecare frântură de informaţie relevantă ce privea Polonia, dar şi în alte chestiuni pline de importanţă(…)”[7].

Anterior, în 1980, Zbigniew Brzezinski, consilierul pentru probleme de securitate naţională al preşedintelui Jimmy Carter, îl informase pe episcopul ceh Josef Tomka, un important emisar papal, “(…)despre acţiunea, sub acoperirea C.I.A., autorizată în secret de Jimmy Carter, de introducere prin contrabandă în Europa de Est şi în unele părţi ale U.R.S.S. a cărţilor de propagandă anticomunistă, în special în ţări ca Ucraina şi Republicile Baltice, unde fenomenul de naţionalism dizident se răspândea cu repeziciune.”[8]

Aspecte ale operaţiunilor de propagandă şi destabilizare au fost discutate şi cu prilejul vizitei preşedintelui Carter la Vatican (21 iunie 1980), în urma căreia Brzezinski a afirmat: “Mi-a devenit clar că Wojtyla ar fi trebuit să fie ales preşedinte, iar Carter ar fi trebuit ales Papă”[9].

Ulterior, Polonia şi cruciada anticomunistă în America Centrală şi Europa de Est au fost problemele cele mai importante şi repetat abordate în cadrul negocierilor cu Papa. Nu este, deci, întâmplător că primul turneu papal a avut loc în America Centrală.

Brzezinski i-a cerut lui Ioan Paul al II-lea să-şi folosească episcopii pentru a obţine din partea guvernelor occidentale un ultimatum de completă izolare a U.R.S.S., pentru situaţia în care ar interveni în Polonia. Un important emisar al Moscovei, Vadim Zagladin a fost trimis la Roma pentru a-l încredinţa pe Papă că, pentru moment, nu va avea loc o intervenţie.[10]

Brzezinski a fost menţinut şi de administraţia Reagan în calitatea de consultant special pentru Polonia, şi om de legătură cu Ioan Paul al II-lea. Despre această misiune a sa, el a recunoscut: “…L-am implicat pe Papa, în mod direct, dar nu vreau să discut despre asta. Niciodată atâta timp cât Papa va fi în viaţă nu voi da nici un fel de detalii. Casey a organizat totul… Eu m-am înţeles foarte bine cu Casey. A continuat tot ceea ce am început în timpul administraţiei Carter şi a extins totul… şi a condus totul; pentru a sprijini o acţiune clandestină trebuiesc multe eforturi de aprovizionare, menţinere a reţelei etc.(…) aşa se explică faptul că “Solidaritatea” n-a fost anihilată. Este pentru prima dată când poliţia comunistă n-a reuşit să suprime un astfel de eveniment”[11].

Richmond Allen, consilierul pentru securitate al preşedintelui Reagan, i-a sugerat acestuia “Dacă aţi reuşi să destabilizaţi Polonia, unda de şoc s-ar propaga în multe direcţii: în Ucraina, în Balcani, Letonia, Lituania, Estonia şi Cehoslovacia”.[12]

Reagan, vicepreşedintele George Bush, consilierul Richmond Allen, direcotrul C.I.A., William Casey, secretarul de stat Alexander Haig şi secretarul apărării Carl Weinberger, îndeaproape asistaţi de Brzezinski, au constituit, în acel moment (30 ianuarie 1981), “Statul Major” al destabilizării sistemului mondial socialist. Polonia a fost aleasă drept prototipul seria “zero” a unei noi tehnologii de schimbare a ordinii mondiale, “tehnologia imperialismului drepturilor omului”, iar principal vector al acesteia a fost aleasă, ori s-a oferit, Biserica Catolică.

Există, deci, suficiente temeiuri pentru a da credit aprecierilor potrivit cărora relaţia Reagan-Vatican a reprezentat “una dintre cele mai mari alianţe secrete ale tuturor timpurilor”[13]

Baza acestei alianţe a constituit-o scopurile proprii ale celor două părţi ce aveau să se realizeze printr-un mijloc comun: informaţiile.

Preşedintelui Reagan i s-a spus de către consilierul său pentru securitate: “Unul dintre lucrurile pe care le înveţi de la Biserica Catolică este faptul că principala sa noţiune de a exista este aceea de a aduna informaţii de la credincioşi”[14].

Este, aşadar, evident că C.I.A. a avut nevoie de reţelele informative şi de propagandă atotcuprinzătoare ale Vaticanului, de experienţa multiseculară a unui sistem informativ pe care C.I.A. trebuia să o folosească.

În schimb, Papa avea să devină beneficiarul unora dintre cele mai bine păzite secrete ale lumii, al celor mai complexe analize politice, al informaţiilor obţinute prin spionajul cosmic şi electronic. Generalul Vernon Walters, un veteran al C.I.A. şi fost ambasador al S.U.A. îl întâlnea, din şase în şase luni, pe Ioan Paul al II-lea pentru a-i “oferi informaţii prelucrate – militare, politice, economice – asupra oricărui subiect ce ar fi putut să intereseze(…)”[15]

Introducerea Papei în problemele de valorificare a informaţiilor secrete s-a realizat pe parcursul a 15 şedinţe secrete, realizate de Casey şi Watters, în primele şase luni ale administraţiei Reagan.

Telegramele lui Walters către Casa Albă, după întrevederile cu Papa, menţionează 175 de subiecte abordate, între care unele vizau echilibrul internaţional de putere (forţele militare chineze, armamentul nuclear sovietic, politica externă a guvernului francez) ori situaţia din Africa, Orientul Mijlociu şi America Latină.

O categorie specială de informaţii vizau interceptările telefonice ce-i priveau pe unii prelaţi şi ierarhi ai Bisericii Catolice din America Centrală, adepţi ai teologiei eliberatoare, oponenţi vehemenţi ai operaţiunilor secrete ale S.U.A. în zonă.[16]

La Moscova, relaţia specială Vatican-S.U.A. era percepută în dimensiunile ei reale, dar exprimată în termenii proprii: “Politica Occidentului şi nu Sfântul Duh, îi determină pe episcopi să-l voteze pe Karol Wojtyla”.[17]

Papa a întreţinut legături pe canale secrete şi cu liderul sovietic, Leonid Brejnev, în special pentru a-l tempera în privinţa unor iminente decizii de invadare a Poloniei.

La rândul lor, analiştii politici şi cei ai serviciilor secrete sovietice au furnizat concluzii corecte asupra cursului evenimentelor. Astfel, pe baza lor, la 2 aprilie 1981, Brejnev conchidea “Cu toţii suntem extrem de îngrijoraţi de cursul evenimentelor din Polonia. Cel mai rău e că tovarăşii noştri polonezi ascultă şi sunt de acord cu recomandările noastre, dar nu le pun deloc în practică, iar contrarevoluţia preia ofensiva pe toate fronturile.”[18]

La rândul său, mareşalul Ustinov, ministrul apărării evalua: “Consider că vărsarea de sânge e inevitabilă (…) Dacă ne e groază de asta, bineînţeles că vom fi siliţi să cedăm pas cu pas. Însă, în acest fel, am putea pierde toate cuceririle socialismului.”[19] Ceea ce s-a şi întâmplat în deceniul ce a urmat.

Într-un astfel de context, capătă noi valenţe faptul că tentativa de asasinare, soldată cu împuşcarea şi rănirea relativ gravă a preşedintelui Ronald Reagan, la 30 martie 1981, a avut loc după încheierea unei intâlniri a acestuia cu reprezentanţii sindicatelor A.F.L.-C.I.O., puternic implicate pentru acoperirea operaţiilor clandestine americane în Polonia.

Peste numai şase săptămâni, la 13 mai 1981, a avut loc şi tentativa de asasinare a lui Ioan Paul al II-lea, soldată, de asemenea, cu rănirea acestuia. Anterior, la 16 februarie 1981, se pregătise un atentat împotriva Papei la Karachi.

În ianuarie 1980, şeful spionajului francez, contele Alexandre de Marenches, l-a avertizat pe Papă că este ţinta unui complot urzit de comunişti, informaţia fiind pe deplin credibilă în contextul evenimentelor declanşate în Europa de Est.

Despre atentatul asupra Papei, fostul director al C.I.A., Robert Gates, a spus că “Este ultimul mare secret al timpurilor noastre.”[20]

Sursa: Ziaristi Online

Note:


[1] Carl Bernstein & Marco Politi, Sanctitatea Sa Ioan Paul al II-lea şi istoria secretă a timpurilor noastre, Editura Papirus, Oradea, 1997, p.234.

[2]. E.Volkman Spionii-agenţii secreţi care au schimbat cursul istoriei Bucureşti, 1996, p. 488.)

[3] E.Volkman, op. cit., p. 495

[4]F. Calvi, O. Schmidt, op.cit.p. 96.

[5] Carl Bernstein, op.cit., p.13.

[6] Idem, pp.12-13.

[7] Ibidem, p.14.

[8] Ibidem, p.223.

[9] Ibidem.

[10] Ibidem, p.224.

[11] Ibidem, p.225.

[12] Ibidem, p.227.

[13] Ibidem, p.233.

[14] Ibidem, p.233.

[15] Ibidem, p.223.

[16] Ibidem, p.224.

[17] Ibidem, p.226.

[18] Ibidem, p.238.

[19] Ibidem, p.239.

[20] Ibidem, p.255.

Print Friendly, PDF & Email

7 comments

  1. Tocmai citesc cartea lui Larry Watts. Întâmplător sau nu sunt exact la capitolul în care se axează pe infiltrarea Vaticanului cu agenţi KGB prin intermediul serviciilor secrete ungare.

  2. Anonim

    @eXpres:

    Imi puteti indica surse credibile despre implicarea externa in evenimentele din decembrie 1989 din Romania. Nu ma astept la cote de arhive, e prea devreme ca astfel de informatii oficiale sa fie publice dar probabil ca marturii credibile exista.

    Multumesc.

  3. John Onoje

    Papal va fi o persoana care are viu DUHUL SFINT si va veni din Africa.Daca alt cineva va fi,numai un an el trebuie de stat si va fi inbolnavit intotdeuna.Numai Rev,Dr Father Ede care are viu DUHULUI ISUS CRISTOS,eu vorbesc de la DUHUL SFINT care traieste cu mine.

  4. Pt ziaristii on line !
    Biserica catolica se chinuieste de mai mult timp sa-l beatifice pe Monsegniorul
    Wladimir Ghika[in Romania ]iar BOR ,la rindul ei se cazneste sa-l betifice pe Sfintul Inchisorilor ,Vladimir Gafencu .
    Tot pt aducere aminte ,va numesc pe primul luptatoe roman impotriva dominatiei habsbugice :Inochentie Clein Micu .
    Ce bine este sa fii tinar .

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.