Ion Antonescu. A trăit, a luptat și a murit ca un erou - de Cristian Negrea. 2 iunie, Ziua Maresalului. - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Ion Antonescu. A trăit, a luptat și a murit ca un erou – de Cristian Negrea. 2 iunie, Ziua Maresalului.

Ion Antonescu (așezat în mijloc) - Ofițer la Statul Major (1918)

Ion Antonescu (așezat în mijloc) – Ofițer la Statul Major (1918)

În întreaga istorie a tuturor popoarelor există o zicală străveche care spune oarecum asemănător același lucru: la vremuri grele, e nevoie de bărbați adevărați. La fel și în cazul nostru, al românilor, de multe ori în vremurile dificile, am avut parte de bărbați adevărați care să-și ia soarta în mâini, a lor și a celor care i-au urmat, și să scrie istoria. Sunt mulți care au rămas necunoscuți, alții au intrat în panteonul eroilor români, unii cunoscuți, alții uitați. Numele lor sunt întipărite pe socluri, plăci memoriale, au nume de străzi sau instituții. Nu avem cum să nu ne amintim de ei, sunt nume care au făcut istorie, și sunt instituții sau străzi care ne amintesc de asta: Tudor Vladimirescu, Avram Iancu, Alexandru Ioan Cuza, Ferdinand etc. Aceștia au făcut multe pentru neamul românesc, unii au avut o soartă tragică, dar numele lor a rămas înscris în memoria românilor ca și eroi ai unor timpuri dure, când s-au ridicat și au făcut față vremurilor, i-au inspirat și condus pe români în luptă împotriva dușmanilor mult mai numeroși, au învins sau au fost învinși, dar au rămas în memoria românilor ca și adevărați lideri, ca și exemple de urmat pentru alte vremuri grele ce vor veni. Și care au venit și vor veni, fie că ne place sau nu.

Totuși, în istoria noastră există un personaj tragic și eroic care se ridică la nivelul celor mai sus menționați, dar nu are numele înscris pe bulevarde sau străzi, nu sunt instituții sau școli care să-i poarte numele, nu este amintit în cărțile de istorie ca și un erou al neamului său. Nu are nici măcar un mormânt unde să i se pună o floare din când în când, nu are nimic în afară de amintirea câtorva conaționali care se încăpățânează să-l considere erou al neamului românesc. Fiindcă chiar asta a fost, un erou al neamului românesc, a trăit ca un erou, a luptat ca un erou și a murit ca un erou. A murit ca un erou adevărat, fără să ceară nimic în schimb, a ridicat brațul în fața plutonului de execuție și a strigat: Trăiască România!

Nu, nu este o legendă, nu este ceva inventat, este un om adevărat care și-a dedicat viața și moartea României, iar numele lui este Ion Antonescu. Adulat între anii 1940-1944, hulit în perioada comunistă, controversat în perioada post-comunistă, acesta este mareșalul Ion Antonescu, o personalitate militară românească de prim rang, care s-a evidențiat din timpul primului război mondial ca și șef de stat major al viitorului mareșal Prezan, autorul multor planuri de luptă pentru armata română care s-au concretizat în mari victorii, dar prea puțin cunoscute și recunoscute astăzi.

Când Moldova stătea sub amenințarea bandelor bolșevice care urmăreau asasinarea primului ministru Ion I. C. Brătianu și arestarea regelui Ferdinand pentru a proclama Republica Bolșevică Română la finele anului 1917, la ședința de guvern din ajunul Crăciunului când unii membrii guvernului își dădeau demisia de frica bolșevicilor ale căror sloganuri se auzeau sub ferestrele palatului din Iași unde se ținea ședința, atunci când generalul Prezan a pus pe masă planul de contracarare a mișcării bolșevice, câți știau că aceste planuri de acțiune au fost concepute de un maior din statul major al generalului Prezan, un necunoscut pe atunci pe nume Ion Antonescu? Iar aceste planuri puse în aplicare au avut drept rezultat alungarea trupelor bolșevizate ruse peste Prut, uneori prin luptă, fără această acțiune unirea cu Basarabia din 23 martie 1918 fiind practic imposibilă?

În 1919, în războiul româno-ungar, generalul Mărdărescu respinge atacul ungar peste Tisa și trece la contraatac, trecând Tisa pe la Tisza-Bo, în prezența regelui Ferdinand. Soldații români trec voioși podul de vase, însuflețiți de prezența suveranului, mergând mai departe pentru a ocupa prin luptă Budapesta la 4 august 1919. Dar există un eveniment uitat de istoriografie. Regele Ferdinand îl observă pe Antonescu stând modest de o parte. Se duce la el, îl îmbrățișează, apoi îi pune pe piept propria decorație, ordinul Mihai Viteazu, spunându-i că acest rezultat este datorat lui, până la urma planurile contraatacului românesc erau concepute tot de acest Ion Antonescu.

Timpul a trecut, dar vremurile veneau tot mai grele. Ion Antonescu a conceput un memoriu care a fost folosit la negocierile de pace de la Paris, precum și un altul destinat regelui Carol al II-lea despre dotarea precară a armatei în pragul următorului război mondial. Carol l-a închis într-o mănăstire, dar în 1940, după rapturile teritoriale, Basarabia, nordul Bucovinei și nordul Ardealului, l-a chemat ca și salvator și om providențial. La vremuri grele, e nevoie de bărbați adevărați. Faceți un exercițiu de imaginație, deși e imposibil, dar gândiți-vă doar o clipă cum ar fi fost dacă România ar fi avut la cârmă atunci unul dintre politicienii din ziua de astăzi!

De aici, din 6 septembrie 1940, după ce a forțat abdicarea lui Carol al II-lea, de când a obținut puterea în stat, încep polemicile dintre apărătorii și detractorii lui Antonescu. De la 6 septembrie 1940 și până la 23 august 1944, fiecare gest și ordin al lui este analizat, criticat sau lăudat, uneori cu prea multă pasiune și prea puțină logică și reflecție asupra cadrului internațional sau mobilurilor din spatele unei decizii sau alteia. Unii susțin că au fost făcute în interesul României, alții că nu, dimpotrivă. Va fi nevoie de calm și o dezbatere serioasă, atât asupra lucrurilor bune, cât și asupra greșelilor. Dar nu am văzut pe nimeni care să arunce vreo urmă de îndoială asupra meritelor sale anterioare preluării puterii.

De aceea, măcar pentru ziua de azi, 1 iunie 2013, când se împlinesc 67 de ani de la executarea sa, putem amâna controversele, amintindu-ne mai degrabă că a murit ca un adevărat român care și-a făcut datoria.

Îmi amintesc de relatarea unui fost deținut politic care vorbea despre modul cum a fost formată divizia Tudor Vladimirescu din prizonieri români considerați suficient de îndoctrinați politic pentru a lupta alături de ruși. Chiar Ana Pauker făcea propagandă cutreierând lagărele pentru înscrierea prizonierilor români. Au fost unii care au acceptat doar pentru condiții mai bune față de cele din lagăr și pentru a se putea întoarce mai repede acasă. Pentru a testa fidelitatea acestei divizii, rușii au pus-o să lupte împotriva trupelor române de pe front. Au fost șase ofițeri care au refuzat categoric, iar rușii i-au pus în fața plutonului de execuție. Cei șase ofițeri au murit strigând Trăiască România!

Nu am găsit încă confirmarea acestui episod și nici numele celor șase ofițeri români, dar dacă este real, exemplul este grăitor.

Dar un lucru este adevărat, în fața plutonului de execuție, mareșalul Ion Antonescu a strigat Trăiască România!

Cristian Negrea

Ziaristi Online

In Memoriam Ion Antonescu (2 iunie 1882, Pitești – 1 iunie 1946, Jilava)

Print Friendly, PDF & Email

10 comments

  1. Vlad

    Eroii sunt eroi si vor fi întotdeauna. Cu un singur lucru s-a inselat, fiindca statuile acelea vor rasari, candva, pretutindeni.

  2. ciorgan

    As avea doar o singura remarca,nonfictionala,evreii pusasera stapanire si pe rusi,in rest,Antonescu si-a facut datoria ca un adevarat roman.

  3. Anonim

    Tragicul il reprezinta nu infringerea lui Antonescu ci tradarea alor sai. S-a repetat istoria lui Mihai Viteazul, ucis miseleste in mijlocul armatei sale fara ca aceasta sa aiba o minima reactie.

    Nu este credidibil ca rusii au pus DTV sa lupte contra romanilor. Rusii erau (si sint) bestii dar nu cretini. La intrarea in Bucuresti, se zice ca au fost primiti cu ‘huo!’.

  4. anonim

    Păi, da, fiindcă Mareşalul era bărbat adevărat, noi am ajuns vai de mama noastră şi de capul nostru, ca pe nişte raţe puturoase pe baltă ne aleargă propria umbră, nu ştim ce să mai găsim ca să nu ne tulbure din comoditate. Că ba evreii, ba ungurii, ba dracii, ba lacii! Ca nişte fetiţe, că ni se deranjează cosiţele, dar ia să ne trezim şi să fim cum am fost odată – mai buni decât ăştia toţi! Dar noi avem treabă, numai de bârfă şi de coţcării, ca muierile!

  5. Glad

    Asta cu Mihai Viteazu… mai usor: a fost si neglijenta lui, mai ales ca nu-si mai apartinea, nu intotdeauna a fost suficient de prevazator, a facut si greseala legarii pe mai departe, nu a ‘decretat’ o ridicare partiala. Pana la urma cei care au ordonat si executat uciderea Viteazului au platit cu viata, au fost doi capitani ai lui Mihai care i-au vanat pana la ultimul, faptele sunt stiute.

    ps: Nu a fost suficient de rau, desi austriecii l-au numit Dacul cel rau. Trebuia sa cheme la oaste 50 000 de razesi dintre cei cu traditie militara ai Basarabilor si Musatinilor, sa termine cu basta intr-o noapte(eu ii inconjuram si puneam tunurile pe ei) si sa nu se mai opreasca pana la Viena, tocmai fiindca nu se astepta nimeni. Acolo se redresa financiar, adica lua inapoi ce au furat astia. Termina cu saracia de imperiu, trecea Dunarea si ii inarma pe vlahii din Balcani (pana in Macedonia) care atata asteptau apoi ii arunca pe turci in Dardanele. Simplu. Pentru ungurii din Ardeal nu era nevoie decat sa lase o armata formata din vlahii din Cehia care ii urau de moarte pe unguri.

  6. “Trădarea” de la 23 august a fost pregătită cu grijă… chiar de mareşal, oricât de ciudat poate părea asta. Pentru că Mareşalul era bărbat de stat, adică un om care se ridică de la stadiul de politician la acela de vizionar. A sacrificat piesa cea mai importantă (adică pe sine şi echipa sa) pentru a evita şah-matul dezastruos pentru ţară.

    23 august nu a fost o mişcare singulară ci în corelaţie cu ceea ce se petrecea şi în alte părţi ale frontului răsăritean. În oglindă parcă şi foarte ciudat. Preşedintele şi premierul Finlandei au mers şi ei la Hitler şi i-au promis lupta până la capăt pentru ca, întorşi în ţară, să se producă acelaşi act de înşelare a foştilor aliaţi, iar în fruntea ţării baltice să ajungă Mannerheim – şeful statului-major finlandez, fără funcţii politice în cursul războiului.

    Pentru că asta e realitatea: aliaţii 8cu URSS) ceruseră imperativ schimbarea conducerii statelor care luptaseră până atunci împotriva URSS, arestarea, judecarea şi condamnarea (sic!) lor, plata aceleiaşi sume drept despăgubire, în acelaşi etalon, întoarcerea armelor împotriva foştilor aliaţi.

    Dacă mergem şi mai mult, observăm că şi polonezii fuseseră atraşi în ridicarea la insurecţie, exact în aceeaşi perioadă. Numai că anglo-americanii (cei care i-au instigat) au uitat între timp să le mai trimită şi ajutor material.

    Iar ca să împingem lucrurile şi mai mult, chiar în bârlogul lupului se petrec lucruri ciudate – un atentat în care sunt implicaţi personalităţi de rang înalt ale Reich-ului, între care amiralul Canaris.

    PS: toate poveştile acela cu scrisorele, telegrame, condiţii excepţionale acordate Mareşalului de către sovietici (sic!) fac parte din perseaua de fum prin care sovietici încearcă să-şi acopere eşecurile imperiale. Iar unii dintre noi le iau de bune.

  7. Anonim

    @Glad:

    Este prima oara cind aflu ca ucigasii lui Mihai si-au primit ce meritau. Oricum, din perspectiva istorica, aceasta nu are nici o valoare, caci opera Viteazului a murit odata cu el.

    Paralela cu timpuriel contemporane poate continua. Ceausescu, la fel ca Mihai Viteazul, din ratiuni de stat a recurs la masuri extrem de nepopulare, ceea ce lui i-a adus pierirea si tarii risipirea in vint a rezultatelor obtinute cu sacrificii dure.

  8. Glad

    Daca opera lui Mihai Viteazu a insufletit si calauzit generatii inseamna ca e nemuritoare, chiar daca Unirea a durat cat a durat.
    Sa fim seriosi cu unele paralele, fiindca sunt inegale, iar daca evoluam la asa ceva s-ar putea sa ne accidentam. Nu stiu cat a crezut Ceausescu in poporul asta, fiindca altfel nu realiza nimic, dar pana la urma si-a batut joc de el, pur si simplu l-a tratat ca pe un instrument. Ce reprezentau pentru Ceausescu, comunistul, Biserica, legea si credinta strabuna? Ce intelegea Ceausescu din toate astea?
    …si cand te gandesti unde eram acum daca venea la putere un regim onest. Nu a fost printre elitrele de care sunt profund scarbit un singur OM care sa viseze pentru acest popor. Care sa-i spuna cat de sus poate sa ajunga, sa-i spuna ca poate spera la orice. In cazul nostru chiar e posibil. Doar niste neputinciosi care au privit in jos si i-au tras clopotele. Plus nenorocitii din dotare.

  9. Getu

    Episodul cu trimiterea diviziei Tudor Vladimirescu sa lupte impotriva trupelor romane, nu cred ca este adevarat. Aceste divizii din prizonierii de razboi s-au format nu numai din romani ci erau si unitati militare din germani, din unguri, din slovaci, din italieni. Aveau ca scop in primul rand acomodarea militarilor din aceste unitati cu militarii din armata rosie in vederea viitoarelor actiuni de aducere la putere a partidelor comuniste si socialiste in tarile ce urmau sa intre in sfera de influenta sovietica. Importanta acestor unitati era politica nu militara. Nu erau dotate cu armament greu, erau unitati de infanterie moto, inarmate usor, ptr actiuni in teritoriu, erau cuprinse in corpurile armatei rosii, niciodata vecine cu alte unitati din prizonieri. Div. Tudor Vladimirescu a intrat in tara odata cu trupele sovietice si au fost angrenate in luptele ptr eliberarea Transilvaniei, inaintind pana aproape de Praga. S-au afirmat in luptele din Transilvania , Ungaria, Cehoslovacia. Trupele formate din prizonierii de razboi nu erau introduse in lupta impotriva conationalilor si de teama de a nu fraterniza cu acestia. Erau deobicei trupe din esalonul 2 sau 3. Dupa terminarea razboiului, aceste unitati au devenit nucleele viitoarelor armate populare in tarile satelite ale URSS, unde dupa instalarea la putere a partidelor comuniste si muncitoresti, armata care participase la campania din Est, dar si din West, au fost puternic epurate. Este momentul cand apar trupe de partizani in munti si codri.Prin 1945, se formeaza tot in URSS, tot din prizonierii cazuti la rusi o noua divizie, numita “Horea, Closca si Crisan”. Acestia urmau sa ia locul trupelor de jandarmi, compromise in ochii sovieticilor, care au fost desfiintate si fostii militar aspru oprimati. Aceasta divizie avea sa fie nucleul viitoarelor trupe de securitate.

  10. Pingback: De ce Mareşalul Ion Antonescu nu a fost “criminal de război”. Opinia Profesorului Gheorghe Buzatu şi 13 cărţi online, GRATUIT, pe această temă – publicat de Victor RONCEA in Ziaristi Online - RadioMetafora.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.