Afacerea „Batiştei”

„Aşa după cum am mai semnalat, ecourile nefavorabile ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27 din 1998 sunt departe de a se fi stins. Şi este normal să fie aşa, din moment ce în jurul afacerii „Batiştei”, cum a denumit presa acest scandal, plutesc încă nenumărate semne de întrebare. Până să ajungem la aceste dedesubturi, ţin să precizez că mutarea Curţii Supreme de Justiţie în imobilul din str. Batiştei nr. 25, recent renovat chiar în acest scop, nu poate fi decât salutată. De asemenea, sunt de acord că bugetul statului este ţinut să suporte contravaloarea repartiţiilor respectivului imobil, iar aceşti bani să fie vărsaţi în contul Bancorex, bineînţeles, în condiţiile în care banca, transformată în ultima vreme în societate de construcţii şi agenţie imobiliară, va face dovada că ea a finanţat renovarea clădirii. Dar, în schimb, nu pot să nu fiu de acord, sub nici o formă, ca şi aşa anemicul buget al statului să fie spoliat de sute de miliarde de lei, fără nici un temei legal.

Pentru a înţelege mai bine de ce nu trebuie să suporte contribuabilul român aceşti bani, care se vrea a fi pasaţi în Bancorex, să aruncăm o privire asupra situaţiei juridice a „cuiului lui Pepelea”, imobilul din str. Batiştei nr. 25. Respectivul imobil, trecut în proprietatea unică a statului, conform Legii nr. 119 din 1948 privind naţionalizarea întreprinderilor industriale bancare, miniere şi de transporturi, a fost dat în folosinţa Securităţii Române. După 1989, a fost dat în folosinţa Serviciului de Informaţii Externe al României, apoi, în anul de graţie 1996, pe tăcute – Hotărârea Guvernului nr. 133 din 5 martie 1996 – se pretinde că imobilul a fost trecut din proprietatea publică a statului în proprietatea privată a statului. Şi tot această hotărâre, pe post de „fata morgana”, nepublicată în Monitorul Oficial, anunţă că Bancorex va ridica o construcţie, cândva, care va intra, în ziua semnării procesului-verbal de recepţie definitivă, în proprietatea publică a statului şi în administrarea Serviciului de Informaţii Externe, în schimb cu imobilul din str. Batiştei nr. 25. Peste încă doi ani, Hotărârea Guvernului nr. 52 din 2 februarie 1998, şi ea nepublicată în Monitorul Oficial, aprobă trecerea clădirii din Batiştei din proprietatea privată a statului şi din administrarea Serviciului de Informaţii Externe, în proprietatea Societăţii Române „Banca Română de Comerţ Exterior – Bancorex S.A.”, prin schimb cu imobilul proprietate a Bancorex, cel construibil, undeva, cândva, care trece în proprietatea publică a statului şi în administrarea Serviciului de Informaţii Externe. Şi, de parcă iţele afacerii nu erau destul de încurcate până acum, acea hotărâre adaugă că „transferul de proprietate asupra celor două imobile se va semna la data semnării procesului-verbal de predare-primire între Serviciul de Informaţii Externe şi Bancorex”.

A doua expropriere a imobilului expropriat, record mondial absolut în dreptul internaţional, are loc la data de 25 august 1998, când se încheie acordul de expropriere între Curtea Supremă de Justiţie şi Bancorex.

Urmează celebra Ordonanţă de urgenţă nr. 27 din 27 din 1998 care prevede că „datoria” Curţii Supreme de Justiţie către Bancorex, adică aproape 200 de miliarde de lei, să fie preluată de bugetul statului.

Cam aceasta ar fi, în mare parte, istoria atât de zbuciumată a disputatului imobil din centrul Bucureştiului. O afacere făcută pe „şest”, care a sărit, de câteva ori, peste litera legii.

Dar să începem cu începutul.

Constituţia spune că nepublicarea atrage inexistenţa hotărârii sau a ordonanţei. S-a spus că respectivele hotărâri guvernamentale, adoptate în cazul acestui imobil, nu au fost publicate deoarece au caracter militar. O explicaţie atât de puerilă trimite în afara gogomăniilor. Chiar dacă am face abstracţie de inexistenţa acestor acte normative, Legea nr. 33 din 1994 privind exproprierea pentru o cauză de utilitate publică, ignorată total în această afacere, nu lasă loc la dubii.

Să începem cu principiile care determină regimul juridic al instituţiei.

Exproprierea este un procedeu de achiziţie forţată a bunurilor imobile, necesare pentru executarea unor lucrări de interes naţional sau de interes local, specifică dreptului public. Ea poate fi hotărâtă numai pentru o cauză de utilitate publică. Şi, în fine, exproprierea se realizează numai conform unei proceduri speciale şi numai după o dreaptă şi prealabilă despăgubire, stabilită prin hotărâre judecătorească. Apoi, titularii puterii de expropriere, cum bine ştiţi, sunt statul şi obiectivităţile teritoriale, înzestrate cu personalitate juridică. Nu s-a recunoscut o atare competenţă în favoarea unor instituţii private sau persoane fizice, chiar dacă acestea girează un serviciu public.

Deci, după ce utilitatea publică s-a declarat, potrivit legii, şi au fost îndeplinite şi măsurile premergătoare exproprierii prevăzute în capitolul III al Legii nr. 33/1994, tribunalul în raza căruia este situat imobilul va hotărî exproprierea (art. 3 şi art. 21 din lege). Hotărârea va cuprinde menţiuni referitoare la întrunirea condiţiilor prevăzute de lege pentru expropriere, dispoziţia de expropriere a imobilului şi datele de identificare ale acestuia, cuantumul despăgubirii şi sumele cuvenite proprietarului expropriat, precum şi celorlalte persoane care au drepturi asupra imobilelor, cum sunt: titularii dreptului de folosinţă, concesionarii, locatarii, creditorii ipotecari etc. Principalul efect al exproprierii îl constituie transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor supuse exproprierii în patrimoniul expropriatorului. Conform art. 28, acest efect se produce de îndată ce obligaţiile impuse expropriatului, prin hotărâre judecătorească, au fost îndeplinite, respectiv, după plata despăgubirilor.

Conchid.

Atâta timp cât invocatele hotărâri ale Guvernului nu au fost publicate în Monitorul Oficial al României, ele nu există. Atâta timp cât nu există o hotărâre judecătorească, prin care instanţa competentă să fi decis exproprierea pentru cauză de utilitate publică a imobilului din str. Batiştei nr. 25, această afacere nu poate fi legalizată nicicum, şi nu de Parlamentul României.”

Spre surprinderea mea, citesc în acest raport că prin două hotărâri ale Guvernului României, Banca Română de Comerţ Exterior a dobândit imobilul din str. Batiştei nr. 25, hotărârile Guvernului României nefiind publicate, dat fiind caracterul militar. Este adevărat că acolo a „stat” S.I.E. şi a „stat” Securitatea Română, dar eu nu ştiu de când vânzarea-cumpărarea unei proprietăţi are vreo legătură cu capacitatea de apărare a statului român.

Deci, înainte de a purcede la orice fel de discuţie – dacă vreţi vă fac şi un scurt istoric al evoluţiei acestui caz – cred că ar fi bine ca Senatul României să aibă în faţă aceste două hotărâri ale Guvernului prin care se face trecerea din proprietatea statului în proprietatea publică a statului. Eu spun că aceste hotărâri nu există, aceste hotărâri nu pot să existe, fiindcă statul român nu poate să vândă un teritoriu domeniu public al statului către el însuşi şi tot statul român să-şi autoexproprieze imobilul proprietate publică.

Eu asta nu am mai văzut.

Eu cred că cele două hotărâri nu există, şi nu este suficient să afirmăm că nu putem să le vedem, pentru că au caracter militar.

Adică, noi trimitem trupe în Bosnia, cerem aprobarea… Nu este nici o problemă… Dar iată cum vândurăm imobilul de la Băneasa, dădurăm în caracterul militar.

Nu, nu, nu. Este un schimb de proprietăţi cu Băneasa, când citiţi acest raport, citiţi-l în parte inversă, că este făcut foarte abil, inteligent – este gramatical, dar atât, gramatical. Juridic, nu mi se pare.

Domnule preşedinte, îmi permiteţi un scurt istoric, ca să vedeţi de ce… Imobilul din strada Batiştei a fost proprietate privată, sediul unei bănci, nu contează proprietarul. În 1948, acest imobil, printr-un decret – l-am arătat la vremea potrivită – a fost trecut în patrimoniul statului. De atunci el a constituit proprietatea publică a statului.

După 1948, statul a dat acest imobil în administrarea operativă directă a Securităţii statului, până în 1989. După 1989 l-a dat în folosinţă S.I.E. Avea statul român dreptul să facă acest lucru – să-l dea în folosinţa S.I.E.?

Acum, în mod normal, mi se părea firesc să-l dea şi în folosinţa şi în administrarea, dacă vreţi, Curţii Supreme de Justiţie. Era normal, pentru că este proprietatea statului.

Dar să începem cu citirea punctului 2, care spune: Banca Română de Comerţ a cerut statului român un teren să-şi facă la Băneasa o proprietate. A obţinut aprobarea, i s-a dat terenul – nu rezultă ce proprietate a făcut. Dar înainte de a face proprietatea asta, a făcut un schimb cu S.I.E. care, la rândul lui, a făcut un schimb cu BANCOREX-ul.

Păi cum? Ce schimburi sunt acestea între proprietăţi? Deci să facem schimb cu un imobil care nu s-a construit, domnilor? Nu s-a construit. Acela de la Băneasa. Şi ajunge proprietar, până la urmă, Banca Română de Comerţ Exterior, care Bancă Română de Comerţ Exterior are o înţelegere cu S.I.E. şi fac un schimb de proprietăţi. Ce schimb de proprietăţi? Nu rezultă. Cu ce a schimbat? A schimbat cu ceva ce trebuie să se construiască.

Ei şi… cine credeţi că plăteşte construcţia asta care trebuie să se construiască? Statul român. Adică statul român plăteşte… şi după ce o plăteşte… Eu nu am actul prin care BANCOREX-ul a cumpărat acest imobil. Eu vreau să văd actul de proprietate, ăsta secret, din care să rezulte ce sumă a dat BANCOREX-ul să cumpere imobilul respectiv. După ce voi şti suma respectivă, o să explic că nu putea să cumpere din proprietatea publică statului. Nu am hotărârea de guvern prin care un imobil este trecut din proprietatea publică în proprietatea statului. Nu o am nici pe asta. Adică nu am elementele – şi nici dumneavoastră cred că nu le aveţi – pentru a putea da o soluţie, să se scoată din bugetul statului român suma de nu ştiu câte miliarde pentru a fi dată BANCOREX-ului. Păi de ce să fie dată BANCOREX-ului? Să scoată statul român câteva zeci de milioane să plătească reparaţiile care le execută AEDIFICIA, pentru noul sediu al Curţii Supreme de Justiţie. Şi… E-n regulă. De ce să plătească BANCOREX-ului sumele acestea de bani? Adică, nu cumva vi se pare că BANCOREX-ul ar fi cel care ar trebui să plătească statului român?

Eu vă propun să vedem şi noi cele două hotărâri, să vedem actul prin care BANCOREX cumpără acest imobil proprietate publică cu aşa-zis „caracter militar” şi să vedem dacă în Băneasa s-a construit vreun imobil vreodată. Să vedem ce s-a schimbat. După aceea, eu zic că putem să ne pronunţăm. Până una alta, eu zic că este bine ca sediul acesta să fie atribuit Curţii Supreme de Justiţie de către statul român, iar Guvernul României este bine să scoată din cont numai suma pentru reparaţiile care i se aduc imobilului din Batiştei.”