Grid Modorcea despre Eminescu, "pataharbii", "urticaristii", "satamianii" si "dacicisti" de la ICR New York: "Nu Eminescu e important pentru indivizi ca ei, ci ei sunt importanţi pentru Eminescu" - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Grid Modorcea despre Eminescu, “pataharbii”, “urticaristii”, “satamianii” si “dacicisti” de la ICR New York: “Nu Eminescu e important pentru indivizi ca ei, ci ei sunt importanţi pentru Eminescu”

Eminescu profanatEminescu, o vacă de muls pentru “dacii” de la New York

Am primit o nouă invitaţie la Simpozionul Anual dedicat lui Eminescu de către gruparea lui Satamian din New York. Acestă grupare e coagulată sub poala preotului Theodor Damian, care, fiind la bază cântăreţ de cântece de lume, se crede în Queens ca în bojdeauca lui Creangă din mahalaua Ţicăului, când îl invita pe bădiţa Mihai la un castron cu sarmale şi fredonau cele lumeşti.

În ultimii ani, Simpozionul Anual s-a ţinut la Consulatul Român, fiindcă fosta directoare a ICR, Corina Şuteu, a interzis acestei grupări de maidanezi să mai murdărească numele lui Eminescu sub umbrela ICR. A lăsat locul curat doar pentru ea, să-l murdăreasacă ea cu ponei, zvastică şi Patahârbi. Asta-i altă problemă, am analizat-o nu o dată. Însă în perioada când ea nu se tâmpise, când nu devenise megalohoaţă, a constatat că românii de la New York sunt reprezentaţi de această haită de intelectuali, care fac deservicii culturii române, atât sunt de penibili în demonstraţiile lor.

Sigur, ar mai fi aici o explicaţie, faptul că şeful ei, faimosul fecal Patahârbici, un amartaloi notoriu, îl băgase pe Eminescu în debara, iar distinsa domană de la cârma ICR trebuia să dea şi ea cu şuteul în Eminescu, nu?, şi atunci le-a interzis satamienilor să mai calce pragul ICR. Dar Şuteanca a plecat, cu tot ce a adunat la ICR, iar în loc a venit altă Coţofană hoaţă, Doina Uricariu, care a început să arate că se poate fura şi în alt stil.

Cultul personalităţii întrece în persoana ei orice satamianism. Şi ea, fiind la cataramă cu Satamian, era firesc să-i reabiliteze gruparea şi să le deschidă iar uşiţele. Mai mult, boala ei megalomanică se vede şi din titlul manifestării Eminescu: Opus Magnum, care este titlul referatului pe care îl prezintă ea la acest simpozion. Simpozionul nu poartă un titlu eminescian, ci urticărian. Mă mir că Satamian sau doamna ambasadoare Simona Miculescu au fost de acord cu o asemenea blasfemie!

Ba urticăreala s-a dovedit şi mai straşnică, fiindcă la muls vaca a fost chemată însăşi doamna ambasadoare, ea să taie panglica, ea să fie cu protocolul deschiderii! Sigur, a fost chemată să ocupe locul mult încercatei soliste a folclorului românesc pe pământ american, Lia Lungu. Care a fost pusă pe liber după îndelungatele servicii făcute românilor din America. Ea, cu cântecele ei de jale, era prea mică, era nevoie de un alt ţambal, pentru o jale mult mai mare, întreţinută de gurparea lui Satamian, aceeaşi dintotdeauna, veşnica-i pomenire: Cristian F. Pascu, Valentina Ciaprazi, Doru Tziganea, Napoleon Săvescu, Mircea Săndulescu, Ştefan Stoenescu, Adrian Săhlean sau simpaticul M.N.Rusu, mereu pe rol de cârpă de şters “lumina lină”, deşi mereu se revoltă împotriva Satanei, dar mereu acceptă ploconul ei. E neobosit pe rol de „foaie de pripas”, cum ar zice Eminescu. Ba e colaborator, ba e redactor “en chef”, ba paracliser la biserica lui Satamian, concurându-l pe Eminescu în această autobiografie ironică:

„D. Michalis Eminescu, vecinic doctorand în mai multe ştiinţe nefolositoare, criminalist în senzul prost al cuvântului şi în conflict cu judecătorul de instrucţie, fost bibliotecar când a prădat biblioteca, fost revizor la şcoalele de… fete, fost redactor en chef al foii vitelor de pripas şi al altor jurnale necitite colaborator”.

Noi am vrut să-l ajutăm, să apară revista lui mult visată, “Nichita”, dar l-au mâncat “dacii”, patrihoţii români aciuiaţi în America. E visul lui de 30 de ani, de când primăria oraşului New York a aprobat locul unde să fie amplasată statuia lui Eminescu. La New York, toate popoarele au statui reprezentative, prin marile lor personalităţi, numai românii, nu. Aşa cum nu au nici o Parade Day. Mai an, Pascu, preşedintele societăţii “Dorul”, şi-a pus propria statuie în locul lui Eminescu întrucât l-a reprezentat ca un iobag. Aşa l-a văzut Pascu pe Eminescu şi şi-a pus semnătura pe soclul statuii instalate în holul Consulatului general al României de pe 38 St., dar, de ruşine, statuia s-a evaporat.

V-am avertizat că având-o pe tronul american pe Coţofana hoaţă, ne vom trezi cu multe Opus Magnum, vom fi bombardaţi cu invitaţii pentru tot felul de megaurticăreli de ni se va înfiora pielea, dacă o vom mai avea, dacă Satamienii nu ne-o vor jupui între timp.
Dacă aveţi răbdare să căutaţi programul celorlalte ediţii ale “Simpozionului Anual”, organizat de popa teologul, veţi găsi nu numai aceleaşi nume, dar şi aceleaşi titluri de comunicări, fără să fie schimbată nici o virgulă. Între timp, unii au murit şi nu mai apar, deşi popa, cu harul lui chirsobelic, ar putea să-i învie şi să apară din nou.
Aşa cum în ţară există o mafie, autointitulată “intelectualii lui Băsescu”, la New York ea se numeşte “intelectualii lui Satamian”, în jurul părintelui Theodor Damian, care şi-a pierdut enoriaşii, fiindcă se ţine de cântece de lume, dar ei nu ştiu că scopul lui e să-i aducă pe rătăciţi la oala cu fasole, ce mai, e un suflet milos, dar complexat, care şi-a făcut o gaşcă drept proteză, foarte alunecătoare, dată cu mir la Bobotează, dovadă că imediat a asimilat-o şi pe Doiniţa, dar el nici nu bănuieşte când şi cum va fi urticăiat. Deja gruparea are acum un nou nume: “Opus Magnum”.

În momentul când i-am demascat public, la unul din Simpozioanele anterioare, pe ideea că amatorismul practicat de această gaşcă îi face un deserviciu lui Eminescu, după cum a prevăzut însuşi poetul:

Iar deasupra tuturora va vorbi vrun mititel,

Nu slăvindu-te pe tine… lustruindu-se pe el

Satamian et co. nu m-au mai invitat, au dus o politică de izolare a mea.

Ceva cu totul aberant, fiindcă New York-ul nu-i Dămăroaia. Ei se comportă acolo ca într-o mahala dâmboviţeană. Le-am şi spus odată, la un cenaclu de-al lor, fraţilor, voi ştiţi unde ne aflăm noi aici? S-au mirat! Dar le-am citit gândul şi am continuat: “Aţi fost la vreo galerie de artă în Manhattan, la Metropolitan Museum, la MoMA, la Guggenheim, la teatrul La MAMA, la un spectacol pe Broadway?” Nu, n-am fost, au zis ei. De aceea le-am amintit: “Domnilor, aici sunteţi la New York, nu în Dămăroaia!”
Iar ceea ce fac ei, acest Simpozion, este total inutil, fiindcă îl fac între ei, ei pentru ei, să se audă ei între ei. Nu aceasta este misiunea ICR, misiunea celor de la Institut este să-l scoată pe Eminescu din debara şi să se vâre ei acolo, amartaloii, fiindcă nici de ziua lui Eminescu nu le este ruşine, tot ea, Coţofana hoaţă, se bagă în faţă, s-o vadă mai bine dracu’ de Satamian. Cu astfel de mesageri oficiali, de zeci de ani ticăloşi, fără pauză, nu-i de mirare că Eminescu este total necunoscut în America. Ei nu sunt chemaţi să-l reveleze pe Eminescu americanilor, ci îl serbează în Dămăroaia lor transoceanică, având un scop infam, să se gudure între ei. N-au demnitate, să refuze asemenea ţigăneli la uşa cortului ICR.
Apoi mai există ceva cutremurător: această gaşcă se substituie celor peste un milion de români din America, fiindcă ei se dau drept reprezentanţii României, ai diasporei româneşti din America. Cunosc români mult mai capabili, adevărate valori americane, dar se dau la o parte din calea acestei haite, care l-au confiscat pe Eminescu şi tot ce-i românesc acolo! Aşa cum alde Iliescu au confiscat revoluţia. Au învăţat lecţia!

În orice caz, ei nu mă reprezintă pe mine şi românii pe care îi cunosc eu acolo, cărora le-am prezentat sistematic munca. Să fie clar, Satamienii nu reprezintă România, se reprezintă pe ei. Şi puteau face acest eveniment la ei acasă sau la biserica lui Satamian, nu la ICR, la Consulat şi în alte spaţii oficiale, fiindcă aceste instituţii trebuie să promoveze Valorile româneşti în America, pentru americani, nu pentru români, pentru oficialii români, să mai bifeze ei o “acţiune”. Dar nu, ei se adună la ICR, fiindcă au găsit acum şi o lacomă de Magnum. Sunt bolnavi să li se ducă buhul, iată Satamienii au mai bifat un eveniment Eminescu, o bătută pe loc, de 30 de ani tot mulg această vacă, dar ei nu pun nimic în loc, nu fac un pas înainte.

Se schimbă preşedintele ţării, gurvernul, parlamentul, se schimbă conducerea ICR-ului, a Consulatului, a Ambasadei, dar ei tot acolo, în aceeaşi tranşee, joacă tot aceeaşi învârtită, nu le e ruşine, nu se plictisesc, nu au o reacţie de bărbaţi, de români, de artişti, care, dacă ar fi autentici, s-ar revolta, ar avea o tresărire, dar sunt nuli la acest capitol şi nu urmăresc decât să se gratuleze reciproc, să se îndoape la mesele lor ţigăneşti, cu aceleaşi bomboane pe colivă.
Şi să vă mai dau un exemplu edificator: tot apare pe listă dr. Napoleon Săvescu, autonumit fondatorul Dacia Revival. El se crede buricul lumii. E aşa de plin de sinele său înstrăinat încât a lansat ideea că toată Europa e datoare dacilor, că “dacica” se află la originea limbilor europene. Ba şi-a extins râia şi pe alte continente. La ultimele şedinţe, el şi „dacii” lui se străduiau să demonstreze că şi maghiara are origini geto-dacice! Eu i-am spus d-lui Săvescu, încă de când a făcut un colocviu de dacologie la Bucureşti, de ce nu mai vin la cenaclul lui. Când mă aflu la New York, mă tot invită la şedinţele cenaclului, care au loc la cârciuma “Bucharest” din Queens, unde, la o ţuiculiţă adusă în traistă, pun la cale cine mai trebuie botezat în cristelniţa cu dacism, dar i-am spus că nu mai vin la aceasta adunare până nu văd instalat un banner pe care să scrie “Pionierul dacismului în România este Eminescu”. Şi să semneze nu el, ci chiar acela care a spus-o primul: Nicolae Iorga. Dar Napoleon al nostru nu ştie să scrie, mâzgăleşte, ca reţetele pe care le dă, însă se consideră pionierul dacismului, a ocupat fraudulos locul lui Eminescu şi nu-i pasă nici de Iorga.

Nu Eminescu e important pentru indivizi ca el, ci ei sunt importanţi pentru Eminescu. Fiindcă ei zic aşa, i-am auzit: “Păi, măi, nene, dacă n-am fi noi, n-ar fi nici Eminescu”. Ce s-ar face Eminescu dacă n-ar fi Satamian, dacă n-ar fi urticaria Opus Magnum?! Jale mare, v-am spus. Numai Rică Venturiano ar putea să le mai fie popă, să le strige de pe schele: “Fraţilor, ori crăpaţi, ori scăpaţi”. Cam asta e situaţiunea cu toţi “dacii” americani care mulg din Eminescu. Un Eminescu al lor, pe care l-au băgat în debara, apoi l-au tras de şireturi afară şi l-au tradus pentru nevoile lor “mitutice”. Din fericire, Eminescu cel adevărat se află pe altă planetă.

Grid Modorcea / Ziaristi Online

 

Print Friendly, PDF & Email

2 comments

  1. anonim

    Ce ar fi Modorcea fara toti acesti duJmani?
    Lasand gluma, tresar neplacut impresionat cand aud vorbindu-se ASTAZI de daci intr-un context nepotrivit cum ar fi acela de “dacism” (in vremea lui Iorga termenul avea o alta reverberatie). Imi repugna derizoriul unui model de abordare care ar putea sa-i implice si pe altii (afara de cei care se balacesc in ciorba, zice-se, inaugurala).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.