Paul Neagu, Horia Bernea, Ion Biţan si altii, intr-o expozitie inedita la Biblioteca Nationala. Radu Varia anunta evenimentul "Artisti romani revelati Europei de Richard Demarco" - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Paul Neagu, Horia Bernea, Ion Biţan si altii, intr-o expozitie inedita la Biblioteca Nationala. Radu Varia anunta evenimentul “Artisti romani revelati Europei de Richard Demarco”

Radu Varia si Richard Demarco

Lordul Provost Donald Wilson îi remite premiul The Edinburgh Award lui Richard Demarco, în prezenţa prietenului de o viaţă al acestuia, istoricul de artă român Dr. Radu Varia, Membru de Onoare al Royal Scottish Academy

RADU VARIA ANUNŢĂ O MARE EXPOZIŢIE

LA BIBLIOTECA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI

ARTIŞTI ROMÂNI REVELAŢI EUROPEI DE RICHARD DEMARCO

În luna octombrie Parlamentul European i-a acordat prin vot unanim lui Richard Demarco titlul de Cetăţean European al Anului. Acum i-a fost înmânat de către Primarul Donald Wilson, Lord Provost al marelui oraş scoţian, The Edinburgh Award, prestigios premiu care în anul precedent i-a revenit Profesorului Higgs, Laureatul Premiului Nobel pentru fizică.

Remarcabilă conştiinţă a valorilor culturale ale continentului nostru, Richard Demarco a dat zidului Berlinului serioase lovituri cu mult înainte de căderea acestuia, invitând să se afirme în capitala culturală a Scoţiei artişti din ţările rupte de lumea civilizată. «Europa nu poate fi concepută fără Cucuteni, fără Maramureş, fără Brâncuşi», este crezul său, afirmat de decenii.

Marea ceremonie de la Edinburgh a fost fericitul prilej de-a anunţa public destinaţia finală a colecţiei şi arhivei Demarco: Scottish National Library. Aceste comori ale culturii, evaluate la 20 de milioane de lire sterline, cuprind circa 4500 de opere de artă şi peste un milion de fotografii.

Invitat de onoare la ceremoniile oficiale de la Edinburgh, Dr. Radu Varia, prieten şi “complice” al lui Richard Demarco încă din 1968, a anunţat pentru luna octombrie a acestui an o mare expoziţie Richard Demarco şi România, la Biblioteca Naţională din Bucureşti, cuprinzând picturi, desene, fotografii, filme, cataloage şi articole de presă referitoare la artişti neconformişti, printre care Paul Neagu, Horia Bernea, Ion Biţan, Grupul Sigma de la Timişoara, marele regizor Liviu Ciulei, coregrafii Miriam Răducanu şi Gheorghe Căciuleanu ori poetul Marin Sorescu. Manifestarea are loc cu concursul entuziast al Directorului General al Bibliotecii, Elena Tîrziman. Cu prilejul expoziţiei, Primarul General al Capitalei, Sorin Oprescu, îi va remite lui Richard Demarco Diploma de Onoare a Municipiului Bucureşti, In Honoris, pentru extraordinara sa contribuţie la afirmarea culturii noastre în ultimele decenii.

Sursa: Ziaristi Online

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.