George Damian: Cum a ajuns România să aibă o imagine proastă - Ziaristi OnlineZiaristi Online

George Damian: Cum a ajuns România să aibă o imagine proastă

Salvador_la_Marioneta_Gigante_DraculaÎncepând cu evul mediu românii au fost priviţi dacă nu cu simpatie, atunci măcar de pe o poziţie neutră. La un moment s-a produs o ruptură şi imaginea românilor s-a degradat masiv, au apărut o mulţime de legende, mituri şi clişee (unele cu un sâmbure de adevăr) care ne vopsesc în culori sumbre. Prin 2000 şi ceva un studiu privind imaginea României a stabilit că aceasta este legată de următoarele cuvinte cheie: Ceauşescu, Dracula, câini vagabonzi, orfelinate. Între timp orfelinatele au fost înlocuite cu ţigani, restul a rămas neschimbat. Nu prea poţi face foarte multe cu o astfel de imagine.

În evul mediu principalele teme de discuţie în scrierile occidentalilor despre români se refereau la originea latină şi religia ortodoxă (situaţie inexplicabilă!), luptele împotriva turcilor şi diversele alianţe regionale. În secolul al XVIII-lea occidentalii observau sărăcia atotcuprinzătoare generată de exploatarea fanariotă şi corupţia generalizată.

În secolul al XIX-lea se cristalizează o imagine pozitivă a românilor: popor european de origine latină, exotic prin confesiunea ortodoxă, îmbrăcăminte şi obiceiuri, însă hotărât să se occidentalizeze, pornit pe reforme şi modernizare. După 1918 se produce prima ciobire masivă a imaginii românilor în lumea occidentală. Unirea cu Transilvania şi unirea cu Basarabia au declanşat o serie de campanii de presă anti-româneşti avându-şi originile la Budapesta şi Moscova. Imaginea României a început să sufere din ce în ce mai mult. Au existat şi accidente, precum cazul lui Leon Cotnăreanu, căsătorit cu văduva parfumierului francez Coty, care s-a implicat în afacerile familiei şi a stârnit furia fiilor milionarului francez care au declanşat o virulentă campanie de presă anti-românească în cotidianul Le Figaro (episod povestit cu mult umor de Constantin Argetoianu).

Însă prima jumătate a secolului XX a adus alături de creşterea influenţei mass-media şi o industrializare şi structurare a campaniilor de imagine. România încă a mai avut prieteni la Paris şi Londra, însă Budapestei şi Moscovei i s-a alăturat Berlinul care a instrumentat mai multe campanii de presă anti-româneşti. După cel de-al Doilea Război Mondial România a intrat într-un con de umbră – din care a ieşit la mijlocul anilor ’60 când în urma ieşirilor anti-sovietice ale lui Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Nicolae Ceauşescu a început să aibă parte de o imagine din ce în ce mai bună în presa occidentală. Ca de exemplu în clipul turistic britanic de mai jos.

În a doua parte a anilor ’70 şi la începutul anilor ’80 s-au produs două fenomene conjugate. Ceauşescu a intrat în conflict cu occidentalii din motive economice, iar sovieticii au declanşat o operaţiune de imagine anti-românească la care au participat toţi „aliaţii” din blocul comunist (operaţiune descrisă pe larg de Larry Watts în cartea „Fereşte-mă Doamne de prieteni…”). Campaniile de presă anti-româneşti au continuat violent la începutul anilor ’90 şi s-au mai potolit oarecum după aderarea la NATO şi UE. Au fost reluate cu intensitate din ce în ce mai mare pe tema migraţiei economice şi cea a problemei ţiganilor. Ziarul Gândul a demontat câteva astfel de campanii – însă este un demers inutil, britanicii nu citesc ziarul Gândul, iar cauzele noilor campanii anti-româneşti le-am explicat aici.

Nu m-am referit aici la campaniile de presă care aveau ca temă probleme reale, mă refer la intensitatea cu care au fost duse şi la sublinierea permanentă a aspectelor negative. Este o situaţie asemănătoare cu celebra replică sovietică „… da, dar voi omorâţi negri” la orice ar spune un american. Orice ar spune un român primeşte automat replici de genul: sunteţi corupţi, sunteţi ţigani, aveţi câini vagabonzi, l-aţi avut pe Ceauşescu etc. Dacă pricepeţi mecanismul vă puteţi distra şi voi cu occidentalii: când întâlniţi un german insistaţi cât mai mult asupra Holocaustului, dacă aveţi de-a faceţi cu un francez discutaţi pe larg chestiunea colaboraţionismului cu naziştii etc. Toţi au schelete în dulap.

Revenind la imaginea României. Chestiunea nu prea are rezolvare. Intervenţiile punctuale ale unor ambasadori şi cumpărarea de articole publicitare sunt ineficiente. Partea cea mai tristă este că o mare parte dintre români au început să creadă în temele propagandei anti-româneşti şi au început şi ei să le promoveze. Îi spui unui om ani de-a rândul că e tâmpit şi până la urmă va începe s-o creadă şi să se comporte ca atare.

George Damian via Ziaristi Online

Foto: Wikimedia

Print Friendly, PDF & Email

6 comments

  1. Anonim

    Se adauga la cele spuse de autor vocatia autoflagelarii in care romanii exceleaza. Polonezii nu si-l critica pe Jaruzelski, desi acesta a decretat legea martiala, nici nu fac caz de saracia din anii ’70 din Polonia, insotita si de inflatie care in Romania nu a fost niciodata inainte de 1989, dupa stabilizarea din 1947.

    Nici bulgarii nu il critica pe Jidkov pentru ca a persecutat minoritatea turca. Ce s-ar fi intimplat oare Romaniei daca ar fi fortat pe maghiari sa-si romanizeze numele sub pretextul ca de fapt sint romani maghiarizati, inconjurindu-le localitatile cu armata asa cum au facut autoritatile bulgare in anii’80?

    Apropo, recent un autor polonez, al carui nume nu mi-l amintesc si nici nu cred ca merita efortul, a publicat in Romania o carte in care vorbea despre Geniul Carpatilor, calificativ pe care l-ar fi acordat propaganda romaneasca lui Ceausescu. Dincolo de faptul ca nimeni nu i-a sugerat autorului interesat in istoria noastra recenta sa-si intregeasca preocuparile cu abordarea realitatilor din propria tara, nu imi amintesc sa fi aflat din media romaneasca din acel timp despre aceasta hiperbola. Poate ca este doar lacuna mea.

  2. Greuceanu

    Lasandu-i la o parte pe dusmanii nostri traditionali Rusia cu Ungaria ca varf de lance in toate atacurile antiromanesti, adica sinistrele GRU si AVO, trebuie sa recunoastem cu durere in suflet ca suntem si noi foarte de vina, prin persiflarea tembela si nociva a tot ce este mai bun in noi. Daca ii vorbesti de rau unui polonez Polonia, sau unui rus Rusia, acela te calca in picioare sau scoate cutitul; dar daca ii ponegresti unui roman Romania, acesta iti da dreptate si vine si el cu completari si adaugiri. Suntem unicul caz, dupa stiinta mea. Cum se explica? Prin incultura mintala si animica a unei mari parti din ai nostri ca brazii! Ajunge ca un roman de-al nostru sa se stabileasca sub alte meridiane, ca sa inceapa sa-si uite limba sau s-o stalceasca penibil ca sa se dea drept strain. Lipsa aceasta de mandrie nationala este rusinoasa si contribuie din plin in a nu fi respectati in lume. Cum sa te respecte altii, daca tu nu te respecti?

  3. Scriitorul

    In mare masura suntem vinovati, fiindca am acceptat tacut in ultimii 25 de ani sa fim injurati si balacariti, fara sa ridicam un deget. Atacurile repetate impotriva noastra nu au primit nici o replica pe masura, de parca le inghiteam spasiti si cu lacrimi in ochi. Treziti-va odata! La orice atac marsav al neprietenilor externi trebuie sa raspundem cu doua atacuri frontale, documentate si dure. Nu mai e de trait, altfel. Vasazica vine repetat aici printul Charles si se simte minunat… printre unguri, vin peste 40.000 de straini si se stabilesc aici, dar alde Nigel face spume la gura si revarsa peste noi saci cu fecale, iar noi plecam capul resemnati. Romanii nu mai au replica, sau politica antinationala dusa chiar de autoritatile noastre emanate isi etaleaza acum roadele? Ce pazesc Ministerul de Externe si serviciile secrete? Oare nu isi dau seama ca impotriva noastra se poarta un razboi mediatic mai virulent ca niciodata?

  4. anonim

    Deocamdata sa “pacificam” leprele interne care ne canta prohodul si ne otravesc, cam asta ar fi ordinea. Operatiune in derulare. Pentru asta avem nevoie de aportul TUTUROR celor care gandesc in termeni de vulnerabilitati, eficienta, impact; daca sunt români.

  5. Anonim

    Forumistul Scriitorul a spus multe din cele ce erau de spus. Prea putin romani, din cei care ajung sa ne reprezinte in varii imprejurari, au si sentimentul demnitatii.

    Un exemplu este regizorul multiplul laureat Mungiu. Nu foarte de mult a fost premiat la Cannes. Nu discut valoarea reala a productiilor sale. In semn de ‘apreciere’, unul din ziarele franceze de circulatie l-a prezentat intr-o caricatura sub forma de cersetor. Daca acest individ ar fi avut o minima demnitate si daca ar fi fost constient ca, oficial sau nu, reprezinta totusi Romania, trebuia imediat sa innapoieze premiul si sa faca public acest lucru chiar prin intermediul acelui ziar.

    Oare ce ar fi facut in aceeasi situatie Sergiu Nicolaescu? …

  6. Vlad

    pai, tocmai despre valoarea intrinseca a productiilor lui mungiu ar cam fi vorba. Care e, dar nu exista. Observ ca in lumea noastra nu da nimeni doi bani pe el. Fiindca suntem doua lumi, chiar daca ne-am fi dorit sa fie altfel. O minoritate kulturnica obraznica si lacoma, bolnava, fara niciun Dumnezeu – care a fost ajutata sa puna mana pe parghiile puterii – si ceilalti.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.