”Războiul” statuilor în Transilvania. Sütő András, portretul neretușat al unui bolşevic maghiar şi anti-român visceral - Ziaristi OnlineZiaristi Online

”Războiul” statuilor în Transilvania. Sütő András, portretul neretușat al unui bolşevic maghiar şi anti-român visceral

Suto Andras extremistul maghiar fascist si comunist alaturi de Nicolae Ceausescu - Ziaristi Online

Suto Andras alaturi de Ceausescu

”Mi-e prieten Platon, dar mai prieten mi-e adevărul”(Ammonius Saccas)

Cu sau fără soclu… Sütő András, portret neretușat

Iosif Viola, Miskolczy Dezső, Istvan (Ștefan Andrei) baron de Fay…. sunt doar trei dintre personalitățile maghiare, puternic legate de Mureș, și care-mi vin acum în minte. Ei nu au statui în centru și probabil că nici nu vor avea curând. Deși ar merita cu prisosință. Nu au și nici nu vor avea probabil nici măcar un nume de stradă care să-i fixeze în conștiința publică a mureșenilor. Câți concetățeni maghiari cunosc câte ceva din biografia și opera acestor oameni? Dar despre crezul lor vis-a-vis de conviețuirea româno-maghiară? Am conștiința împăcată că am scris despre fiecare dintre ei. Cu sinceritate și dreaptă măsură. Așa cum am scris și despre marele orientalist maghiar Antalffy Endre, un fin intelectual foarte apreciat de Iorga.

”Războiul” statuilor

Statuia lui Aurel Filimon stă și acum nedezvelităTot cu sinceritate și dreaptă măsură am scris și despre românul Aurel Filimon. Cel căsătorit cu o evreică de cultură maghiară. Câți ani le-au trebuit autorităților municipale să finalizeze un demers făcut cu mai mulți ani în urmă pentru a-i ridica o statuie acestui brav custode al Muzeului Județean? În timp ce unele statui (ale românilor de marcă) își găsesc cu greu un loc pe domeniul public (cazul Filimon, spre exemplu, statuie rămasă nedezvelită și acum), altele dispar de pe soclu (ca cea a lui Șincai din Dâmbul Pietros). Nu mai vorbesc de statuile distruse în 1940 și niciodată refăcute. Un exemplu în acest sens îl reprezintă Statuia Eroilor din centrul orașului, statuie care ”s-a bucurat” de un asemenea tratament din partea armatei hothyste. Într-un anume fel, statuile au împărtășit și ele soarta regimurilor prin care au trecut. Când mai fastă, când mai rea. Întreb și eu, ca orice cetățean… de ce o statuie a lui Sütő András în plin centru al orașului? Omul care, ca un cameleon perfect, a trecut de la proletcultism la literatură de calitate (Premiu Herder), de la comunism internaționalist la anticomunism naționalist, de la membru supleant al C.C. al P.M.R. și deputat în Marea Adunare Națională, la lider marcant al UDMR și președinte de onoare al Uniunii Mondiale a Maghiarilor. Merită oare o statuie un personaj cu un trecut atât de controversat? Servește o asemenea statuie bunei conviețuiri româno-maghiare?

*

H O T Ă R Â R E A     nr. 122din 16 aprilie 2014

 

privind modificarea şi completarea Hotărârii Consiliului local municipal nr. 297/24.10.2013 referitoare la comandarea unui studiu de specialitate pentru

amplasarea unor statui în Tîrgu Mureş, Piaţa Teatrului

 

 

Consiliul local municipal Tîrgu Mureş, întrunit în şedinţă ordinară de lucru,

Văzând Expunerea de motive nr. 16.985 din 10 aprilie 2014 privind amplasarea statuii scriitorului Sütő András, iniţiată de Viceprimar, Peti Andrei (…)

H o t ă r ă ş t e :

(….)

Art. 2. Articolul 2 al Hotărârii Consiliului local municipal nr. 297/24.10.2013 se modifică, urmând a avea următorul conţinut:

„Locaţiile pe care se vor amplasa statuile, inclusiv a scriitorului Sütő András, vor fi stabilite de Comisia de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură împreună cu Arhitectul şef al Municipiului Tîrgu Mureş, până la data de 31 iulie 2014, prin delegare de competenţă”.

 

”Despre morți numai (și numai) de bine!”… Oare?

În articolul intitulat ”In memoriam Sütő András”, apărut sub semnătura lui Lukács József, în nr. 11/2006 al revistei ”Apostrof” editată de Uniunea Scriitorilor din România, autorul scrie, desigur, foarte frumos, dar prolix, evitând cu bună știință să detalieze anumite aspecte importante din viața lui Sütő András. Iată un exemplu: Biografia lui (Sütő András – n.m.) este un exemplu concludent pentru soarta unui intelectual care a fost martor la istoria celei de-a doua jumătăţi a secolului XX: a trăit în copilărie tragedia războiului, a fost marcat de experienţa sa de maghiar rămas în Transilvania de Sud după 1940. După război a fost cuprins de idealismul unor vremuri care au promis o schimbare în bine a lumii. Foarte curînd a trăit şi decepţia amară în idealurile comuniste…” Autorul ne ”aruncă-n ceață” – iertată-mi fie expresia! – fără să ne spună în ce sens a fost marcată ”experiența de maghiar” a lui Sütő András, cel ”rămas în Transilvania de Sud”. Putem înțelege foarte multe lucruri din această formulare lipsită de conciziune. Autorul articolului mai spune că Sütő András ar fi trăit foarte curând ”decepția amară în idealurile comuniste” îmbrățișate în tinerețe. O fi trăit poate în sinea lui ”decepția amară”, dar asta nu l-a împiedicat să se bucure de toate avantajele oferite nomenclaturii de partid de către hulitul regim comunist până la sfârșitul acestuia, în 1989. Redactor-șef al revistei „Falvak Népe“ (1948-1954), apoi al revistei „Igaz Szó“ (1954-1959) și în aceeași funcție de redactor-șef la revista „Új Élét“, din 1959 și până în anii 80… Deputat în Marea Adunare Națională între 1965-1980, vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România din 1981… Asta da dizidență, ce să spunem! Poate că ”dizidența” lui – atâta câtă a fost – a existat, dar după mai 1987 și după ce mesajul transmis de Gorbaciov cu ocazia vizitei sale la București a fost unul clar. E drept, mesajul lui Gorbaciov pentru anumite personaje din Transilvania a fost și mai clar, dar el nu a fost transmis public. Ci pe alte canale. Canale de care s-a ocupat luându-le în filaj operativ un anume departament din Securitatea română, ce avea atribuții în apărarea siguranței naționale. Și ca să nu vă arunc și eu ”în ceață”, vă recomand să citiți lucrarea ”Spionajul și extremismul ungar în România”, autori Aurel I. Rogojan și Traian-Valentin Poncea (paginile 266, 347 și 366, cu referire directă la Sütő András), lucrare apărută la Editura Proema, în 2010. Dar haideți să mai clarificăm și alte câteva aspecte din biografia și opera lui Sütő András.

Scrieri de debut sau drumul spre ”nomenclatură”

Sütő András- de fapt un “activist cu stiloul” – care a devenit în 1979 şi laureat al unui prestigios premiu internaţional, Premiul Herder, n-a ţinut niciodată după ’90 să-şi explice atitudinea din tinereţe. Poate că nici nu avea ce explica. Este suficient să-i citeşti o povestire sau un volum publicat în deceniul şase… Impresia de penibil este o exprimare blândă în tentativa de a-i caracteriza opera acelui timp. Născut la 17 iulie 1927, într-o familie de ţărani din Cămăraşu, judeţul Cluj, Sütő András a studiat la Colegiul reformat Bethlen Gabor din Aiud. În 1947, a debutat în presă, iar 12 ani mai târziu a devenit redactor-şef la revista „Új Élét“ din Târgu Mureş, după ce mai trecuse și pe la alte două reviste tot ca redactor-șef. A scris numeroase articole şi volume de povestiri apreciate, dacă ne vom referi doar la cele de după 1970, precum: “Un leagăn pe cer” (1970), “Zei şi căluşi de lemn” (1973), “Florile unui geambaş”, “O stea pe rug”, “Cain şi Abel” (volum de teatru publicat în 1978) sau la romanul “Lăsaţi cuvintele să vină la mine” (1977), pentru că celor de dinainte de 1960 nu merită a li se acorda prea multă atenţie. Interesant este faptul că, după 1970, nici chiar regimul comunist (cu atât mai puţin Sütő András), nu face referire la scrierile sale de debut, care se încadrează în atât de popularul – dar lipsit de valoare artistică – curent proletcultist. Promovat în literatură de Partidul Comunist din România, acest curent era menit să contracareze orientările literare considerate burgheze.

Un cadru favorabil afirmării

Evoluţia lui Sütő András pe tărâm literar trebuie raportată în mod necesar la cadrul istoric şi politic al anilor ’50. În toamna anului 1952, la sugestia URSS, a fost înfiinţată Regiunea Autonomă Maghiară, lucru prevăzut şi în Constituţia Republicii Populare Române. Un consilier de la Ambasada Ungariei din Bucureşti, care ca orice consilier umbla mult prin teritoriu, având probabil şi alte însărcinări decât cele oficiale, scria în 1952, într-un raport adresat şefilor săi: “Înfiinţarea Regiunii Autonome Maghiare a fost privită cu bucurie, mai ales în rândul secuilor…”. În această regiune, care grupa în principal populaţia de etnie maghiară din actualele judeţe Harghita, Covasna şi Mureş, existau la momentul recensământului din februarie 1956, 731.387 de persoane, din care 565.510 maghiari, 146.830 români, 3.214 germani, 3.032 de evrei, diferenţa până la cifra totală fiind reprezentată de alte naţionalităţi. Având în vedere numărul preponderant de maghiari din această zonă, dar şi pentru a evita posibilele stări de nemulţumire din partea maghiarilor, PMR a promovat în posturi de conducere politice, de stat, dar şi în cultură o elită maghiară atent selectată, dar bineînţeles, pe criterii de fidelitate faţă de comunism. Zece din cei unsprezece membri ai conducerii Regiunii Autonome Maghiare erau maghiari şi doar unul român. Într-un studiu de-al său, istoricul român de etnie maghiară Sandor Olah face o remarcă foarte sugestivă, bazată însă pe date reale, atent studiate şi analizate. “Datorită unor stimulente materiale şi politice compensatorii, scrie Olah, elita maghiară a fost un executant fidel al directivelor sosite de la Comitetul Central al Partidului Muncitoresc Român”. Acesta este cadrul în care tânărul Sütő Andrása simţit că este “momentul său” astral de afirmare şi a consimţit să se înregimenteze “cu pana” în mişcarea comunistă din România. A făcut însă, în mod evident, rabat de alte norme.

Scrieri mai mult decât penibile

“Mămăligă cu brânză” (publicată în 1954, în colecţia “Ogoare noi”), “Soldatul necunoscut” (publicată tot în 1954, în aceeaşi colecţie), volumul “A şaptea bucurie” (publicat în 1954) sau volumul “Rătăcirile lui Salamon” (publicat în 1957) sunt doar câteva din scrierile din deceniul şase al secolului trecut, care îl consacră pe tărâm literar pe tânărul scriitor şi ziarist mureşean Sütő András aflat în plină afirmare. Ţărani piromani şi plini de “ură de clasă”, răzvrătiţi de profesie sau din naştere, dialoguri penibile prin artificialul lor se succed în construcţii literare din care se întrevede sforţarea autorului de a crea acţiuni credibile, dar în ton cu orientările trasate de partid. Iată, spre exemplificare, un dialog între două personaje care trebuie să ajungă la o conferinţă de partid:

“- Tu n-ai delegaţie să te împuternicească!

– Ba am. Vezi carnetul ăsta de partid? Asta-i delegaţia mea. Când mi l-au dat, mi-au spus că răspund şi eu de cinstea partidului…”.

Pentru cei care au răbdarea să citească aceste scrieri de tinereţe ale lui Sütő András, impresia este copleşitoare: producţii submediocre, un evident rabat de la ceea ce înseamnă calitate literară. Însă toate aceste concesii făcute pe tărâm literar l-au propulsat, în 1959, pe tânărul trecut puțin peste 30, Sütő András, în fruntea revistei “Uj Elet”.

Sütő András despre crezul său comunist

Privite azi cu deferență și obiectivitate, atitudinile lui Sütő András din anumite momente istorice, nu trebuie să surprindă. Sunt atitudinile unui personaj care, conștient de momentul istoric pe care-l trăiește, dorește să ajungă cât mai sus în ierarhia timpului. Am în vedere, spre exemplu, atitudinea adoptată de acesta cu trimitere directă la revoluția anticomunistă din octombrie 1956, din Ungaria, precum și la penibelele omagii cu referire la Gheorghe Gheorghiu Dej, sau atașametul exprimat de scriitor față de noua Constituție din 1965. Iată ce scria și publica (un scurt fragment) Sütő András, la o zi după intervenția trupelor sovietice în Ungaria, în 1956: ”(…) revoluţia lui Lenin a fost un salt în necunoscut. Atunci când partidul lui Lenin a afirmat că acum însă, arma criticii trebuie înlocuită cu critica armelor ca o garanţie a victoriei finale (s.n.), în marea hotărâre, în rândul mulţimilor, a strălucit încrederea faţă de Lenin…” Ceva mai târziu scria și despre ”chipul drag” al tovarășului Dej: „(…) Trăsăturile chipului drag al tovarăşului Gheorghe Gheorgiu-Dej sunt acum în memoria poporului, pentru de-a pururi. (…) Cuvintele sale reprezintă ideile a milioane de oameni, lumina acestor cuvinte iradiază strălucirea patriei socialiste iar una dintre frazele răspunsului sună astfel: ne vom consacra toată puterea de muncă, pasiunea şi energia creatoare luptei pentru înfăptuirea neabătută a politicii partidului…” (Articolul „Amintiri nepieritoare”, „Gazeta Literară”, anul XII, nr. 13, 25 martie 1965, p. 3) Nici noua Constituție nu a scăpat ”elogiilor” lui Sütő András. „(…) Noua noastră constituţie este reflectarea nu a unor deziderate, ci a realităţii luminoase a vieţii noastre. (…) cuvintele cristaline ale constituţiei noastre exprimă adânc, cu un realism srălucitor, adevărul vieţii noastre socialiste. Citind constituţia, recunoşti faţa curată şi tânără a republicii noastre socialiste cu toate trăsăturile caracteristice ale socialismului victorios”.( Sütő András, „Stăpâni pe soartă”, „Gazeta Literară”, anul XII, nr. 35, 26 august 1965, p. 1).

NOTĂ

În timpul regretabilelor evenimente petrecute la Târgu-Mureș în martie 1990, Sütő András a fost bătut și și-a pierdut un ochi. Aceleași evenimente în care românul Mihail Cofariu – prezentat ca maghiar în presa internațională – a fost și el agresat rămânând nenorocit pe viață. Au existat, desigur, și alte victime. Până în prezent, despre evenimentele din martie 1990, există mai multe variante. În raport de partea care le prezintă – români sau maghiari – variantele concordă în parte și doar din punct de vedere al cronologiei desfășurării evenimentelor. Se vorbește foarte puțin sau chiar deloc despre implicarea străină în respectivele evenimente.

Nicolae BALINT

Aceștia ar fi meritat, în mod cert, o statuie Iosif Viola (1770 – 1858) – medic maghiar originar din Târgu-Mureș (sau Mătrici, după alte surse) cu o prodigioasă activitate medicală și organizatorică, inclusiv cărți și studii. Timp de 20 de ani a servit ca medic militar în armata austriacă după care, până la sfârșitul vieții, va trăi în Moldova, unde se va stabili la chemarea domnitorului Mihail Sturza. Printre alte însărcinări, va răspunde în calitate de inspector sanitar, de toate așezămintele spitalicești din provincie. Membru corespondent al Academiei maghiare de științe din 1838, Iosif Viola va fi generosul donator al sumei de 500 bani de aur care vor permite – alături și de alte donații – construcția primului spital din Târgu-Mureș.

 

Miskolczy Dezső (1894- 1978) –medic neurolog cu importante contribuții la fundamentarea psihiatriei moderne. Umanist atât prin formație, cât și prin atitudine, între 1943-1944, în plină prigoană hortystă, dr. Miskolczy a riscat foarte mult salvând viața mai multor evrei din Cluj. În semn de recunoaștere pentru activitatea sa medicală și pentru contribuția adusă cercetării psihiatrice a primit mai multe premii naționale și internaționale. A fost unul dintre membrii fondatori de marcă ai Institutului de Medicină și Farmacie din Târgu-Mureș.

 

Istvan (Ștefan Andrei) baron de Fay (1919-2009) – fiu al nobilului maghiar Joseph de Fay și al unei descendente din familia nobiliară Kemeny. Născut la Seuca, în județul Mureș, a fost un scriitor de limbă română și franceză. Tatăl său, diplomat și om politic – prieten cu Octavian şi Eugen Goga, precum și cu Octavian C. Tãslãuanu – a fost prim-secretar al Legaţiei României la Tokyo şi la Bruxelles, loc unde a murit în condiţii neelucidate. Pentru opera sa și contribuția la promovarea relațiilor româno-maghiare prin scris, Istvan (Ștefan Andrei) baron de Fay a fost decorat de statul român, în anul 2009, cu Ordinul Meritul Militar în grad de ofițer.

 

 BIZALOM”(…) Încrederea necondiţionată faţă de cel cu care ai încheiat un legământ pentru a porni pe drumuri necunoscute, îndepărtate, periculoase. Încredere faţă de acela pe care l-ai primit în inima ta şi care te-a primit în inima lui. Există, oare, putere mai mare decât încrederea? Îmi pun această întrebare acum, când meditez asupra învăţămintelor istorice ale zilei de 7 Noiembrie, sărbătoarea noastră stelară. Vorbesc despre învăţăminte, întrucât roadele le cunoaştem: trăim, vibrăm în fiinţa noastră, amplificăm, spre fericirea poporului nostru, mesajul acestei zile. Trăim această mare zi deoarece proletariatul rus a repurtat împotriva capitalismului o victorie fără pereche până astăzi în istoria universală, preschimbând legitatea fizică a lanţului reacţiunii. Marea Revoluţie din Octombrie a stimulat victoria revoluţiei în China şi dorinţa de libertate a tuturor popoarelor lumii. Această revoluţie a făcut să strălucească pentru clasa noastră muncitoare, ca şi pentru muncitorii din toate ţările lumii, speranţa în victoria ei sigură. Aş dori să evoc, în gama sentimentelor fiecărui luptător, puterea încrederii ca pe cea mai preţioasă învăţătură. Deoarece revoluţia lui Lenin a fost un salt în necunoscut. Atunci când partidul lui Lenin a afirmat că acum însă, arma criticii trebuie înlocuită cu critica armelor ca o garanţie a victoriei finale (s.n.), în marea hotărâre, în rândul mulţimilor, a strălucit încrederea faţă de Lenin. În bătăliile câştigate sau pierdute, în prima salvă de tun, sau în momentele grele ale intervenţiei străine, a trăit în inimile luptătorilor acea credinţă că adevărul partidului este şi adevărul lor şi invers: adevărul lor este şi adevărul partidului. Căci legătura de nezdruncinat este încrederea. Nemurirea lui Lenin şi tăria partidului său se pot rezuma probabil cel mai bine în cuvântul încredere. Forţa maselor făuritoare de istorie, credinţa şi maturitatea lor au constat în încrederea comunistă. Această lege a creaţiei reprezintă forţa eliberatoare a capacităţii poporului. Cu această credinţă au pornit la luptă comuniştii din ţara noastră şi cu aceasta vom duce la victorie dreptatea poporului: socialismul”.(Fragment din articolul ”Bizalom” – ”Încredere”, publicat în 1956 de Sütő Andrásîn cotidianul Elöre, oficiosul de limbă maghiară al PMR)

Sursa: Ziarul de Mures via Ziaristi Online

FOTO 1 – Sütő András alături de Nicolae Ceaușescu

FOTO 2 – Statuia lui Aurel Filimon stă și acum nedezvelită. Se așteaptă un ministru…

FOTO 3 – Statuia Eroilor a fost distrusă de trupele maghiare horthyste în 1940. Nu a mai fost refăcută nici măcar pe un alt amplasament

Statuia Eroilor din Targu Mures a fost distrusă de trupele maghiare horthyste în 1940

 

 

 

 

 

Print Friendly, PDF & Email

3 comments

  1. Greuceanu

    Pai cum sa nu-i ridici o statuie unei asemenea otrepe politice dusmanoase? Pe cand si una a lui Laszlo Tokes?

  2. Greuceanu

    Pe o asemenea statuie ar trebui sa se puna si o pancarda pe care sa stea scris: Aici sunt banii dumneavoastra. Asa se intampla cand din ratiuni politice de un penibil covarsitor iti lasi Cultura, adica aportul tau in lume si cea mai pretioasa dovada a specificului tau national, pe mana unor straini mai mult sau mai putin dusmanosi. Ministerul Culturii roman condus de maghiari va plati gaunosenia aceasta din banii dv, adica ai contribuabilului roman. Felicitari si la mai mare! Pe cand si o statuie inchinata marelui om de cultura Laszlo Tokes? Nu va sfiiti, baieti, nu va sfiiti, la noi totul e cu putinta. Numai la noi, din intreaga lume! Din calcule josnice si din lipsa de caracter.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.