Minunata convertire la Ortodoxia Română a lui Peter Hurley, Irlandezul din Carpaţi | Ziaristi Online

Minunata convertire la Ortodoxia Română a lui Peter Hurley, Irlandezul din Carpaţi

Peter Hurley si Taranul Roman“Mă numesc Peter Hurley. M-am născut în Irlanda în 1968, al optulea din zece copii. Am ajuns în România pe 9 aprilie 1994.  Aveam 26 de ani. (…) În 1994 am emigrat în România şi locuiesc de atunci aici”. Aşa îşi începe Irlandezul din Carpaţi scurta prezentare pe site-ul său, Tradiţia.ro. Peter Hurley, inimosul irlandez care a reuşit să creeze de unul singur o manifestare extraordinară cunoscută acum în întreaga lume – Festivalul Drumul lung spre Cimitirul Vesel din Săpânţa -, o realizare cu mari sacrificii personale şi chiar şi piedici din partea Guvernului, a primit, în schimb, pe pământul românesc, pe lângă dragostea românilor, şi credinţa noastră: Ortodoxia Română. Aşa a devenit Peter – Petru! Şi nu oriunde, ci pe vârful Ceahlăului, “Muntele Sfânt”, la Manăstirea cu hramul Schimbarea la Faţă şi BInecredicniosul Ştefan cel Mare şi Sfânt, în miez de iarnă, după un parcurs iniţiatic duhovnicesc, pe jos şi fără nici un ban, de la Cernăuţiul românesc, prin Mănăstirile Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei până la vârful Toaca şi Crucea Mântuitorului. Cu doi ani înainte, Peter Hurley îşi lansa cartea sa, “Drumul crucilor”, în care povestea cum a mers pe jos de la faimosul Cimitir Vesel din Săpânţa până la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti, bucurându-se de ospitalitatea românească. Drumul Crucilor l-a purtat până la urmă pe Petru pe calea cea strâmtă, într-o zi de iarnă, pentru a se încălzi de-a pururi la lumina lumânării aprinse de Părintele Ciprian de la Mănăstirea Ceahlău, la focul credinţei. O istorie impresionată, pe care o relatează cu propriile sale cuvinte în Ziarul Lumina al Patriarhiei Române, de unde preluam cele două interviuri de mai jos, bucurându-ne pentru viaţa veşnică dobândită de Petru alături de Hristos, Mântuitorul nostru.

„Împreună cu Hristos este cel mai sănătos mod de a trăi“

Peter Hurley - Irlandezul din Romania

Interviu realizat de Raluca Brodner

Întâmplarea a făcut să ne revedem chiar în ziua aniversării sale. A fost o sărbătoare cu dublă semnificaţie pentru Petru Hurley, un irlandez stabilit în România de aproape un sfert de veac, deoarece a fost pentru prima dată când şi-a celebrat data naşterii în calitate de creştin-ortodox. Despre hotărârea de a se converti la Ortodoxie şi ceea ce l-a determinat să îmbrăţişeze dreapta credinţă ne-a vorbit, cu sinceritate, în interviul ce urmează.

Vizita la Athos

Locuiţi în România de 21 de ani. Când aţi simţit chemarea  Ortodoxiei?

Îmi amintesc de luna septembrie a anului 2008, când Gheorghe, un prieten, m-a dus, pentru o săptămână, la muntele Athos. Acolo mi s-a dezvăluit o lume pe care nu o ştiam şi mi-am dat seama cât de păgân sunt prin toată viaţa mea, cât de departe sunt de ceea ce ar trebui să fiu.

Familia Peter Hurley

Familia irlandezului Peter Hurley

De atunci a început un proces lent, spiritual, care încă e la început, iar pe acest drum am întâlnit oameni care m-au întrebat dacă mă voi boteza, însă niciodată nu ştiam răspunsul. Eu m-am născut într-o familie cu 10 copii, descendentă a unei tradiţii catolice puternice de sute de ani în Irlanda. La un moment dat, mi-am pus întrebarea: „Cu ce drept să schimb eu asta?“ Mai mult decât atât, când faci o asemenea  alegere, o faci şi ca reprezentant al unui neam. Când o să mă duc acasă, mama poate să-mi spună: „Dar consideri că nu ai fost botezat când ai fost copil?“, sau ar putea gândi: „Dacă Petru are dreptate şi ceilalţi 9 nu sunt botezaţi?“ Aceste întrebări le-am adresat şi eu oamenilor mai elevaţi spiritual pe care i-am întâlnit în decursul anilor. Am fost botezat creştin de părinţii mei, fără doar şi poate, la fel ca şi toţi fraţii mei. Am avut multe discuţii din anul 2008 încoace şi pe acest drum am câştigat un mare respect pentru Ortodoxie. M-a sensibilizat în foarte multe privinţe. Chiar dacă sunt nişte reguli, care la început mi-au dat bătăi de cap, au contat enorm înţelegerea, mângâierea şi bunătatea oamenilor obişnuiţi, a călugărilor şi a preoţilor întâlniţi în toţi aceşti ani, care m-au convins prin modul lor de viaţă.

Drumul Crucilor de Peter HurleyÎntr-un dialog cu un călugăr, chiar îmi exprimam opinia că nu pot concepe ca părinţii mei să nu ajungă în Rai, când ei s-au jertfit crescând 10 copii, au 60 de ani de căsnicie, au 18 nepoţi, au dus o viaţă sfântă, în sensul trăirii lor, al educaţiei şi al modelului pe care ni le-au oferit. S-au străduit cât au putut; tata are 89 de ani, mama are 86 de ani. Călugărul a fost de acord cu mine şi mi-a spus: „Tu, venind aici, ai mai multe informaţii, ei nu au avut acces la ele, sunt în necunoştinţă de cauză. Dar tu poţi să fii pârghia prin care se mântuieşte un neam întreg“.

Printre numeroasele experienţe pe care le-am avut în ultimii 20 de ani, pot spune că m-am întâlnit faţă în faţă cu adevărul, întruchipat în mai multe feluri. M-am abandonat în nişte situaţii extreme într-un fel, aşa cum a fost drumul de la Cimitirul Vesel din Săpânţa (Maramureş) până la Muzeul Naţional al Ţăranului din Bucureşti, parcurs pe jos, pe timp de iarnă, în urmă cu doi ani.

La drum, pe jos şi fără nici un ban în buzunar dar cu Rugaciunea inimii

Manastirea Ceahlau de Razvan Vitionescu

Manastirea Ceahlau de Razvan Vitionescu

Manastirea Ceahlau de Stan Cosmin Ovidiu

Manastirea Ceahlau de Stan Cosmin Ovidiu

O formă de turism extrem care s-a transformat atunci într-un pelerinaj, pe care l-aţi repetat, anul trecut, pe un alt traseu: Cernăuţi – Mănăstirea Ceahlău.

În 25 noiembrie 2014, un prieten din Cernăuţi a organizat lansarea cărţii „Drumul crucilor“, pe care am scris-o după primul meu drum. A doua zi, am pornit iarăşi pe jos, de această dată fără nici un ban în buzunar. Am trecut pe la toate mănăstirile care mi-au ieşit în cale, la unele am fost găzduit, şi am participat la cât de multe slujbe am putut.

Ce v-a fost sprijin în toate aceste experienţe în care v-aţi avântat fără centură de siguranţă?

Rugăciunea inimii m-a însoţit mai cu seamă în cel din urmă drum străbătut. Însă gândul de a mă boteza nu mă încerca deloc. Chiar şi după ce un prieten din Bucureşti mi-a sugerat că are duhovnic la Mănăstirea Sihăstria, unde aş putea să mă botez, odată ajuns acolo, nu am iniţiat nici o discuţie în acest sens.

Manastirea Ceahlau de Sorin Onisor

Manastirea Ceahlau de Sorin Onisor

În fine, din cei 260 km parcurşi pe jos, 160 km au fost prin pădure şi peste dealuri. De multe ori am trecut prin sălbăticie, am văzut urme de urşi în zăpadă, dar nu am simţit un moment că nu sunt iubit, că nu sunt în siguranţă, adăpostit sau ghidat.

Am ajuns în seara de 8 decembrie la Mănăstirea „Schimbarea la Faţă“ de pe Ceahlău, nu înainte de a urca pe Toaca, nume dat celei mai înalte stânci a muntelui. După ce m-am căţărat în vârf, m-am bucurat de ultimele raze de soare ale zilei. Tot drumul, acoperit de gheaţă, mi s-a dezvăluit aurit de aceste raze aproape ireale, pe un vânt geros, foarte puternic. A fost minunat!

Îngerii de pe “acoperişul lumii”

Fotografie postata de Peter Hurley de Craciun 2014

Fotografie postata de Peter Hurley de Craciun 2014

Cum a fost momentul Botezului?

Manastirea Ceahlau de Mircea Bezergheanu

Manastirea Ceahlau de Mircea Bezergheanu

Când am ajuns sus, la mănăstire, luna plină începea să răsară. M-am simţit ca pe acoperişul lumii. După ce am ajuns la schit, mi-am dat jos bocancii şi am lăsat deoparte rucsacul, am intrat în capelă. Era slujba Vecerniei. Înăuntru erau doar trei persoane: preotul şi doi mireni. La un moment dat, bărbatul de la strană m-a invitat să citesc alături de el. A fost pentru prima dată când am făcut asta. Încet, încet, pe parcursul slujbei, mi-am dat seama că venise timpul. Am simţit că acolo era locul! Mi-am spus: „Nu m-am convins până acum de toată bunătatea spirituală dovedită pe parcursul şederii mele în această ţară, întreţinută de focul credinţei din mănăstirile şi bisericile în care am poposit ca pelerin în unele dintre ele?“ Însumând toate experienţele, mi-am dat seama că nu aveam nici un dubiu şi că eram pregătit să mă botez.

Momentul Botezului, din ziua de 9 decembrie 2014, a fost deosebit! Am primit totul în dar! Singurii mireni de acolo, de la 1.850 de metri altitudine, parcă mă aşteptau pe mine. Părintele Ciprian a fost cel care a săvârşit slujba Botezului.

După această experienţă, eram pregătit să cobor în lume, dar nu am putut pleca, deoarece s-a pornit un viscol mare. A fost foarte bine aşa, pentru că am stat liniştit şi m-am simţit foarte bine, singur, în camera mea, cu o lumânare aprinsă. A fost o bucurie! Pot spune că am simţit harul! O singură dată am mai trăit un moment asemănător. Împreună cu Hristos este cel mai sănătos mod de a trăi şi de a privi viaţa.

Manastirea Ceahlau de Dan Izvoreanu

Manastirea Ceahlau de Dan Izvoreanu

Citesc în fiecare dimineaţă Paraclisul Maicii Domnului

Cum a decurs viaţa după ce v-aţi botezat?

Parintele Ciprian - Manastirea Ceahlau - Foto Ioan Panaite

Parintele Ciprian – Foto Ioan Panaite

Părintele Ciprian (foto dreapta) mi-a spus: „Acum cobori de la Ierusalim la Ierihon“. Şi chiar aşa a fost. Am stat o vreme singur după ce am ajuns în Bucureşti, nu am căutat pe nimeni, şi pot spune că după Revelion, încet, încet am început să realizez ce mi se întâmplă. Au fost şi sunt multe provocări cu care mă confrunt. Doamna Silvia Radu m-a ajutat foarte mult, spunându-mi că trebuie să am un duhovnic. Din momentul în care l-am găsit, pas cu pas, lucrurile au început să se lege altfel. Când am o nedumerire sau am nevoie de ajutor, îl întreb imediat pe duhovnic, caut binecuvântarea lui. Şi se pare că totul funcţionează matematic (râde!).

De asemenea, o prietenă mi-a spus să citesc în fiecare dimineaţă Paraclisul Maicii Domnului, deoarece mă va ajuta să trec peste toate problemele zilei. Şi a avut dreptate. Chiar dacă nu reuşesc să-l citesc acasă, îl parcurg în metrou, şi am observat că lucrurile se aşază altfel.

“De acum începe bucuria”

Ce gânduri vă încearcă acum, în timpul Sfântului şi Marelui Post?

Postul este foarte important. Mi-a spus asta şi un călugăr. Cred că are dreptate. Baza o reprezintă postul şi rugăciunea. În vreo trei ani, am ţinut Postul Mare, dar niciodată în întregime. Deci, sunt un începător.

Simt că de-acum începe convertirea mea la Ortodoxie, de acum începe bucuria, descoperirea adevărată! Am văzut la un moment dat o icoană a Sfântului Patrick şi am înţeles: creştinismul pe care l-a adus el în Irlanda a fost foarte aproape de Ortodoxia de azi, de aceea simt că mă întorc la obârşii.

John F. Kennedy a zis la un moment dat: „Drumul uşor nu duce nicăieri. Dacă găseşti un drum fără obstacole, probabil că drumul acela nu duce nicăieri“. Ca să urci un munte, sunt mai multe cărări până în vârf. Am ales, poate, unul mai greu, dar provocarea aduce şi multă împlinire pe drum. Am o singură viaţă. E de datoria mea să o trăiesc aşa cum consider că este corect, ţinând cont de toată informaţia spirituală acumulată. (Ziarul Lumina)

Şi un interviu din 2013:

„România e un sit arheologic şi e un miracol că mai există“

Peter Hurley

de Raluca Brodner

Cartea de vizită a lui Peter Hurley, redată succint, nu surprinde în mod deosebit: irlandez, 45 de ani, stabilit în Bucureşti din aprilie 1994. Cu toate acestea, irlandezul acesta cu alura unui aristocrat şugubăţ, care îşi sprijină din când în când figura într-un zâmbet tras de un colţ al gurii, este mai mult decât aparenţele sociale o indică. A mers pe jos 630 km, de la Sighetu Marmaţiei la Bucureşti, pentru a atrage atenţia asupra condiţiilor în care se zbate satul românesc, a vizitat întreaga ţară şi i-a sprijinit pe iniţiatorii celor mai bune proiecte pentru atragerea fondurilor europene. Se consideră român, se simte responsabil faţă de ţara care l-a adoptat şi nu ar mai pleca în Irlanda.

Nu a fost nevoie de 19 ani – vreme de când Peter trăieşte în România – ca să-şi dea seama de potenţialul imens pe care ţara noastră îl posedă şi de nevoia de a încuraja pionieratul, indiferent de domeniu.

„România este ca un sit arheologic, sapi, sapi şi găseşti tot mai mult. Cu cât stau mai mult aici, îmi dau seama cât de puţin o cunosc. Ţara aceasta e complexă, de aceea e greu de înţeles. Are multe straturi, care provin din conjuncturile geopolitice, şi este un miracol că mai există încă şi că nu a fost sfâşiată, dar acesta este meritul vostru, al românilor. Ceea ce v-a ţinut a fost credinţa, toleranţa. Românul are o fire paşnică, la fel ca irlandezul. Noi nu am plecat să cucerim pe nimeni, am fi vrut să stăm acasă (râde). Şi voi la fel, toată lumea este bine venită în România. Sunt problemele legate de etnii, dar acestea sunt normale într-o ţară în care există un mare mix de etnii“, explică Peter Hurley cu gesticulaţii largi, şi când îi vine lui mai bine împunge cu degetul arătător masa de lemn sub care tresare ceaşca din lut aburindă, plină cu ceai. Nu a văzut toate acestea dintr-odată, mai ales că la venirea sa în România era concentrat pe afacerile lui legate de consultanţă în business, pe care le-a crescut de la zero cu alţi doi parteneri irlandezi. Au fost vremuri profitabile financiar, dar nu şi din punct de vedere uman.

Un protest devenit pelerinaj. Sărac dar bogat, prin libertate

„Am fost un om bogat, dar acum sunt sărac“, spune Peter şi nu se poate abţine să nu zâmbească cu detaşare, pentru că acum se consideră un om liber, mai bucuros decât atunci când ducea grija banilor. A învăţat că valoarea unui om nu constă în cât şi ce are, ci în ce este el. Lecţia aceasta, valabilă pentru întreaga umanitate, a deprins-o aici, în România, în casele celor umili, unde a fost întotdeauna bine primit, fără a oferi nimic în schimb. S-a întâmplat, mai exact, în timpul „aventurii“ din decembrie 2012, când irlandezul, conştient de drama prin care trec comunităţile noastre rurale – pierdute în uitare, fără acces la piaţă pentru a-şi valorifica produsele – s-a hotărât să protesteze, de unul singur, într-un mod inedit: a străbătut, pe jos, 630 km, drumul de la Sighetu Marmaţiei la Bucureşti.

„Suntem pe punctul de a pierde autenticul. E o moarte lentă şi tristă pe care o parcurge această civilizaţie veche rurală, care este multimilenară, strâns legată de creştinism, de identitate în cele din urmă“, şi-a spus Peter la începutul drumului care a durat 25 de zile, din care 22 de zile a mărşăluit, două le-a petrecut în Braşov, iar într-una nu a putut merge din cauza rănilor de la picioare. „Am o responsabilitate faţă de această ţară“, îşi repeta bărbatul pe parcursul celor 30 de km străbătuţi zilnic, timp de 10-14 ore. Nu a fost uşor, dar a fost înălţător, pentru că, după ce s-a încheiat, Peter şi-a dat seama că protestul pe care îl iniţiase s-a transformat într-un pelerinaj, într-o „experienţă care mi-a dat de gândit“, după cum mărturiseşte. „Fără Dumnezeu nu reuşeam. Erau momente când ningea, mai aveam în faţă 14 km, era noapte, singur, nu prea ştiam unde sunt, nu văzusem oameni şi nu vorbisem cu nimeni de ore întregi. Apoi, a fost întâlnirea cu troiţele. Foarte multe. Îmi formasem obiceiul să mă opresc la fiecare. Am început să mă rog. Primele rugăciuni au fost pentru părinţii mei, drept mulţumire că au primit multe daruri, pentru că şi-au abandonat viaţa în voia lui Dumnezeu. Au urmat toţi oamenii pe care îi cunosc. I-am luat pe rând şi le-am dedicat o zi de rugăciune“, detaliază Peter, precizând că şi în Irlanda există troiţe, dar mai puţine ca la noi.

Bogăţia sufletească a celor umili

Pe drum, a văzut peisaje minunate, kitsch pe ici pe colo, bogăţie dar şi multă sărăcie, mai ales în cadrul comunităţilor de romi, fără ajutorul cărora Hurley spune că nu ar fi putut încheia drumul cu bine. A fost găzduit de o familie de ţigani într-o locuinţă modestă, „aproape în cădere. În cele trei camere locuiau 12 oameni. Erau foarte săraci şi copiii, şase de toţi, erau frumoşi, angelici de-a dreptul, şi foarte inteligenţi. Au refuzat banii de la mine. Mi-au spus: «Tu eşti pe jos, noi suntem fraţi în drumul tău. Păstrează-ţi banii pentru mai departe!»“

Cu excepţia prietenilor care l-au găzduit, pelerinul irlandez spune că oamenii săraci, simpli, i-au fost de mare ajutor: „Aceşti oameni, când văd pe cineva în nevoie, se umplu imediat de îngrijorare. Cei care m-au oprit şi m-au întrebat dacă vreau să beau un ceai au fost sărmanii. Îmi pare rău s-o spun că oamenii cei mai împietriţi au fost oamenii cu bani, pentru că şi eu am fost odată un om cu bani“.

Însufleţit de amintiri, Peter şi-a promis că va scrie o carte despre drumul său. Printre filele sale, cu siguranţă îşi va găsi locul bătrânul la uşa căruia a bătut aproape de miezul nopţii: „Mi-a spus să intru fără să se ridice din pat. Mi-a oferit un loc pe jos, pentru că celălalt pat era al fiului său care urma să vină pe la 1 dimineaţa de la muncă, după un drum lung, pe care îl făcea, zilnic, pe jos. Când a intrat băiatul, luminile erau stinse, eu eram întins pe podea, şi când m-a văzut, mi-a dat cele două mandarine pe care le avea în mână. M-a privit în ochi şi nu a spus nimic. A fost emoţionant. Nu ştiu ce să spun, poate de asta sunt săraci, că împart tot ce au… Am făcut drumul acesta fără să stau la hotel, fără să cumpăr o sticlă de apă, un fursec, o pâine măcar, şi asta datorită celor umili care mi-au legat rănile de la picioare, mi-au dat să mănânc, să beau, m-au primit în casele lor.“

„A fost dorinţa mea de a dovedi că se poate“

Aproape de Bucureşti, Peter s-a oprit în dreptul unei case pe al cărei gard erau expuse mai multe drapele. Costa un leu sau doi lei bucata şi erau cusute de o bătrână de 80 de ani care i-a oferit călătorului, după câteva minute de vorbă, un steag. A venit şi ultima noapte de găzduire, la o familie de ţărani, înainte de a ajunge acasă. A doua zi dimineaţă, mare i-a fost surprinderea şi bucuria de a vedea cum de toiag, cu care călătorise tot drumul, doamna casei îi legase tricolorul. A fost un gest de încredere, de înnobilare şi de recunoştinţă a acelei femei simple faţă de un străin care îşi iubeşte ţara de adopţie mai mult decât unii români. Ochii lui Peter privesc fix şi albastrul lor capătă nuanţe electrice, melancolice. Mâinile se cuminţesc. Ceaşca cu ceai s-a răcit de mult. Arc peste timp: imaginaţi-vă un bărbat istovit, însă cu un zâmbet larg pe faţă, cu hainele şifonate şi murdare de drum, cu părul vâlvoi şi cu un rucsac care îi aduce uşor umerii în faţă, sprijinit într-un toiag de care stă aninat un tricolor. Aşa arăta Peter Hurley la intrarea în Bucureşti. Primii care l-au întâmpinat, căci era foarte dimineaţă, au fost măturătorii străzii, care s-au adunat în jurul lui, după cum îşi aminteşte: „S-au bucurat foarte mult când m-au văzut. Da, au fost multe momente de bucurie în cele 25 de zile. De fapt, drumul acesta a fost un fel de provocare pentru România cât a fost şi pentru mine. A fost dorinţa mea de a dovedi că se poate.“

Promotor al Festivalului „Drumul lung spre Cimitirul vesel“

Crucea Celtica si Cruce de la Sapanta - Peter Hurley

Visul românesc, trăit în realitate, al lui Peter Hurley merge mai departe. Chiar dacă au trecut aproape 20 de ani de când locuieşte aici, nu i-a venit niciodată să o ia la fugă, din contră, e un vorbitor bun de limba română (cu un uşor accent), pe care a început să o stăpânească după şase ani, învăţând-o „lăutăreşte, adică după sonoritate, nu după carte“, după cum recunoaşte amuzat. Despre români are numai cuvinte de bine: „Majoritatea românilor sunt cu sufletul la locul lui şi cu bun-simţ. Unii români sunt conştienţi de suferinţa prin care au trecut strămoşii dinainte şi consideră că au o responsabilitate faţă de ei şi de rolul lor în societate.“ Dacă nu ar fi simţit toate acestea, Peter nu ar mai fi trăit astăzi aici. Şi nici nu s-ar mai zbate să caute finanţare pentru cea de-a doua ediţie a Festivalului „Drumul lung spre Cimitirul vesel“, care a debutat în 2010 şi care este eveniment intercultural de tradiţii româneşti, creat cu scopul de a promova autenticul.

Festivalul, spune Hurley, a fost provocat de iniţiativa unui compozitor, tot irlandez, Shaun Davey, care a realizat melodii pentru 13 epitafuri desprinse de pe crucile din Cimitirul vesel.

O parte dintre concertele „Vocile din Cimitirul vesel“ au fost organizate de Peter şi, practic, acesta a fost unul dintre momentele sale importante de întâlnire cu satul tradiţional românesc şi bogăţiile sale, fără a uita de sprijinul oferit prin campaniile de promovare pe care le-a iniţiat pentru proiecte de investiţii, infrastructură, resurse umane, IMM-uri şi proiecte sociale.

Cu sufletul, vorba şi fapta, acasă, în România

Îmi vorbeşte despre Irlanda, doar atunci când îl întreb despre părinţi, fraţi, surori, felul de mâncare preferat. E liniştit că părinţii, care au împlinit fiecare mult peste 80 de ani, i-au înţeles dorinţa de a rămâne în România, mai ales după ce l-au vizitat în anul 2000 şi au fost încântaţi să descopere viaţa tradiţională rurală din Transilvania şi Bucovina, asemănătoare cu viaţa Irlandei din perioada copilăriei lor.

Îmi mai spune că ţara sa de origine şi-a pierdut cultura tradiţională autentică şi când îl întreb cum se face de nu se află, acum, în Irlanda pentru a face ceva în privinţa aceasta, ci din contră, trăieşte într-o altă ţară, pentru a cărei identitate se luptă, îmi răspunde zâmbitor, în stilul caracteristic: „Irlandezii au început să plece din Irlanda de mai demult. Sunt 4 milioane acum în ţară. Ţara a intrat pe o direcţie bună. Am încredere că ţara se poate descurca şi fără mine. Suntem, totuşi, 10 copii de toţi, deci a mai rămas cineva acolo“. (Ziarul Lumina)

Fragment înregistrat de MMpastperfect dintr-un concert din seara de Sfânta Marie, 14 august 2011, realizat de Peter Hurley şi Grigore Leşe în Satul Stoiceni, la Biserica de lemn în care a fost botezat Dr. Leşe, intitulat “Unde se-ngâna ziua cu noaptea”

Sursa: Ziaristi Online

Fotografii: Arhiva şi Pagina FB Masivul Ceahlau – Mănăstirea

Afis Drumul Lung spre Cimitirul Vesel 2015 - Peter Hurley

Print Friendly, PDF & Email

8 comments

  1. Pingback: Opt ani fără Părintele Patriarh Teoctist. Veşnica lui pomenire! | Victor Roncea Blog

  2. Pingback: [Ziaristi Online] Drumul Lung spre Cimitirul Vesel merge mai departe graţie Irlandezului din Carpaţi convertit la Ortodoxie, Petru – Peter Hurley: “Dumnezeu iubeşte România!” publicat de Victor RONCEA in Ziaristi Online - RadioMetafora.ro

  3. Pingback: Drumul Lung spre Cimitirul Vesel merge mai departe graţie irlandezului din Carpaţi convertit la Ortodoxie, Petru – Peter Hurley: “Dumnezeu iubeşte România!” | Dan Tanasa Blog

  4. Pingback: Peter Hurley, Irlandezul din Carpaţi convertit la Ortodoxia Română, duce mai departe Drumul Lung spre Cimitirul Vesel din Săpânţa | VA RUGAM SA NE SCUZATI, NU PRODUCEM CAT FURATI!

  5. Pingback: A şaptea ediţie a Festivalului "Drumul lung spre Cimitirul Vesel". Felicitări, Peter Hurley! - Ziaristi OnlineZiaristi Online

  6. Pingback: Minunata convertire la Ortodoxia Română a lui Peter Hurley, Irlandezul din Carpaţi  | Rezistența Creștină

  7. Pingback: Minunata convertire la Ortodoxia Română a lui Peter Hurley, Irlandezul din Carpaţi - 24 PH Arte

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.