Ministerul Afacerilor Externe l-a "prins" pe eroul-martir Ion Şiugariu cu "simpatii politice legionare". DOCUMENT MAE - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Ministerul Afacerilor Externe l-a “prins” pe eroul-martir Ion Şiugariu cu “simpatii politice legionare”. DOCUMENT MAE

Regele Mihai, Regina, Antonescu si Sima la Marea Manifestare Legionara de la Iasi din 8 Noiembrie 1940

Regele Mihai, Regina, Maresalul Ion Antonescu si Horia Sima la Marea Manifestare Legionara de la Iasi din 8 Noiembrie 1940. Cu toate acestea, Regele Mihai nu este arestat de “Elie Wiesel” si Guvernul Ponta

Motto Z.O.: Soţul meu nu a fost legionar. Dar dacă ar fi fost, ca milioane de alţi tineri români – dintre care mulţi au murit pe front, iar alţii prin munţi şi închisori -, atâta timp cât nu ar fi fost condamnat pentru nici o faptă reprobabilă cum ar fi putut fi condamnat peste 70 de ani, fără putinţa de a se mai apăra, sub acuza de “duşman al poporului – bandit legionar”? Condamnare în masă au mai făcut-o doar naziştii cu evreii şi bolşevicii cu naţiunile pe care le-au subjugat. S-au reînfiinţat lagărele naziste şi “Tribunalele Poporului”?Lucia Soreanu Şiugariu catre Români

Guvernul României – Ministerul Afacerilor Externe

28 august 2015

A1/1273

Referitor la solicitarea dumneavoastră, vă precizăm următoarele:

Aşa cum am precizat în elementele transmise dumneavoastră la data 19 august a.c. revenim cu următoarele informaţii suplimentare:

Având în vedere că o fundamentare a temei de faţă poate fi realizată doar de instituţiile cu atribuţii în domeniu, Centrala MAE a solicitat informaţii şi puncte de vedere pertinente, conform competenţelor acestora, următoarelor instituţii: Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” (răspuns transmis MAE la data de 24 august 2015), Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române (răspuns transmis MAE la data de 24 august 2015), Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor din Cadrul MApN (răspuns transmis MAE la data de 26 august 2015), Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (care a aprobat consultarea dosarului la data de 27 august 2015).

Documentarea realizată de către MAE, inclusiv prin răspunsurile primite din partea instituţiilor solicitate, a evidenţiat existenţa unor informaţii care indică simpatiile politice legionare ale poetului Ion Şiugariu (cetăţeanul român Ion Soreanu). Din elementele primite nu a rezultat însă faptul că Ion Şiugariu a fost membru al Mişcării Legionare sau că ar fi fost condamnat pentru crime de război sau genocid. Toate aceste elemente au fost transmise, cu titlu informativ, autorităţilor locale din Brezno, prin intermediul Ambasadei României la Bratislava.

aurescu-wiesel-ministerul-de-externe-ion-siugariu

În ceea ce priveşte intenţia autorităţilor locale slovace de a denumi podul din localitatea Brezno după numele poetului erou Ion Şiugariu, MAE reiterează faptul că această decizie este de resortul exclusiv al factorilor de decizie locali din Slovacia, ambasada nefiind competentă a interfera în nici un fel în luarea deciziilor de către autorităţile locale slovace. Asupra acestor elemente partea română a insistat în comunicarea cu autorităţile locale din Brezno, acestea fiind asigurate că autorităţile române vor respecta orice decizie viitoare pe care o vor lua autorităţile locale cu referire la această iniţiativă. Iniţiativa privind acordarea denumirii podului din localitate după numele poetului erou Ion Şiugariu nu necesită aprobarea sau avizul statului român, ci o decizie în acest sens a consiliului local, autoritatea locală reprezentativă.

De asemenea, din dispoziţia ministrului afacerilor externe, a fost sesizat Corpul de Control şi Evaluare Diplomatică (corpul de control al ministrului) cu privire la modalitatea de respectare, în acest caz, de către reprezentanţii Ambasadei României la Bratislava a procedurilor de lucru aplicabile.

Ministerul Afacerilor Externe reiterează preocuparea sa constantă, pentru cinstirea memoriei eroilor neamului prin angajarea, în colaborare cu instituţiile abilitate din ţară, în proiecte având acest scop. MAE apreciază intenţia autorităţilor locale din Brezno de a amplasa şi de a dezveli o placă memorială dedicată tuturor eroilor Armatei Române care s-au jertfit în luptele pentru eliberarea localităţii.

Direcţia Purtător de Cuvânt şi Comunicare

Ziaristi Online: No Comment

MAE - Ion Siugariu - Ziaristi Online

Print Friendly, PDF & Email

2 comments

  1. “Iniţiativa privind acordarea denumirii podului din localitate după numele poetului erou Ion Şiugariu nu necesită aprobarea sau avizul statului român, ci o decizie în acest sens a consiliului local, autoritatea locală reprezentativă.”
    Păi dacă-i aşa, de ce mai erau necesare “demersurile” la instituţiile menţionate? Asta-i una.
    Pentru că vine a doua! Punctele de vedere “pertinente” au fost cerute începând cu data de 24 august – aşa menţionează comunicatul MAE reprodus de dum,neavoastră. ori scandalul interzicerii memoriei militarului român datează, după cum o atestă articolul dumneavoastră de pe ZiriştiOnline, ÎNAINTE DE 14 AUGUST!
    Prin urmare nici vorbă de “No Comment!” ci, mai degrabă, de minciuni crase ale unora de pe la MAE.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.