Album foto inedit şi "ghid pentru părinţi isteţi": "Mami, îţi mulţumesc!" se lansează printr-o conferinţă publică despre alăptare şi tradiţie la Muzeul Satului, de Buna Vestire - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Album foto inedit şi “ghid pentru părinţi isteţi”: “Mami, îţi mulţumesc!” se lansează printr-o conferinţă publică despre alăptare şi tradiţie la Muzeul Satului, de Buna Vestire

AFIS MAMI, ITI MULTUMESC - Album Foto de Cristina Nichitus Roncea - Ghid Asociatia de Pediatrie si Consultanta in Alaptare
Fotografa Cristina Nichituş Roncea şi Asociaţia de Pediatrie şi Consultanţă în Alăptare au plăcerea de a vă invita de Bunavestire, vineri, 25 martie a.c., ora 13.00, la sala Victor Ion Popa a Muzeului Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”, pentru a participa la lansarea unei cărţi inedite, vorbită de bebeluşi şi ilustrată cu mamelor lor alăptând. “Mami, îţi mulţumesc! – Ghidul părinţilor isteţi în imagini povestite”, cuprinde sfaturile psihologului Raluca Mihai şi consultantelor în alăptare Mara Popescu, dr. Roxana Hristianovici şi dr. Iulia Cristiana Balint-Boia, care însoţesc fotografiile Cristinei Nichituş Roncea din cadrul campaniei naţionale “Alăptarea e Iubire“, derulată anul trecut cu sprijinul mai multor parteneri de prestigiu, între care amintim Muzeul Satului, Muzeul Bucureştilor – Palatul Şuţu, Universitatea Bucureşti, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu”, IA Sibiu şi alte foruri prietene. Proiectul, realizat în parteneriat cu Asociaţia de Pediatrie şi Consultanță în Alăptare, a fost cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 – „Investeşte în oameni!” şi a fost recompensat cu Premiul de Excelenţă al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, la recent desfăşurata Gală a Premiilor UZPR pentru anul 2015. Albumul, apărut la Editura Mica Valahie, Bucureşti, cuprinde peste 200 de fotografii alături de zeci de sfaturi de folos pentru mămicile României şi va fi prezentat de conf. dr. Paula Popoiu, director general al Muzeului Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”, de doamna Elena Solunca Moise, publicist şi editor al revistei “Academica” a Academiei Române, de prof. univ. dr. Ilie Bădescu, directorul Institutului de Sociologie al Academiei Române şi autorul Cuvântului înainte şi de jurnalistul Corneliu Vlad, scriitor şi eseist. Vă aşteptăm cu drag!

VIDEO: Cum a fost la vernisajele expoziţiei “Alăptarea e Iubire”:

La Palatul Suţu, cu actriţa Aniela Petreanu – care a născut acasă -, Mara Popescu, de la Asociaţia de Pediatrie şi Consultanţă în Alăptare, Peter Hurley, Virgiliu Gheorghe şi Iulia Gorneanu:

La Muzeul Satului, cu marea soprană Mariana Nicolesco, Iuliana Grumăzescu, conf. univ. dr. Paula Popoiu, scriitoarea Doina Rizea, dr. Roxana Hristianovici şi prof. univ. dr. Ilie Bădescu

Vedeţi şi: Evenimentul Facebook AICI

Sursa: Photography Studio şi UZP.org

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.