Bucură-te ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine! Gând la sărbătoarea Buneivestiri, de Elena Solunca Moise - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Bucură-te ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine! Gând la sărbătoarea Buneivestiri, de Elena Solunca Moise

Buna VestireAzi, se cuvine să ne înseninăm sufletele a prăznuire împărătească; o sărbătoare bunei întemeieri a mântuirii noastre şi să primim în suflet cu recunoştinţă vestea cea bună a întrupării Domnului şi Mântuitorului nostru. Într-o zi ca aceasta, îngerul Gavriil a fost trimis în Nazaret, o cetate din Galileea Neamurilor, la Fecioara Maria şi, însuşi cutremurat de vestea pe care o aducea, a rostit: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei.” Tulburată de închinare, Copila Sfânta a întrebat: „Ce fel de închinare este aceasta?”. Cuvintele care au urmat anunţau marea metamorfoză a cursului monoton al vremilor, aşezând-o sub semnul dătător de speranţă al cuvintelor: „Nu te teme,  Marie, fiindcă ai aflat har de la Dumnezeu. Şi iată în pântecele tău vei zămisli şi vei naşte Fiu şi numele lui  va fi Iisus. Acesta mare va fi şi Fiul Celui Prea Înalt se va chema şi Domnul Dumnezeu îi va da tronul lui David, părintele său. Şi va împărăţi peste casa lui Iacob şi în veci împărăţia Lui nu se va avea sfârşit.” A numit-o cu o sublimă simplitate: Maria, nume care semnifică Doamnă, Stăpână,  sfinţită,  „cea plină de har”. Numele fecioarei Maria mai este şi sfinţitor pentru cei care o cheamă cu credinţă iubitoare spre a le fi sprijin, ajutor şi blând sfătuitor ca fiecare zi pe care dăruită de Dumnezeu  să fie  „bună” prin lucrarea roditoare a poruncilor Sale. În Sf. Grigorie de Nazianz scrie: „Fecioara Maria, când a fost făcută de Dumnezeu, a trecut dincolo de firea legii, iar când a născut pe Dumnezeu a trecut dincolo de legea firii”. Cu deplină îndreptăţire s-a spus că Sf. Fecioară Maria este „Fiică a Tatălui, Maică a Fiului şi Mireasă a Preasfântului Duh”.

Chemată pe nume, Maria nu a întrebat „ de ce”, sau „pentru ce”, nu  a fost contrariată, ci a întrebat cu o candoare proprie doar unei inimi de o curăţenie fără seamăn: „cum?” Fecioară fiind, la fel cum a şi rămas pentru de-a pururi, Maria era logodită cu Iosif care, înaintat în vârstă fiind, îi era  un grijuliu protector. O sursă apocrifă spune cum a fost ales  Iosif, tâmplar de meserie, ca tatăl după trup al lui Hristos. Împreună cu alţi unsprezece şi-au aşezat toiegele să vadă care dintre le vor înflori peste noapte şi acela va primi cinstea de a fi tatăl pământesc al Mântuitorului. A doua zi, toiagul pus de Iosif era împodobit cu flori albe, semn că era cel mai potrivit a fi, în ordine omenească, tatăl Mântuitorului. Fecioara Maria nu a întrebat, aşa cum  ar fi făcut mulţi dintre noi „de ce?”;  întrebare care se înfundă într-un alt „de ce?” alta şi tot aşa la nesfârşit. A întrebat cu nedumerire doar: „cum?”; întrebare care ne poartă până în preajma lui Dumnezeu întru „comuniune” cu El. Şi noi rugându-ne, mărturisim: „Că nepricepându-ne la nici un răspuns, această rugăciune îţi aducem Ţie, ca unui stăpân, noi, păcătoşii, robii tăi: Miluieşte-ne pe noi.” Transpare prin aceste cuvinte destăinuirea că neascultarea ne-a dus pe căile rătăcirii,  departe de Dumnezeu în imperiul vremelnic al morţii. De aceea avem mare  trebuinţă de „mila divină” ca moartea să nu aibă ultimul cuvânt  şi să mai primim un timp de graţie ca prin ascultare să ne eliberăm de spectrul ei înfricoşător.

Sf. Fecioară Maria era însă fără umbră de prihană şi cunoştea prea bine cuvintele vestitoare de renaştere a omului vestită încă de Isaia, „Evanghelistul Vechiului Tetament”: „Iată, Fecioara va lua în pântece Fiu şi se va chema numele Lui Emanuel”. Le ştia prea bine cuvintele acestea, însă în sfiiciunea-i feciorelnică  nu cuteza a crede că tocmai ea era aleasă a fi Maica lui Dumnezeu. Răspuns-a îngerul: „Duhul Sfânt se va coborî peste tine şi puterea Celui înalt de va umbri, de aceea şi Sfântul care se va naşte din tine Fiu al lui Dumnezeu se va chema”. Spre mai mare încredinţare, i-a spus că ruda sa, Elisabeta, deşi înaintată în vârstă şi numită „stearpă”, era în cea de a „şasea lună” urmând ca peste  trei luni să dea naştere Sf. Ioan Înaintemergătorul, care ne cheamă şi azi la „pocăinţă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor”. A întrebat cu adânc de înţelepciune: „Cum?”. Roiul întrebărilor este propriu nouă, fiinţe limitate de neputinţa izvorâtă din abaterea de la poruncile divine. Altfel, întrebarea este simplă şi precisă iar primirea e ca o mărturisire: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău. Acest răspuns a schimbat radical şi pentru totdeauna  condiţia omului din „fiinţă spre moarte” în „fiinţă spre înviere”.

Mergem şi noi  a dumirire pe şirul întrebării „cum? Cum de s-a făcut că  din toate fecioarele a fost aleasă Maria, o fecioară-copilă încă, de o condiţie modestă dacă judecăm după „standardele” care asigură „succesul” contemporan. Era însă descendentă din neamul lui David, nume ce pune laolaltă două calităţi – „cel iubit” şi „conducător”. Mai mult, era un dar al rugăciunii stăruitoare şi îndelung răbdătoare a părinţilor ei – Ioachim şi Ana – care au promis că de vor fi binecuvântaţi cu un prunc, îl va dărui lui Dumnezeu. Aşa s-a făcut că sfinţii drepţi părinţi Ioachim şi Ana au împlinit făgăduinţa dată Domnului şi intrarea Maicii Domnului la vârsta de trei ani o sărbătorim pe 21 noiembrie  După Evanghelia lui Iacob sau Protoevanghelia, la intrare în templu  a fost întâmpinată de Preotul Zaharia, tatăl Sf. Ioan Înaintemergătorul, care a dus-o în Sfânta Sfintelor, pentru că ea însăşi a fost Sfântă a Sfintelor, maică-fecioară a lui Dumnezeu Cuvântul. Acolo a trăit lucrând şi rugându-se, unind lucrul mâinilor cu lucrul minţii şi curăţenia inimii până a fost logodită cu Iosif( însemnând de „Dumnezeu să mai adauge, să mai dea”).Şi-a dus zilele înseninându-le cu aceiaşi puritate şi cuvioşenie până când îngerul Gavriil i-a adus vestea cea bună, ivită în  desfăşurarea logică proprie culturii lui Dumnezeu care vrea „ca tot omul să se mântuiască şi nimeni să nu piară”. Rugăciune şi lucrul mâinilor a devenit condiţia sine qua non pentru o viaţă a cărei pe-trecere să  îndumnezeitoare. De aceea şi îngerul a fost trimis ca spre un locaş sfânt  iar Fecioara l-a auzit cu inima care se recunoaşte în fiecare clipă  „roabă a Domnului”. Odinioară psalmistul David  cerea şi el: „Inimă curată zideşte întru mine Doamne şi cu duh stăpânitor mă întăreşte.”

Încheindu-și misiunea de vestitor, îngerul a plecat iar Duhul Sfânt a coborât asupra Fecioarei gătind locaş pentru Fiul lui Dumnezeu. Eliberarea de moarte este o împreună lucrare a iubirii lui Dumnezeu şi voirii Sale celei bune cu cu iubirea ascultătoare şi lucrătoare a omului. Domnul iubeşte omul dintru începuturi, aşezându-i ca o pecete chipul său  ca el să lucreze asemănearea. Dumnezeu iubeşte pentru de-a pururi omul iar căderea din rai în abisul întunecos al răului este consecinţa neascultării singurei porunci date de Dumnezeu. Aşa se face că pământul din care suntem făcuţi care uneori se arată sterp, cum au fost atâţia înaintaşi ai lui Ioachim şi Anei, devine roditor când se face vrednic a primi Duhul Sfânt, care este pretutindeni, împlinind totul. Pe ei îi pomenim, după cuviinţă, la fiecare Sfântă Liturghie împărtăşindu-ne din tot ceea ce, nevăzut fiind pentru ochii noştri este limpede pentru inima ce se înalţă dincolo de orizontalitatea unde rătăcirea pândeşte la fiecare pas.

Aceste puţine cuvinte:„Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău”  sunt piatră de hotar pentru noua condiţie a omului de a fi, prin Iisus Hristos, fiu al lui Dumnezeu, adică moştenitor ai vieţii celei veşnice care este: „a Te cunoaşte pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Iisus Hristos pe care l-ai trimis.”  Mai trebuie însă ceva; anume acel „ceva” pe care tot Maica Domnului şi Măicuţa Noastră ne învaţă: „Faceţi tot ce vă spune El”. Cercul virtuţii se închide când, pe Cruce, Hristos îi spune Preasfintei Sale Maici, arătând spre apostolul Ioan, ucenicul cel mai mic şi cel iubit: „Iată fiul tău” iar lui: „iată mama Ta.” Aşa asemănarea omului  cu Dumnezeu este reînnoită prin Hristos, Biruitorul lumii, care în cer nu a avut mamă, iar pe pământ nu a avut tată. Să punem în inimă spre vegehe la depănarea clipelor că „răutatea zilei” se converteşte în bunătatea ei atunci  când ne păstrăm în perimetrul unităţii dătătoare de veşnicie dintre iubirea purtătoare de grijă a lui Dumnezeu Tatăl şi iubirea ascultătoare a Sfintei Fecioare. De aici izvorăşte nesfârşirea cuvintelor-rugăciune, pe care le aşezăm şi azi ca prinos la picioarele Născătoarei de Dumnezeu, cum sunt cele ale lui Acatistul rugului aprins compus cu inimă rugătoare de Ieromonahul de la Rarău, Sandu Tudor. Căci Născătoarea de Dumnezeu se aseamănă rugului nestins pe care Moise l-a văzut în pustie ca lucrare necontenită a lui Dumnezeu ce uneşte contrariile îmblânzindu-le: „Tu eşti cea mai dreaptă luare aminte,/ Care uneşti în puterea agerimii, dincolo de cuvinte/într-un fulger al minţii: acţiunea gândului de gheaţă/ cu arsura iureşului de viaţă/caldul şi recele puse-n cruce/care pe înţelesul cel înalt Îl aduce.”

Să primim spre lucrarea cuvintele „Bucură-te ceea ce eşti plină de har. Domnul este cu tine”, pentru că Ziditorul şi Făcătorul celor văzute şi nevăzute a trimis pe Fiul Său ca, prin El, lumea să fie mântuită; ca nu „mai răul să fie capătul răului”,  ci pieirea lui  în Lumina neînserată a iubirii proniatoare a Celui ce pe „toate cu înţelepciune le-a făcut”.  În zorii Învierii, Mântuitorul a spus femeilor mironosiţe: Nu vă temeţi. Apoi a pecetluit Legământul cel nou rostind: „Iată Eu sunt cu voi până la sfârşitul veacului”. Cu noi este şi Maica Fecioară,  „Duhovnica iubitoare a pământului”, a pământului din care suntem făcuţi, prin ea „deşertăciunea” vieţii se preface în plinire prin iubirea sa nesfârşit rugătoare; cu  Născătoarea de Dumnezeu mereu în inimă ca o rugăciune neîncetată întrezărim unitatea cu inima Domnului şi Mântuitorului, Cel care ne-a dăruit, după Înviere, Pacea Sa.

Să spunem împreună cu îngerul Gavriil: „Bucură-te ceea ce eşti plină de har. Domnul este cu tine”. Apoi, plecând genunchii inimii cu  recunoştinţă să mărturisim că, prin Fecioara Maria, Domnul este şi cu noi, cum a şi  zis femeilor mironosiţe în zorii Învierii: „Iată eu sunt cu voi până la sfârşitul  veacului”.

Elena Solunca Moise

Sursa: Ziaristi Online

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.