Dl. Radu Ştefănescu, fiul pictorului George Ştefănescu – Râmnic şi, în prezent preşedinte al Fundaţiei pictor George Ştefănescu, era în 1977 student în anul V la Institutul de Arhitectură “Ion Mincu” din Bucureşti. Înzestrat cu un Canon FTB QL recomandat de cunoscutul fotograf Dinu Lazăr, Radu Ştefănescu a surprins momentele zguduitoare ale prăbuşirii Bisericii Enei. Aflată chiar pe Bulevardul Magheru (foto), în locul actualului Bloc “Dunărea”, Biserica a fost demolată de comunişti imediat după cutremurul din 1977, deşi supravieţuise acestuia. Conform martorilor acelor vremi, ordinul se pare că a venit direct de la Elena Ceauşescu, la fel ca şi Biserica Sf. VIneri, din păcate nereconstruită nici astăzi, deşi ar exista această posibilitate.  A fost prima dintre bisericile distruse sub regimul Ceauşescu (23 în total, după alţii 20), numai Casa Regală depăşindu-l în demolări de sfinte lăcaşuri (25 sub Carol I). La vremea respectivă încă nu se inventase geniala metodă de mutare a Bisericilor concepută de inginerul Eugen Iordachecu şi folosită în anii ’80 pentru translarea a 13 Biserici – monumente istorice inestimabile. Printre acestea, de exemplu, şi Biserica Sf. Ioan Botezătorul mutată de la bulevard, din Piaţa Unirii, şi înghesuită în spatele a dou blocuri (foto).

După cum aminteşte Adrian Nicolae Petcu, în Ziarul Lumina , de unde preluăm şi fotografiile de arhivă cu biserica în picioare, “pe la 1611, o soţie de târgoveţ din Bucureşti, pe nume Iana, ridica o biserică de lemn mai sus de Curtea Domnească. Pe locul acesteia, care ajunsese în proprietatea lui Pană Negoescu, fiul lui Antonie Vodă din Popeşti, pe la 1720-1724, jupâneasa Safta, cumnata Doamnei Marica, soţia domnitorului Constantin Brâncoveanu, a ridicat o frumoasă biserică de zid în stil trilobat, cu două turle şi colonadă în pridvor, asemănătoare cu cea a boierului Creţulescu din apropiere. Ulterior, biserica a ajuns în grija familiei Bărcăneştilor, care înainte de 1798 o reparase. În secolul al XIX-lea, în apropierea acesteia a fost ridicat Palatul Academiei, devenit ulterior al Universităţii, pentru ca în anii ’30 în jurul ei să fie construite două blocuri în stil modern. La cutremurele din 1940 şi 1977, Biserica Enei a rezistat, mai puţin însă la furia demolatorilor atei din perioada comunistă”.

Şi acum iată istoria trăită de autorul celor 30 de fotografii mişcătoare, pe care le publicăm mai jos, cu mulţumirile noastre, sperând că vor fi de folos atât istoricilor cât şi generaţiilor cu memoria tulburată sau chiar complet ştearsă de astăzi:

Radu Ştefănescu: Sfarsitul lunii aprilie 1977. Ranile cauzate de cutremur ne insoteau la tot pasul in Bucuresti. Eram student in anul V la Institutul de Arhitectura Ion Mincu. Chiar langa scoala puteam vedea zi de zi cum blocul Dunarea, afectat de cutremur, fusese imprejmuit cu panouri de table si muncitori cu utilaje speciale curatau blocul in vederea demolarii. Pentru noi studentii era o imagine interesanta si urmaream cu atentie evolutia demolarii. Nimic special pana in ziua in care pe culoarele facultatii a trecut un zvon ca o pala de vant rece care ne-a infiorat pe toti.

Era vorba de biserica Enei sau Ienei, biserica cu Hramul Sfantului Nicolae. Biserica se afla vis a vis de teatrul National, incadrata intre doua blocuri de imobile, cel mai cunoscut dintre ele fiind imobilul Dunarea. Biserica zidita prin anii 1720 – 1724 avea pictura murala originala de o mare frumusete si o zona repictata de Gheorghe Tattarescu.

Cred ca pe data de 28 aprilie am aflat ca biserica fusese lovita de o macara cu bila. Atentia tuturor, studenti, profesori, personal s-a indreptat de la structura de beton a imobilului Dunarea catre biserica. Pe data de 29 si 30 aprilie am urmarit prin ferestrele Institutului de Arhitectura, cu aparatul de fotografiat in mana fazele demolarii. Pe 29 aprilie am intrat chiar pe santier cu bunul meu prieten, Dinu Lazar prezentand legitimatiile de la AAF. Am facut cateva diapozitive nu foarte reusite. Eram extrem de emotionat, santierul colcaia de militari, de muncitori, cativa studenti sub indrumarea unui cadru didactic de la Institutul de Arta Nicolae Grigorescu incercau salvarea unor bucati de fresca, in timp ce un enorias dezgropa osemintele din biserica iar soldatii stropeau cu apa mormanele de daramaturi ca sa impiedice cat de cat ridicarea prafului.

Bucata cu bucata biserica era dezmembrata cu violenta si pierdea din inaltime si volum. Turla ramasa in picioare a provocat ceva bataie de cap pentru ca nu vroia in ruptul capului sa cada. Dupa ce s-au rupt cablurile de otel cu care s-a incercat sectionarea turlei, in seara zilei de 30 aprilie au fost aduse noi cabluri si doua TABuri stateau in asteptare. Cu totii simteam ca urmeaza ceva. Pe balcoanele hotelului Intercontinental se vedeau cativa turisti, in blocul din stanga era miscare pe la ferestre. Eu asteptam ascuns in spatele feresteri de la catedra de Urbanism si ma echipasem cu noul meu Canon FTB QL cu un obiectiv extrem de luminos. De la Dinu aveam un film deosebit de sensibil. Cand a inceput sa se astearna intunericul a fost interupt curentul electric. Facultatea, hotelul Intercontinental, cladirile din apropiere au ramas in bezna. In acel moment au pornit motoarele TAB urilor, cablurile de otel care treceau prin ferestrele turlei s-au tensionat iar eu am inceput sa trag cadru dupa cadru, din mana. Turla s-a prabusit si totul a fost inecat intr-un nor de praf. Dupa risipirea prafului a disparut parca si tensiunea care plutea in aer si dupa ce s-a aprins lumina pe la ferestre am putut vedea ca distrugerea era definitiva. Prima dintre bisericile care aveau sa dispara in urmatoare perioada, in Bucuresti era la pamant. Un mecanism de distrugere a locaselor de cult bucurestene se pusese nemilos in miscare in seara zilei de 30 aprilie 1977.

Dupa ce am developat negativele am vazut ca exista o imagine cu turla bisericii care se prabuseste. Ani de zile am pastrat aceste negative in arhiva. Acum cativa ani am postat o imagine in Wikipedia, in articolul despre cutremurul din 1977. Imaginea a aparut intre timp in multe articole. La sfarsitul lunii aprilie implinindu-se 39 de ani de la demolarea bisericii Enei sau Ienei cum erau denumite negativele in arhiva mea foto, m-am hotarat sa public din nou acest album pentru prietenii mei.

Adenda: “Cum ai facut fotografiile?” Intrebarea m-a facut sa redeschid arhiva si sa caut imagini pe care nu le-am arata pana acum. Sunt imagini in care apar si cei de pe cealalta parte a baricadei. Studenti, profesori si chiar si un meserias (parca era tamplar) din Institutul de Arhitectura. Am selectionat acum imagini in care imaginea bisericii Ienei este prinsa mai din interiorul scolii de arhitectura, cu prim-planuri de ancadramente. Cum am facut acele fotografii ? In 1977 eram pasionat de arta fotografica. Eugen Iarovici, bun prieten cu tata imi facuse cunostiinta cu Lazar Dinu prin 1973-1974. Dinu m-a facut sa ma indragostesc de fotografie. Si tot el mi-a facut rost la inceputul lui ´77 de un Canon FTBQL (nu cred voi uita acest aparat). Aparatul avea un obiectiv de o luminozitate extraordinara (ceva la modul diafragma 08-0,9 cand cele mai luminoase erau de 1,8 sau 2,00 cred). Deasemenea Dinu avea si pelicula cinematografica ultrasensibila pe care o rulam noi apoi in cutii de film fotografic refolosite. Zile in sir am urmarit si documentat ce se intampla vis a vis de scoala noastra. In noaptea cand a fost daramata turla eram la catedra de urbanism inarmat cu aparatul de fotografiat cu cea mai sensibila munitie posibila atunci NP7 (indicativul s-a impregnat in memoria mea). Asa ca dupa ce a fost stinsa lumina in zona am fotografiat, din mana, fara trepied (il uitasem in seara aceea), la lumina stelelor, a orasului….Cand am developat pelicula m-am ingrozit vazand imaginea miscata a turlei care se prabusea. Revenind la zilele acelea de aprilie, in interiorul facultatii era parca stare de asediu. Cele mai bune locuri de fotografiat erau in Sala Frescelor si la Catedra de Urbanism. In Sala Frescelor am fotografiat colegi care se uitau siderati pe ferestre si alaturi de ei un meserias, parca era tamplar in facultate. Pentru noi studentii totul reprezenta cel mai mare sacrilegiu posibil, dar se vede ca pentru el este ceva care il depasea, nu putea sa isi explice ce vedea de mai multe zile. La Catedra de Urbanism domnul Profesor Enache, mi-a permis sa fotografiez de acolo. L-am surprins, fumand si uitandu-se cu o privire lipsita de expresie la ce se intampla in fata Scolii de Arhitectura. O alta colega de an este surprinsa privind rana uriasa care a aparut in altarul bisericii. Am scris acum sub impresia momentelor traite, poate voi adauga alte imagini, poate voi nota alte amintiri. Dar acum am senzatia ca imaginile postate completeaza albumul.

PS: In ciuda controalelor am reusit sa intru impreuna cu Lazar Dinu in incinta santierului. Un colonel ne-a luta la intrebari dar Dinu i-a aratat legitimatiile noastre de AAF si i-a dat o explicatie cum numai el stia sa dea. Ceva legat de un satelit, de National Geographic…..i-a aratat exponometrul explicandu-i ceva la modul ca facem un releveu prin satelit…. Am profitat de situatie si am tras cateva cadre din interiorul bisericii. In acesta se vede Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu prin peretele daramat. Parca ma vad in fata bisericii inconjurat de soldati si cu colonelul care se uita la noi ca la niste extraterestri. Stiu ca am intepenit cand a inceput Lazar Dinu cu explicatiile de sateliti. Cand l-am vazut pe colonel ca se uita pe cer si ca soldatii se iau dupa el chiar ca numai stiam ce sa fac. Imi venea sa rad, dar eram sub presiunea ca vroiam sa facem fotografii in biserica. Cat timp i-a aburit sigur am tras aceste cadre. Dupa care l-au apucat pe ala urletele si sincer sa fiu am crezut ca ne leaga.

Radu Ştefănescu

Sursa: Ziaristi Online