Schimbarea la Faţă a Mântuitorului. Puterea Cuvântului şi Strălucirea Luminii - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Schimbarea la Faţă a Mântuitorului. Puterea Cuvântului şi Strălucirea Luminii

Schimbarea la Fata de Teofan Grecul

Schimbarea la Fata de Teofan Grecul

Puterea Cuvântului şi Strălucirea Luminii

de Elena Solunca Moise

Elena Solunca Moise

Elena Solunca Moise

În plină vară când  soarele parcă întârzie în zenit, cinstim Schimbarea la Faţă a Mântuitorului, o sărbătoare a strălucirii Luminei celei adevărate şi a puterii Cuvântului dintru început. Într-o zi ca aceasta, de faţă fiind apostolii Petru, Iacob şi Ioan, Hristos, Fiul Omului s-a înfăţişat ca Fiu al lui Dumnezeu, transfigurare  ce trece dincolo de mintea muritorilor spre a o lumina deschizându-i înălţimile.  În popor i se mai spune Pobreajen, cu acelaşi sens de transfigurare; la acesta se adaugă „a schimba veştmântul” şi „despărţire” cu înţelesul de trecere a verii şi început al toamnei. Atunci, pe vremea când Hristos era printre oameni, s-a făcut aşa că, împreună cu cei trei ucenici mai apropiaţi, Hristos urcat pe Muntele Tabor, despre care se mai vorbeşte în Vechiul Testament. Pe acest munte a petrecut în pustie Melchisedec, singurul despre care, mărturiseşte Psalmistul David,  e preotul  care „rămâne în veac”. Mai târziu, Sf. Pavel spune despre  Hristos: „Tu eşti preot în veac după rânduiala lui Melchisedec”. Mărturie despre această minune ce rostuieşte în lumină creştinătatea şi viaţa fiecărui creştin au dat Sf. Evanghelişti Matei, Marcu şi Luca, fără ca vreunul dintre ei să spună că e vorba de Muntele Tabor. Ca atare localizarea Schimbării la Faţă a Mântuitorului, este pomenită  pentru prima dată de Origen, apoi de Sfinţii Chiril al Ierusalimului, Epifanie al Ciprului şi Fericitul Ieronim.

Sărbătoarea aceasta urmează la şapte luni după Botezul Domnului de către Ioan Înainte Mergătorul, când cerurile s-au deschis, Duhul Sfânt în chip de porumbel  s-a odihnit deasupra lui Hristos iar glasul Tatălui a vestit zidirea întreagă: Acesta este Fiul Meu mult iubit întru care am binevoit. Era începutul propovăduirii Celui care printre ai Săi a venit, dar ai Săi nu L-au cunoscut şi i-au răsplătit „binele” cu Răstignirea pe cruce. El a murit ca Fiu al Omului dar a înviat ca Fiu al lui Dumnezeu, singurul care este „Bun” şi a cărui  Bună Voie a lucrat-o ascultător cu sârguinţă  până la moarte. Au trecut şapte luni, cifră desemnând perfecţiunea divină, de-am aminti doar că Dumnezeu a făcut  lumea în şapte zile. Până acum, Hristos s-a înfăţişat ca Mare Proroc şi Învăţător depăşind cu mult farisei care se pretindeau ştiutori a toate cu dorinţa de a controla şi dirija totul. Aşa sun fariseii din toate timpurile şi după aceasta îi şi cunoaştem.  Când Hristos a întrebat pe apostoli „Cine spun oamenii că sunt”, i s-a răspuns că ar fi unul dintre prooroci. „Dar voi?” a întrebat Iisus iar Petru a răspuns „Tu eşti Fiul lui Dumnezeu”, a făcut-o pentru că, ucenic al lui Ioan Botezătorul, foarte probabil a fost acolo când Duhul Sfânt s-a coborât şi Dumnezeu Tatăl şi-a recunoscut Fiul. Căci aşa este Hristos nu are mamă în cer şi nu are Tată pe pământ. În timpul scurs, Hristos a arătat desluşit şi concret cum este lucrarea lui Dumnezeu, Cel de la care vine „toată darea cea bună şi tot darul cel desăvârşit: a vindecat paralitici, a dat  vedere orbilor, glas muţilor, şi auz  surzilor, a înmulţit pâinile, a înviat morţi. Altfel spus, iertând păcatele,  i-a eliberat de consecinţele lor, într-un act de sublimă restaurare a condiţiei umane, după o semnificativă expresie a Părintelui Stăniloaie.  În tot acest timp, Hristos a lucrat mântuirea, pentru că Dumnezeu doreşte „ca tot omul să se mântuiască şi nimeni să nu piară”. Cum ştim nu a pierit decât unul, fiul pierzării, Iuda pentru că el s-a dat pierzării şi, deşi a recunoscut că „nevinovat este dreptul acesta”, nu s-a pocăit şi a rămas înlănţuit de el. Ştim că nici Dumnezeu nu iartă dacă nu te pocăieşti tu, nu pentru că este răuvoitor, ci dimpotrivă, dorind binele vrea să-l recunoşti, să te desparţi de el şi să urmezi calea Binelui.

Se îndrepta Hristos dimpreună cu ucenicii  spre Tabor şi, ajunşi la  poalele muntelui, i-a luat cu Sine pe Petru, Iacob şi Ioan şi au pornit urcuşul ca, ajunşi sus, să se roage. Erau cei mai cei mai apropiaţi apostoli şi totuşi, de ce doar pe ei? Părintele Sofian spunea că, mai întâi, pentru a se supune Legii, căci Moise a spus că orice spusă să se dovedească prin doi sau trei martori. Totodată, ei semnifică triada virtuţilor creştine care îşi lucrează desăvârşirea dimpreună: Petru este credinţa pe care a mărturisit-o în faţa ucenicilor, zicând că Hristos este Fiul lui Dumnezeu. Iacob este speranţa, el fiind întâiul care a mărturisit cu viaţa sa pe Hristos Domnul Vieţii. Ioan este iubirea de care s-a împărtăşit când la Cina cea de Taină şi-a plecat capul pe pieptul Mântuitorului, singurul care a stat, împreună cu Maica Preasfântă la piciorul Crucii până la sfârşit, iar Domnul i-a încredinţat-o lui ca Maică Mult-iubitoare şi Nesfârşit-răbdătoare. Sunt virtuţi în care se întrevede semnificaţia deplină a expresiei „mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi”, alegerea fiind în temeiul unităţii triadei sfinţitoare: credinţă, iubire şi speranţă.  Din mulţi cei chemaţi se alege „turma mică”. Nu mulţimii indistincte valoric i se dăruieşte mântuirea cum nu au fost salvaţi toţi cei din cetăţile Sodoma şi Gomora, fiind ei cercetaţi de Dumnezeu şi aflându-l doar pe Lot vrednic de a fi scăpat de mânia lui Dumnezeu. Urcuşul muntelui este absolut necesar, fiind un drum al curăţirii prin nevoinţe, căci dacă Adam a căzut din neascultare, ridicarea nu poate fi decât rodul ascultării de Dumnezeu. Mântuirea este un urcuş, dar nu unul între altele, ci împreună cu Hristos care şi spune: „Fără de Mine nu puteţi face nimic.”

Urcat-a Hristos şi, de faţa celor trei apostoli s-a schimbat la Faţă, am spune azi, într-un moment psihologic crucial. Tocmai le vorbise despre Patimile ce aveau să urmeze: „Fiul Omului va trebui să pătimească multe şi să fie defăimat de către bătrâni, de către  arhierei, şi de către cărturari şi va fi dat să fie omorât, iar a treia zi să învie.”  Adăuga apoi: „Dacă voieşte cineva să vină după  Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-mi urmeze Mie; fiindcă tot cel ce va voi să-şi scape viaţa, o va pierde; iar cel ce-şi va pierde viaţa pentru Mine, Acela o va mântui.” Tot Evanghelistul Luca spune că la vreo opt zile după rostirea acestor cuvinte, număr ce pentru Pitagora era al iubirii şi prieteniei, a luat cu El pe Petru, Ioan şi Iacob şi s-au suit pe munte ca să se roage. În timp ce se ruga. „înfăţişarea Lui a devenit alta şi îmbrăcămintea Lui, albă, strălucind.” Cu El erau Moise şi Ilie şi vorbeau împreună despre „sfârşitul Său care avea să se împlinească în Ierusalim”. Ca dintr-o altă realitate, Petru a spus atunci: „Învăţătorule, bine ne este să fim aici; să facem trei colibe: Ţie una, lui Moise una şi una lui Ilie. Şi-l credem căci nu poate fi decât „bine” când eşti cu Hristos şi împreună îi sunt Moise şi Ilie, de această dată ca martori din Vechiul Testament reliefând unitatea celor două Legăminte. S-a făcut atunci că au fost învăluiţi de un nor şi glas din înalturi s-a auzit: „Acesta este Fiul Meu mult iubit, de El să ascultaţi.” De uimire înspăimântată, ucenicii au căzut la pământ. Evanghelistul Matei scrie că Hristos a mers la ei, zicând: „Sculaţi-vă şi nu vă temeţi” iar când ei şi-au înălţat ochii L-au văzut pe Hristos singur.  Asta a fost spre întărirea credinţei lor încă şovăitoare că Hristos este deopotrivă Fiul Omului şi Fiul lui Dumnezeu. A mai fost pentru a le insufla curaj şi tărie pentru cele ce urmau să i se întâmple. Se spune că de această strălucire şi-a amintit Petru după cea de a treia lepădare de Hristos şi a „plâns cu amar” şi această strălucire i-a dat curajul mărturisirii şi cel de a primi cu demnitate răstignirea pe cruce cu capul în jos. În smerenia  lui nu se considera a fi vrednic să fie răstignit ca Hristos, dar bucuros că astfel, de jos, putea privi spre Mântuitorul lumii.  Tot această strălucire şi glasul Tatălui ceresc l-a întărit pe  Ioan, cel mai mic între apostoli să-L urmeze pe Hristos până la Cruce, când i-a încredinţat-o pe Maica Sa Preasfântă spre înfiere. Dintr-o altă perspectivă, lumina Schimbării la Faţă a lui Hristos prefigurează Lumina care a apărut lui Pavel în drum spre Damasc şi l-a transformat din prigonitor înrăit în apostol al neamurilor. Mai departe, această lumină prevesteşte propriul nostru chip la vremea învierii de obşte.

Ca un corolar este Lumina din Lumina  Celui Unuia Născut din Tatăl, prin care toate s-au făcut. Aşa fiind, nu este o lumină creată şi aşa ne lasă a înţelege şi faptul că, la naşterea Sa, steaua care i-a dus pe cei trei magi la Bethleem a apus – steaua ca lumină creată îşi stinge strălucirea, nu mai poate fi călăuză în prezenţa lui Hristos pe care, iată, acum, glasul Tatălui mărturiseşte şi îndeamnă: Iată Fiul Meu mult dorit. Pe acesta să-L ascultaţi. Nu avem a mai căuta semne şi nici a urmări drumul stelelor pe cer, câtă vreme cu noi este însăşi Lumina Lumii, Hristos Biruitorul lumii, al morţii, care , îndemnând a-I urma, prin lepădarea de sinele cel repede trecător, ne asigură: Iată, Eu sunt cu voi până la sfârşitul veacurilor. Repetând-o spre neuitare, să-i asociem hotărârea lepădării de sine, asumării crucii personale şi pornirea pe urmele lui Hristos. Un Părinte, sublinia s-o facem în fiecare zi  spre a ne împărtăşi din strălucirea Luminii Sale şi Puterea Cuvântului. Aşa ne învaţă cu  glas de taină şi Măiculiţa noastră: Faceţi tot ce vă spune El. Avem îndemnul Tatălui Ceresc, sfatul Maicii Preaiubite şi mereu împreună ne este Hristos care ne îndeamnă: Fiţi desăvârşiţi, cum Tatăl vostru Cel din ceruri desăvârşit este. Într-un mod asemănător este şi puterea semnului Crucii prin care ne însemnăm ca unii care mărturisesc: „Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi-mbrăcat”.

Sursa: Ziaristi Online

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.