Dan Tomozei ne propune Statul în secolul XXI – Modelul chinez. Despre China şi România dintr-o perspectivă inedită - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Dan Tomozei ne propune Statul în secolul XXI – Modelul chinez. Despre China şi România dintr-o perspectivă inedită

dan-tomozei-interviu-radio-china-institutul-de-economie-mondiala-modelul-chinez-foto-cristina-nichitus-ronceaINTERVIU – Dan Tomozei: Nu-ţi ajunge o viaţă de om, dacă nu eşti chinez, ca să ajungi să simţi şi să înţelegi cum gândesc chinezii

Interviu acordat Radio China Internaţional (AUDIO)

Bună ziua Dan Tomozei şi bine ai venit la emisiunea “Cultura Chinei într-o ceaşcă”. În primul rând, felicitări pentru lansarea în România a ultimului tău volum intitulat “Statul în secolul XXI – Modelul Chinez”. Ce teme abordezi în această lucrare, de unde porneşte aceasta şi unde se încheie?

Sărut mâna! În primul rând, daţi-mi voie să vă mulţumesc pentru invitaţia la emisiunea pe care o realizaţi împreună cu colega noastră Nina Felicia Gherman. În al doilea rând, aş vrea să mulţumesc tuturor celor care în România au participat la evenimentele organizate împreună cu Editura Corint şi partenerii locali Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Biblioteca Judeţeană din municipiul Craiova şi cu Academia România – Institutul pentru Cercetarea Economiei Mondiale. Apoi, aş vrea să revin la Radio China Internaţional şi să vă mulţumesc şi dvs. personal, şi colegilor noştri, dar şi veteranilor români care au activat în secţia de limba română, pentru că fără dvs. şi fără toţi prietenii mei chinezi nu aş fi putut să scriu această lucrare. Prin aceasta încerc să răspund întrebării, pentru că, cu ajutorul dvs., al chinezilor, am reuşit să prezint românilor China plecând de la Lao Zi, Sun Zi şi Confucius, ajungând până în secolul XXI, în care am abordat teme economice, sociale, de familie, educaţionale, relaţiile între oameni. Am încercat să prezint China de astăzi, dar care este foarte puternic conectată la tradiţie, la familie, la tot ceea ce înseamnă bunăcuviinţă pe modelul chinez. De asta şi titlul cărţii poartă această notă – model, arătând că China, în ansamblu, societatea chineză în toate laturile ei, este un model pentru întreaga lume, chiar dacă în lume există şi alte modele. Însă, din punctul meu de vedere, modelul chinez, societatea chineză, modul în care societatea chineză preia din lume elemente, le transformă şi le aplică în societatea internă, lucrurile acestea sunt mai puţin cunoscute.

Dan Tomozei_Interviu Radio China International_Statul in secolul XXI-Modelul chinez 1

Ce te-a îndemnat să scrii această lucrare, a existat un imbold anume?

Aşa cum am spus mai devreme, convingerea mea că în România, şi nu doar în România, în întreaga lume, China nu este cunoscută aşa cum este ea, m-a determinat să scriu această lucrare, în care am încercat să prezint China, fără a impune propriile prejudecăţi. Orice străin care vine în China, vine cu un model de acasă, modelul românesc, american, european, francez, britanic. Şi atunci sunt foarte multe lucruri pe care le înţelegi mai greu, pe care reuşeşti să le asimilezi sau să le accepţi mai greu. Tocmai această diferenţă de nuanţe pe care China le prezintă în foarte multe aspecte, am încercat să o prezint publicului român, încercând să atrag atenţia permanent – aceasta este China, aceasta nu este România, aceasta nu este America, nu este Franţa, nu este Europa. În China, lucrurile sunt pe model chinezesc. Una dintre filosofiile de stat în China este de a prelua ce este bun în exterior, de a înţelege cum funcţionează şi apoi de a încerca să aplice potrivit convingerilor şi politicilor chinezeşti. Nimic nu se preia de-a gata, aşa cum se întâmplă în Europa de Est, Centrală şi de Est, şi aceasta este o parte critică în conţinutul cărţii, în care am arătat, că spre exemplu, spre diferenţă de Europa, China, atunci când preia ceva, încearcă să potrivească pe modelul societăţii chineze, motiv pentru care nu sunt efecte distructive sau nu sunt surprize, aşa cum se întâmplă de 26 de ani în Europa Centrală şi de Est şi de foarte multe ori am făcut referinţe critice la adresa modului în care se face politică şi mai ales în domeniul economic în România.Dan Tomozei_Interviu Radio China International_Statul in secolul XXI-Modelul chinez 4

Care este mesajul pe care încerci să-l transmiţi prin această carte şi cui se adresează aceasta?

Cred că noua lucrare are mai multe mesaje. Unul dintre ele fiind acela de deschidere la adresa Chinei, în perspectiva relaţiilor economice, relaţiilor politice, relaţiilor sociale, culturale, cu precădere pe relaţia România – China. Un alt mesaj este acela de a încerca să renunţăm la prejudecăţi în ceea ce priveşte China. România, la fel ca foarte multe alte state din Europa, dar şi din întreaga lume, cunoaşte China din perspectiva poziţiilor exprimate de presa occidentală. Ori, ştim absolut cu toţii, că prin intermediul presei se duc adevărate conflicte mediatice, se construiesc imagini cu privire la China, în cazul de faţă. Şi mesajul pe această zonă, prezentând inclusiv realităţile din presa chineză, aşa cum se exprimă presa chineză, rolul presei chineze în societatea din Republica Populară Chineză, unul dintre mesaje, cum spuneam, a fost acela de a renunţa la prejudecăţi, de a cunoaşte China aşa cum este ea şi de a încerca să se ajungă la un mesaj exprimat în contact cu relităţile chineze, nu în contact cu prejudecăţile exprimate de cei care vin în China şi spun, a, lucrul acesta nu e bun pentru că nu e ca la mine acasă. Tocmai asta face diferenţa. În China eşti în China şi nu eşti în altă parte. Cere un efort să înţelegi societatea chineză, să înţelegi modul în care se exprimă chinezii în general.

Cuvântul Libertăţii – Jurnalistul Dan Tomozei ne propune o China altfel

Care din cele opt capitole ţi-a fost mai greu să-l scrii?

Toate au solicitat un efort anume. Un efort special mi-a fost solicitat de partea de istorie antică, în care am abordat modul în care chinezii gândesc din perspectiva lui Lao Zi, Sun Zi, Confucius, pentru că aşa cum înţeleg eu societatea şi familia chineză, familia de azi se exprimă potrivit conceptelor confucianiste de respect, de loialitate, de consecvenţă şi de respect filial. Copiii să respecte familia. Şi acesta este capitolul care mi-a solicitat cel mai mult timp. În ce am căutat foarte multe surse şi am încercat să înţeleg cât mai profund, nu sunt convins că am reuşit întru totul, este capitolul despre familie, în care am încercat să explic ce înseamnă o societate care se află la a doua sau a treia generaţie de unic copil în familie, încercând să distrug, să distrug efectiv mituri occidentale, în care copilul din China este un copil chinuit. Copilul din China este, dacă vreţi, stresat, ca să facă performanţă şi am dat exemplele cu presiunea mediatică făcută asupra sportivilor chinezi la marile competiţii internaţionale – campionate mondiale, dar şi la olimpiade. Şi am dat exemple din presa occidentală în care se arătau imagini de acum 10, 20, 30, 40 de ani în care, uite ce chinuit este copilul. Din perspectiva asta am făcut grafice şi am arătat ce înseamnă societatea chineză de azi cu piramida răsturnată. Un copil, doi părinţi, patru bunici, uneori trei, patru străbunici, poate şi stră-străbunici, care au grijă de un singur copil şi am întrebat participanţii români şi întreb în carte societatea română, cine îşi poate imagina că o familie, generaţii întregi care au grijă de un singur copil îşi imaginează că pot produce ceva negativ pentru acest copil. Este greu de explicat asta în România şi în Europa, pentru că după foarte multe decade, zeci de ani în care presa din Occident prezintă China doar în aspecte decupate din context, bucăţi din realitate, e foarte greu să explici că societatea chineză este o societate care construieşte. Singura preocupare a societăţii chineze este să construiască pentru consolidarea societăţii interne. Dan Tomozei_Interviu Radio China International_Statul in secolul XXI-Modelul chinez 6A ajuns la un anumit nivel, deja China se exprimă în exterior ori asta este una dintre temele dificile pe care am încercat să le abordez în carte, să explic că nu doar exemplul american este în lume, nu doar exemplul european, iar dacă privim spre exemplul chinez vedem că succesul şi construcţia este, aici, în China, cu o viteză de neînţeles în România. Şi am dat un exemplu peste tot şi mai ales la Institutul pentru Cercetarea Economiei Mondiale din Bucureşti, ca parte a Academiei Române, şi am explicat că am venit de la Craiova la Bucureşti, 203 kilometri, în aproape cinci ore. Şi am explicat că eu, în mai puţin de cinci ore, ajung de la Beijing la Shanghai, dar nu fac 203 kilometri, fac 1.439 de kilometri. În România nu se cunosc informaţii de genul acesta, care în China sunt banalitate. Să mergi cu trenul de mare viteză în China cu 300 la oră este aproape ceva comun pentru absolut oricine. În România, nimeni nu-şi poate imagina că există aşa ceva. Ori, acest tip de dialog am încercat să-l prezint prin intermediul cărţii, prin conţinutul ei, dar mai ales printr-o prezentare şi prin conferinţa pe care am ţinut-o în cele trei oraşe, încercând permanent să spun – deschideţi comunicarea pe China, deschideţi comunicarea instituţională, în special culturală, pentru că nu doar că avem de învăţat de la chinezi, dar avem foarte mult de câştigat. Iar una dintre problemele discutate şi în afara conferinţelor cu foştii ambasadori acreditaţi la Beijing, cu foşti oficiali din China, a fost aceea de recuperare a relaţiei dintre România şi China. Nu se mai poate ca până în momentul 1990, pentru că ideologiile, politicile sunt altele. China a rămas aceeaşi. Noi ne-am schimbat. Asta nu înseamnă că noi trebuie să pierdem prieteni.

Cred că greutatea se găseşte tocmai în modul de viaţă şi în modul de gândire dintre cele două popoare …

Exact. Dar poporul chinez a continuat să-şi păstreze valorile, să-şi păstreze şi să-şi promoveze cultura, să o dezvolte, să o prezinte lumii, în timp ce noi am pierdut foarte mult din aceste preocupări. Suntem tot mai puţin, din punctul meu de vedere, români la noi acasă, suntem un amestec de occidentalism şi de foarte multă frustrare, pentru că noi pierdem conştient, dar nu reuşim să recuperăm. Nu reuşim să ne punem în mişcare, şi vorbesc dintr-o perspectivă românească autentică, nu o perspectivă europenistă sau americănistă. Sunt în conflict cu foarte mulţi români lideri din această perspectivă, care spun că România trebuie să devină un stat european. Eu spun că România trebuie să devină, în primul rând, România, şi abia după sau oricum nu în principal european sau o ţară occidentală, în principal o ţară în spaţiul nostru de influenţă şi de confluenţă culturală, ulterior să ne conectăm la resursele şi la poziţia noastră în spaţiul Uniunii Europene, în spaţiul NATO, dar fără să uităm cine suntem. Tinerii de azi nu mai prea ştiu ce înseamnă România, nu mai ştiu ce înseamnă istoria României, iar asta e o problemă care ţine, în principal, de conducerea ţării, nu neapărat de un profesor sau de o anumită şcoală.

Ştim că ai prezentat lucrarea, de curând, în România. La Sibiu, Craiova şi Bucureşti. Spune-mi, te rog, cum a fost primită aceasta de publicul român? A fost greu pentru ei să înţeleagă ceva?

Cred că a fost primită bine. Cei care mă cunosc ştiu că atunci când vorbesc despre ceva şi sunt pasionat, sunt foarte greu de oprit. Am fost foarte atent să privesc publicul în faţa căruia am vorbit în cele trei oraşe şi privind înregistrările conferinţelor am avut o medie de peste 2 ore şi 15 minute în care am prezentat şi am intrat în contact prin dialog şi am făcut reale dezbateri pe temele prezentate. Interesul pentru China, publicul care a venit, fie că a fost la Universitatea din Sibiu, la Biblioteca Judeţeană din Craiova sau la Academia Română în Bucureşti, publicul a venit interesat să descopere o altă Chină şi foarte multe dintre poziţiile exprimate de cei prezenţi acolo au fost – nu ştiam despre China aceasta. Şi am spus, tocmai asta încerc să prezint în carte şi prin conferinţele organizate, să prezint o Chină aşa cum o trăiesc eu de 6 ani. De 6 ani văd cum se dezvoltă China şi încerc să prezint realităţi din lumea în care eu trăiesc. Am prezentat în conferinţă şi extreme. Ce înseamnă să meargă la şcoală un copil din mediul rural din vestul Chinei, care trăieşte la peste 2.000 de metri altitudine, normal că nu poate găsi o şcoală occidentalizată cum se află la Beijing. Dar copilul acela nu renunţă la şcoală. Părinţii nu renunţă să-l educe. Şcoala, instituţiile statului încearcă să-l ajute pentru că-şi asigură o şansă prin educaţie. Toţi copiii din China sunt şcolarizaţi. Şi am făcut paralela cu România. Câţi dintre copiii din mediul rural din România sunt şcolarizaţi. Am fost la o şcoală de la Liceul A.D.Xenopol din Bucureşti, este singurul liceu din Bucureşti, din capitala României, cu predare în limba chineză. Sunt profesori români de limbă chineză, sunt profesori chinezi care predau chineză acolo şi discutam cu clasele care fac chineză intensiv şi toţi au venit cu prejudecăţi şi am zis – să ridice mâna, câţi din cei din sală şi vorbeam de peste 100 de elevi, câţi dintre voi, în fiecare zi, mâncaţi de trei ori. Şi nimeni nu a ridicat mâna. Am zis câţi dintre voi mâncaţi de două ori pe zi, cu program, adică la ora cutare ştiţi că mergeţi să mâncaţi. Nimeni nu a ridicat mâna. Şi am zis – Imaginaţi-vă că în China, hrana şi odihna, sunt principala cheie de succes în viaţă. Dacă nu mănânci nu program, dacă nu te odihneşti cu program, organismul tău nu se dezvoltă armonios. Ei nu mănâncă puţin? Păi noi ştim că mănâncă o lingură de orez. Zic, asta aţi văzut voi în filmele de acum 100 de ani. China de astăzi este alt stat şi e foarte greu să explici lucrul ăsta, dar odată prezentate statisticile, odată prezentate forţa de dezvoltare economică şi socială a Chinei, oamenii descoperă o altă Chină şi cred că aceasta este, dacă vreţi, latura care va asigura probabil un anumit succes pentru acest volum. Faptul că descoperă o altă Chină şi poate va avea o greutate mai mult cu cât se ştie că locuiesc aici de o anumită bucată de vreme.Dan Tomozei_Interviu Radio China International_Statul in secolul XXI-Modelul chinez 5

Dan, suntem colegi de peste şase ani, la Radio China Internaţional. Aş vrea să-mi spui, pe scurt, care sunt provocările pe care le simţi, pe care le trăieşti, lucrând într-un astfel de colos mass-media?

Prima provocare este că atunci când sunt în România sunt cumva pus în situaţia de a explica cine este şi ce este Radio China Internaţional. Şi pentru români, în situaţia în care, problemele economice interne determină închideri de instituţii de radio, ziare, televiziunea publică din România are probleme financiare de neimaginat, principala provocare este de a explica şi a prezenta Radio China Internaţional, care nu este foarte bine cunoscut în România. Iar în momentul în care deschid uşa, în prezentare, secţiei de limba română şi povestesc că aici sunt chinezi vorbitori de limba română, aşa cum sunteţi şi dvs., aşa cum sunt veteranii foşti colegi ai secţiei de limba română, şi în care povestesc că aici se promovează cultura şi limba română, în care prezint liste întregi de titluri de carte românească tradusă pentru publicul chinez, am senzaţia dacă vreţi că se aprinde o lumină tot mai puternică între cei de-acolo şi înţeleg o dată în plus că România are un prieten, un prieten pe care încerc să-l protejez cu armele mele, cu scrisul, cu prezentarea unor idei noi despre China. Şase ani în China pentru cei pe care i-am lăsat acasă este foarte mult. Pentru mine, şase ani în China înseamnă un timp extrem de puţin, insuficient pentru a cunoaşte realităţile chineze. Am scris în carte – nu-ţi ajunge o viaţă de om, dacă nu eşti chinez, ca să ajungi să simţi şi să înţelegi cum gândesc chinezii. De şase ani aflu, cu ajutorul prietenilor chinezi, că poporul chinez este un popor extrem de profund, cu nişte emoţii extrem de puternice şi explicam celor din ţară şi parte din experienţele mele că foarte greu ajungi să ai un prieten într-un chinez. Dar atunci când ai reuşit să primeşti prietenia unui chinez, ai câştigat pentru 10 vieţi, nu pentru o viaţă. Şi le-am spus asta prezentând imagini din anii 68, în care fostul premier Zhou Enlai a venit în Ambasada Chinei şi a făcut un gest unic în istoria lumii – când o ţară a declarat prietenia publică pentru altă ţară, în cazul acesta, România. Am încercat să explic că în şase ani în China, am văzut lucrurile dezvoltându-se, şi că nuanţa culturală, dacă vreţi, cu o conotaţie economică, este extrem de valoroasă şi valorificată în China. Pentru că toţi vorbesc despre China în România şi în Europa, a, comunismul, şi am zis bun, acceptând că în China vorbim despre comunism, în Europa şi în România vorbim despre democraţie şi am zis daţi-mi exemple similare. În China am prezentat exemple despre dezvoltarea reţelei de mare viteză feroviare, autostrăzi, şcoli, elevi care pleacă în străinătate şi se întorc după finalizarea studiilor în China, am prezentat sistemul medical, am prezentat sistemul educaţional. Şi am zis, daţi-mi exact aceleaşi exemple din România. Şi s-a tăcut. Şi atunci, dacă în China, pentru că e comunism avem această dezvoltare, înseamnă că voi care sărăciţi în fiecare zi şi distrugeţi o ţară, înseamnă că acesta-i modelul democratic. Am încercat să explic ce înseamnă, din punctul meu de vedere, şase ani de trăit în China. În România, influenţa politică este distructivă în fiecare zi, pentru că nu se face politică reală. În China, am spus, nu simţi Partidul Comunist, nu simţi liderii politici, nu simţi prezenţa publică decât în momente extrem de importante, pentru că liderii sunt, într-adevăr, lideri, şi liderii de asta sunt urmaţi, de asta o mână de oameni, şi am prezentat Partidul Comunist Chinez, spunând că 80 de milioane de membri sunt mai puţin de şapte la sută din populaţia Chinei, dar reuşesc să administreze perfect o ţară, în timp ce în România, aproape toată lumea face politică, n-are importanţă că sunt membri, dar nu se întâmplă mare lucru. Ori şase ani, revenind la întrebare, sunt extrem de valoroşi. Evident că mi-au marcat şi-mi vor marca întreaga viaţă. Dar şase ani, ca să înţelegi un popor cu o istorie de peste 7000 de ani, un popor care trăieşte permanent gândind viitorul este insuficient. Cum era în filmul Şapte ani în Tibet, şase ani la Beijing, sigur vor mai trebui măcar şase sau încă 60 pentru a înţelege cu adevărat poporul chinez.

“Statul în secolul XXI – Modelul Chinez” este a şasea ta carte. Cinci sunt despre China. Ce proiecte editoriale, ce planuri de viitor ai? Mai scrii?

O să continui să scriu şi pe blogul personal. Ceea ce-mi propun acum, pentru că simt nevoia să mă aşez, lucrarea fiind destul de complexă, tratând absolut toate laturile societăţii chineze, îmi propun în viitor, mai ales atunci când voi merge în România, să organizez astfel de conferinţe. Înţeleg şi văd un interes puternic al românilor pentru a cunoaşte China de azi. Mai mult, voi încerca să mă aplec mai mult asupra culturii şi modului de gândire al societăţii chineze, pe care să-l prezint în articole şi în conferinţe, pentru că este foarte important şi foarte interesant să înţelegem mecanismul, pentru că în China, din punctul meu de vedere, succesul este asigurat de modul de organizare şi de modul în care sunt gândite lucrurile. Atunci când gândeşti îndelungat şi ajungi la rezultatul corect, evident vine şi succesul. Ori asta cred că este o lecţie pe care nu doar România o poate învăţa. Să gândim foarte mult înaintea unei decizii, să nu se reacţioneze la primul implus. Asta cred că va constitui principala mea preocupare în perioada următoare.

Crezi că te-a schimbat, într-un anume fel, cultura chineză în modul tău de a fi, în modul tău de a gândi?

Evident. Toţi prietenii mei când merg în România îmi spun Chinezul acum, nu mai îmi spun Românul şi asta, în primul rand, este o situaţie pe care o resimt – m-am calmat foarte mult, m-am liniştit, chiar şi atunci când mă supără ceva foarte puternic reuşesc foarte uşor să nu mai reacţionez, să nu mai reacţionez la primul impuls, să-mi controlez stările interioare. Ori asta am învăţat-o de la chinezi, de la dvs., de la colegii mei, pentru că ştiu că acum 6 ani când am venit aici, foarte mulţi îmi spuneau că sunt aşa ca un urs fioros, care se uită foarte încruntat şi am spus, da, am venit dintr-o ţară care are foarte multe suferinţe, şi oamenii trăiesc fără să realizeze că trăiesc în suferinţă. Ori liniştea, stabilitatea de aici, felul în care zi de zi vezi evoluând lucrurile, toate acestea m-au făcut să mă schimb şi să fiu, dacă vreţi, un mic cetăţean al Chinei care într-o zi se va întoarce în ţara lui, care va rămâne profund marcat de realităţile de aici.Dan Tomozei_Interviu Radio China International_Statul in secolul XXI-Modelul chinez 3

Dan Tomozei îţi mulţumesc pentru acest dialog şi îţi doresc în continuare proiecte cât mai inspirate şi multe vise frumoase, aici, în China.

Eu vă mulţumesc pentru oportunitatea de a avea acest dialog, de a discuta despre proiectele mele. În primul rând, vă mulţumesc pentru şansa de a fi în mijlocul dvs. de 6 ani, de a lucra la Radio China Internaţional, iar proiectul acesta, aşa cum am scris şi în carte, este dedicat tuturor colegilor şi chinezilor mei, cărora le-am cerut scuze în carte, pentru că sunt convins, nu am reuşit, nu am cum să simt ca un chinez şi, probabil, nu am reuşit să înţeleg toate aspectele societăţii şi vieţii chineze. E posibil să fi greşit în carte, motiv pentru care odată cu mulţumri cer şi posibile şi necesare scuze pentru că nu am fost capabil să înţeleg societatea chineză pe măsură. Vă mulţumesc foarte mult!

Mulţumim foarte mult!

Li Xin, Radio China Internaţional – Secţia de limba română
18 octombrie 2016

“Statul în secolul XXI – Modelul chinez” prezentat la Institutul de Economie Mondială din București

imageVolumul “Statul în secolul XXI – Modelul chinez”, apărut la Grupul Editorial Corint, autor Dan Tomozei, a fost prezentat vineri la Institutul de Economie Mondială  (IEM) parte a Institutului Naţional de Cercetări Economice al Academiei Române, în cadrul unei conferințe având ca temă realitățile și perspectivele culturii, societății și economiei chineze. (Foto: Cristina Nichituș Roncea)

În prezența unui public divers, format în mare parte din specialiști și cercetători în domeniul științelor sociale și economice, cu expertiză pe zona Asiei, ai Casei Româno-Chineze și proiectului “Podul prieteniei România-Bulgaria”, evenimentul s-a transformat într-o interesantă și cuprinzătoare dezbatere pe tema relațiilor româno-chineze, a evoluției societății chineze, fiind accentuate diferențele și zonele de apropiere dintre cele două țări.

Alături de autor, temele dezbaterii au fost susținute de Li Ming – reprezentantul Ambasadei Republicii Populare Chineze în România, și Simona Poladian –  directorul Institutului de Economie Mondială, gazda evenimentului, fiind prezentate o serie de argumente, opinii, curiozități dar și prejudecăți care au vizat modelele și soluțiile aplicate în societatea chineză.imageimageimageimageimageimageCOMANDĂ CARTEA AICI

Preluare: Ziaristi Online

Print Friendly, PDF & Email

3 comments

  1. Anonim

    Chian a fost singura mare putere care a respectat Romania dupa aranjamentele din 1989. Daca relatia cu China continua, poate ca Romania nu ajungea azi o colonie.

  2. Pingback: INTERVIU – Dan Tomozei: Nu-ţi ajunge o viaţă de om, dacă nu eşti chinez, ca să ajungi să simţi şi să înţelegi cum gândesc chinezii | Dan Tomozei

  3. Dan Grosu

    Romania a ajuns, dintr-o tara independenta la propriu, cu un ritm de dezvoltare prin anii ’70 ai secolului trecut, asemanator cu acela al Chinei din ultimul deceniu. Romanaia avea pe atunci, insa, in fruntea ei, o conducere NATIONALA, nu o sleahta de tradatori, profitori, hotzi cu manecutze albe sau cu shishul in maneca, slugi cu simbrie ale “democratiei” vestice.
    China a fost, atunci, cel mai loial prieten al poporului roman, si asa a ramas; dar al poporului roman; nu al potentatilor ridicati prin jaf si vanzare de tara!
    Sunt prea batran si prea sarac sa-mi pot satisfice un vis: acela de a vedea China. Nu doar Marele Zid, nu doar Beijingul, nu doar podul urias peste Golful Tonkin; ci China profunda, cu viata oraselor ei dar si cu aceea rurala; cu istoria multimilenara dar si cu prezentul; cu Shanghai dar si cu Tibetul; cu Iang-Tze dar si cu pustiul Gobi… Nu m-a tentat sa vad nici Roma, nici Parisul, nici macar piramidele. Cu atat mai putin Las Vegas sau Holliwood. “Vedi China e poi mori!” as parafraza eu proverbul Italian despre Napoli!
    Am un singur nepot (am avut copil unic si am nepot unic, deci macar despre asta pot zice ca inteleg China; dar daca pe fiul meu n-am avut posibilitatea sa-l indrum sa invete cultura chineza, pe nepotul meu am sa-l conving s-o faca! Acum, fiindca am timp mai mult sa-l invat si altceva decat ii cere scoala.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.