Întâmpinarea Domnului: Acum eliberează Doamne pe robul Tău în pace. Gând de Elena Solunca Moise - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Întâmpinarea Domnului: Acum eliberează Doamne pe robul Tău în pace. Gând de Elena Solunca Moise

Elena Solunca Moise

Cum zilele noastre au  gustul derizoriului “evenimentelor la zi”, proprii unei societăţi a derizoriului, după o inspirată definiţie a lui Llosa, tânjim după ceva ce să dăruiască fiorul trăirii adevărate nu sub ghilotina “timpului real”, ci în ritmul tăinuit al veşniciei. Sărbătorile de odinioară ne îmbrăcau sufletele  în haina bucuriei de a fi “contemporani cu veşnicia” de te întrebai cu psalmistul, cutremurându-te: “Doamne, ce este omul că Te-ai făcut cunoscut lui?” căci adevărata sărbătoare este apropierea de Dumnezeu, ale cărui „lucruri sunt minunate” şi inima omului doritor le poate întâlni întru împreună trăire.

Cândva, când era noastră îşi dezvăluia orizontul, într-o zi ca aceasta, a patruzecea de la Naşterea Fiului lui Dumnezeu, Maica Pururea Fecioară  mergea, după datină, la Templu purtând în braţele-i feciorelnice pe Fiul lui Dumnezeu. Imaginea aceasta este de o duioşie şi un sublim care abia de pot fi sugerate prin cuvinte, fiindcă vedem cum Fecioara Maria, “om purtător de Dumnezeu”, după spusa Sf. Efrem Sirul,  poartă în braţe pe Hristos, “Dumnezeu purtător de om”. Este o imagine miraculoasă a întâlnirii dintre dragostea purtătoare de grijă a lui Dumnezeu cu dragostea ascultătoare a purităţii desăvârşite învăluită în cuvintele ce au adus eliberarea omului de moarte: “Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul Tău.”

La templu era dreptul Simeon, care aştepta de ani buni mângâierea lui Israel şi Duhul Sfânt  era cu dânsul în această oră astrală pentru neamul nostru. El aştepta anume venirea lui Mesia, aşa cum i se spusese şi timpul ninsese peste el neostoita  răbdare dătătoare de credinţă şi iubire. De credinţă mai întâi, căci în credinţă se poticnise înţeleptul Simeon, unul din cei şaptezeci, care la porunca regelui Ptolemeu  traduceau Sfânta Scriptură. Prin tragere la sorţi, i-a revenit să traducă din proorocul Isaia, fragmentul “Iată va lua fecioara în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele lui Emanuel”, adică “Dumnezeu este cu noi.” În felul său un raţionalist, nu a putut înţelege cum o fecioară “poate lua în pântece fiu” şi, conştiincios, a modificat ceea ce era  în legea firii omeneşti – femeia va lua în pântece fiu. Peste noapte, înscrisul a apărut la fel şi dreptul Simenon a perseverat. Atunci, îngerul i-a zis: “Nu fi necredincios  faţă de cele scrise, şi a căror împlinire sigur o vei vedea. Pentru că nu vei gusta moartea până ce nu vei vedea pe Cel ce se va naşte din Curata Fecioară Hristos Domnul.” Acum, purtat de Duhul Sfânt, dreptul Simeon a venit la templu cu temere, dornic a o vedea pe Fecioara Preasfântă şi pe pruncul Iisus. Când a văzut-o învăluită în lumina cea de dincolo de fire a dat glas rugăciunii ce îndelung se ţesuse în sufletul lui doritor de odihnă: “Acum eliberează Doamne pe robul Tău în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, Lumină spre luminarea neamurilor, slavă poporului Tău Israel.” Apoi a proorocit Răstignirea lui Hristos, rostind că prin inima Fecioarei va trece sabia durerii şi tristeţii adeverite când Hristos pe cruce se ruga pentru iertarea păcatelor ucigaşilor Săi.  Tradiţia spune că dreptul Simeon să fi avut vreo 360 de ani, când s-a mutat la Domnul.

În dreptul Simeon, credinţa şi îndoiala, necredinţa şi războiul interior se deschid una spre cealaltă, marcând, la plinirea vremii,  linia de hotar între Vechiului Testament  şi Noul Testament; un hotar care nu desparte nicicum, ci pune în lumină unitatea dintre ele, aceea  a voii lui Dumnezeu. Şi adevărata libertate este, o arătă şi dreptul Simeon  nu este opoziţia faţă de voirea cea mereu bună a lui Dumnezeu ci supunerea faţă Cuvântul făcător a toate iar darul ei este pacea dăruită dreptului Simeon.  Lui i-a fost dăruit să vadă că sfârşitul vieţii nu este întunericul morţii ci lumina Învierii. Încheindu-şi misiunea pământească, Hristos ne-a dăruit pacea Sa, tot una cu lumina care luminează neamurile întru slava poporului său drept credincios, a fiilor lui care încep ca robi lucrând poruncile ce străjuiesc drumul  ce nesfârşit urcător spre desăvârşirea vieţii întru veşnicie ca fii ai lui Dumnezeu.

Elena Solunca Moise

Sursa: Ziaristi Online

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.