România este o țară genială cu un destin european - INTERVIU extraordinar cu filosoful Constantin Barbu - Ziaristi OnlineZiaristi Online

România este o țară genială cu un destin european – INTERVIU extraordinar cu filosoful Constantin Barbu

Foto: Paul Tudor

Citeam deunăzi că niciun oficial al statului român nu a fost la Mărăști, la 100 de ani de la prima mare victorie din istoria Armatei Române moderne… În epoca post-adevăr, în ce măsură mai contează adevărul istoric?

Epoca post-adevăr este o ficțiune. Falsul n-a adus decât cădere și faliment în istorie, societate, om. Nu poți spune că Alexandru Macedon era bolivian (fiindcă nu se descoperise America), nu poți zice că Decebal era hun, fiindcă Attila mai avea nevoie de câteva sute de până să bea apă din Dunăre. Copernic, nici el, nu s-a născut înaintea soarelui ș.a.m.d. Adevărul rămâne dezvăluire, ființă. Atât sanscrita cât și greaca au consfințit de mult ceea ce era de consfințit.

La Mărășești a fost, între timp, chiar președintele Iohannis. Politicienii, minori, n-au mers la Mărăști fiindcă au aflat, probabil, că alături de armata română a luptat și o armată rusă. Ori, poate, nu au respect pentru soldații care au murit apărând o țară.

Mai au elitele locale capacitatea de a genera moralitate? Care sunt, în opinia dumneavoastră, reprezentanţii culturii române actuale?

Elitele din țară nu generează nicio moralitate.

Întâi: nu știu ce înseamnă „elite“? Cine le-a ales?Alegătorul înseamnă că este mai inteligent, mai talentat decât ipochimenii din cultură. Azi, aproape orice plagiator se autointitulează „elită“. Ca să existe o elită trebuie să ai o corectă ierarhie. În România trăim o falsificare a ierarhiilor care se varsă într-o cumplită escrocherie. Dacă ar ști cineva codul ritualic-sacrificial în care existăm de câtva timp (fie din sanscrita lui Nagarjuna, fie din greaca lui Aristotel, fie din Biblie), viața oamenilor ar arăta cu totul altfel.

Au dispărut imperii, popoare, limbi. Conducătorii nu țin cont de filosofi, iar filosofii se arată distrugători. Omul nu vrea să înțeleagă că piramida e fatală. La Delphi i se spusese ceva. Dar cine mai ține minte ce i s-a spus la Delphi? Lupta pentru supremație este o formă arheală care distruge lumile omenești. Elitele, dacă sunt, tind spre vârf, vor să atingă supremația arheală și nu țin cont în luptă de nimic. Atunci, de unde moralitate?

Nu există „reprezentanți ai culturii române actuale“. Fiecare se reprezintă doar pe sine. Azi, cultura (română) e într-o ciudată eclipsă. Mi se pare, totuși, că suntem (ca și europenii) într-o agitație cuantică stranie din care va izbucni ceva nou și puternic. Codul genetic se schimbă. Suntem în pragul unor inimaginabile revoluții. Trebuie doar să îndrăznim să trecem pragul. Acest taraism va lumina o minte nouă. Am scris, dacă-mi este îngăduit să spun, o carte lungă de vreo 35 de volume (1981-2003) din care voi publica abia în acest an primele 10 volume (fiindcă erau prea șocante pentru culturica română). Ele se continuă la nesfârșit cu Supracartea fără de ce (Überbuch ohne warum) , o supracarte care nu seamănă cu nimic din ce se știe.

Nu de o debilă moralitate aveam nevoie, ci de justiție dreaptă, de cinstită ierarhie și credință donatoare.

Decuplarea civilizației de cultură, mai ales în Europa, a fost un fenomen organic, de la sine, sau a fost „forţat” să aibă loc, sub presiunea agendei politice şi nu numai…

Civilizația o „facem“ toți, cultura – numai unii. Civilizată e țara, cult e insul. Pentru precaritățile civilizației sunt de vină istoria, voievozii, imperiile, legile, politicienii, noi toți în șirul de 2000 de ani și secolele noastre de letargie. Pentru in-cultură e vinovat fiecare dintre voi. Descompunere și decădere: miniștri, guverne, televiziuni, ziare, analiști… Lichele, canalii, trădători. Semidocți și închipuiți.

Sărăcia guvernează sufletul oamenilor și când supraviețuirea e vijelioasă haosul mușcă din umor fără întrerupere. Avem o limbă bogată și ecvanimitatea ne e consubstanțială. Europa e partea cea mai frumoasă a planetei. Azi, a fi european e un mare noroc.

Marele meu maestru Noica a existat și a scris la Păltiniș într-o cămăruță lată de 1 metru și lungă de 2. Cămăruța din Câmpulung în care a scris prima parte din Devenirea întru Ființă era puțin mai mare. Cărțile mari se scriu  în camere mici?

Nu în toate țările.

„Au fost tăind un brad bătrân, fiindcă făcea prea multă umbră…” spunea Nicolae Iorga într-un poem. Asistăm, din nou, la un act de „epurare” a intelectualilor români neînregimentaţi , urmându-se exemplul anilor ’50 ?

Azi, intelectualii sunt liberi și posibilitățile de exprimare sunt absolute. Nu știu câți intelectuali importanți cu adevărat sunt neînregimentați. Noica m-a învățat un lucru: să fiu bun în cercul meu ca un ceasornicar elvețian și să aștept până când vin ei la mine. În fond, dacă ești genial găsești tu 150 de coli să scrii o carte. Apoi o pui pe google, dacă nu ai editură. Azi, sunt, într-adevăr, câteva rețele de „elitiști“ (cu edituri, televiziuni, bani, sponsori și stăpâni străini) care ar fi dominat dacă nu s-ar fi curentat mortal în plagiat.

Cartea-i grea, omătu-i mare… Și nu este recomandabil ca plagiatorii din București să se revolte contra elitei din provincie.

Nu poți primi milioane de euro fără să ai șef așa cum, de exemplu, AGP l-a avut stăpân pe B, iar acum pe L. Avem, vorba prozatorului, părinți și copii: bătrânii scriau la „Scânteia“, copiii la „22“. Cei care scriau la Lupta de clasă azi dau canoane, confundând scriitorii cu personajele. „Atacurile“ s-au îndreptat spre daci,  spre întemeierea Țărilor Române și spre Eminescu.

În epoca în care scria Rugăciunea unui dac, Eminescu rememora viața lui Regalian, un urmaș al lui Decebal însuși, ajuns întâiul împărat dac al Romei și își nota în manuscrisul 2257 cuvintele din analele imperiale scrise cu mult înainte de anul 1000. Iată, în facsimil, pagina din Eminescu și pagina din Biblioteca Apostolică a Vaticanului:

Închipuitul Boia îl învață limba daco-getă pe bietul grec Strabon, în timp ce spionul sved Djuvara, mai modest, nu vrea să învețe limba cumană deloc. Dacă Boia nu poate citi în grecește cartea a VII-a din Geografia lui Strabon, nici Djuvara nu vrea să răsfoiască manuscrisul ce i-a aparținut cândva lui Petrarca, anume Codex Cumanicus, după cum nici ungurii nu vor să buchisească ediția lui Géza Kuun.

În vestitul document din 26 noiembrie 1332, Carol Robert amintea de dezastrul de la Posada, când a fost învins de Bazarab filium Thocomery. Textul latin spune per Bazarab filium Thocomery, iar Codex Cumanicus ne oferă pentru cuvântul Togarmen (din care provine Thocomerius) înțelesurile de nascor, natus, procreavit, procreatus (în cumană: tuarmen, tougam, togurdi, torgumiz). În lingua nostrica și în proto-indo-europeană, aba din numele Bazaraba înseamnă „tată“ (și cred că Ba– de la începutul numelui a fost la origine tot aba; așadar, Bazaraba ar putea însemna tatăl tatălui, adică bătrânul neamului; de amintit că protogermanicul woda înseamnă tată, iar woiwoda înseamnă tatăl tatălui, adică bătrânul neamului; așadar, aBazaraba ar putea fi sinonim cu woiwoda). În formularea per Bazarab filium Thocomery cred că trebuie să înțelegem prin Basarab fiul, Thocomery însemnând fiul bătrânului voievod Basarab. Așadar, Thocomery este o apoziție, fiindcă altfel latina l-ar fi obligat pe scribul ungur să scrie „filius Thocomery“, fiindcă substantivul filius este de genul masculin. Thocomerius, așadar este progenitura, întâiul născut, procreatul, fiul.

De subliniat că în nici o genealogie a cumanilor nu există nici un prinț care să fi purtat numele de Thocomerius. Este doar neștiința latinistului ungur și incultura istoricilor români. Așadar, Țara Românească a fost întemeiată de un străromân cu nume străvechi: Bazaraba.

Apoi, numărul catastrofal din „Dilema“, model de sinucidere literară pentru detractori, este scris de autori necalificați în Eminescu. Niciunul nu e în stare să scrie 20 de pagini despre Luceafărul lui Eminescu. Triștii detractori nu înțeleg că ei nu au semnele și desemnele necesare pentru a-l înțelege pe Eminescu. Nu au nici codul, nici cifrul, nici cheia de aur. Buddhism Mahayana nu știu, Kant n-au citit (nici Critica rațiunii pure nu e roman de aventuri), nici la Viena și Berlin n-au învățat carte cu profesorii lui Eminescu. Diagnosticul e simplu și șocant: nici măcar pe Eminescu nu l-au citit. Simplii analfabeți mondeni.

Stuart Hill, un psiholog umanist american, a cercetat maladia generaţiilor actuale – în special tinerii millenials, oameni fără o identitate, fără nici un fel de apartenenţă, –  denumind-o „sandbox syndrome”…  sindromul cutiei de nisip- , adică inducția la scara popoarelor a unor modele de viață care amestecă uitarea de sine cu stări ludice capabile să anuleze percepția realistă și gravă, matură a lucrurilor.  În atare situaţie, cum mai pot produce generaţiile tinere valori naţionale, dacă ele sunt complet înstrăinate de rădăcinile de neam, de ţară…

Psihologul american nu trebuie să fie îngrijorat de sindromul cutiei de nisip, fiindcă nu știi niciodată ce poate să apară din nisip. Japonezii lucrau mult cu siliciul, fiindcă nu se inventase încă bosonul (o ficțiune nemaiîntâlnită, decretată de CERN). Un persuasiv și inteligent biolog crede că viața însăși ar fi apărut din argilă… Ori argila spulberată de vânt se poate transforma uneori în nisip. Iar noi nu știm niciodată cronologia.

În ceea ce privește producția de valori naționale pe care generațiile tinere o vor realiza sau nu, aș putea spune că sunt optimist: ADN-ul e bogat, iar mintea omenească este un haos cuantic plin de surprize. Așa că nu știm niciodată ce se află în mintea noilor generații, dar toate generațiile când se lămuresc sunt geniale și produc aur. Noi ne aflăm acum în fața unui șir de revoluții stranii și nemaiîntâlnite niciodată. Gândindu-mă la generațiile din România, ele nu au nicio șansă dacă nu străbat alte mari culturi și experiențe. Spiritual, în România nu găsesc decât ortodoxia, dar dacă nu știu greacă nu îl pot pricepe pe Grigorie Palamas care a injectat duhul cu puțin isihasm. Puțin isihasm poți găsi la Tismana în grădină, dar câți mai văd cascada de la Tismana? Singura supravaloare planetară întrebuințabilă este limba română rafinată de Eminescu, unul dintre cei cinci poeți genialissimi din toate vremurile. El însuși o recunoaște, urmându-i pe Kalidassa, Firdousi, Homer, Dante. Și el însuși. Pentru mine (care știu ce vorbesc) limba română este sanscrita contemporană în care s-au revărsat și lingua nostrica și proto-indo-europeana și greaca și gotica, latina toată, ceva slavă bisericească, așezate printre câteva sute de cuvinte în geto-dacă, între care cele mai celebre sunt kesa și tara… Cine să știe că românescul rai este vremuirea rădăcinii ar- (care se găsește în grecescul arche, în sanscritul arhat ș.a.m.d.)?

Așadar, geniile tinerei generații naționale nici nu știu dacă scapă sau nu de splendorile care zac și lucrează în același timp în limba română, cea mai subtilă și mai puternică limbă care se vorbește astăzi în Europa.

Vi se pare o extravaganță sau o smintire să spun acest lucru despre limba română, dar numai analfabetismul vostru nu-și poate da seama de acest adevăr. Având izvoare proto-indo-europene și sanscrite, daco-gete și grecești, germane și latine, româna este în chip strălucit historială. Voi vorbi despre asta în câteva cărți, aici ar fi prea mult.

Generațiile planetare, fie din America, fie din Franța, fie din Germania, Anglia sau România sunt în pragul celor mai mari revoluții cu putință, ce se vor arăta mai ales în cosmologie, astronomie, fizică și într-un model de gândire cu totul și cu totul altfel. Singurul meu semnal de alarmă constă în faptul că unii zboară ca gândul, iar noi ne lăsăm depășiți de melc. Dacă mi-aș permite să delirez, aș zice că va trebui să înființăm de urgență în România câteva universități internaționale de ultim rang, pe care eu le-aș plasa la Histria (de unde este Aethicus Histricus), la Blaj (unde Eminescu găsea „Roma mică“), la Păltiniș (fiindcă tot dorea Noica o Jena la Sibiu), la Soroca (un loc frumos pe Nistru) și, evident, să reînființăm la Cernăuți o universitate puternică, în amintirea lui Eminescu. Deși nu sunt președinte, aș cumpăra numai de 20 miliarde de euro rachete și aș face de 20 de miliarde aceste mari centre universitare, fiind tot atât de patriot. Cu câte 4 miliarde de euro poți să faci universitate, institut de cercetare, campus universitar, poți să dai burse internaționale de cercetare, poți să inventezi sau să descoperi chestii care pot asigura o viață onorabilă unui popor. Dar după cum știți, eu nu sunt nici măcar președinte…

Un cuvânt care ar caracteriza România…

Genială.

Care credeţi că sunt raţiunile pentru care statul nu v-a sprijinit (nici în cazul lui D. Cantemir) şi nici nu vă sprijină în prezent în aducerea „acasă” a unor opere/documente de patrimoniu, care definesc fiinţa naţională, dar are bani pentru a finanţa, de pildă, cu 95.000 de lei  o publicație (Dilema Veche), care are uneori mesaje chiar anti-naţionale?

Nu știu care ar putea fi rațiunile pentru care statul nu a sprijinit proiectul Integrala Manuscriselor Cantemir, fiindcă nu sunt rațiuni. Ce pot să vă spun este că în toată istoria de 300 de ani de după Cantemir nu s-au dat pentru copierea manuscriselor Prințului român decât două aprobări: prima a dat-o Țarul Alexandru pentru Grigore Tocilescu, iar ultima a dat-o, pentru mine, Excelența Sa Vladimir Putin, eminentul președinte al Federației Ruse. Amintim numai manuscrisul în facsimil color al Hronicului și tresărim o dată cu gândul că dacă România ar fi desființată, această Carte, cea mai mare carte de istorie a României, ar reînființa țara. Imaginați-vă că opera lui Cantemir, scrisă în opt limbi și patru alfabete, se află în 14 țări, pe trei continente. Există la Moscova 76 de lăzi cu documente Cantemir din care am publicat 20, încă 30 de lăzi fiind scanate ireproșabil și așteptând să plătim infima sumă de 3000 de euro. Paul Tudor va fi din nou un Ludovic al XIV-lea.

Filosoful Constantin Barbu la Moscova,în Arhiva de Acte Străvechi ale Rusiei. Cele 76 de lăzi cu documente Cantemir. Foto: Paul Tudor

Moscova, Biblioteca de Stat, manuscrisul original al lucrării Sacro-Sanctae Scientiae indepingibilis Imago. Foto: Paul Tudor

N-ar fi rău să amintesc aici Simbolcidul Cantemir pe care l-a executat Academia Română spulberând sărbătorirea celor 300 de ani de la primirea lui Cantemir în Academia Brandenburgică din Berlin. Responsabil pentru această crimă „intelectuală“ este președintele Academiei Române, Ionel Valentin Vlad, de meserie și plagiator (dintr-un text al lui Aurel Avramescu, despre Eminescu etc.). Acțiunea lui Vlad a fost cel mai mare afront pe care l-a suportat Academia Germană de la înființarea ei și până astăzi. Dar, așa cum mă învăța Noica, există și o bună întârziere. Grație eminentului Președinte al Academiei Germane, Excelența Sa Acad. Günter Stock, l-am sărbătorit pe Cantemir și pe Eminescu, donând 75 de volume din Integrala Manuscriselor Cantemir și 30 de volume din Arhiva Eminescu (plus volumul Cuza din Monumenta Romaniae Historica). Împreună cu Paul Tudor și Bogdan Cuza. 

Președintele  Günter Stock admirând frumoasa caligrafie în alfabetul gotic și semnătura lui Eminescu. BBAW Berlin, 13 aprilie 2015

Am avut onoarea să țin o lungă conferință despre Cine este Eminescu pentru Germania.

Acum cred că lucrurile stau cu totul altfel fiindcă în cele 100 de volume din Monumenta Romaniae Historica public cele mai vechi documente ale poporului român, mărturii ce există în cele mai mari arhive ale lumii. Sunt manuscrise grăitoare pentru o epocă întinsă de la 1194 î.e.n. până azi. Amintesc numai câteva lucruri privind proiectul:

  • cele 100 de volume din Monumenta Romaniae Historica cuprind documente din cele mai importante arhive ale lumii: Vatican, Vienna, Lorsch, Saint-Gallen, Veneția, Roma, Napoli, Milano, Paris, Oxford, Cambridge, Harvard, Munchen, Berlin, Bizanț (Biblioteca familiei de’ Medici) etc.
  • papirusurile și manuscrisele cuprind perioada 1194 î.e.n. – până azi
  • numai pentru perioada dinainte de anul 1000 am selectat din cele 865 de manuscrise pe care le posedăm în facsimil color documente fundamentale pentru istoria traco-daco-geților, a valahilor și a românilor.
  • exemple:
  • Regele trac Rhesus – papirus din Homer
  • Regele dac al Transilvaniei Oroles (300 îen.) – copie manuscris secolul 8
  • Burebista, Decebal – cele mai vechi manuscrise în care le apar scrise numele (Iordanes, Pliniu cel Tânăr) – o scrisoare către Traian din anul 114
  • Geografia lui Ptolemeu și Geografia lui Strabon – după cele mai vechi manuscrise existente
  • Manuscrisul despre Imperiul Dacic
  • Manuscrisul cu cele 49 de cuvinte în limba dacă (Dioscoride)
  • Manuscrisele martirilor Dassius, Nichita Gotul
  • Manuscrisele în care apar primele trei cuvinte în limba română torna, torna, frater (secolul 6 en.)
  • Cele mai vechi manuscrise ale sfinților noștri părinți: Dionysius Exiguus, Nicetas de Remesiana, Ioan Cassian (ms din sec. 6, 7, 8 en.)
  • despre primul împărat dac al Romei: Regallianus (stră-străneot al lui Decebal însuși, manuscris al analelor imperiale aflate în Vatican, anul 268)
  • Manuscrisul Weltchronik cu lista celor 29 de voievozi ai Transilvaniei din sec. 9-14, ms. aflat în arhivele din Viena
  • 3 manuscrise grecești și 2 manuscrise latine despre cetățile fondate de Traian în Basarabia
  • Manuscrisele împăraților bizantini în care se vorbește despre daci și vlahi (sec. 4-14)
  • Manuscrisele medievale (secolele 10-14): Skylitzes, Zonaras, Choniates etc.
  • Documentele tratatelor de la Versailles si Trianon.
  • Documentele din Arhivele Naționale ale României privitoare la Marea Unirea Transilvaniei, a Bucovinei și a Basarabiei cu Țara
  • Monumenta Romaniae Historica cuprind actele de naștere și de existență neîntreruptă pe o perioadă de câteva mii de ani, teritoriul Daciei (și al României) fiind considerat leagănul străvechi al bătrânei Europe.

Cărțile vor apărea în condiții grafice incomparabile la Editura Revers, unde am tipărit și Integrala Manuscriselor Cantemir.

Nu exagerez dacă voi spune că prin Monumenta Romaniae Historica poporul nostru va avea cele mai frumoase cărți de istorie pe care le are un popor din Europa.

Pentru mine este o onoare și o mare bucurie că am găsit aceste superbe documente și manuscrise despre poporul în care m-am născut.

Cum credeţi că alegerea lui Donald Trump va schimba cursul istoriei?

Nu știu cum va schimba Donald Trump cursul istoriei, dar cursul istoriei îl va schimba pe Donald Trump. Nu mă pricep deloc la politică, la președinți și nici la oameni. Dar după cum îl pot observa pe Donald Trump, cred că el va face lucruri capitale pentru Statele Unite. Are multe atuuri: o familie numeroasă și cu copii frumoși, are ca soție cea mai frumoasă Primă Doamnă a Americii, este el însuși miliardar, joacă tare, este puternic și este un mare actor care știe pe de rost cea mai mare comedie a timpurilor noastre. S-ar putea, dacă vrea, să schimbe istoria și hărțile pe câteva continente. Cel mai mult îi doresc să repete strălucita învățătură a președintelui Wilson, cel ce a semnat la Paris Tratatul cinstit și meritat de România.

Preşedintele Iohannis a înfiinţat o comisie prezidenţială pentru a lucra la un „proiect de ţară”, format din diferite personalităţi… Care ar trebui, în viziunea dumneavoastră,  să fie proiectul de țară al României în următorii 10 ani?

În comisia prezidențială a lui Iohannis sunt câteva minți strălucite care cred că vor umple de substanță cele patru teme pe care și le-au propus. În viziunea mea, dacă am una, Proiectul pentru țară al României nu poate fi unul numai pentru 10-20 de ani, ci pentru două-trei generații. Un proiect pentru România ar trebui să aibă în vedere următoarele idei fundamentale, cu condiția ca ideile să se întruchipeze în realitate. Nu ideile și realitatea sunt problema, ci puterea noastră de întruchipare. Iată pe ce se poate fundamenta o țară pentru viitor:

  1. Armata (chiar dacă facem parte din NATO, într-o perspectivă a unui viitor foarte complicat, România ar trebui să investească suprainteligent 6-7 % din PIB, atât în perfecționarea militarilor profesioniști cât și într-un armament „tare“).
  2. Justiția dreaptă (Justiția se bazează pe lege, unii îi spun dharma, alții nomos, alții Recht – toate au legătură cu arche-ul începător, singurul care îți asigură fundamentarea destinală de la naștere până la moarte; trăim, dar nu știm, într-un cod historial, ritualic, sacrificial).
  3. Ierarhia adevărată (se vede, chiar din cuvântul ierarhie, consubstanțialitatea cu arheul care fondează).
  4. Credința (cuvântul provine din străvechiul sanscrit çraddha, care înseamnă „a avea încredere în ofrandă“, adică în donație, în sacrificiu; înseamnă, evident, credo ca în latinește, cred – în românește; la Niceea, când, după gândul lui Noica, în 325 se naște Europa, Athanasie cel Mare ne-a iluminat prin homoousia, consubstan­țialitatea noastră cu bietul chiliocosm, care încă n-a aflat de noi).

Problema hotarelor

Pentru un popor sănătos fizic și mintal, România trebuie fondată între hotarele ei reale, adevărate, istorice. Adică: împreună cu Bucovina, Herța, Republica Moldova, cele trei județe istorice (Cahul, Ismail și Bolgrad) ale Basarabiei. Aceasta este tema teritoriului românesc. Problema trebuie susținută cu cele mai mari și mai clare documente istorice, aflate în cele mai celebre arhive ale Europei. Cei ce răspund și au jurat pentru această țară trebuie să adune și să pună în ordine actele juridice ale României și ale poporului român.

Problema educației și problema sănătății

O educație consistentă și superspecializată în universități străine sau universități internaționale din România. Aici trebuie crescută și educată o adevărată elită care să poată concura cu orice elită din Europa. Elita aceasta este ea însăși și europeană, fiindcă țara noastră trebuie să se imagineze ca o inimă care respiră. Așa trebuie văzut românescul și europeanul. Eu vorbesc numai despre superspecializări, de crearea unei elite absolut de forță maximă. Pentru astfel de tinere genii, nu se mai pune problema dacă își vor iubi și țara lor, fiindcă Marea Carte pe care  o învață îi înstructurează chiar astfel.

În privința sănătății, trebuie să urmăm modelul german întruchipat de Charité.

Adică învățământ medical, cercetare, echipament medical de absolut ultimă generație.

Problema filiației

Mama ca instituție. Filosofia și economia locuinței. Alocații – cel puțin câte un salariu mediu pentru fiecare copil.

Munca și valoarea ei

Toți și oricine trebuie să muncească demn și fiecare să fie plătit demn, într-o piramidă a onoarei pe care nimeni nici n-o gândește, nici n-o înțelege.

Guvernarea

Guvernarea complică mult viața românilor. De aceea, am lăsat-o pentru această ultimă propoziție. Nu am găsit nici un model și nu am nici o soluție. Singurul lucru pe care pot să-l spun este că guvernarea țării trebuie gândită de noi toți, nu de o simplă persoană (un simplu scriitor în cazul meu). Dar și scriitorii și artiștii trebuie întrebați din când în când, chiar dacă gândurile sau operele lor nu folosesc la nimic. Dar un exemplu din Brâncuși tot vă dau, anume cel pe care ni-l dezvăluie Piramida fatală. Iată desenul.

Dacă e cineva care n-a înțeles piramida fatală a lui Brâncuși, atunci să se ducă la Delphi și sa pună mâna pe omphalos.

Dar Marele Centenar al României trebuie să fie consfințit prin înălțarea Coloanei Infinitului de peste 50 de metri pe care Brâncuși a visat-o în București.

Ridicarea acestei Coloane a Infinitului în București va fi momentul astral pentru aniversarea unui secol de la Reîntregirea României Mari (1918 – 2018)

  • Brâncuși este celebru în toată lumea (și astfel află întreaga planetă de scolul Reîntregirii României)
  • Coloana Infinitului trebuie înălțată în fața Palatului Parlamentului

Pentru sărbătorirea Centenarului României Mari, Bucureștiul va trebui să înalțe această „Coloană a Recunoștinței fără sfârșit“, semn al unei reîntemeieri simbolice. Înălțarea în București a unei coloane de cel puțin 50 de metri aduce Capitalei României cel puțin patru puteri:
1. Puterea simbolică reamintind secolul Marii Uniri;
2. Realizarea unui mare proiect-deziderat al lui Brâncuși;
3. Primirea de către București a unui dar care va putea să-l reprezinte simbolic;
4. Puterea simbolică a Coloanei Infinitului din capitala României va hrăni nesomnul nostru, care este nesomnul Marii Uniri a României Mari.

Interviu realizat de Lucia Crăciun

Coloana Infinitului trebuie să fie semnul simbolic pentru noul început european al României.

Ziaristi Online

 

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.