Magda Ursache: „Cu moartea-n cârcă”. Petru Ursache: Istorie, genocid, etnocid - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Magda Ursache: „Cu moartea-n cârcă”. Petru Ursache: Istorie, genocid, etnocid

Petru Ursache

Magda Ursache

Am ales pentru nota ediţiei integrale a cărţii lui Petru Ursache, Istorie, genocid, etnocid, sintagma lui Aurel State, „cu moartea-n cârcă”. Spune Andre Glucksmann: „ Comunismul conţine genocid”: fizic, identitar, spiritual. Doctrina trebuia să înlocuiască tot-tot-tot: ţară, religie, neam, familie. „Asasinii roşii”, notează Mircea Eliade ( în 28 ianuarie 1943, Jurnal portughez, Bucureşti,2010, p.141) ucid „de la milioane în sus”; ceilalţi asasini politici operează mai modest: un criminal mai mare decât Hitler a fost Stalin.

Este un şoc pentru generaţia mea sacrificată (copilăria a fost o tortură psihică, în aşteptarea arestării tatălui meu) să vadă că se regretă perioada, mai rău, că se induce un soi de relativism social: „Eh, aşa au fost vremurile!” Percepţia comunismului e mai mult decât pozitivă, de vreme ce peste jumătate dintre români consideră că „era mai bine înainte”, Dumnezeule! Celebrarea lui Ceauşescu se face continuu: ce-ar fi fost dacă nu era împuşcat, cum ar fi arătat România azi dacă o conducea el, Comandantul Suprem, cu Elena-n frunte. Mizeriile ceciste-meaniste-securiste se umflă-n pene. Argumente?Loc de muncă,locuinţă gratis, graniţe sigure, că nu trecea nici o tornadă prin România…Poţi să-i contrazici? Relele: lipsa paşaportului, lipsa hranei decente, lipsa apei calde, dar mai ales lipsa de informaţii ( şi, pe potrivă, violenţa minciunii propagandei) sunt trecute cu vederea.Am văzut, într-un reportaj din 16 aprilie 2019, la Antena 3, închisoarea Aiud „renovată”. Cumplitul Aiud nu mai părea un infern. Cei care vizitau muzeul vedeau o zarcă dotată cu pat curat, găleată de apă curată, tinetă din lemn geluit… ; deţinutul era reglementar îmbrăcat, în zeghe apretată şi călcată, fără lanţ la mâini şi la picioare ( lanţul uns, alături, părea nefolosit); miliţianul- manechin n-avea bâtă, baston ,ciomag, par; Aiudul , în care erau întemniţaţi şi exterminaţi cei ce mişcau în frontul socialist, arăta ca un loc obişnuit de detenţie.Zarca? O carceră oarecare, unde se putea supravieţui aproape tihnit.

Deruta morală e în creştere.S-a ajuns ca, din indiferenţă dublată de ignoranţă (a lor şi a consilierilor), preşedinţii noştri să decoreze torţionari şi informatori Secu.Şi mi-l amintesc pe profetologul S. Brucan, silabisind fericit la ProTv, sub privirea extaziată a intervievantului Mândruţă: „la sân-ge-la sîn-ge!”, frazula întreagă fiind : „Democraţia trebuie consolidată la sân-ge, la sân-ge!”Sângele vărsat în tinereţea-i de un roşu Pauker, când intrase de la 19 ani în PCR, în 1935.În „Scînteia”, a cerut şi i s-a dat moartea lui Iuliu Maniu, moartea lui Gh. I. Brătianu, moartea lui Ion Mihalache..Iar păcatele i-au fost spălate sau decolorate, după caz, devenind „părinte fondator” al Grupului de Dialog Social.

Politiştii, ca să nu le spun poliţişti corect-politici, revin la invective împrumutate din vocabularul vechilor stalinişti, din vremea aceea când minciuna stătea cu manualul de istorie la masă şi pe masă. „S-au demascat, s-au demascat!”, striga Roman-Baricadă. Lozinci ca „Să-i lichidăm ,să-i lichidăm pe ţărănişti!”; „să-i vestejim pe anticomunişti1” păreau rodul viziunii ateo-bolşeo-proletară. Şi dacă a fost declarat comunismul regim politic ,de ce alesul a fost, în procesul comunismului,un fiu de dinozaur stalinist ? Copiii nu pot fi nedreptăţiţi din cauza părinţilor? Nici dacă gândesc ca genitorii lor? Volo Tismăneanu i-a prezentat edulcorat pe torţionarii obsedantului deceniu şi cu mânie aproape proletară pe apologeţii –deloc stimabili de altfel- ai Ceauşescului. „Culmea ar fi ca victima să primească o medalie de la făptaş”, mi-a spus Petru chiar înainte ca Emil Constantinescu să decoreze, din greşeală, un torţionar. S-a întâmplat şi asta. Băsescu –a scris presa –l-a decorat cu Meritul Cultural (în grad de ofiţer acoperit?) pe William Totok, ţinând-o în vizor pe Herta Müller.Iar GDS, „lucrarea” lui Silviu Brucan finanţată de filantropul Soros, era cât pe ce să-i dea un premiu neobositului procuror general, prin mâna disidentului Radu Filipescu.

Doctor în horroris causa, procurorul general Augustin Lazăr, care se ocupase cu prelungirea anilor de detenţie (citiţi : chin) la Aiud, simulând senin nevoia de a-şi cere iertare,a vrut să-şi doneze unui deţinut politic premiul pentru lupta contra corupţiei, acordat de Societatea „Speranţa” din Timişoara. Ce sperăm?

Da, politica oferă condiţia ideală ca individul să-şi arate demonul din el.Şi credeţi că se poate scoate uşor dracul din torţionar, din securist, din delator, din procuror oportunist? Mă îndoiesc. Cât despre complicitatea vinovată la crimă, tot crimă este, chiar dacă o tinerică liberală reiterează, pentru augustul Lazăr, scuza că „aşa erau timpurile”, motivându-i faptele de …bricege. Din săbiile generalilor armatei române se făceau, la Aiud, bricege foarte căutate la export, din care căra cu geanta şi incoruptibilul procuror, cum scrie tot presa, decorat de Iohannis în 18 aprilie an curent ; tot atunci, a fost decorat pe tăcute şi în absenţă, eroul Iulius Filip cu Crucea României, a treia clasă. Să nu fi ştiut preşedintele că Lazăr a refuzat/ amânat eliberarea lui Iulius Filip din Aiud, că patul bolii i-a fost „asigurat”de prelungirea detenţiei? „Parcă mi-e ruşine să spun prin ce-am trecut la Aiud”, mărturisea recent, cu sfială, la TV un deţinut politic.Lazăr procurorul, cu maxim tupeu, nu s-a sfiit să- şi exprime dorinţa de a-i da premiul său lui Iulius Filip, sperând, pasămite, că disidentul ar fi atins de sindromul Stockholm, când victima ia apărarea celui care a victimizat-o.

Secţia de exterminare de la AIUD are în nume IAD, o ştie bine Iulius Filip. E greu de suportat să citeşti despre torturi sadice, darămite să le suporţi? S-au găsit cranii cu cuie bătute-n frunte, pe viu. Marius Oprea ,fost director IICCMER, întreba : A fost Pleşiţă anchetat?, concluzionând : „Ei conduc în continuare.” Măcar cinicul Pleşiţă nu i-a oferit un premiu lui Paul Goma, ca Lazăr lui Iulius Filip, bolnav într-un spital din SUA. Cum trăim în „Absurdistan” , unde limita absurdului nu mai există, s-ar putea să fim martori la o scenă de un absurd inimaginabil, depăşindu-l pe cel narat de Constantin Florin Pavlovici În Tortura pe înţelesul tuturor. Acolo, deţinuţii erau nevoiţi să stea la coadă pentru bătaia de seară; acum, ar fi posibil ca foştii deţi să stea la coadă pentru a obţine gratificaţii de la Lazăr, că are de unde: doar a fost pensionat cu 27000 de lei noi.

Punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara ar fi fost soluţia problemei.Iar lustarea trebuia să înceapă cu Justiţia. Pentru că Tribunalul poporului, care a luat fiinţă înainte de Procesul de la Nürnberg, „a fost cea mai odioasă instituţie din toate deceniile bolşeo- comuniste”, scrie Petru Ursache.Am fi scăpat de „lichele cu geometrie variabilă”, cum le spune Dorin Tudoran, şi cu geografie variabilă, cum adaug eu. N-ar mai fi fost victime de 5000 de euro sau de 500000, după placul justiţiarilor noştri şi nu s-ar fi obţinut certificat de revoluţionar, cu beneficiile aferente, după ce s-a dat şpagă. Bussinesul cu dosare de revoluţionari a „capitalizat” România post-decembristă.

Încep să cred, ca eseistul Cristian Bădiliţă, că intelectualii „sunt o specie penibilă”. Iar vietatea numită, de la Aristot cetire, animal politic nu-i chiar om vertical, homo sapiens, etica mizerabilă readucându-l la condiţia de mers în patru labe.Evoluţie? Ba involuţie!

După 30 de ani de la „evenimente”, Ion Ilici Marcel Iliescu poate bifa ca misiune îndeplinită : a construit „comunism cu faţă umană”. I-a convenit moartea lui Milea, a lui Nicolaescu, a lui Nuţu, a lui Iulian Vlad, a lui Gogu Rădulescu? Se pare că da.De la ilegalişti a moştenit secera, iar prim-ministrul său, Roman, a moştenit ciocanul.

Ciudăţenia Cioloş? Zice presa că o păzea la poartă, ca militar în termen, pe Doina Cornea. Ştiţi ce sunt cifrele astea, 0287? Unitatea lui Dacian Julien Cioloş. Iar cine executa stagiul militar într-un Batalion de Securitate devenea ofiţer Secu pe livret. Apud istoricul Florian Bichir, în ’88, Cioloş era postat la Doina Cornea (obiectiv Diana), să nu iasă nesupravegheată din casă; ca şi la noi, la Iaşi, Luca Piţu, refuznic PCR, dar şi refuznic al certificatului de revoluţionar. Cineva ricana: acum au ieşit datele despre Cioloş,la ţanc, în campanie electorală? Dar când? Vrem un preşedinte care a păzit ca militar uşa disidentei, asta vrem? Vedea oare Cioloş cum era bătută? În Partidul România Mare a intrat prin coincidenţă? Tot presa dezvăluie rudenia cu „Vulpea” Ardelean, general peste „2 şi-un sfert”. Adaugă Cioloş un PLUS la viaţa politică sau un minus? Că minusuri sunt multe. Se numără din ce în ce mai puţini morţi în acel Decembrie. Preşedintele post-socialist Iliescu se vrea Pilat din Pont şi „trage concluzii”(sintagmă de şedinţă PCR) din peste mia de morţi : „probabil s-au împuşcat între ei”.”N-au discernământ”, diagnostichează bolnăviorul preşedinte. Fostul ministru al Tineretului (1967-71), prim-secretar la Iaşi (1974-79), mereu în legătură cu serviciile URSS şi cu Gorbaciov, are discernământ. Urmaşii celor ucişi sau schilodiţi de gloanţele cui o fi tras atunci, la sfârşit de an 1989, Ceauşescu sau Iliescu, n-au discernământ.

„Documentele nu-s totdeauna beton, Magda.Atenţie la cele falsificate. La Nürnberg s-a prezentat o poză ca mostră de crime de război : prizoniere sovietice ucise de un militar german. Numai că femeia sovietică din prim plan era o cunoscută actriţă Moskfilm”, mi-a spus Petru. Dar mai există o lege a Arhivelor, de vreme ce s-au distrus multe dintre dosarele celor care au lucrat în penitenciarele groazei? Istoricul Marius Oprea afirmă că au dispărut dosare date de CNSAS pentru ceea ce s-a numit Procesul comunismului.N-a mai găsit dosarul tartorului Nicolschi.Care Nicolschi poate nega în interviul luat de Lucia Hossu- Longin ,în 1992, „experimentul Piteşti”. Cică n-a existat „reeducarea” şi că ar fi o scorneală a lui Virgil Ierunca şi a lui Paul Goma.Un fragment dintr-un poem de temniţă, scris de Sergiu Mandinescu, trecut 12 ani prin închisoarea Piteşti, pentru că a luat parte, în Oltenia, la rezistenţa anticomunistă, mărturiseşte trauma :”Dintre cei care au trecut pe acolo, numai morţii trăiesc/ Iată, de pildă, eu umblu, vorbesc/Asemenea lui ,aşijderea ţie,/Dar viaţa mea nu-i, nu-i, prietene, decât o moarte vie.”

Au dispărut documentele unor procese, penale chipurile, dar instrumentate de securişti. Nealinierea, nesupunerea erau mascate în delicte de drept comun.Gen. Dan Voinea confirmă că dosarele Aiud, dosarele crimelor comunismului, dosarele iernii lui ’89, dosarele mineriadei au fost subţiate. Gen. Vasilache voia să le distrugă, dar trebuia să existe acordul procurorului general. Or, gen.Voinea ceruse să fie păstrate la CNSAS. După pensionarea forţată a lui Voinea, a avut mână liberă L.C.Kövesi. Marius Oprea dă o cifră uluitoare: 200-300 metri liniari de documente dispărute.A continuat, ca privat, investigaţii de dosare întoarse cu NUP ca omor, deşi erau crime contra umanităţii.Ce să mai zici decât ca etnosoful anonim? „Corb la corb nu-şi scoate ochii”.

În tramvaiul de Baza 3, locul unde- mi fac eu sondajele de opinie, am auzit o duducă foarte pornită pe mărturiile unor bătrâni puşcărizaţi politic : „Vai, dragă , da’ce să ştie iştia?” „Ia să se mai termine cu moşii. Le-a trecut timpul”, a secondat-o altcineva. „ Dacă nu mai ie rejim comunist, di ci-l sî-l mai combată obsedaţii iştia?” Trebuia să le fi spus că generaţia celor torţionaţi aproape că s-a stins, că vor scăpa de „balast”, că n-or să le mai consume mult timp spaţiul vital şi virtual cu mărturiile lor incomode despre suferinţele detenţiei.Însă mi s-a părut inutil să le aduc la cunoştinţă acestor juni debusolaţi că, după munca la dig, la canalul morţii Dunăre –Marea Neagră, tinerii de atunci îi duceau în spate pe bătrânii istoviţi, aproape muribunzi, încercând să le amâne moartea.La indicaţia tov Drăghici, din ordinul Moscovei, 1200 de deţinuţi de la Gherla au fost transpotaţi la Canal, în 9 august,1950, la muncă silnică, deşi nici nu se puteau ţine pe picioare. Delta Dunării era supranumită „ţara lui Maromet”, colonel Secu şi criminal sadea. I se mai spunea „pământ fără cruce”. Pământ mâncau, ca să se sinucidă, femeile violate în lagăre de gardieni.

Am tăcut: ştiu că nici măcar nu mai e în trend să-ţi cauţi în familie un deţinut politic sau un preot martirizat.Am scris şi eu despre Golgota preoţilor.Cum să nu fi scris?Aş face umbră hârtiei degeaba dacă aş ocoli o temă catalogată inutilă de un publicist pe care nici nu vreau să-l numesc : „Jertfa preoţilor ortodocşi a fost fără cauză” .Un exemplu din sutele de mii care îl contrazic? În penitenciarul -calvar al Gherlei (comandant – maiorul de Securitate Goiciu, o bestie; ofiţer politic – Domocoş, ale cărui victime erau numai români), zăcea un preot profesor la Institutul Teologic din Cluj, cu o condamnare de 20 de ani.Tatăl său, Protopul de Huedin (1930-1940), martirul Aurel Munteanu, fusese torturat în ’40 de hortyşti: i-au înfipt unionistului , deputat al Marii Uniri, tricolorul românesc pe gât. Nimeni nu i-a condamnat pe criminali, iar fiul a ajuns pe cimentul ud al Gherlei: „Fiule, m-am vrut să-ţi fiu candelă la ceas târziu…”.Şi câţi martiri şi mărturisitori ai Bisericii din România ne descoperă Cicerone Ioniţoiu! Numai că mai puternică se arată conspiraţia tăcerii.Sunt, ca şi Sorin Lavric, de părere, că „ e o eroare să crezi că persecutorii aparţin trecutului”. Ne suflă-n ceafă, ne taxează dur când avem curajul să spunem adevărul gol-goluţ. Eticheta „fundamentalist ortodox” nu se dezlipeşte de doctorul fără arginţi Vasile Voiculescu.

Altă temă de ocolit, sub stupida etichetare incorect politică, e rezistenţa din munţi, pe care o blamează senatorul Şerban Nicolae. Pupila lui Ion Iliescu şi consilier de stat al preşedintelui opinează scurt că n-a fost rezistenţă anticomunistă în munţi.Şi dacă a fost, s-a acţionat contra statului.Contra statului român? Nu, s-a acţionat contra statului bolşevic.I-o fi spus tătuca Ilici că erau bandiţi sau –vorba sa preferată – terorişti şi că trăgeau din toate poziţiile în comunişti?Habar n-are senatorul de lupta pentru onoare şi credinţă în Dumnezeu sau se preface că nu ştie. 15000 de oameni-o armată- număra gruparea „Haiducii Dobrogei”. Aromânul Gogu Puiu ştia că va muri. În port-hart, avea o grenadă, pentru el.Când a înţeles că Securitatea l-a prins, s-a aşezat cu pieptul pe grenadă. L- a capturat Nicolae Doicaru. Gogu Puiu avea 31 de ani cînd a decedat, grav rănit, în Direcţiunea Regională de Securitate Constanţa. Doicaru a fost făcut maior şi a condus Direcţia I a MAI timp de 18 ani. Zoe Rădulescu, fiica lui Gogu Puiu, a fost născută (şi botezată) de Olimpia Puiu în penitenciar.La Mislea.Orfană de ambii părinţi la şase ani.N-are mormântul tatălui.Rezistenţii din munţi ştiau că libertatea e bunul cel mai de preţ.Copiii ucişi în acel Decembrie, la revoluţia nu de catifea ,ci de sânge, ştiau şi ei:.”Vom muri şi vom fi liberi!”

De ce nu-i cinstim destul pe cei care s-au împotrivit tăvălugului comunist? Pe cei numiţi de Petru Ursache „victime ale ororii şi erorii”? Ca să-i ţinem pe români de laşi, de neispăviţi şi să tot repetăm că poporul trebuie „reformat ca grav bolnav” ? Nu poporul trebuie „reformat”, ci clasa politică.Am obţinut libertate de gândire şi de cuvânt? Atunci de ce nu avem respect pentru sacrificiul lui Ion Gavrilă -Ogoranu, care ne-a spălat cinstea obrazului? Să cunoască senatorul pesedist Şerban Nicolae măcar cazul bucovineanului ţăran Vasile Motrescu, care, aflat în al cincilea an în munţi, nota în Vinerea Mare, 1953, într-un Jurnal , salvat şi tipărit pentru posteritate, ca prin minune dumnezeiască : „Stau prigonit de fraţii mei (români, nota mea Magda Ursache) care şi-au vândut ţara şi sufletele lor dracilor din Rusia pe un kg. de zahăr şi un litru de ulei şi au adus ţara în suferinţă.” În ’55, a tras în cei doi soldaţi din trupele de Securitate, cu ordin să-l captureze. Numele lor se află încă pe o placă din Muzeul Jandarmeriei Române, ca eroi, iar Motrescu a fost judecat pentru o vină inexistentă şi executat la Botoşani, în 29 iulie 1958. Aspazia Oţel Petrescu, supranumită „sfânta închisorilor”, după 10 ani de Mislea, Dumbrăveni,Miercurea Ciuc, apoi încă 4 ani de Mislea, ca „irecuperabilă”, mărturisea că i-a fost mai greu să se acomodeze cu „libertatea” de afară ,din RSR, decât cu cea din temniţă.

Aflu dintr-o scrisoare deschisă către Radu Filipescu,din 1 februarie 2012, că Sorin Ilieşiu a propus o zi pentru comemorarea victimelor comunismului. A comemora pe cei care au luat calea eroilor, a martirilor, a sfinţilor a fost respinsă de Andrei Pleşu, pe motiv că n-avem nevoie de „noi chermeze”.Dar rememorarea ar fi –repet –homeopatică. Se suportă greu istoria suferinţei, spaţiul carceral provoacă oroare, îi conced asta Marianei Şora, dar temniţa a fost o Academie de educaţie creştină şi nu cred că angelologul m-ar putea contrazice.

S-a murit, după Radu Gyr, „pentru văzduhul tău liber de mâine”.Şi ,ca să nu ne bântuie iarăşi fantoma Manifestului Comunist, tinerii trebuie să ştie , de-o pildă, de ce a fost condamnat poetul Vasile Militaru la 20 de ani de temniţă grea: pentru că între 1951-52, când era „deţinut administrativ”, a scris poezii ostile regimului, a ascultat posturi străine de radio şi le-a comentat cu prietenii din Consiliul parohial din Parcul Domeniilor, cărora le-a recitat şi din versurile lui.Recursul s-a judecat în 25 august 1959 A fost respins, deşi Vasile Militaru murise deja la Ocnele Mari, în 8 iulie.Or, un mort e neinculpabil. A făcut Procuratura Generală, după ’89, dreptate foştilor deţinuţi politici? Nu. Au murit ca infractori contra orânduirii de stat şi cei 14 din lotul Vasile Militaru.

Istoria trebuie recuperată şi învăţată.Comuniştii făceau rău – şi ce rău! –în vederea binelui viitor: prigoneau ,ucideau sau izgoneau din ţară.Cea mai nedreaptă grilă de receptare (cum scrie Petru Ursache în Omul din Calidor) i s-a impus lui Paul Goma, cu operă întinsă, masivă. Petru a crezut în dotarea lui literară, cât a crezut şi în dotarea lui morală.Dar, cum „marele păpuşar tot Secu este”(o repet ,după Petru), Goma rămâne marele nedreptăţit al istoriei.În schimb, Cristian Preda l-a numit pe Tökes „erou anticomunist după ce presa i-a dat pe faţă angajamentul, plus multele note informative.

Punctul 8 le-ar fi rezolvat pe toate. Cei specializaţi în antisemitismul românilor ar fi dat înapoi, domnul Al. Florian n-ar fi descoperit xenofobici în Valeriu Gafencu, în Ţuţea, în Mircea Vulcănescu, în Gyr, în Crainic…Cine poate concura cu grila Vintilă Horia ori cu grila Mircea Eliade, dintre cei care-i blamează? Nimeni. Iar domnul Florian ar trebui incriminat penal pentru calomnierea personalităţilor naţionale marcante.

Nu Mircea Vulcănescu, ci Quintus, ministru al Justiţiei în 1991, decorat de Johannis cu „Steaua României” în grad de ofiţer, a fost criminal de război. Scrie Mircea Dinescu, poetic şi precis, că soldaţii români au refuzat s-o omoare pe copila transnistreană care ducea hrană partizanilor, nu şi liberalul justiţiar. A ucis-o decis, cu-n glonte-n ceafă.

Prin Legea 187 şi ordonanţa 16, au fost anonimizate numele turnătorilor. CNSAS trebuia să protesteze atunci. Să nu-mi spuneţi că era musai să torni conspirativ şi că au fost turnători care n-au făcut rău nimănui. „Părintele Arsenie Boca l-a pictat pe Iisus copil în zeghe şi n-a văzut nimeni, n-a turnat nimeni”, se bucura Petru. Şi, cu un zâmbet : „N-a fost pe-acolo Nicu Creţu”.

Refuzai, suportai consecinţele.Pentru că n-a semnat angajamentul cu Securitatea, lui Petru Ursache i s-a dat o suită de neşanse.Să nu vadă Vestul a fost cea mai dureroasă pedeapsă. Privilegiaţii ceauşişti au continuat să fie privilegiaţi iliescani, în timp ce oamenii cărţii au continuat să fie marginalizaţi.

Petru a muncit „răbdător şi tare” la cartea asta, la fel cum „răbdător şi tare”a primit moartea.Aşadar ,eroic.Anii nemaitrăiţi îi suplinesc eu cum pot.Îmi doresc doar sănătate. Nu pentru mine, ci pentru a-i scoate cărţile acestui mare nedreptăţit de comunism ,de activismul iaşiot. Aproape că nu mai vieţuiesc pentru altceva.Lucrez la ele greu, poate şi prea încet. După ce le tipăresc, mă pot face una cu pământul. Va fi victoria lui să încheie ce n-a putut el însuşi să încheie.

În 14 mai 2018 (15 mai a fost ziua de naştere a lui Petru al meu), bunul prieten Ion Lazu mi-a scris:

„Înţeleg, apreciez, „consimt” la strădaniile Domniei Tale.Deviza mea fiind una simplă: să facem ceea ce depinde de puterile noastre. Fie că lumea ia aminte, fie că nu…Fie că ne laudă sau ne ignoră cu superbie. Devotat, Lazu”.

O zi sub regim ceauşist putea fi mai lungă decât veacul, spre a spune ca Cinghiz Aitmatov, iar eu am fost o victimă minoră, foarte modestă. Petru şi iarăşi Petru m-a luminat că pedagogia lui Dumnezeu presupune certarea prin durere, prin suferinţă de toate felurile : a trupului şi a sufletului. „Un eşec social să nu te ducă la deznădejde, Magda. Ştie Dumnezeu de ce ţi s-a dat Are sigur un sens.”

În clinica aceea blestemată, la Terapie intensivă, era înconjurat de moarte; mureau şi mureau în jur, dar privirea lui albastră era liniştitoare.”Ce zici? Aş vrea ca partea a doua a cărţii să se numească Un pământ numit Aiud. Iar ţie îţi dăruiesc alt titlu : Ridicăte, Gyr, ridicăte Crainic! Schimbam titluri între noi. Eu i-am dăruit Puterea cătuşelor versus puterea credinţei, având în minte ce-mi spunea despre eroii şi martirii frontului anticomunist: „Nu, nu au ucis, au ucis, au ucis. Altfel trebuie formulat : au răbdat, au răbdat, au răbdat.” Celularul mare : Ţara a devenit O, ce veste minunată!

Repet: am ales pentru titlul notei la ediţia integrală sintagma lui Aurel State: „cu moartea-n cârcă” pentru că Petru şi-a scris cartea când mai era un pas mic între el şi moarte, fără s-o ştim. Ediţia integrală (a opta din Seria ETNO) nu-i chiar completă. Din cuprinsul lui Petru Ursache lipsesc câteva texte pe care avea de gând să le redacteze în vara care n-a fost vară, cînd a plecat de tot, a anului 2013. Sumarul făcut de el trebuia să înceapă cu Pumnul lui Vîşinski ; în continuare, Lovitura de la Palat, Arestarea lui Antonescu, Legi juridice : Tribunalul poporului la lucru. Ultimul text a devenit Cap.I. Loturi ar fi cuprins : 1. Armata; 2.Învăţământul ; 3.Religia.A rămas din proiect doar Drama generalilordrama Armateidrama noastră. Cap. II ar fi cuprins ceea ce numea Războiul…N-am ghicit ce ar însemna punctele de suspensie.Urma altul, intitulat „Reformele”, ghilimetate.Din Cele trei iaduri . a. Închisoarea; b.Colonia; c.Deportarea a scris doar despre două .

La Pumnul lui Vîşinski era ataşată o fişă cu scrisul lui impecabil, păstat intact după nesocotita intervenţie medicală.Reproduc fişa: „Două întâmplări- eveniment au cutremurat secolul trecut românesc şi cel actual, mai mult decât Trădarea de la Palat şi Pumnul lui Vîşinski”…Se referea acel „mai mult” poate la Raportul Final, poate la acţiunea domnului Alexandru Florian contra „oamenilor naţiunii”, contra marilor oameni ai naţiunii ca Mircea Vulcănescu, Mircea Eliade, Vintilă Horia,Ţuţea, C. Noica.? Altă fişă m-a lămurit: trimitea la Articolul Unu din Constituţia României, text apărut în volumul Antropologia, o ştiinţă neocolonială.Asta însemna mai mult: atacul la Articolul Unu, cererile repetate de modificarea lui, la care politicienii nu răspund (indiferenţa e suspectă, suspectă, suspectă) sau răspund cu mârâieli indecise. Autonomia Transilvaniei pe criterii etnice, sub prexetul autonomiei culturale, e pericolul. Iar intelectualii publici se întrec în a adăuga epitete incriminante la naţie şi la naţionalism.

Să fie un apus al ţării pus la cale de prăduitori vechi şi noi? Fraza lui Eminescu pare scrisă ieri, 5 mai 2019 : „am fost meniţi să ajungem zilele acestea de ticăloşie, în care ţara se înstrăinează pe zi ce merge în gândire şi-n avutul ei…”

Petru Ursache a înţeles repede că globalism înseamnă colonialism, acaparare.Statul (unitar şi naţional) era considerat de comunişti „moştenire burgheză”; politicieni – tarabagii şi fals-elitişti îl consideră „moştenire comunistă”. Frunza lu’ Udrea vrea să spună că suntem ca frunza pe apă? „Fără istorie, fără limbă, calea colonizării se arată deschisă noilor fabricanţi de lume, de ordine şi de canon” ,scrie la pag. 102 din Antropologia , o ştiinţă neocolonială (ed. a doua , Eikon,2014).

Totul curge, totul trece, o ştim de la Heraclit. Numai că, după Vasile Băncilă, „apa trece, pietrele român”.

Lupta pentru revitalizarea memoriei continuă. Birui-va gândul bun, zidind sens?

Magda Ursache

Ziaristi Online

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.