Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului – ”Cel mai mare dintre cei născuți din femeie” și primul care l-a recunoscut, ca nenăscut, din burta mamei sale, pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului – ”Cel mai mare dintre cei născuți din femeie” și primul care l-a recunoscut, ca nenăscut, din burta mamei sale, pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos

de Elena Solunca Moise

Cinstit cu osebire de Biserica noastră strămoșească, Sf. Ioan Înaintemergătorul Domnului, ”cel mai mare născut din femeie”, este cel despre care Evanghelistul Marcu scrie: ”Așa a fost Ioan, botezând în pustie și propovăduind botezul pocăinței, spre iertarea păcatelor”. Sf. Ap. Pavel reluând ”A fost Ioan botezând în pustie și propovăduind botezul pocăinței spre iertarea păcatelor” și spunând mulțimilor că ”Vine după mine, Cel ce este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic să mă plec să-i dezleg cureaua încălțărilor”. Mai cuvânta: ”Eu v-am botezat cu apă; El însă cu Duh Sfânt.” Botezul lui Ioan era cu apă ca unul al pocăinței și al iertării. În acest fel, se pregătea Calea lui Hristos, adică inimile oamenilor, făcându-le ”drepte cărările” prin mărturisirea păcatelor. Odată mărturisit păcatul, inima omului se purifică și este pregătită să primească mântuirea. Mai spunea Înaintemergătorul spre luare aminte că, după el, ”vine Acela care, exista de veci în sânurile Tatălui și a coborât în lume” și-i va boteza cu Duh Sfânt. Doar Unul Dumnezeu poate fi dătător de Duh Sfânt, și El va putea face ”fiii ai lui Dumnezeu și moștenitori ai împărăției Lui”, adică vor cunoaște ”pe singurul Dumnezeu adevărat și pe Hristos pe care L-a trimis”. Zaharia –proorocul, tatăl Sf. Ioan spunea că ”în ziua aceea va fi un izvor de apă curgătoare pentru casa lui David și pentru locuitorii Ierusalimului, pentru curățirea de păcate și de orice altă întinăciune.”


Importanța cu totul specială a vieții și activității Sf. Ioan Înaintemergătorul în iconomia mântuirii noastre este pusă în evidență și de faptul că îi sunt dedicate șase sărbători: 23 septembrie, zămislire; pe 24 iunie, nașterea; 7 ianuarie, soborul; 29 august, tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul; 24 februarie prima și a doua aflare a capului său pe 24 februarie și cea de a treia pe 25 mai; soborul pe 7 ianuarie. Nașterea Sf. Ioan Botezătorul a fost una peste limitele firescului, fiind un dar aproape neașteptat pentru rugăciunile proorocului Zaharia și soției lui Elisabeta făcute cu îndelungă răbdare de-a lungul anilor. Surprins de veste și gândind la vârsta lor înaintată, Zaharia s-a arătat oarecum neîncrezător în cuvintele îngerului rostite când slujea în altar. Spre al convinge, îngerul i-a spus că va amuți până în ziua nașterii, cum s-a și întâmplat. Întrebat care să fie numele copilului, Zaharia s spus că se va numi Ioan, deși după datină se cuvenea să poarte numele unuia dintre strămoșii săi.
Sub semnul minunii a fost și Botezul Domnului, pentru că, deși rude, Hristos și Ioan nu s-au întâlnit până la Botez . Asta a făcut ca Înaintemergătorul Domnului să se simtă dator să dea lămuriri: ”Cel ce m-a trimis pe mine să botez cu apă. Acela mi-a spus: Peste care vei vedea coborând Duhul Sfânt și rămânând peste El. Acesta este Cel ce va boteza cu Duh Sfânt și am văzut și am mărturisit. Că El este Fiul lui Dumnezeu”. Cele întâmplate sunt relatate de Sf. Ev. Ioan și Părintele Stăniloae scria că ”Dumnezeu îl poate face pe om să audă forma omenească a ceea ce vrea El să spună, și să vadă în forma în care văd ochii omenești voința Sa într-un anumit moment”. S-a afirmat, cu bun temei că Ioan a fost ultimul între prooroci pentru că Dumnezeu i-a spus cum anume îl va cunoaște pe Fiul Său întrupat; a fost, totodată și apostol când a văzut Duhul Sfânt odihnindu-se deasupra capului Său în chip de porumbel, iar Tatăl a mărturisit: ”Acesta este Fiul Meu multiubit întru care am binevoit”. Este semnul ce nu poate fi tăgăduit în nici un fel că omul e făcut după chipul lui Dumnezeu.


Sf. Ioan a început să predice în cel de al cincisprezecelea an al domniei Cezarului Tiberiu pe când Pilat din Pont era procuratorul Iudeii. Era o vreme de profundă criză morală, când oamenii așteptau un Mesia, un Salvator. De aceea, când ucenicii lui Ioan L-au întrebat pe Hristos dacă este El, sau să aștepte pe altcineva, Hristos a răspuns cu minunile pe care le făcea – orbii văd, surzii aud, șchiopii umblă și săracilor li se bine-vestește. Prin tot ceea ce a făcut de-a lungul vieții, Sf. Ioan Botezătorul învață cum anume să biruim trufia, mama tuturor păcatelor stăruind în a ieși din carcasa propriului eu, jertfindu-ne pentru binele aproapelui. Pocăința era absolut necesară pentru că în împărăția cerurilor nu poți intra oricum, cu povara păcatelor. Dumnezeu voiește ca toți oamenii să se mântuiască iar pocăința, depărtarea de păcat, șterge fărădelegea cum o spunea David: ”Mărturisi-voi fărădelegea. Și Tu ai iertat nelegiuirea păcatului meu”.


Evanghelistul Marcu ne-a lăsat o interpretare duhovnicească a felului în care era îmbrăcat cel al cărui glas parcă îl auzim și în pustiul lumii contemporane: ”Pocăiți-vă că s-a apropiat împărăția cerurilor.” Purta o haină de cămilă, simbolizând deopotrivă necurățenia și curățenia, așa cum în lume binele este amestecat cu răul. În viziunea Vechiului Testament, cămila era considerat un animal curat pentru că era rumegător, dar și necurat din cauza copitei despicate. Ca rumegător era un animal curat și semnifica poporul ales, necurățenia fiind atributul celorlalte neamuri considerate păgâne. Cum haina era de cămilă însemna că erau chemate la Hristos, în egală măsură, atât poporul ales cât și toate celelalte neamuri prefigurând caracterul universal al creștinismului. Făcută din pielea unui animal mort, cureaua cu care era încins Ioan arată omorârea tuturor patimilor care îndepărtează omul de Dumnezeu. Se hrănea cu lăcuste, și ele fiind considerate a fi curate, și cu miere, adică doar din cele plăcute lui Dumnezeu și nu dintre cele considerate, într-un fel sau altul, necurate și deci interzise. Toate rotunjesc un mod de viață în voia Domnului, pe care îl propovăduia cu râvnă, cu timp și peste timp, cu o dăruire care nu se pomenise până atunci, însuflețit de dorința de a face drepte cărările Domnului, pe care oamenii le părăsiseră preferând nesăbuirea păcatelor, care cu bună seamă ar fi adus pedeapsa dreaptă a lui Dumnezeu. Nu uitați, astăzi este zi de post. Doamne, ajută!

Elena Solunca Moise

Ziaristi Online

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.