Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului Prodromiţa de la Muntele Athos si Vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gadarei - Gând de duminică de Elena Solunca Moise - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului Prodromiţa de la Muntele Athos si Vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gadarei – Gând de duminică de Elena Solunca Moise

Chipul Maicii Domnului si al Pruncului pictate de ingeri

În vremea zidirii Schitului Românesc Prodromu de la Muntele Athos, primul stareţ, Nifon, se gândea în ce chip ar putea dobândi o sfântă icoană a Maicii Domnului făcătoare de minuni. Pentru aceasta, în anul 1863, stareţul Nifon, însoţit de ieroschimonahul Nectarie, a venit în România, la Iaşi, căutând un bun zugrav care ar fi primit să picteze icoana Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în braţe. L-au aflat pe un bun zugrav bătrân, Iordache Nicolau, care a primit cu bucurie propunerea celor doi monahi, începând cu multă evlavie a lucra cu bună sporire la veşminte şi celelalte părţi ale icoanei, lăsând ca Sfintele Feţe să le facă pe urmă, după cum era obiceiul său. După ce a terminat de zugrăvit veşmintele a început a lucra la Sfintele Feţe, însă după multe încercări şi osteneli chipurile erau schimonosite, având o înfăţişare neplăcută. Pentru aceasta era foarte mâhnit, dar într-o zi, mergând să înceapă lucrul, văzu că Sfintele Feţe erau cu desăvârşire îndreptate, pline de dumnezeiesc har şi veselie. O copie a acestei icoane minunate se află în Bucureşti, la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului. Astăzi, Biserica Ortodoxă îi pomeneşte şi pe Sfinţii Proclu şi Ilarie (†100). Ei au trăit în satul Calipos, aproape de Ancira, pe vremea împăratului Traian şi au fost daţi la chinuri pentru Hristos de Maxim dregătorul. Mai întâi a fost prins Sfântul Proclu şi după ce l-au chinuit cumplit, l-au împuns cu săgeţi şi aşa şi-a dat sufletul. Sfântul Ilarie a fost şi el bătut, târât pe pământ şi în cele din urmă păgânii i-au tăiat capul. (Un articol de: Arhid. Ştefan SfarghieLumina)

Slavă și închinăciune lui Dumnezeu pentru toate!

de Elena Solunca Moise

Evanghelistul Matei relatează că mulțimile au ascultat uimite cuvintele Mântuitorului fiindcă ”învăța ca unul cu putere, iar nu cum învățau fariseii”. Era puterea dată de Părintele ceresc a cărui voie al lucrat-o cu Fiu ascultător până le moarte. Înfruntându-i pe farisei, cel ce fusese orb din naștere a spus: ”Noi știm că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoși, ci de este cineva cinstitor de Dumnezeu și-I face voia, pe acesta Îl ascultă”. Puterea este dăruită celui ce lucrează voia lui Dumnezeu cum scria David: ”Ochii Domnului spre cei drepți și urechile Lui spre rugăciunea lor”. Ca să convingă de acest adevăr, Fiul lui Dumnezeu întrupat ca Fiu al Omului își dezvăluie puterea prin facerea de minuni cum anticipa Psalmistul: ”Cine este Dumnezeu, mare ca Dumnezeul nostru, Tu ești Dumnezeu Carele faci minuni”. Cum nu-i este dat omului să-L vadă pe Dumnezeu și să ”rămână viu”, Fiul lui Dumnezeu s-a făcut Fiu al Omului, care a împlinit cele spuse de proorocul Isaia: ”Acesta neputințele noastre a luat și bolile noastre le-a purtat”. Mai întâi, neputințele ca urmări firești ale neascultării trufașe, apoi minuni ce arătau că natura toată îi ascultă cuvântul cum a făcut potolirea furtunii pe mare,de se întrebau cei prezenți ” Cine este acesta că și valurile mării îl ascultă?” Întrebarea a rămas parcă în aer așteptând răspunsul care avea să urmeze printr-o altă minune, aceea de potolire a ”valurilor” care trudeau sufletul și mintea a doi demonizați, ”încât nimeni nu putea să treacă pe calea aceea.” Medic fiind, evanghelistul Luca face o descriere mai amănunțită din care înțelegem că putea fi vorba de schizofrenie, una dintre cele mai severe afecțiuni psihice, cu grave consecințe pentru suferind și pentru cei din preajmă. Cauzele nu se cunosc nici azi cu precizie și nu există tratament specific, doar unul paliativ, departe de a asigura vindecarea în întregime și succesul reintegrării sociale.

Numele în sine sugerează lucrarea vrăjmașului, compusă din două cuvinte schizain, a despica, a scinda și phrein, minte, suflet, ca și cum mintea ar fi luată de valurile tulburărilor venite, ca vântul, nu se știe sigur de unde anume și nici direcția mișcării. Surprinzător, cei doi bolnavi, în fapt, demonii din ei, au început să strige cu impertinență: ”Ce ai cu noi Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici înainte de vreme ca să ne chinuiești?” pentru că, știau prea bine care le e destinul. La începuturi, când Hristos a făcut lumea, nu exista iad, al apărând atunci când au căzut îngerii care s-au răzvrătit, dorind ei să fie ”asemenea Celui Preaînalt”. Ei rămân acolo pe veci și nu cunosc pocăința și iertarea. Aidoma se întâmplă și cu oamenii cei care nu ascultă de Dumnezeu singuri dându-se celor cărora îi slujesc cu râvnă inconștientă. Nu avem cum ști ,și nici nu e de vreun folos, dacă acești demonizați erau astfel din pruncie sau de mai apoi, important este că cei care s-au făcut gazdă vrăjmașului îi fac voia, una spre moarte sufletească și trupească. Ca foști îngeri,demonii îl recunosc pe Fiul lui Dumnezeu, le este teamă și cum vedem se și roagă Lui. Cred demonii, dar credința lor este doar spre cunoaștere, iscoditoare; nu o cunoaștere spre mântuire deoarece nu e însoțită de fapte și în chip necesar de pocăința fiindcă au intrat în istorie prin neascultarea de Dumnezeu. Finalitatea ei este stearpă deci, paradoxal, spre moarte. Sf. Ap. Pavel ne pune în față și o altă credință – aceea lucrătoare prin iubire și astfel se trece de la vorbe la fapte prin smerenie, mama tuturor virtuților. Despre ei amintește Mântuitorul când zice că ”Mulți vor zice Mie în ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu în numele tău am vindecat, nu în numele Tău am propovăduit?” Așa a fost numai că au vorbit ”în numele”, dar nu au făptuit poruncile, nu le-au dat viața faptelor. Spune Sf. Ap. Iacob că, fără fapte, credința e moartă.

În toate relele, mereu alături e Domul Puterilor

Hristos a scos demonii, dar aceștia s-au rugat să-i trimită în turma de porci din apropiere și la rugămintea lor s-a învoit să-i trimită în turma din apropiere. Mai importantă era sănătatea oamenilor decât porcii a căror carne era interzisă iudeilor a fi consumată. Nu ști deci de ce erau crescuți, poate pentru a-i vinde. În genere, porcul semnifică mizeria, ignoranța prostia nu în ultimul rând lăcomia, pradă lesnicioasă pentru demoni care s-au năpustit asupră-le și au făcut să se arunce în apă. Nu în alți oameni pentru că omul este după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, pe când porcul și așa era un animal spurcat deci de pagubă nu se punea problema. Diavolii nu au cum găsi odihnă în oamenii lucrătorii ai poruncilor divine, ci doar în cei care sunt plini de păcate ca porcii – lacomi, murdari, tăvălindu-se în neștire în mocirla păcatelor de toate felurile. Hristos s-a învoit și diavolii au intrat în porci iar aceștia s-au înecat pentru că sfârșitul păcatului este moartea. Nu avem a căuta ajutor decât de la Domnul căci, spune Psalmistul, El este Judecătorul, ”pe unul îl înalță, pe altul îl coboară”, paharul Domnului trece de la un om la altul dar drojdia rămâne și din ea vor bea păcătoșii și adaugă Domnul ”toate frunțile păcătoșilor voi zdrobi și se va înălța fruntea dreptului” întru bucurie sfântă. Acest ”pahar” este în tâlcuirea Sf. Andrei al Cezarei este acela al muncilor ce urmează Judecății și poate fi, deopotrivă și amestecat și neamestecat, adică amestecat cu mila Domnului care este ”în veac”. Toate relele care au fost, sunt și fi-vor este mereu alături mila Domnului care le îngrădește puterea pentru că El dorește ca ”tot omul să se mântuiască și nimeni să nu piară”. Și așa este toate relele pe care le vedem și astăzi – războaie, cataclisme, epidemii – au consubstanțială ,mila Domnului pe care o invocăm la tot pasul, fie cerând-o, fie fiindu-i recunoscători că fără ea, bolnavi fiind, nu ne-am vindeca, flămânzi nu am avea cum mânca, însetați nu am avea apă, în închisori nu am fi eliberați. Și conglăsuim cu David a recunoștință: ”Lăudați pe Domnul că este bun, că în veac este mila Lui.” S-o facem temându-ne de judecată, îndepărtându-ne de orice păcat și cerând iertare și îndeosebi să-I aducem cuvenită slavă pentru toate. Până la sfârșitul veacurilor, toate câte ne vin sunt amestecate, vor veni, cum și vedem războaie, molime, secetă și alte calamități și în toate vom afla și mila Domnului – Dumnezeu pedepsește și leagă, Dumnezeu ridică pedeapsa și o dezleagă odată cu rugăciunile râvnitoare pe care le înălțăm spre ”Cel ce a făcut cerul și pământul cu toată splendoarea lor”.

Ne cutremurăm la gândul că locuitorii din ținutul Gadarei, deși eliberați de teroarea demonizaților, nu doar că nu au spus un cuvânt de mulțumire lui Hristos, ci L-au „rugat” să plece din cetatea lor, Teribil act să rogi pe Fiul lui Dumnezeu să plece, când Psalmistul cânta ”Paharul mântuirii îl voi lua și numele Domnului voi chema/Făgăduințele mele voi plini Domnului înaintea poporului Său”. Să ne ferim și noi de tot răul și să alungăm pe toți vrăjmașii și prin pocăință să simțim apropierea împărăției lui Dumnezeu cum chema Sf. Ioan Înaintemergătorul.

Acum e vremea lucrării poruncilor, nu e timp de amânare căci după moarte și, îndeosebi după Judecata de apoi nu se mai poate face nimic. Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos să alunge cu prezența Sa invocată neîncetat în rugăciuni tot gândul rău, vorba vicleană și fapta neascultării. El e mereu aproape de cei care îl cheamă întru adevăr și să-L rugăm acum cu medicul mărturisitor, poetul și unul dintre sfinții închisorilor Vasile Voiculescu:

Sunt bun de-acum doar numai spre veșnica văpaie?

O, Doamne,ia cuțitul curățitor și-apoi

În suverana – Ți milă retează, smulge, taie

Din mrejele viclene pierdutul trunchi despoaie,

Din dumnezeiasca-ți stihie-i treci altoi.

Elena Solunca Moise

Ziaristi Online

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.