„Să fi fost de început cu Divizia de Cremene a generalului Ion Dumitrache înseamnă mai mult decât orice hristov de vitejie, înseamnă mirul norocului odată cu harul eroic” – Mareşal Ion Antonescu, iunie 1943
Spre amuzamentul celor care cunosc mai aprofundat chestiunile militare, de vreo două luni de zile circulă pe internet un scenariu apocaliptic conform căruia armata română, în cazul unui conflict cu Rusia, ar avea anihilate capacităţile de luptă în 30 de minute, ar fi nimicită în patru ore şi desfiinţată în mai puţin de o zi.
La sfârșitul articolului Un crâmpei din epopeea vânătorilor de munte am promis că voi reveni cu un documentar despre unul dintre cei care i-a condus pe vitejii veterani ai bătăliei de la Malaia Bielosjorka în luptă mai departe, pe crestele Caucazului.
Trăim vremuri interesante, iar cu nebunia ultimelor zile, nebunie care încă nu s-a încheiat odată cu închiderea urnelor, noi am pierdut din vedere unele aspecte mai importante pe mapamond.
Cred că sunt în asentimentul tuturor care cunosc istoria noastră militară când spun că printre cele mai bune trupe de care a beneficiat România în ultimul secol sunt vânătorii de munte.
Nu sunt și nu mă consider o persoană publică, nu mă consider nici măcar un lider de opinie, așa cum consideră unii. Am scris două cărți, în curând îmi apare a treia, am scris câteva zeci de articole pe blog, unele mi-au fost preluate inclusiv traduse pe plan internațional, dar eu doar consider că am avut norocul sau șansa să aflu mai multe lucruri pe care să le împărtășesc și altora.
În seara zilei de 26 iunie 1940, la trei zile după capitularea Franței în fața Germaniei, este primit la București ultimatumul URSS care ne cerea Basarabia și nordul Bucovinei (vezi Documentul aici). Inițial, Stalin dorise întreaga Bucovină
Conform istoriei lor unice, în sensul că istoria predată de ei nu se regăseşte decât în propriile lor manuale, ruşii au să ne reproşeze nouă multe, enorm de multe, să ne împroaşte cu noroi şi să ne facă în toate felurile cu putinţă, dar cele mai multe reproşuri, chiar şi astăzi, se leagă de o dată specială: 22 iunie 1941. Pentru ruşi şi istoria lor, este ziua în care fasciştii români, alături de cei germani, fără motiv şi provocare, au atacat mişeleşte paşnica şi liniştita Uniune Sovietică.
În multele şi desele mele peregrinări de-a lungul şi de-a latul ţării, căutând răspunsuri la întrebări fără răspuns, am întâlnit odată un bătrân trist ce târa după el un picior de lemn. Nu ştiu de ce m-am apropiat de el şi l-am întrebat cine este. S-a întors spre mine, m-a privit lung cu o privire plină de senin şi mi-a întins câteva lucruri, un tricolor ce avea imprimată harta României Mari, o baionetă ruginită şi o schijă de la Mărăşeşti scoasă din piciorul său
Ceea ce se ştia de la început s-a împlinit, Vladimir Putin este noul şi vechiul preşedinte al Rusiei, de fapt este conducătorul Rusiei din 2000 încoace, şi şi-a asigurat posibilitatea să fie preşedinte până în 2024 prin modificarea constituţiei care prelungeşte mandatul de la patru la şase ani. Astfel, Vladimir Putin, dacă reuşeşte să-şi ducă mandatul până la capăt, ar fi conducătorul cel mai longeviv al Rusiei, luând în calcul şi Uniunea Sovietică, din ultima sută de ani.