28 iunie 1940, fapte și eroi necunoscuți. INFO/DOC - Ziaristi OnlineZiaristi Online

28 iunie 1940, fapte și eroi necunoscuți. INFO/DOC

În seara zilei de 26 iunie 1940, la trei zile după capitularea Franței în fața Germaniei, este primit la București ultimatumul URSS care ne cerea Basarabia și nordul Bucovinei (vezi Documentul mai jos). Inițial, Stalin dorise întreaga Bucovină, dar Germania s-a opus, iar Stalin, pentru a nu-și irita aliatul, și-a redus pretențiile la jumătate, respectiv la nordul provinciei. S-a pus în Consiliul de Coroană problema rezistenței, dar ținând cont de faptul că aliații noștri din Înțelegerea Balcanică ne-au abandonat, mai puțin Turcia, am cedat. Conform tratatelor de alianță, dacă intram în război și eram atacați de un terț, aliații noștri ar fi trebuit să intre în război împotriva acelui terț. Spre exemplu, dacă intram în război cu URSS era o mare probabilitate să fim atacați din spate de Ungaria și Bulgaria, iar Iugoslavia și Turcia să le atace. Polonia și Cehoslovacia nu mai existau la ora aceea. În Consiliul de Coroană au fost 19 voturi pentru cedare și șase membri ai guvernului care au votat pentru rezistență pe Nistru, numele lor merită amintit aici: Nicolae Iorga, Victor Iamandi, Silviu Dragomir, Traian Pop, Ștefan Ciobanu, Ernest Urdăreanu).
Guvernul sovietic a cerut evacuarea Basarabiei și a nordului Bucovinei în termen de patru zile, începând cu ora 12, dată la care vor intra trupele sovietice care vor urma trupele noastre în retragere. Desigur că acest termen nu a fost respectat, cum nu a fost respectat nimic din ce au promis rușii. Armata Roșie la ora 12 pătrundea în Cernăuți, și forțase Nistrul cu mai bine de o oră de termenul fixat. Au avut loc scene cumplite în Chișinău, unde agenții NKVD și populația rusofonă, mulți evrei, s-au dedat la crime împotriva reprezentanților autorităților române, s-au scris sute de pagini despre asta. Dar eu aș vrea să aduc în discuție un document al Marelui Stat Major secția 2 tocmai despre această retragere:
Retragerea trupelor române, depășite de formațiuni motorizate sovietice și continuu hărțuite de populația comunistă, răzvrătită și instigată de agitatori sovietici, s-a executat în foarte grele condițiuni, o parte din materialul de război fiind părăsit în teritoriile ocupate. În plus, retragerea a fost îngreunată și de etapele lungi pe care trupele erau forțate să le execute, precum și din cauza intenției exprese a guvernului român de a nu provoca incidente cu trupele sovietice.
Trupele sovietice, luând drept slăbiciune (ceea ce pentru trupele române nu era decât un act de înaltă disciplină conștientă) au călcat stipulațiunile Convenției și sub forma controlului rechizițiilor locale, opreau coloanele române, înconjurându-le în prealabil cu forțe mecanizate, invitând apoi bandele comunizate și instigate să-și ridice ceea ce le-ar fi fost rechiziționate de către trupele române.
Această acțiune a forțelor sovietice s-a executat după un plan bine stabilit și anume:
Unitățile mecanizate sovietice depășeau coloanele române și le opreau în momentul traversării localităților. Se barau ieșirile satelor, în special cele de la vest, apoi servindu-se de megafoane, invitau soldații basarabeni să iasă din coloană și să rămână pe loc. Populația comunistă, instigată în prealabil de agitatorii politici, vocifera îndemnând soldații să părăsească frontul. Odată coloana dezorganizată prin îndepărtarea elementului basarabean, care de altfel, la unele unități forma majoritatea, răzvrătiții civili erau îndemnați să-și reia materialele și animalele presupuse rechiziționate din zonă. Aceste bande de comuniști, protejate fățiș de forțele sovietice, s-au dedat la acte reprobabile, jefuind și chiar dezarmând pe ostașii români puși în imposibilitatea de a se apăra.
Cu această ocaziune, s-au produs acte de înaltă ținută și abnegație din partea multor ofițeri și soldați, care au încercat să salveze materialele ce li se încredințaseră, ducându-le singuri în spinare zeci de kilometri, deoarece căruțele și caii fuseseră luați de răzvrătiți.
Da, se putea rezista, dar unde erau cele 1033 de cazemate planificate a se face pe Nistru? Dar cele 498 prevăzute în Bucovina? În Basarabia fuseseră realizate abia 127 (12,3%), iar în Bucovina abia 24 (5%)! Ce a făcut statul român până la data de 28 iunie 1940? Undeerau dotările armatei, armamentul modern, toate cele necesare?
Primul ofițer român căzut în al doilea război mondial
Nu, primul ofițer român căzut în al doilea război mondial a murit nu în 22 iunie 1941, nici în 21 iunie, ci cu aproape un an mai devreme, la 29 iunie 1940, ora 4 dimineața. Este vorba de căpitanul Ioan Boroș din regimentul 16 artilerie. Din documentul cu nr 64410 din 11 noiembrie 1940 din arhiva Ministerului Apărării Naționale aflăm următoarele:
În dimineața zilei de 9 iunie 1940 la orele 4, localitatea Herța a fost ocupată de armata sovietică cu elemente mecanizate. La această dată, bateria 1 (comandată de Ioan Boroș) era instalată pe poziție, în sprijinul unui detașament de infanterie.  Două din carele de luptă ce inraseră în localitate au apărut în poziția bateriei și au cerut ca bateria să se predea. Căpitanul Boroș a încercat să parlamenteze cu rușii, însă ei au tres focuri de armă și pistol omorându-l pe loc, căzând la datorie între ostașii și tunurile sale. Din cele de mai sus, rezultă că ofițerul a încetat din viață în timpul și din cauza serviciului comandat.  
Trupul căpitanului Ioan Boroș a fost înmormântat la Dorohoi cu onoruri militare, ulterior a fost reînhumat la Bacău, o stradă din oraș i-a purtat numele până la instaurarea regimului comunist.
Împrejurările morții căpitanului Ioan Boroș sunt confirmate de către C. Arig, emigrat apoi în Israel, fost soldat în bateria căpitanului Ioan Boroș. Acesta descrie cum tancurile au pătruns până la Herța, care nu figura pe harta revendicărilor teritoriale sovietice. Crezând că este o greșeală, căpitanul Boroș, însoțit de sublocotenentul de rezervă Alexandru Dragomir și de câțiva soldați, a încercat să le explice rușilor că au trecut limita de demarcație și că trebuie să se întoarcă. Arig spune că în timpul discuțiilor, pentru a-i intimida pe ruși și a-i convinge, sublocotenentul Dragomir a tras un foc de pistol în aer. Nimeni nu a fost atins, dar rușii au deschis focul cu mitralierele de pe tancuri. Au căzut morți căpitanul Ioan Boroș, sublocotenentul Alexandru Dragomir și un soldat evreu pe nume Solomon.
În acea zi, de fapt, au fost uciși cel puțin cinci ofițeri români, în afară de cei doi mai sus menționați, căpitanul Georgescu, comandantul Cercului Militar Soroca, împușcat de evrei, și un ofițer de grăniceri arestat de ruși la Ștefănești, județul Cernăuți, și torturat până la moarte pentru a divulga secrete militare. Altul a fost căpitanul Epure, comandant de escadron în Regimentul 5 roșiori, dislocat lângă Soroca, care a cerut rușilor să respecte graficul de deplasare și distanța de minim 4 km între cele două armate. Rușii l-au împușcat pur și simplu. A murit la Soroca, nu departe de locul unde a fost ucis generalul Stan Poetaș în 1919 (vezi Moartea unui erou, generalul Stan Poetaș).
Căpitanul Ioan Boroș era căsătorit de zece luni și aștepta un copil pe care nu l-a mai văzut niciodată. Un an mai târziu, după eliberarea Basarabiei și nordului Bucovinei, guvernatorul Bucovinei a dispus ridicarea la Herța a unei troițe în amintirea celor trei români căzuți aici. La parastasul care a avut loc la școala din localitate, la care a participat soția și fetița Ionița a celui care a fost căpitanul Ioan Boroș, guvernatorul Bucovinei a prins la gâtul fetiței de un an o cruciuliță de aur pe care scria De la tăticul tău.
Un sublocotenent salvează o brazdă de pământ românesc
Redau mai jos mărturia locotent-colonelului (r) Nicolae St. Dinu Măcelaru, în 1940 sublocotenent în divizia 6 infanterie:
Concentrat în batalionul 6 pionieri al diviziei 6 infanterie, ca sublocotenent de rezervă, specialist în distrugeri de poduri, căi ferate și șosele, am fost delegat de comandantul militar din acea zonă să montez dispozitive de distrugeri în punctele obligate de trecere de la Dorohoi și până la Cernăuți, în eventualitatea unui atac cu tancuri din partea trupelor rusești care erau masate dincolo de Nistru.
Aceste dispozitive de distrugeri erau amplasate și deservite de echipe de pionieri bine instruite, cu consemnul ca atunci când inamicul ar fi ajuns cu tancurile la 500 m aproape de dispozitivul de distrugeri, un explozor bine camuflat  să declanșeze explozia, obligând pe inamic să stopeze pătrunderea cu tancurile.
În 1940, când trupele rusești au ocupat Basarabia, mă aflam la podul de cale ferată de la Cernăuți pe unde se putea pătrunde în Bucovina. Chemat la comandamentul militar din acea zonă, un colonel, comandantul unei brigăzi de infanterie, mi-a făcut cunoscut sub semnătură ordinul Majestății sale Regele Carol al II-lea, că nu aveam voie să declanșăm dispozitivele de distrugere și să evităm orice confruntare militară cu armata rusă.
A doua zi după ocuparea Basarabiei, la ora 3 dimineața, unități de tancuri ale rușilor au pătruns prin Cernăuți spre Bănceni – orașul Herța. Colonelul comandant al brigăzii de infanterie mi-a pus la dispoziție o bicicletă să alerg în cea mai mare viteză până la Herța. Primele tancuri pătrunse în oraș mitraliau și produceau panică în rândul populației care înspăimântată fugea în toate părțile.
Întrebând câțiva civili ce se întâmplă în oraș, mi-au răspuns îngroziți că ieșind în calea primelor tancuri rusești, 4 căpitani de infanterie români cu batistă albă în vârful baionetei au fost secerați de mitralierele de pe tancurile rusești, împreună cu oameni civili nevinovați. Continuând investigațiile, toți civilii pe care i-am întâlnit mi-au confirmat că ofițerii ruși de pe tancuri cercetau o hartă și întrebau pe cei ce-i întâlneau cât mai este până la Botoșani, limita prevăzută pe hartă să ocupe din trupul țării noastre. Îngrozit de cele auzite, ca bun român și bun patriot, s-a aprins o mare revoltă în sufletul meu și din proprie inițiativă, trecând peste ordinul Majestății sale Carol al II-lea, am trimis urgent un agent de legătură până la cele două echipe de pionieri: una la podul de lemn din comuna Probotești și a doua la un punct obligat de trecere, la încrucișarea de drumuri de la intrarea în comuna Probotești, cu consemnul ca atunci când tancurile ajung la 500 m de obiectivul de distrugere, să le arunce în aer. S-au auzit două mari explozii, tancurile rusești crezând că terenul este minat au rupt-o înapoi la fugă spre orașul Herța.
Speculând această situație unitățile armatei noastre au au montat la marginea exterioară a comunei Probotești, spre Dorohoi, baricade de lemn groase, destul de înalte, completate cu arici de sârmă ghimpată spre a opri invazia trupelor rusești. Faptul că s-au construit aceste baricade și poate și de teama unor câmpuri de mine, trupele de tancuri rusești au renunțat la înaintarea spre Botoșani, limita de ocupație ce o aveau înscrisă pe harta lor și în acest mod hotarul existent și astăzi a rămas la limita exterioară a comunei Probotești, spre comuna Buhai și orașul Dorohoi.
După ce s-au instalat de ambele părți trupe de grăniceri, comandantul meu de companie, locotenentul de rezervă Ion Sălăgeanu, profesor de matematică la liceul din Turnu Severin, m-a luat de braț și parcă îi aud și acum cuvintele: Vino, domnule sublocotenent Măcelaru să-ți arăt cum dumneata ai înscris o pagină de glorie în istoria neamului românesc, când deși ordinul Majestății sale Regele a fost în mod expres să nu declanșăm dispozitivele de distrugere, prin inițiativa dumitale de bun român și bun patriot, de a distruge două obiective, puncte obligatorii de trecere, ai stopat înaintarea trupelor de tancuri rusești, salvând o porțiune destul de mare din trupul patriei noastre de la comuna Probotești – Dorohoi până în Botoșani, este o acțiune proprie de mare curaj și de bun patriot!
Știind acum toate aceste lucruri, actul de la 22 iunie 1941 este nu numai justificat, ci chiar obligatoriu!
Bibliografie:
*** Veteranii pe drumul onoarei și jertfei. Spre cetățile de la Nistru, editura Vasile Cârlova, București, 1996

Documente:

Nota Ultimativa a URSS, 26 iunie 1940

AMAE, fond 711920-1944. URSS, vol. 130, f. 245 246

Print Friendly, PDF & Email

4 comments

  1. Rudolf Fischer

    Mr Negrea,
    Have you ever heard of Eben Emael or the Maginot Line? Did you expect the French to help after they surrendered – as they had so successfully helped Poland and Finland, or the BEF practising sauve qui peut at Dunkirk?

  2. totedati

    “Stalin dorise întreaga Bucovină, dar Germania s-a opus”
    vs.
    “dar ținând cont de faptul că aliații noștri din Înțelegerea Balcanică ne-au abandonat, mai puțin Turcia, am cedat”

    altfel spus corect ar fi fost să luptăm cu rușii, iar dacă nemții se obfuscau n-aveau decît să ne atace! așa am cedat pe toate fronturile și ne-a trezit și cu idioții de legionari pe cap ( mă întreb mefistofelic, dacă ne luptam și cu naziștii, pretinii noștri după capul lor sec și al generalissimului mareșal antonescu, ce făceau pretinii legionari + mareșalul? pe ce front luptau?)

    cum au făcut polonezii și deși inițial catastrofa părea totală și completă, după 70 de ani stau mult mai bine ca noi! deși perverșii de britanici după ce au declarat război germaniei naziste au uitat să declare război și URSS-ului deși ambele țări au atacat la interval de nici o lună polonia! și polonezii n-au stat pe gînduri să își calculeze șansele teoretice, sau luptat pe două fronturi și cu naziștii și cu comuniștii!

    este că dădeau o lovitură de stat? ca să salveze romînica din ghearele democrației corupte? cu ardealul pierdut, de data asta tot, basarabia pierdută, posibil și partea de dincoace de prut, și ei, patrihoții, cu pieptul verde, moț prost și urît mirositor peste cadavrul romîniei ciopîrțite, sîngerînd, lovită mortal?

    așa, fiind lași pînă la capăt, pînă în ziua de azi unui legionar verde nu i se pare deloc ciudat faptul că mareșalul antonescu a ordonat doar « români, treceți prutul » nu și firescul « romîni, recuceriti ardealul de nord! » amînat pînă la calendele grecești!

    sfîntă nebunie! să îți închipui, plin de naivitate, că germania nazistă ar fi permis romîniei, pașnic sau prin forța armelor, recuperarea ardealului de nord de la hortiști fără să intervină! stînd deoparte! daca atunci cînd situația era mult mai simplă, doar o dispută între noi si unguri, nu a intervenit în favoarea noastră ci a hortiștilor! care ce aveau de oferit? NIMIC! romînia avea argumente mult mai puternice, armată mult mai mare de aruncat în campania din est, accesul la petrol! și totuși, cu toate acestea, le-au fost mai dragi hortiștii decît romînii! ăștia da prieteni ai romîniei! după ce URSS ar fi fost înfrîntă ce motiv ar fi avut să ne lase să recuperăm ardealul de nord? cuvîntul de onoare dat mareșalului de hitler? păi de ce îi proteja hitler pe legionari, oferindu-le azil politic, chiar dacă inițial tot el la încurajat pe antonescu să îi decapiteze? nu pentru ca la prima ocazie să îi azvîrle asupra mareșalului? o nouă lovitură de stat! cu ura acumulată de legionari împotriva acestuia, nemernicul, ia trădat, ia hăcuit, nu e cu nimic mai bun decît regele și clica din jurul acestuia, cu armata nazistă de partea lor, victorioasă, mult mai puternică, cu grosul armatei romîne hăt departe, în stepele rusiei asigurînd spatele frontului, pun pariu pe ce vreți că nu ar fi acceptat așa ușor retragerea armatei romîne de pe front ce șanse reale, judecat la rece, ar fi avut mareșalul să joace independent în privința ardealului de nord fără acordul germaniei naziste!? NICI UNA!

    că, auzi enormitate, cele două evenimente nu sunt comparabile! cedarea ardealului de nord sa făcut în mod corect, ordonat, negociat, stil prusac! pierderea basarabiei trebuia reparată, ce convenabil!, nu și a ardealului de nord! rușii erau inamicii, nu și naziștii deși ambele superputeri continentale au ciopîrțit la fel trupul țării!

    cum a fost posibil? cum a fost posibilă o astfel de alchimie și schimonosire a întregului suflet cu simțire romînească în așa hal încît cu urlete sălbatice de bucurie, plini de ură împotriva dușmanului de moarte, ne-am aruncat împotriva URSS-ului braț la braț cu dușmanii noștri, cu cei care ne-au hăcuit și ciopîrțit, cu ungurii hortiști și naziștii germani! vărsînd sîngele prețios al fiilor țării, înainte, înainte, dincolo de nistru pînă hăt departe în stepele rusiei!

    braț la braț, umăr la umăr, frați de cruce cu hortiștii și naziștii! cu ce au fost ei mai buni ca ciuma roșie comunistă? erau mai buni, mai pretini, pentru că ardealul de nord avea populație mai mică? teritoriul pierdut măsurat în km^2 era mai mititel!?

    sfîntă nebunie! neagră întunecime a minții! pe care mulți legionari verzi nici azi nu o văd și judecă cu mintea limpede! patrioți! da, posibil … însă în cazul lor zicala bătrînească cu brînză bună în burduf de cîine se potrivește cel mai bine! nici o clipă nu le-a trecut prin minte că nu sunt altceva decît masa de manevră în mîna păpușarilor naziști, posibil și comuniști, mulți legionari s-au dovedit agenți cominterniști infiltrați, trădători … să ne înțelegem bine! trădător e și cel care servește interesele germaniei naziste, în dauna intereselor țării și cel care servește interesele urss-ului!

    NU E NICI O DEOSEBIRE! AMBELE SUPERPUTERI NE ERAU DUȘMANI DE MOARTE!

    cît timp germaniei naziste îi erau mai prieteni si mai aliați hortiștii unguri decît noi, să nu ne mai facem iluzii! să scăpam odată de minciuna și iluzia care încă mai persistă, mai ales printre legionari, aceea că germania nazistă ne era prieten și aliat! dacă ar fi fost așa, dacă nutrea o minimă simpatie și înțelegere față de noi, n-ar fi acceptat diktatul de la viena! ungurii n-aveau nimic de oferit germaniei naziste nici economic, nici militar nici ca pozitie geostrategică!

    și eu refuz să cred că înainte de 1940 clasa noastră politică, chiar așa iresponsabilă, coruptă și nerealistă, n-a făcut absolut nici un gest de apropriere de germania nazistă! că petrolul din romînia pleca spre germania de mai de mult timp! nu tim minte vre-un gest ferm de acest gen și anvergură de rupere a relațiilor cu germania nazistă în perioada de asscensiune a lui hitler la putere! că relatiile erau cît se poate de reci și încărcate de suspiciune, mai mult decît justificată e adevărat! dar de aici pînă la nivelul execrabil și jignitor în care germania nazistă și italia fascistă a lui mussolini au tratat romînia e cale lungă! explicabilă doar printr-o relație specială de prietenie cu ungaria hortistă!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.