Blog News from Independent Journalists
Oricât ar părea de neverosimil, în zilele de 21-25 decembrie 1989, implicarea directă a URSS în răsturnarea lui Nicolae Ceauşescu putea fi urmărită de la Chişinău, practic, cu ochiul liber. Atât că agitaţia sovietică la frontiera de la Prut părea atunci o reacţie la răscoala populară de la Timişoara şi Bucureşti. Lucrurile, de fapt, stăteau exact pe dos.
Aloooo! Vântu a adus la sapă de lemn 300.000 de oameni! Vă plăteşte salariile şi onorariile din ce a furat!
Liviu Andrei este un tanar scriitor si jurnalist, moderator si realizator la Tele U Craiova si colaborator al rubricii Video-Ziaristi Online
În esență, arătam că, după 3 ani de la uciderea a 50 de militari pe Aeroportul Otopeni, cei trei ofițeri superiori găsiți vinovați pentru măcelul din 23 decembrie 1989 au fost trimiși în judecată. În libertate și cu o încadrare de tot râsul: ”neglijență în serviciu”.
Poate ar trebui sa amintesc si ca “ziaristul independent” Rupert Wolfe Murray, care combate energic si deontologic pentru drepturile sorosiste ale tiganilor este si… producator al unui film realizat, intamplator, (tot) pentru Fundatia “Societatii Deschise”, chiar despre bursierii Soros?
„Revoluţia a învins!” Pe cine? Poate pe Cristian Paţurcă, trubadurul anticomunist, acum grav bolnav, a cărui logodnică, Ruxandra-Mihaela Marcu, a murit strivită de un TAB, în faţa sălii Dalles, în noaptea de 21 Decembrie?
Foto-documente. Dinu Lazăr este unul dintre relativ puținii fotografi care au fost pe stradă în București, în timpul revoluției.
Marius Mioc: Subliniez că nu este vorba de o dezvăluire de tip “Mărieş”
in fruntea lor, ca un poseidon iesit din valurile oceanului, era un barbos imbracat intr-un cearsaf alb, pe care scria “libertate” si “jos ceausescu !”.
Pentru cei cărora le-au putrezit oasele prin închisorile comuniste, pentru cei care au murit făcând rezistenţă în munţi, pentru cei peste care au trecut fără milă taburile în Piaţa Victoriei din Bucureşti sau au fost împuşcaţi cu cruzime în Timişoara, sau pentru oamenii simplii, ca tatăl meu care, a preferat să trăiască ani în şir fără aragaz, butelie sau televizor (cel puţin în Valea Jiului le puteai avea doar dacă îţi făceai carnet de membru PCR), pentru toţi aceşti oameni, merită să fim respectuoşi.