Ziaristi Online | Ziaristi Online | Page 166

Category Archives: Ziaristi Online

“Frăţia criminală a lumii politice, a oamenilor trecuţi prin serviciile secrete, şi/sau chiar din interiorul acestora” şi infractori, ziaristi corupţi, magistraţi, poliţişti, vameşi şi perceptori

Frăţia criminală a lumii politice, a oamenilor trecuţi prin serviciile secrete, şi/sau chiar din interiorul acestora, promovarea onorabilităţii infractorilor de către presa coruptă, protecţia cumpărată de la magistraţi, poliţişti, vameşi şi perceptori, acesta este melanjul sufocant al smârcului din care trebuie scoasă o ţară, ţara noastră, România.

Fostul şef al analizelor SRI îl pune la zid pe Băsescu în Scandalul Ponta – SIE: “Cât şi ce mai este dispus să facă, afectând interese naţionale pentru atingerea unor obiective personale?!”. Exclusiv BURSA

“Penibilul unei presupuse deconspirări” Interviu cu Ionel Niţu, fostul şef al Analizei SRI, realizat de Ancuţa Stanciu, redactor şef BURSA Reporter: Care este opinia ta cu privire la momentul ales…

MAKE: Cine conduce SIE?

Deci, că Teodor Meleşcanu ar fi fost un spion al serviciilor româneşti din timpul lui Ceauşescu este verosimil şi este verosimil ca el să-şi fi păstrat subordonarea faţă de servicii, chiar şi după căderea lui Ceauşescu.

Moştenitorii fostului grof şi criminal de război Banffy Daniel au pierdut în instanţă 25.000 de hectare de pădure “retrocedate” ilegal în Mureş. Cine răspunde de “retrocedare”?

Deşi este de notorietate publică internaţională că Banffy Daniel a fost judecat şi condamnat definitiv pentru instigarea la crime împotriva umanităţii (în perioada 1940-1944), fiindu-i confiscată întreaga avere, această realitate juridică, statuată în acte oficiale, nu a fost constatată şi luată în considerare de către primele instanţe de judecată.

Un general acuză: Victor Ponta cedează extremiștilor maghiari din Covasna poligonul de 70 de hectare al Armatei Române, de importanță strategică majoră

Localnici vorbesc de interese imobiliare; dar și de strategia separatiștilor, gândită la Budapesta, de eliminare a proprietății de stat din teritoriul ce îl doresc scos de sub autoritatea statului român, cu precădere a proprietății și structurilor și unităților militare, considerată armată de ocupație și denumită ca atare în presa magiară și în discursurile publice ale liderilor politici și civici maghiari.

La praznicul Sfintei Cuvioase Maici Parascheva – mult folositoare. Smerenia şi milostenia – cale a îndumnezeirii – de Elena Solunca Moise

Trăitori într-un timp al egoismului atroce şi egolatriei nemăsurate care amăgesc cu aşa-zisa încredere în forţele proprii e aproape imposibil să înţelegi cum smerenia poate fi putere. De ce să te smereşti, să fii umilit, batjocorit şi alţii să ţi-o ia înainte pe nedrept? Da, s-o faci pentru că Hristos, Biruitorul lumii a fost Cel dintâi care s-a smerit pe Sine, făcându-se om ca omul să se poată îndumnezei.

Maica Neonila: România între religia numărului şi Iubire

Lumea nu este doar informaţie. Ea este în primul rând şi în toate sensurile, taină. Matematica însăşi este un drum către Taină. Toate ştiinţele, artele şi credinţele, merg relativ cu Taina prin puterea cuvântătoare, al cărei apex de abstracţiune nu este numărul, ci tăcerea uimită, dumirită, transfigurată, stare în care sufletul priveşte creaţia şi pe Creator de pe culmea cuvântului.

Unitatea de măsură între ce se vede şi ce nu se vede este duhul, care nu este din lumea aceasta, iar dacă duhul prin darul dumnezeiesc din el poate sintetiza orice lucru creat, o va face dându-i NUME.