Opinions Editorials Independent Civic News
Rusiei nu trebuie să i se explice, ea ştie. Noi nu înţelegem, dar Rusia ştie şi înţelege mult mai bine ca şi noi. Şi de aceea acţionează. Şi o face bine de tot. La 13 octombrie trimisul special al ministerului de externe rus a spus la Tiraspol fără echivoc: în cazul în care Republica Moldova îşi va pierde suveranitatea sau statutul său de neutralitate „Federaţia Rusă va lua în considerare implementarea dreptului de auto-determinare al Transnistriei”. Deci clar, fără alte interpretări.
Mă mir că acest co-traducător al lui Heidegger n-a învăţat nimic din „Sein und Zeit”, că logica i-a rămas străină şi duşmană. Mă aşteptam ca Liiceanu să ne spună, în sfîrşit, cum de a primit cadou toată infrastructura „Editurii politice”, să ne spună şi nouă dacă ştia că soţia lui Andrei Pleşu, Catrinel, şi Gabriela Adameşteanu, colaboratoarea sa de la GDS, semnaseră cîte un angajament cu DIE!
Directoarea de la “Patria” nu a înţeles purtarea lui Mungiu, mai ales că acesta nu are cu ce se mândri, fiindcă filmul lui, de o calitate tehnică execrabilă, e slab, a auzit numai vorbe grele de la spectatori, cică niciodată nu a auzit de atâtea ori repetat cuvântul „ruşine”.
De ce alde Marga (era să scriu Gigi Marga, dar jigneam o mare artistă) sau Justiţia nu-l iau la întrebări pe Patapievici depre averea pe care a risipit-o din banii contribuabililor?! Aşa, javra umblă în libertate, se autocitează şi alintă ca „frumoasa care, iată, vine”, e vedetă, aşa cum va fi şi Băsescu după ce nu va mai fi preşedinte. Mass-media românească a făcut vedete numai din puşcăriaşi şi puşcăriabili. De ce Capital, care e o revistă profitabilă, nu face un număr dedicat acestor orătănii, să ne prezinte „primii 300 puşcăriabili ai ţării”?!
Mungiu a făcut un “business” cu acest subiect, nu a urmărit decât să şocheze Occidentul. Atitudinea regizorului iese şi mai clar în evidenţă, atunci când doctoriţa le spune maicilor: „Mai bine merg în iad decât să ajung la rugăciunile voastre”. Ceea ce era de demonstrat, tezismul acestui film modest, tratat în manieră de realistm socialist, un realism însă rudimentar, primar. Totul e tratat plat, otova, în acest film, de parcă ar fi o comandă a partidului de la Cannes.
E grea pedeapsă pe acest popor cineaşti ca Mungiu, un amartoloi ca şi Patapievici, blesteme pe istoria românilor, spurcăciuni care nu urmăresc decât reclamă ieftină, să câştige de pe urma unor nenorociri. Dacă ar fi prelat, Mungiu ar fi excomunicat de biserică. Dar nu e, de aceea Satana se bucură.
E un jaf pe faţă, nu mai e cu perdea sau mascat ca acum câţiva ani.
Când locotenentul, cu salariul diminuat de soluţia la criza economică tocmai a revenit din Afganistan şi defilează pe sub Arcul de Triumf în fruntea plutonului din care, poate, câţiva membri nu s-au mai întors, onorul său nu-i este adresat celor care-i sunt la sărbători în dreapta. Onorul său e dat poporului român!
DOUĂ ADEVĂRURI NU EXISTĂ: O replică la replică – de Ion Varta via Jurnal de Chisinau
Şi ediţia din acest an a Festivalului de la Cannes confirmă faptul că ne aflăm într-o zonă a sferelor de influenţă, cum ar spune Marin Sorescu. Că este un festival politic, poate fi dovedit prin prezenţa unor filme fără valoare, dar care trebuiau să fie, fiindcă reprezintă Cuba, Palestina, Iran, România sau Rusia.