Romanian News from around the Globe
“Aceasta este bucuria sfintelor sărbători ce uneşte printr-o înţelepciune dumnezeiască atît însemnarea curgerii timpului, a anilor, dar şi Taina Credinţei care lucrează.”
Sătul, cum suntem cu toţii, de ipocrizia lui Laszlo Tokes şi a acoliţilor săi, Titus Suciu a deschis DEX-ul la cuvântul revoluţionar şi a realizat că decoratul lui Băsescu cu ’’Steaua României’’ ca scânteia revoluţiei, a fost, de fapt, absent la revoluţia timişoreană, s-a ascuns în spatele perdelelor!
Ca bucuria să fie deplină prin sfinţirea ei să „facem loc la masă pruncuţului Hristos” spre a aduce roade vrednice de pomenire întru Împărăţia Domnului.
“Atunci s’a strigat o zicere cutremuratoare, care ar trebui sa fie scrisa in enciclopedia mondiala: “Vom muri si vom fi liberi!”. Faptul acesta mi se pare extraordinar. „Vom muri si vom fi liberi”. Si revin la ideea aceasta: disponibilitatea de a muri, de a-ti asuma moartea, pentru ca prin ea sa-ti capeti libertatea.”
Biserica Ortodoxă Română a decis susţinerea demersurilor Colegiului Medicilor pe lângă autorităţi pentru identificarea unei alternative în cazul pacienţilor care refuză cardul naţional de sănătate pe motiv de conştiinţă sau religioase, informează Patriarhia Română.
Sfântul Sinod a ales, prin vot secret, pe Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop onorific Ioan Selejan în scaunul vacant de Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului cu 26 de voturi din 45 de voturi valid exprimate.
Asociatia Studentilor Crestin-Ortodocsi Romani, Ortodoxia Tinerilor si Doxologia va invita la conferinta “Cum sa iubesti fara sa regreti” cu participarea lui Claudiu Balan si a Pr. Constantin Sturzu. Marti, 16 decembrie 2014, ora 18.00, la Biserica Adormirea Maicii Domnului, Iasi.
Vă facem, din tot sufletul, aceeaşi urare ca şi camaradei dumneavoastră de suferinţă, doamna Aspazia Oţel Petrescu: Să ne trăiţi întru mulţi, sănătoşi şi frumoşi ani!
Petitia initiata pentru canonizarea Parintelui Arsenie Boca a strans deja peste 1500 de semnatari. Pe Facebook este un puternic curent de opinie prin care se cere Bisericii Ortodoxe Romane sa urgenteze procedura de canonizare a celui ce a fost numit Sfantul Ardealului.
Felicitări organizatorilor!