Spunea Mircea Vulcănescu că „e una să vorbeşti despre Adevăr şi alta să vorbeşti în Adevăr”. A confirmat-o murind în temniţa de la Aiud rugând pe cei din jur: „Să nu ne răzbunaţi.”
Cinstim astăzi icoanele pe care Eminescu le vedea zugrăvite în Biserici de „credinţă” şi în această perspectivă ni le apropiem, ne rugăm şi mulţumim pentru minunile făcute ca şi cum am fi în prezenţa sfinţilor pe care îi reprezintă.
„Crucii Tale ne închinăm Hristoase Dumnezeule şi Sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o slăvim”.
„M-aş umili acum şi m-aş ruga;/ Întoarce-mă, de sus, din calea mea./Mută-mi din ceaţă mâna ce-au strivit-o munţii/Şi adunată, du-mi-o-n dreptul frunţii.”
Cele ce risipesc dragostea sunt acestea: necinstirea, păgubirea, defăimarea, fie că sunt îndreptate împotriva credinței, fie împotriva vieții; apoi bătăile, rănirile și cele următoare. Și acestea fie că se întâmplă cuiva personal, fie vreunuia dintre rudele sau prietenii lui.
Lungul drum de la ruga pentru milă la recunoştinţă Întreba David: „Ce voi răsplăti Domnului pentru câte mi-a dat mie?” Grea întrebare, atât de grea încât mulţi nici nu şi-o…
Desăvârşirea se-mplineşte în cuvintele pline de speranţă eliberatoare: „Iată, Eu sunt cu voi până la sfârşitul veacurilor”.
Ne apropiem de marele praznic al Naşterii Domnului şi pregătirile de întâmpinare au început cu post şi rugăciune ca îmbrăcaţi în haine cuviincioase de sărbătoare să ne putem întâlni întru „bucuria Domnului”.
„Nimic nu mă-nspăimântă, că mor sau că viez…/Eşti Început în toate şi tuturor sfârşitul:/ De când m-am rupt de Tine nu mai încetez/ Cumplita mea cădere ce umple infinitul, / M-apropii tot de Tine pe cât mă depărtez.”
Am început postul la capătul căruia vom trăi bucuria minunată a Naşterii Fiului lui Dumnezeu de la Duhul Sfânt şi din Sfânta Preacurată Fecioară Maria, plinire a desăvârşitei curăţenii sufleteşti.