”Postind, avem nevoie, mai mult decât orice altceva să ne înfrângem furia, să devenim blânzi și plini de îndelungă răbdare, să avem frângerea inimii, să izgonim dorințele cele necurate, să ne închipuim focul cel nestins și Judecata cea dreaptă…”
Mântuitorul ne arată că, fiind cu El, nu avem motive să ne fie teamă pentru că alungând tema, credința se arată făcătoare de minuni, făcând omul să simtă puteri pe care nu credea că le are.
De dragul nostru, al oamenilor care nu odată se arată vrăjmași, Mântuitorul nu s-a dat la o parte de la nici un efort
”Să iubim nu doar cu vorba, nici numai cu limba, ci cu fapta și adevărul”. Înainte îl avem pe Hristos spre a-L urma iar de această dată vedem cum, văzând-o pe văduvă ”i s-a făcut milă de ea”.
Spre înalturi purtându-ne ca spre lumină, ascultarea se face de aceiași fire cu iubirea grăind cu glasul rugăciunii cum o făcea spre învățătură folositoare și împreună trăire Vasile Voiculescu
Se face însă că Dumnezeu, în fără de hotar mila Sa, nu-l lasă nicicând pe om singur cum prea bine vedem și în povestea lunatecului – îi pune la îndemână tot două arme aducătoare de biruință: rugăciunea și postul.
Dorim și cerem minuni și ne plângem că nu mai sunt ca odinioară, deși de-am privi cu atenție am recunoaște că fiecare zi este o minune, un dar al lui Dumnezeu spre mântuire.
Hristos deopotrivă Fiul lui Dumnezeu și Fiul Omului– puternic întru milă și bun întru tărie
Ura i-a orbit până acolo încât, ei știutori a toate, au făcut una dintre cele mai elementare greșeli de logică.
Marea infirmitate, ontologică am spune, a demonilor este că ei urăsc omul, nu pot iubi, dar pot mima iubirea.