Urcând treptele smereniei reale ajungem slujirea semenului, după cum Hristos Însuși a făcut-o: ”Căci Fiul Omului nu a venit să I se slujească, ci să slujească”.
”Fac ca pomul iarna în grădină,/În pământ genunchiul înfig/ Și cu inima în sus către lumină/Tac și aștept ca soarele să vină…/Iar în viscole mă vaier și Te strig.” – Vasile Voiculescu
Să ne întrebăm fiecare în fața propriei conștiințe dacă, atunci când auzim ”că Hristos este în mijlocul nostru” trăim prezența lui după cuviință, sau ne lăsăm purtați de ritualul slujbei și nu vedem că această frumusețe este ”splendoarea Adevărului”.
Orbul din Ierihon este superior celor de astăzi pentru că era conștient, știa ce are și știa cui să se roage. – Elena Solunca Moise
”Să ne iubim unii pe alții ca într-un gând să împreună să mărturisim pe Tatăl, pe Fiul și pe Duhul Sfânt, Treimea cea de o ființă și nedespărțită”.
Din rugăciune, post și bineprimită făptuire a milostivirii Sale, și ea o formă a iubirii, să ne facem, cum îndemna Vasile Voiculescu ”pârtii” spre Domnul și Dumnezeul nostru Cel de necuprins dar care ne cuprinde pe toți în iubirea Sa nesfârșit de blândă.
Se cuvenea ca Legea veche să fie împlinită și pentru aceasta Fiul lui Dumnezeu s-a făcut Fiu al Omului ca deschizând veacul Legii celei noi, blestemul lui Adam să fie desfăcut și moartea să nu aibă ultimul cuvânt.
Venit-am pe lume prunc slab şi neajutorat, dar îngerul păzitor a întins aripi luminoase, ocrotind leagănul copilăriei mele.
“Oricât de adânci ar fi dezbinările ce s-au produs în timpul din urmă în ţara noastră, când e vorba de legea părinţilor noştri, vrăjmaşii, oricari ar fi ei, ne vor găsi uniţi şi tot atât de tari în hotărârile noastre ca şi în trecut.” – Mihai Eminescu – Românul Absolut
“Dragostea îndelung rabdă, dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește”. Ei nu-i este dat să cadă vreodată fiindcă Însuși Dumnezeu este Iubire.