Galerie | Ziaristi Online | Page 178

Category Archives: Galerie

Societatea civilă creștină salută protocolul încheiat între Ministerul Educaţiei Naţionale și Patriarhia Română

În calitate de părinți preocupați de viitorul copiilor noștri, salutăm acest demers care are temei legal și democratic în prevederile Constituției României, ale Codului Civil și ale Legii Educației Naționale, conform cărora libertatea credințelor religioase și dreptul la învățământul religios sunt garantate, iar părinții au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educația copiilor lor, ca principali beneficiari ai procesului de învățământ.

Din in ce mai multi romani anunta ca vor refuza actele cu cip biometric. Autoritatile au fost avertizate. DOC

Vă solicităm să identificaţi din contextul legislaţiei actuale o soluţie administrativă concretă şi fundamentată juridic prin care să asiguraţi deplina exercitare a drepturilor civile patrimoniale şi nepatrimoniale, precum şi a drepturilor constituţionale şi electorale persoanelor care nu vor deţine un act de identitate valabil din punct de vedere legal.

Mărturia preotului care i-a dat ultima împărtăşanie Mareşalului Ion Antonescu înainte de execuţie: “La Jilava, soldaţii plângeau în curtea închisorii”. DOC

Bustul Maresalului Ion Victor Antonescu de la Biserica Sfintii Constantin si Elena din Bucuresti Vergului Muncii ctitorita cu sotia sa Maria si in cinstea mamei sale Elena. Ce a făcut Mareşalul Ion Antonescu înainte de execuţie, detalii neştiute din culisele tragicului eveniment, dincolo de imaginile surprinse pe pelicula arhicunoscută.