Top News Politics Photography Video Online
Este un precedent periculos, pentru că, în continuare, va trebui să se legifereze dreptul acestor homosexuali de a înfia copii, dreptul de a se căsători, dreptul de a fi mămici şi aşa mai departe. Or, este inadmisibil să acorzi unei minorităţi drepturi colective suplimentare faţă de restul comunităţii.
Au murit sute de mii de români ca să facă România Mare iar un amărât de prefect, susținut de premierul Victor Ponta, nu este în stare să apere pe timp de pace Constituția României. Dacă situația nu este remediată zic că sunt proști rușii dacă nu solicită reamplasarea monumentelor sovietice distruse în decembrie 1989!
“Până când va veni timpul potrivit pentru un atac, relaţiile pacifiste cu România trebuie menţinute, totuşi orice oportunitate trebuie folosită pentru a o izola diplomatic, iar o organizaţie iredentistă activă trebuie să continue să existe în Transilvania”. (Gyula Juhász, Hungarian Foreign Policy (1919-1945), 1979)
Fundaţia Soros organizează evenimentul “Economia socială în satele româneşti”, din cadrul proiectului RURES. Spaţiul Rural şi Economia Socială în România, cofinanţat din Fondul Social European prin programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Investeşte în oameni!
Din nefericire pentru noi, găinarii bronzaţi s-au transformat în pistolari, iar Craiova într-un Vest Sălbatic. În ţigăneala asta generală, poliţiştii care îi purică şi-n scutecele sugarilor sunt arătaţi de bulibaşi cu degetul plin de ghiuluri. Din spatele dinţilor de aur, pe buzele ţiganilor stă un singur cuvânt: discriminare!
In aceasta editie speciala comemorativa a portalului Ziaristi Online, prezentam, la un an de la trecerea la Domnul a marelui istoric, cateva dintre alocutiunile tulburatoare de la evenimentul organizat de INST, cat si o serie de articole evocatoare despre marea si smerita personalitate a Romaniei, Profesorul Florin Constantiniu.

De ce Presedintele Romaniei nu ne poate spune (de noua ani) cu ce se raspunde la steagurile maghiare? Dar stie sigur ca nu cu bentite tricolore, ca Sabina Elena… Poate se raspunde cu Steaua Romaniei pentru Laszlo Tokes?
Libraria Sophia a organizat joi, 11 aprilie 2013, un dialog pe tema Tinerii si imaginea publica – libertate, constrangeri, discernamant