Ar fi fost oare corect politic, să arate compasiune pentru o nazistă ? Chiar dacă mai înainte nu ezitase să se culce cu aceeaşi nazistă, chiar dacă visa la ea şi la îmbrăţişările ei… Dimpotrivă, sfârşitul este povestit ca şi cum aşa trebuia să se întâmple, ca şi cum, acelei naziste odioase, în fapt o femeie singură, hăituită şi nefericită, nu i se cuvenea mai mult.
Gabriel Liiceanu a parcurs drumul invers, de la peratologie la postura de lăutar prezidenţial. Mai mult de atât, a introdus, la Grupul pentru Dialog Social, după opinia lui Nicolae Breban, spiritul sectar în cultura românească, generator de discordie între scriitori, între tabere de intelectuali, consumând inutil energiile: „spiritul de la 22, de la GDS a fost un spirit partizant, sectar, de răzbunare şi de luptă contra comuniştilor, deşi comuniştii nu mai existau niciunde în estul Europei. Noi eram deja în sfera americană. A fost o luptă pentru carieră. Noi vedem că grupul de la GDS s.a afirmat. Ei se reprezintă ca elită şi eu contest acest lucru”
O arcuire între ideologia „corectitudinii politice”, ultim avatar al marxismului cultural, şi filosofia creştină transmodernă.
Această carte ar putea “ridica (voievodal!) puricii la nivel de movile-munţi”, dar numai dacă cititorii îşi vor pune întrebarea, în modul cel mai serios: “Ce vor să zică vorbele imnului paşoptist, devenit, acum, Imnul nostru de Neam?!”
La întrebarea dacă Eminescu a fost sau nu „reacţionar” răspunsurile s-au dat de multă vreme, încă din timpul vieţii scriitorului, când presa ostilă gândirii sale a hotărât că publicistul are toate păcatele unui gânditor potrivnic „progresului” etc. De atunci încoace, destui antieminescieni i-au pus poetului fel de fel de etichete prăpăstioase. Fireşte, una dintre cele mai culpabilizante este aceea de reacţionar.
În 1923, în Germania se înfiinţează un institut de cercetări care-şi propunea traducerea termenilor economici marxişti în termeni culturali. William S. Lind îl consideră anul de naştere a corectitudinii politice. Felix Weil, odrasla unui burghez putred de bogat, îmbrăţişează doctrina marxistă şi sprijină financiar asocierea institutului la Universitatea din Frankfurt, eveniment din care s-a născut Şcoala de la Frankfurt.