Ion Cristoiu: Adevarat s-a cedat Basarabia? - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Ion Cristoiu: Adevarat s-a cedat Basarabia?

Via Roncea.ro: Am lasat intentionat, fara alte adaugiri, titlul de mai sus, care produce frisoane oricarui roman, desi este vorba de un editorial scris de Ion Cristoiu in urma cu 20 de ani, la data semnarii primului Tratat al Puterii instalate dupa lovitura de stat din 1989, a “Frontului Salvarii Nationale”, care avea sa fie si ultimul Tratat din istoria existentei nefastei Uniunii a Republicilor Sovietice Socialiste. Un editorial valabil si azi, cu mici modificari onomastice.

Nimic nu e intamplator. Desi Petre Roman a fost primul sef de Guvern din lume care a recunoscut “independenta” Republicii Moldova, o inventie geopolitica stalinista, dupa semnatura pusa ulterior de blestemul Romaniei, Ion Iliescu, alaturi de cea a trilateralului Mihail Gorbaciov, Dumnezeu nu a vrut ca acest Tratat nenorocit sa fie ratificat, pentru a se consfinti oficial de catre romani raptul istoric al Pactului Hitler – Stalin. Ne-a mai dat o sansa: URSS s-a spulberat inainte ca Tratatul sa ajunga in Parlamentul Romaniei. Au mai trecut insa sase ani si tradarea a fost dusa aproape pana la capat de catre alt presedinte nevolnic al Romaniei mici: Emil Constantinescu, originar din Tighina, care a semnat la indemnul “tovarasei colonel” Zoe Petre si a ministrului de Externe Adrian Severin ticalosul Tratat cu Ucraina. Iar zilele trecute s-a completat barbaria si prin semnarea Tratatului de frontiera cu Republica Moldova, de catre ministrul Teodor A. E. Baconschi si premierul moldovean (asa-si zice el) Vladimir Filat, intr-o continuitate perfecta a Pactului amintit, daca tinem cont ca de data aceasta cei doi ministri s-au combinat intr-un gretos cocktail Molotov iar Ribbentrop a fost inlocuit cu brio de frau Merkel (Chiar ii credem pe nemti ca ne vor baga in Schengen si, pe deasupra, vor “rezolva” conflictul din Transnistria? In folosul cui?) Nu degeaba am facut acest pomelnic “romanesc” de mai sus. Toate persoanele implicate in aceste cedari ale Romaniei, dar absolut toate, au legaturi directe, de sange sau obedienta, cu marea putere rosie de la Rasarit. Intamplator?

Public asadar acest editorial din cartea lui Ion Cristoiu care reuneste articolele sale din anii ’90 – O lovitura de stat prost mascata – lucrare care se va lansa sambata, la ora 13, la Targul Gaudeamus. Este chiar o pagina de istorie, o istorie a tradarilor Romaniei, poate uitata de multi dintre politicienii guralivi de azi. De aceea, probabil, se si repeta. Pentru ca ce altceva decat o noua decadere a Romaniei este semnarea Tratatului de frontiera cu inventata Republica de peste Prut, un act contestat vehement chiar si de catre presedintele de la Chisinau, Mihai Ghimpu?! “Întreaga scenă, uşor penibilă, ne dezvăluie, dacă mai era nevoie, atmosfera de amatorism, în care s-a pregătit Tratatul, dacă nu cea de vasalitate în care a fost semnat”, concluziona Ion Cristoiu cu 20 de ani in urma privind actul murdar semnat de Romania cu URSS. Ce s-a modificat de atunci? Se pare ca doar cateva initiale: URSS s-a preschimbat in UE…

Ramane asadar intrebarea:

Adevărat s-a cedat Basarabia?

de Ion Cristoiu

S-a stabilit demult că elementele bisericeşti au un efect liniştitor, ba chiar narcotizant, asupra omului.

Acest adevăr explică, poate, de ce în atmosfera de ouă roşii, cîntări line şi lumînări transmise în direct de Televiziunea Română, într-un efort de a înlocui ideologia de partid cu ideologia bisericească, a trecut aproape neobservat unul dintre momentele stranii ale istoriei noastre postbelice:

Semnarea la Moscova a Tratatului de colaborare, bună vecinătate şi amiciţie între România şi U.R.S.S.

De ce trebuie să apreciem astfel acest eveniment?

Foarte simplu.

Documentul, pregătit de o vizită anterioară a ministrului nostru de Externe, domnul Adrian Năstase, consfinţeşte frontiera dintre România şi U.R.S.S. stabilită prin Tratatul de pace de la Paris din 1947. Potrivit acestuia din urmă, raporturile teritoriale dintre tara noastră şi Uniunea Sovietică urmau a fi cele hotărîte prin ultimatumul sovietic din iulie 1940, consecinţă directă a Pactului Molotov-Ribbentrop din august 1939. De reamintit, dacă mai e nevoie, că Tratatul de pace de la Paris confirmă apartenenţa la U.R.S.S. a străvechilor teritorii româneşti, Basarabia şi Bucovina. Altfel spus nedreptatea istorică făcută României în urma înţelegerilor între cei doi mari dictatori ai Europei: Hitler şi Stalin.

Putem spune astfel că semnarea Tratatului cu U.R.S.S. în dimineaţa zilei de 5 aprilie 1991 reprezintă renunţarea oficială de către România la Basarabia şi Bucovina.

Sau, ca să fim mai exacţi, o nouă cedare a Basarabiei.

O abdicare de către întreaga ţară

Am fi nedrepţi dacă am pune exclusiv pe seama domnului Ion Iliescu povara acestui moment greu al istoriei noastre din ultimul timp. Gestul iscălirii de către mîna preşedintelui n-a fost decît supunerea la un protocol. Noua cedare a Basarabiei şi a Bucovinei cade în responsabilitatea întregi puteri de azi. Să nu uităm că Tratatul a fost pregătit de domnul Adrian Năstase, ministrul nostru de Externe. Executivul e astfel responsabil, alături de Instituţia prezidenţială, în realizarea acestui act greu de imaginat. Răspunzători sînt însă şi Parlamentul, şi toate forţele politice, şi presa care, cu cîteva mici excepţii (România liberă, Dreptatea) n-a tras din timp semnatul de alarmă asupra celor ce se pregăteau în culise.

Responsabili sîntem şi noi toţi.

Nu numai cei ce au votat la 20 mai 1990 Frontul Salvării Naţionale, dar şi cei care au optat pentru alte partide sau nu s-au prezentat la urne. Pentru că domnul Ion Iliescu ar fi ezitat să-şi pună semnătura pe un asemenea document dacă ar fi ştiut că îşi va ridica împotrivă întreaga societate românească. Din nefericire, chestiunea Basarabiei nu pare să fi depăşit în conştiinţa noastră colectivă momentul siropos al îmbrăţişărilor patetice, al podurilor de flori, al lirismului ieftin, al iniţiativelor culturale prăfuite.

Atinsă de o criză profundă, societatea românească n-are forţa de a se pronunţa ferm într-o chestiune de interes general, care depăşeşte interesele de moment. Energia noastră naţională s-a epuizat, pe vreo jumătate de secol, în revolta din decembrie 1989. Ce-a mai rămas din ea se consumă azi în eterna văicăreală cotidiană, în ieftine scandaluri de presă, în dispute balcanice. Trăim cu spaima în sîn la o eventuală pretenţie teritorială a Ungariei.

Cum s-ar crede că am putea sfida un colos de proporţiile Uniunii Sovietice?

Gestul de abdicare de la Moscova nu e numai al domnului Ion Iliescu.

El aparţine ţării întregi.

Păstrarea uriaşului colos făurit de Stalin

Polemizînd cu unii critici, preşedintele ţării a precizat că revendicarea Basarabiei şi Bucovinei de către România ar fi fost un act iresponsabil.

Sîntem întru totul de acord cu domnia sa. Problema teritoriilor de peste Prut trebuie judecată la rece. Luciditatea politică ne demonstrează limpede că a ridica în acest moment intern şi internaţional problema trecerii la România a Basarabiei şi Bucovinei ar fi sinonim cu un gest de sinucidere naţională. Desigur, sovieticii au declarat nul şi neavenit Pactul Ribbentrop-Molotov. De aici nu decurge însă în mod automat voinţa acestora de a trage şi consecinţele practice ale tezei teoretice.

Ceauşescu a cerut acest lucru la Congresul al XIV-lea. Pretenţia lui i-a grăbit prăbuşirea. E limpede că păstrarea uriaşului colos făurit de Stalin e obiectivul nr.1 al actualei conduceri sovietice. Desprinderea şi a unei neînsemnate bucăţi de teritoriu din moştenirea lăsată de înaintaşii comunişti ar însemna pentru Gorbaciov sfîrşitul politic, şi poate nu numai. Din punct de vedere economic şi social-politic, preşedintele sovietic poate face orice. El se poate avînta chiar în lupta pentru abolirea comunismului. În nici un caz el nu poate lăsa să se destrame Uniunea Sovietică. Sentimentul de mare imperiu domină istoria Rusiei. El e valabil şi acum. De acesta trebuie să ţină cont orice forţă politică, orice conducător, indiferent de viziunea sa asupra societăţii.

În acest context apare clar că revendicarea Basarabiei şi Bucovinei de către România ar fi declanşat din partea Moscovei o ostilitate greu de prevăzut în consecinţele sale concrete. Iritarea agenţiei TASS în faţa Moţiunii de protest a Convenţiei F.S.N. e un semnal destul de concludent. Mai mult ca sigur am fi asistat la o înteţire a activităţi iredentismului maghiar, Ungaria conturîndu-se în ultimii ani, in pofida declaraţilor sale prooccidentale, ca vîrf de lance al intereselor sovietice în Europa de Est. Cu un serviciu secret încropit în grabă, pe ruinele fostei instituţii, România e un teritoriu la discreţia agenţilor străini. Avînd posibilitatea să opereze aproape nestingherite în spaţiul nostru naţional, serviciile secrete străine ne-ar fi pricinuit multe bătăi de cap. Cine ştie ce momente aberante, imposibil de explicat în chip raţional, ne-ar fi aşteptat în perioada urmînd declaraţiei noastre de revendicare a teritoriilor de peste Prut!

Să adăugăm acestora şi un lucru la fel de important.

Din punct de vedere economic, depindem în continuare de materiile prime venite de la sovietici. Revendicarea Basarabiei ar fi putut duce la o gîtuire a traficului dinspre U.R.S.S. Ceea ce ar fi adîncit pînă la proporţii uriaşe criza noastră economică şi ar fi pus la îndoială înseşi procesele pe care le parcurgem.

Revendicarea Basarabiei ar fi fost imposibilă şi prin raportare la contextul internaţional. Numeroase semne din ultimul timp ne demonstrează interesul Vestului pentru păstrarea colosului sovietic. Prezenţa lui James Baker la Moscova în chiar zilele referendumului unional a însemnat, în limbaj diplomatic, o aprobare de către S.U.A. a acţiunii puse la cale de U.R.S.S. Echivocul occidental în ce priveşte statele baltice e o dovadă lămuritoare. Dacă acestea, deşi sprijinite în S.U.A. de un puternic lobby, sînt mereu potolite în tentativele lor de independenţă, e dificil de presupus că Basarabia ar fi putut beneficia de vreo bunăvoinţă.

Nici pe planul intern al Basarabiei nu sînt condiţiile unei întoarceri la patria mamă. Istoria a operat pe acest teritoriu românesc mutaţii social-politice şi economice fundamentale. Politica de rusificare dusă de Moscova a adus aici, din altă parte, o populaţie numeroasă, din care provin marea majoritate a specialiştilor din diferite domenii.

În lupta împotriva conducerii actuale a Republicii Moldova, spectrul unirii cu România e un argument forte al rusofonilor.

Uşor de imaginat ce-ar face aceştia în cazul unei revendicări răspicate din partea României!

A cîştigat doar Uniunea Sovietică

Înţelegem, aşadar, că în actualul context intern şi internaţional, România nu-şi putea permite să ceară înapoi Basarabia şi Bucovina. Actualii conducători au fost constrînşi să amîne acest gest, întrutotul justificat la scara istoriei noastre naţionale. Nu înţelegem însă de ce s-au grăbit să renunţe definitiv, printr-un Tratat, la revendicarea străvechilor teritorii româneşti.

Înţelegem că au fost constrînşi să nu le ceară acum.

Au fost însă constrînşi să şi renunţe la ele în viitor?

Înţelegem că la semnarea acestui Tratat nu se putea pune problema ca Basarabia şi Bucovina să revină acolo unde le e locul: în hotarele României. Nu înţelegem însă de ce trebuia semnat în grabă acest Tratat. Mai ales că rezultă destul de limpede interesul părţii sovietice de a vedea iscălit cît mai repede un asemenea document. Aşa cum de altfel a evidenţiat si preşedintele Gorbaciov, tratatul cu România e primul dintr-o serie care urmează a fi încheiate cu fostele ţări socialiste. Conducerea sovietică are o nevoie vitală în adaptarea unor astfel de documente cu fostele aliate din Pactul de la Varşovia. Mihail Gorbaciov trebuie să demonstreze forţelor conservatoare din propria-i ţară că desfiinţarea Tratatului de la Varşovia nu înseamnă apariţia la graniţele U.R.S.S. a unor ţări adversare. Ba mai mult, el ţine să arate că, prin aceste noi înţelegeri cu fostele aliate, practic, Pactul de la Varşovia învie sub o formă mult mai adaptată vremurilor de azi.

Preşedintele sovietic repetă astfel în planul relaţiilor cu fostele ţări socialiste intenţiile din planul relaţiilor dintre Moscova şi republicile unionale. Conţinutul rămîne acelaşi. Se schimbă doar forma. Fostele aliate stau însă în expectativă. Unele îşi caută alianţe între ele sau în alte părţi ale Europei.

În acest context, încheierea tratatului cu România e o uriaşă victorie a preşedintelui Gorbaciov. Faptul că o ţară cu care U.R.S.S.  are un diferend de frontieră a încheiat un Tratat de colaborare, bună vecinătate şi amiciţie e o dovadă că politica sa faţă de Est a fost cum nu se poate mai înţeleaptă. Ca primă ţară care s-a grăbit să semneze acest Tratat dorit de sovietici, România poate servi drept exemplu celorlalte.

În acelaşi timp, prin consfinţirea apartenenţei la U.R.S.S. a Basarabiei şi Bucovinei, Tratatul joacă un rol însemnat şi în bătălia dusă de Mihail Gorbaciov pentru păstrarea colosului imperial.

În primul rînd, prin reafirmarea de către o ţară nedreptăţită la Conferinţa de pace de la Paris a frontierelor stabilite în cadrul acesteia. U.R.S.S. are astfel un argument forte împotriva altor tentative de rediscutare a hotarelor sale.

În al doilea rînd, dintre toate republicile care contestă la ora actuală controlul Centrului, Moldova e cea mai periculoasă. Rupte din teritoriul U.R.S.S., statele baltice ar urma să rămînă singure. Dificil de presupus că se vor putea descurca atît de uşor în plan economic şi chiar în cel al relaţiilor internaţionale. Desprinsă de Uniunea Sovietică, Moldova s-ar integra imediat în ansamblul social-politic-economic al unei ţări mai mari, existente deja. S-ar petrece un lucru asemănător cu alipirea R.D.G.-ului la R.F.G. Prin semnarea de către România a unui Tratat care consfinţeşte apartenenţa la U.R.S.S. a Republicii Moldova, conducerea sovietică poate respira uşurată.

Desprinderea acestei republici de U.R.S.S. e acum practic imposibilă. Pericolul, marele pericol al începutului de dezintegrare a trecut. Aşadar, Uniunea Sovietică avea un interes vital în semnarea cît mai grabnică a Tratatului. Se pune o întrebare firească:

Ce interes avea România să răspundă prompt acestei dorinţe a U.R.S.S.?

Uniunea Sovietică are numai de cîştigat din încheierea grabnică a acestui document.

Dar România ce a avut de cîştigat?

Ce a cîştigat, de fapt?

Din cîte se poate vedea, mergînd la Moscova, domnul Ion lliescu a cedat în toate posibilele probleme litigioase. A renunţat la Basarabia şi la Bucovina. A renunţat la înapoierea Tezaurului. A renunţat şi la Insula Şerpilor. A renunţat la tot.

În schimbul a ce?

Sau, poate, mai bine ar fi să ne întrebăm: de ce?

Cu ce s-a întors de la Moscova pentru poporul român domnul preşedinte?

Ce ne-a oferit Gorbaciov pentru imensul serviciu adus?

Răspunsuri exacte la aceste întrebări sînt greu de găsit acum. Transparenţa Puterii, mai ales în chestiuni de maxim interes naţional, e încă doar o nostalgie a presei noastre libere.

Dar chiar în condiţii de perfectă democraţie ar fi dificil de aflat dedesubturile unei astfel de înţelegeri la cel mai înalt nivel.

S-a întors serviciul făcut de sovietici lui Ion Iliescu în decembrie 1989?

În absenţa unor răspunsuri exacte, ne rămîn ipotezele.

O ipoteză ar fi aceea că, prin acest tratat, România n-a cîstigat nimic. Noua cedare a Basarabiei şi a Bucovinei e un simplu cadou făcut lui Mihail Gorbaciov de către actuala conducere a României, de către domnul Ion Iliescu, în special. Această ciudată bunăvoinţă a unui şef de stat s-ar putea explica în primul rînd prin obsesia – perfect justificată – a conducerii româneşti de a ieşi din izolarea internaţională. Prin ambiţia preşedintelui Ion lliescu de a convinge pe plan intern de succesele sale pe plan internaţional. Refuzat în Vest, preşedintele se îndreaptă, în mod normal, către Est.

Ciudata bunăvoinţă a domnului Ion lliescu şi-ar putea găsi şi o explicaţie mult mai neliniştitoare.

N-ar fi exclus să aflăm în ea o dezlegare neaşteptată a multor enigme ale evenimentelor din decembrie 1989. Ceauşescu dădea semne că vrea să tragă concluzii practice din anularea teoretică a Pactului Molotov-Ribbentrop. Aceasta i-a adus căderea. Să fi înţeles succesorul lui că greşeala nu trebuie repetată? Să fi ajuns chiar la o înţelegere secretă cu sovieticii? Înţelegere în urma căreia domnul Ion lliescu ajunge la putere in schimbul unei atitudini mult mai binevoitoare decît a lui Ceauşescu în chestiunea Basarabiei? Să fi venit momentul ca serviciul făcut în decembrie 1989 să fie întors tovarăşilor sovietici?

A doua ipoteză ar fi aceea că din semnarea tratatului România a cîstigat unele lucruri vitale pentru situaţia sa de la ora actuală. Ca, de exemplu, garantarea graniţei de Vest. Printr-o înţelegere secretă şi nu prin raţionamentul că o acceptare de către URS.S. a graniţelor stabilite la Paris în 1947 înseamnă automat şi respectarea de către Ungaria a graniţelor cu România. Ceea ce ne-ar da posibilitatea să privim cu mult mai multă relaxare agitaţia iredentismului maghiar. Sau, de exemplu, sporirea fluxului de materii prime dinspre U.R.S.S., condiţie definitorie pentru succesul tranziţiei la economia de piaţă şi chiar pentru cel al procesului de democratizare. Logica ne îndeamnă către această a doua ipoteză. Oricît de ahtiaţi de putere ar fi nişte conducători, ei nu-şi pot permite să joace o ţară la ruletă.

Indiferent de răspunsurile care pot fi date la întrebările de mai sus, rămîne inacceptabil felul în care a fost prezentat poporului român un act de însemnătatea ieşită din comun a semnării Tratatului cu U.R.S.S. Pentru orice fleac, preşedintele Bush se adresează poporului american prin televiziune, explicîndu-şi poziţia, încercînd să lămurească opinia publică. Într-o problemă de maxim interes naţional cum e renunţarea la Basarabia şi Bucovina, preşedintele Ion Iliescu n-a catadicsit să se adreseze poporului român. Să-şi justifice gestul de a merge la Moscova. Să ne convingă că nu se putea altfel. Să ne arate ce s-a cîştigat şi ce s-a pierdut prin vînzarea Basarabiei. Ba mai mult, domnia sa şi-a arătat o anume iritare faţă de întrebările neliniştite ale presei în legătura cu graba de a semna acest Tratat cu U.R.S.S. Această greu de explicat ezitare a lămuririi poporului român, ca şi faptul că documentul a fost pregătit şi semnat în viteză, ba chiar pe furiş, sporesc şi mai mult îngrijorările în legătură cu adevăratele semnificaţii ale recentei călătorii la Moscova a preşedintelui Ion Iliescu.

P.S. La Conferinţa de presă, domnul Ion Iliescu a arătat că, ridicînd preşedintelui Gorbaciov chestiunea Tezaurului şi a Insulei Şerpilor, interlocutorul ar fi replicat că nu cunoaşte problema.

E ştiut însă că agenda convorbirilor la un asemenea nivel e stabilită minuţios dinainte. Dacă domnul Ion Iliescu a primit un asemenea răspuns, înseamnă că partea română nici nu s-a gîndit să includă pe lista problemelor de rezolvat restituirea Tezaurului şi a Insulei Şerpilor.

Replica preşedintelui Gorbaciov e o subtilă punere la punct a încălcării protocolului de către preşedintele român.

Întreaga scenă, uşor penibilă, ne dezvăluie, dacă mai era nevoie, atmosfera de amatorism, în care s-a pregătit Tratatul, dacă nu cea de vasalitate în care a fost semnat.

(Expres Magazin, 10 aprilie 1991)

Ion Cristoiu este jurnalistul in contra curentului prin definitie.

In prezent este Ziarist Online la Reporter Virtual, in fiecare vineri, editorialist de luni la “Adevarul”, coordonator al suplimentului “Historia” si scriitor. Nascut la 16 noiembrie 1948 la Gagesti – Bolotesti, Vrancea, ca fiu de tarani, a imbratisat de mic calea activismului, pe atunci a celui comunist, conform vremurilor. A absolvit Facultatea de Filosofie din Cluj, in 1971. Conduce publicatia studenteasca “Echinox”, apoi trece ca redactor sef-adjunct la “Viata Studenteasca” si “Amfiteatru”, apoi la “Scanteia Tineretului”, incepand cu 1973 si pana in 1983, unde, in ultimii ani este responsabil cu saptamanalul “Suplimentul literar si artistic”SLAST, considerat o adevarata trambulina pentru tinerii scriitori si poeti. In anii aceia, Ion Cristoiu incepe sa publice proza scurta: “Personaje de rezerva” (1985), “Dictionar de intamplari, locuri si personaje secundare”, “Povestitorii” (1988), dupa cum se arata in “Istoria Literaturii Romane de azi pe maine” de Marian Popa. Decembrie 1989 il prinde ca director al revistei “Teatrul” . Andrei Plesu, ajuns ministru al Culturii lui Ion Iliescu, ii cere demisia din functie.

Din ianuarie 1990, contribuie la crearea mai multor publicatii faimoase in timpul Pietei Universitatii, cum ar fi “Observatorul” si “Expres Magazin” si, apoi, saptamanalul “Zig-Zag”, pe care il aduce pana la un apogeu de 800.000 de exemplare, moment in care este inlocuit fortat cu Adrian Paunescu. Una dintre cele mai puternice publicatii anti-FSN ale epocii, “Zig-Zag”-ul lui Ion Cristoiu naste atentia fireasca a SRI-ului condus de Virgil Magureanu, care reuseste sa-si infiltreze oamenii pentru a-i deturna sensul si chiar sa-i prelungeasca o boala lui Ion Cristoiu, care este tinut internat in spital o lunga perioada de timp, pentru a “se cuminti”. Revenit pe picioare, Ion Cristoiu creaza sub patronatul lui Mihai Carciog ziarul independent care avea sa devina cel mai cautat cotidian de pe piata la vremea respectiva, atingand uneori recordul de 1.000.000 de exemplare zilnic: “Evenimentul Zilei”.

Il sustine definitoriu pe Emil Constantinescu, candidatul CDR, pentru a ajunge presedinte. Cand constata ca acesta se lasa inconjurat de parazitii de la GDS il abandoneaza si incepe sa-l critice, fiind preluat ca stindard publicistic de tabara lui Ion Iliescu. Este primul ziarist roman care este pedepsit de Justitia post-decembrista, a lui Constantinescu, cu o ticaloasa “despagubire morala” de 400 de milioane de lei, in procesul cu GDS-ista Gabriela Adamesteanu de la “22”, acum dovedita drept “sursa a DIE”. Se organizeaza o colecta nationala pentru a putea plati fabuloasa suma, pentru perioada respectiva. Pe acelasi principiu, al desfiintarii totale, mai pierde un proces similar cu un al GDS-ist si Alianto Civicist, Christian Mititelu, acuzat de colaborare cu Securitatea pe baza unei afirmatii a lui Sorin Rosca Stanescu, citat de Ion Cristoiu. Cu toate acestea, Cristoiu este cel “tras” in Justitie iar Mititelu pretinde sa i se “repereze onoarea” cu doar” 250 de milioane de lei.

Ca director la “Cotidianul”, in 1999, este singurul sef de ziar din Romania care se impotriveste campaniei salbatice duse impotriva Iugoslaviei si soldate cu prima bombardarea a unei capitale europene si a civililor acesteia dupa cel de-al doilea Razboi Mondial si chiar merge pe teren, in Belgradul atacat de NATO. Lanseaza singur prima televiziune de razboi, Realitatea TV, pe fondul conflictului din Irak, din 2002. Isi da demisia penttu ca nu este de acord cu concedierea a circa 100 de angajati, dupa cum dorea patronatul, reprezentat de gunoierul Silviu Prigoana.

Publica mai multe carti, de la cea a unui “jurnalist rupt in cur” care face ocolul lumii in aeronavele oficiale si “Prin dormitoarele casei albe” sau “In vesta, printre fracuri. Note de calatorie satirice din strainatate”, pana la “Gaina fara bilet”, o antologie de proza scurta aparuta la inceputul anului 2010. Dar si subiecte mai serioase, cum ar fi “De la o lovitura de stat la alta. Eseuri, note, documente” sau cea mai recenta, “O lovitura de stat prost mascata”.

Una peste alta, pentru ca viata lui Ion Cristoiu e greu de acoperit in cateva randuri, o sa sarim pana la momentul in care, la Jurnalul National si Antenele lui Dan Voiculescu este folosit ca parte a unui campanii orchestrate impotriva presedintelui Traian Basescu, pana i se face lehamite si spune stop. Refuza si o oferta de-a mogulului Sorin Ovidiu Vintu, de 30.000 de euro pe luna si o “prima de instalare” la Realitatea TV de 100.000 de euro. Decide sa-l sprijine pe Basescu, inceteaza colaborarea cu orice mogul si devine un paria al presei mogulizate, care reuseste totusi sa dea bine cu capul pe unde mai apuca. Si activitatea sa gazatereasca, alaturi de alti cativa jurnalisti, contribuie la castigarea alegerilor, la mustata, de catre Traian Basescu. Desi i se propune conducerea TVR, Cristoiu refuza si la etajul 11 din Dorobanti ajunge o gasca periculoasa de kominternisti GDS-isti si navetisti moldoveni aflati in solda lui Vintu si Soros.

Nu este milionar in euro, ca alti colegi ai sai de generatie, cum ar fi Cornel Nistorescu si Sorin Rosca Stanescu sau Mircea Dinescu si Gabriel Liiceanu. Pana recent avea in posesie un Volkswagen  Golf 4.

Intervievat recent la emisiunea Profesionistii de la TVR, si-a declarat admiratia sincera pentru Corneliu Zelea Codreanu.

Cand nu este la B1Tv, Ion Cristoiu poate fi gasit la Biblioteca Academiei de pe Calea Victoriei.

Print Friendly, PDF & Email

2 comments

  1. Observator

    Teritoriile romanesti ramase mostenire de la Stefan Cel Mare si ceilalti domnitori romani de secole, pe vatra milenara a Daciei, nu sunt si nu pot fi instrainate de neamul romanesc, NICIODATA, indiferent cati tradatori vremelnici s-ar afla la carma Romaniei.
    Acesti tradatori, caci nu sunt decat nicte tradatori ai Tarii si neamului romanesc, vin si pleaca de pe scena istoriei dar poporul roman este vesnic si este dator in vecii vecilor fata de mosii si stramosii sai cat si fata de generatiile viitoare sa-si apere cu pretul vietii aceste teritorii.
    Basarabia – ca si N. Bucovinei si Tinutul Hertza – este teritoriul romanesc, ramas mostenire de la Stefan Cel mare, si indiferent cine va fi la carma Romaniei este dator sa-l apere pana la moarte.

  2. Pingback: Om cu om, tara cu tara… | Stefan Manea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.