ANALIZA. Chişinăul între Moscova şi Washington. „Resetarea” ruso - americana. Post Scriptum la vizita vicepreşedintelui Biden - Ziaristi OnlineZiaristi Online

ANALIZA. Chişinăul între Moscova şi Washington. „Resetarea” ruso – americana. Post Scriptum la vizita vicepreşedintelui Biden

Un elefant şi un şoricel mergeau pe o punte. La un moment dat, gânditor, şoarecele face către elefant: „Măi frate, da ce mai tropăim!” (Folclor românesc)


O analiza de Vlad Cubreacov

Vizita istorică, de succes, la Chişinău, a vicepreşedintelui SUA, Joe Biden, a fost privită, percepută şi comentată diferit. Gama abordărilor la care s-au dedat actorii politici şi analiştii de presă a cuprins întreaga paletă: de la cele realiste la cele fanteziste, de la cele calme la cele pasionale. Între frenezia provestică a susţinătorilor de serviciu ai guvernării şi desueta mânie proletară a taberei comuniste „antiimperialiste” au încăput tot felul de interpretări, care mai de care mai superficiale şi mai reducţioniste. Din acest motiv, am evitat cu grijă să ne înregimentăm într-o cohortă sau alta. Vizita la Chişinău a persoanei nr. 2 în Executivul american merită o prezentare şi o analiză obiectivă, curăţată de orice prejudecăţi sau iluzii. Nu le vom face noi aici, într-un simplu articol de ziar. Din tabloul de ansamblu vom reţine doar câteva elemente care ni s-au părut relevante.

Un context în mişcare

Această importantă vizită, de doar câteva ore, trebuie înţeleasă, în opinia noastră, întâi de toate contextual. Când afirmăm aceasta ne referim la contextul imediat (turneul Helsinki-Moscova-Chişinău), dar şi la contextul larg, geopolitic, care a acumulat o sumă de latenţe şi cunoaşte un şir întreg de mutaţii serioase, anunţându-le deja pe altele.

Cum spuneam, o abordare izolată nu ne poate ajuta cu nimic. Vizita vicepreşedintelui Biden la Chişinău a fost, în turneul său, una de final. Comentatorii de presă şi analiştii politici de la noi aproape că nu s-au referit la legătura dintre finalul turneului (declaraţiile de la Chişinău) şi partea lui de bază (discuţiile şi înţelegerile de la Moscova), şi, cu atât mai mult, la debutul lui (întrevederile de la Helsinki). Este de reţinut că escala de câteva ore la Chişinău a fost, de fapt, o adevărată vizită de curtoazie şi de încurajare, pe când vizita de două zile de la Helsinki şi vizita de trei zile de la Moscova au fost vizite de lucru, după cum a subliniat oficial şi în mod repetat partea americană. Deci, la Helsinki şi Moscova s-a lucrat, iar la Chişinău s-au transmis încurajări. Concluzia corectă pe care trebuie să o tragem în acest caz este că vizita la Chişinău a fost o continuare a celei de la Moscova. Jocurile sunt făcute în continuare de cei mari, iar Republica Moldova trebuie să le înţeleagă exact şi să se înscrie reuşit şi cu demnitate în noul peisaj geopolitic, promovându-şi propriile interese.

„Resetarea” americano-rusă

Relaţionarea americano-rusă din ultimii doi ani cunoaşte o dinamică pozitivă, fără precedent după încheierea Războiului Rece. Odată cu lansarea, în 2008, chiar de către Joe Biden, a conceptului de „resetare” a relaţiilor ruso-americane, asistăm, pe de o parte, la un proces continuu de detensionare a raporturilor bilaterale dintre Moscova şi Washington, iar pe de alta, la amplificarea gradului de interdependenţă şi intercondiţionare dintre cele două mari capitale.

În această nouă situaţie geopolitică, trecută cu vederea de foarte multă lume la Chişinău, devine tot mai limpede că americanii au un şir de exigenţe, dar şi un şir de oferte greu de refuzat pentru Moscova, iar aceasta din urmă are, în dialogul cu Washingtonul, o serie întreagă de cereri şi aşteptări fireşti. Există o multitudine de interese comune ale celor doi actori internaţionali. Întrepătrunse, aceste interese alcătuiesc noua conjunctură geopolitică, de această dată favorabilă, în care se situează Republica Moldova.

Aşadar, în acest context, ce vor americanii? Ce vor ruşii? Ce trebuie să vrea şi să aştepte Chişinăul, ţinând cont de ceea ce au voinţă să facă în comun americanii şi ruşii?

Vizita la Moscova a celui de al doilea om ca poziţie şi celui dintâi ca experienţă în administraţia americană ne oferă răspunsurile la aceste întrebări şi pun într-o lumină clară semnificaţiile escalei de 6 ore a vicepreşedintelui SUA la Chişinău.

Rusia are nevoie urgentă de modernizare

Moscova doreşte, evident, să accelereze procesul de modernizare a ţării, fără de care, potrivit predicţiilor formulate anterior chiar de către vicepreşedintele Biden, Rusia se poate prăbuşi în mai puţin de două decenii. Liderii ruşi au conştientizat că o modernizare a Rusiei nu este posibilă fără o implicare hotărâtă a Occidentului, adică a UE şi a SUA. Dacă doreşte să primească asistenţa Occidentului, Rusia trebuie să ofere ceva în contrabalanţă.

Chestiunile discutate de vicepreşedintele Biden cu preşedintele Medvedev şi premierul Putin au fost câteva. Tematica economică şi cea de securitate au dominat agenda. Ne vom opri doar asupra subiectelor cu incidenţă directă sau indirectă asupra Republicii Moldova.

OMC ca ţintă precisă

Prima dintre chestiunile importante abordate s-a referit la încheierea procedurii de aderare a Rusiei la Organizaţia Mondială a Comerţului. Astăzi, Rusia reprezintă singura economie importantă a lumii care nu este acceptată în OMC, ceea ce comportă pierderi financiar-economice semnificative pentru Moscova. În această organizaţie funcţionează regula consensului, adică decizia de aderare trebuie votată în unanimitate de reprezentanţii celor 153 de state membre. Fără aderarea la OMC, cursul de modernizare a colosului din Răsărit, susţinut de SUA, este problematic. Ţările care s-au opus în ultimii 18 ani aderării Rusiei la OMC au fost Georgia şi Republica Moldova, pentru motive binecunoscute legate de susţinerea separatismului din Abhazia, Oseţia de Sud şi Transnistria. Deci, Rusia vrea să fie primită în OMC, iar SUA devine primul ei avocat în această chestiune. Vicepreşedintele Biden a declarat la Moscova, în numele SUA, că, anul acesta, Rusia va deveni, cu siguranţă, membru al OMC. Pentru reuşita demersului este necesar un dialog constructiv cu Chişinăul şi Tbilisi, astfel încât acestea să nu ofere, din nou, surpriza de a se opune acestei mult dorite aderări de către Moscova.

Amendamentul Jakson-Vanik

A doua chestiune importantă de pe agenda vizitei la Moscova a constituit-o cererea administraţiei ruse de anulare a Amendamentului Jakson-Vanik. Acest Amendament la legea Statelor Unite despre comerţ este o reminiscenţă a Războiului Rece, care, economic vorbind, încă nu s-a încheiat oficial. Amendamentul a fost adoptat în 1974 şi a avut ca scop limitarea schimburilor comerciale cu URSS şi alte câteva state ale lagărului socialist, interzicând acordarea clauzei naţiunii celei mai favorizate, precum şi acordarea de credite şi garanţii statelor responsabile de încălcarea sau de limitarea serioasă a dreptului cetăţenilor de a-şi părăsi ţara. Adoptarea Amendamentului fusese determinată, în principal, de opunerea Moscovei faţă de procesul emigraţiei evreieşti din URSS, faţă de ceea ce s-a numit „scurgerea de creiere în exterior”. Amendamentul, în vigoare şi astăzi, constituie o piedică foarte serioasă în calea modernizării economice a Rusiei, dar şi a altor state din CSI, ca succesoare de drept ale fostei URSS. Printre acestea este şi Republica Moldova, împiedicată să obţină clauza naţiunii celei mai favorizate.

Amendamentul Jakson-Vanik a fost anulat doar pentru cele 3 state baltice membre ale NATO şi UE, precum şi pentru 4 state ale CSI: Kârgâzstan (în 2000, în legătură cu aderarea la iniţiativa americană din 1998 privind „restabilirea Marelui Drum al Mătăsii” prin care a fost creat coridorul euroasiatic de tranzit evitând Rusia, Iranul şi Irakul); Georgia (în 2000, în legătură cu „promovarea democraţiei” şi alăturarea la proiectul „Marelui Drum al Mătăsii”); Armenia (în 2004, pentru aceleaşi motive) şi Ucraina (în 2005, după victoria „revoluţiei oranj”). În ianuarie 2002, preşedintelui George Bush a introdus în Senatul şi Congresul Statelor Unite o iniţiativă de anulare a Amendamentului în privinţa Rusiei şi a altor 8 state ale CSI, inclusiv a Republicii Moldova, dar iniţiativa prezidenţială nu a fost susţinută de parlamentari. Astfel, în termenii amendamentului, se consideră că atât Federaţia Rusă, cât şi Republica Moldova nu sunt încă state cu o economie de piaţă în care drepturile şi libertăţile omului să fie respectate. În consecinţă, SUA nu le acordă celor 9 state ale CSI clauza naţiunii celei mai favorizate şi nu întreţine cu ele raporturi comerciale normale la maximă capacitate. În discuţia sa cu liderii ruşi, vicepreşedintele Joe Biden s-a arătat foarte optimist în privinţa anulării de către SUA, cel mai probabil anul acesta, a Amendamentului Jakson-Vanek. Republica Moldova va avea doar de câştigat în urma unei asemenea evoluţii pozitive în raporturile americano-ruse, evoluţie al cărei vestitor este vicepreşedintele Biden. Să sperăm că, de anul acesta, între Atlantic şi graniţa vestică a Rusiei, să nu mai fim singurul stat care nu are şi nici nu poate primi clauza.

Securitatea şi apărarea antirachetă

Un subiect-cheie discutat de vicepreşedintele Biden cu oficialii ruşi l-a constituit sistemul american antirachetă. Se ştie că, încă în 2001, Joe Biden, ca specialist în domeniul controlului asupra armamentului şi al neproliferării, s-a pronunţat deschis împotriva deciziei preşedintelui Bush de retragere a Statelor Unite din Acordul de apărare antirachetă, din 1972. De această dată, vicepreşedintele Biden a vorbit la Moscova despre o nouă arhitectură de securitate bazată pe cooperare. Acest fapt exclude, deocamdată, posibilitatea ca Pentagonul şi Rusia să construiască un sistem antirachetă comun, dar lasă deschisă calea pentru semnarea, chiar în 2011, a unui acord americano-rus în domeniul apărării antirachetă.

Conceptul de „arhitectură cooperaţională”, lansat de Joe Biden la Moscova, se doreşte a fi o soluţie rezonabilă şi pragmatică, în măsură să asigure securizarea unei mari părţi a emisferei nordice, iar în subsidiar să menajeze unele dintre orgoliile şi temerile încă nestinse ale Kremlinului. Bineînţeles că, atunci când discută probleme de securitate, oficialii americani şi ruşi nu pot ocoli chestiuni precum cea a prezenţei ilegale a efectivelor şi arsenalelor militare ruseşti în Moldova de peste Nistru. Întrebat de corespondentul ITAR-TASS care este principala problemă de pe agenda bilaterală ruso-americană pe care ar dori să o rezolve până la sfârşitul acestui an, Joe Biden a răspuns tranşant: „Apărarea antirachetă. Şi pe linie bilaterală, şi în cadrul Consiliului NATO-Rusia încercăm din răsputeri să închegăm un plan de cooperare privind apărarea antirachetă. Aceasta este cea mai bună cale spre consolidarea încrederii şi a stabilităţii strategice între cele două ţări ale noastre. Exprim convingerea că suntem în stare să uzăm de posibilităţile noastre unice de felul lor şi de complementaritate reciprocă în domeniul apărării antibalistice, pentru a-i proteja atât pe cetăţenii noştri, cât şi pe aliaţii şi partenerii noştri”.

În virtutea statutului său declarat de neutralitate, Republica Moldova nu este un aliat al NATO şi, implicit, al SUA. Dar este, în schimb, un partener al acestora. Pentru acest motiv, după vizita sa de lucru la Moscova, vicepreşedintele Biden a vorbit la Chişinău, deschis şi ferm, despre integritatea teritorială a Republicii Moldova, din care regiunea transnistreană este parte inseparabilă.

Parteneri strategici

Rusia, după cum s-a văzut, a demonstrat că este capabilă să manifeste spirit de cooperare cu SUA în domeniul securităţii. Imediat după întâlnirea cu vicepreşedintele Biden, preşedintele Medvedev a semnat, la 10 martie, un decret privind introducerea de sancţiuni împotriva regimului lui Muammar Gaddafi din Libia, chiar dacă Rusia va înregistra pierderi de câteva miliarde de dolari din contractele de livrare către Tripoli a tehnicii militare şi armamentului. Preşedintele Medvedev a ţinut să arate: „Anul 2010 a fost unul de succes pentru relaţiile ruso-americane. Suntem disponibili să dezvoltăm relaţii strategice cu Statele Unite”. Relevant este şi faptul că, anul acesta, Statele Unite şi Rusia vor desfăşura, pentru a doua oară, aplicaţii militare comune, la care au invitat şi Canada. Aplicaţiile anterioare, din 2008, au fost calificate atât de ruşi, cât şi de americani, ca fiind unele „de succes”.

Trebuie să arătăm că întâlnirile de lucru de la Moscova au avut loc în format lărgit, întrucât la ele au mai participat consilierul vicepreşedintelui SUA în probleme de securitate naţională, Antony Blinken, ambasadorul SUA la Moscova, John Byerly, adjunctul secretatului de stat, William Berns, consilierul special al preşedintelui SUA în problemele Rusiei şi ale Eurasiei, Michael McFaul, consilierul principal al preşedintelui SUA în problemele economiei mondiale, David Lipton, şi alţi experţi şi oficiali de la Washington.

Alte subiecte pe agenda vizitei la Moscova s-au referit la: vizita de anul acesta la Moscova a preşedintelui Barack Obama, situaţia din Afganistan, cooperarea aprofundată ruso-americană privind tranzitarea teritoriului rusesc de către personalul militar şi civil american, acordarea de asistenţă rusească guvernului de la Kabul, stabilizarea situaţiei din Kârgâzstan şi sprijinirea în comun a noului guvern democratic de la Bişkek, strângerea cooperării ruso-americane în problema iraniană, coordonarea eforturilor pentru denuclearizarea Coreii de Nord, impulsionarea cooperării în cadrul aşa-numitului „acord 123” privind utilizarea energiei atomice în scopuri paşnice, astfel încât companiile americane să le poată transmite partenerilor ruşi tehnologiile care le lipsesc, cooperarea dintre companiile americane şi ruseşti în domeniul inovaţiilor şi, în general, privind transferul de tehnologii americane către ruşi, eventualitatea abolirii regimului de vize dintre SUA şi Rusia.

Desigur, Joe Biden a discutat cu Medvedev şi Putin şi despre rolul care îi revine Finlandei în această ecuaţie cu tot mai puţine necunoscute. Finlanda va avea rolul de platformă de lansare pentru marile proiecte americano-ruse de modernizare a marii federaţii eurasiatice. De ce anume Finlanda? Pentru că, şi acum şi istoric, se bucură de încredere egală din partea Moscovei şi Washingtonului, pentru că nu aparţine nici vechii şi nici noii Europe, fiind vecinul cel mai deschis şi neproblematic al Rusiei, dar şi un aliat echilibrat şi onest al SUA. Aceste aspecte au fost subliniate de vicepreşedintele Biden atât la întâlnirea cu preşedintele finlandez Tarja Halonen, cât şi la cea cu primul ministrul al Finlandei, Mari Kiviniemi, fapt remarcat la Moscova.

În loc de concluzii

Când vechii adversari şi concurenţi, greii planetei, se împacă şi-şi dau mâna pe faţă, trebuie să observăm asta la timp. Pentru că orice preferinţă sau antipatie a noastră, adică orice încremenire în clişeele trecutului ne-ar putea costa mult. Entuziasmul febril al taberei guvernante de la noi cu tot extazul mediatic însoţitor şi reacţiile destul de nevrotice ale comuniştilor în legătură cu escala vicepreşedintelui Joe Biden la Chişinău nu fac decât să sublinieze o proastă înţelegere a realităţilor geopolitice în schimbare şi a beneficiilor pe care, ca ţară, suntem, pur şi simplu, obligaţi să le extragem, dincolo de ciomăgeala pentru putere şi nişte meschine calcule politice interne. Propaganda de nici un fel nu e bună în asemenea situaţii.

Una dintre concluzii a fost formulată chiar de către vicepreşedintele Biden. Domnia sa a spus: „Consider că resetarea relaţiilor Statelor Unite ale Americii cu Rusia contribuie la consolidarea securităţii în Europa. Noi respingem ideea cum că îmbunătăţirea relaţiilor cu Moscova ar trebui să se producă pe seama relaţiilor noastre cu alte state din regiune, cum ar fi Polonia, ţările baltice sau Georgia, sau ca şi cum angajamentele noastre faţă de aliaţi ar fi incompatibile cu nişte relaţii americano-ruse mai trainice. Dimpotrivă, nutrim convingerea că ele se consolidează reciproc”. Republica Moldova nu a fost pomenită expres în acest text de declaraţie, dar este prezentă în subtextul ei. Lumea se schimbă. Să ne bucurăm că între Moscova şi Washington intervine această normalizare a relaţiilor. Să fim solidari în interiorul ţării şi să veghem asupra interesului nostru naţional.

Degeaba cred unii naiv că şoricelul moldovean este, în lumea aceasta complexă, egalul masivului şi inteligentului elefant american sau al greoiului urs polar rusesc. Să fim realişti şi să păstrăm proporţiile, domnilor. Şi, mai cu seamă, să nu ne facem iluzia că am tropăi şi noi în istorie, când avem, iarăşi, de trecut o ditamai punte.

Vlad Cubreacov Blog

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.