Victor Roncea: Ce va face Romania Ungariei? - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Victor Roncea: Ce va face Romania Ungariei?

Romania este obligata sa treaca la masuri diplomatice de retorsiune la adresa Ungariei

Oficialii unguri au sfidat cererea MAE roman si au participat la deschiderea reprezentantei “Tinutului Secuiesc”

„Isterie naţionalistă” şi „scandal politic”. Aşa a caracterizat vicepreşedintele Parlamentului European, ­Lazslo Tökes, reacţiile din România cu privire la înfiinţarea “reprezentanţei” “Tinutului Secuiesc”, potrivit reporterului Adevarul Ovidiu Nahoi. “Naţionalismul postcomunist a intrat din nou în acţiune”, a declarat Tökes la Bruxelles, citat de Nahoi. “Sunt atacuri împotriva celor două partide din PPE şi la adresa preşedintelui Băsescu”, a mai spus europarlamentarul, aflat, pe semne, intr-o criza de dementa politica. Pentru ca, la Bucuresti, intr-o conferinta de presa de la Cotroceni, presedintele Romaniei, Traian Basescu, intrebat ce parere are despre infiintarea reprezentantei “Tinutului Secuiesc” declara: “Am o părere proastă. (…) Este un element de desconsiderare şi a Constituţiei şi a românilor. Nu avem această unitate administrativă“.

Cu alte cuvinte, daca ar fi sa urmam logica pastorului antiroman, Traian Basescu se afla in plina “isterie nationalista”, ca exponet al “nationalismului postcomunist” si, pe deasupra, ataca si PPE-ul si chiar si propria sa persoana. Agentul Tokes sfideaza pana si faptul ca insusi liderul PPE, Joseph Daul, s-a delimitat de aceasta neobrazare a extremistilor maghiari, mai ales dupa ce a constatat ca Invitaţia la “eveniment” avea trecuta în partea de jos – in fals – sigla grupului Partidului Popular European (PPE) din PE.

Parlamentul European ca Parlamentul European; ce se petrece pe coridoarele lui nu ne implica direct, ca stat. Dar ce te faci insa cu relatiile bilaterale dintre Romania si Ungaria? Pentru ca ministrul de Externe al Romaniei Teodor Baconschi si-a exprimat cu putin inainte de sindorofia de la Bruxelles, in fata prietenului sau Oskar Fuzes, ambasadorul Republicii Ungare la Bucuresti (si poate chiar si a sotiei sale), doleanta ca, “în spiritul relaţiei de parteneriat strategic dintre cele două ţări, se aşteaptă ca niciun oficial ungar să nu participe la evenimentul de lansare a aşa-zisei „Reprezentanţe a Ţinutului Secuiesc””. Seful diplomatiei romane a facut aceasta comunciare oficiala a Romaniei prin chemarea ambasadorului Ungariei la sediul MAE, un gest cu valoare diplomatica de protest formal.

Mai mult, intr-un Comunicat oficial din data de 26.o5.2011, MAE preciza că “a întreprins demersuri în direcţia clarificării acestei situaţii încă de la momentul apariţiei primelor informaţii în acest sens şi va acţiona, potrivit competenţelor sale, pentru a se asigura că normele relevante sunt respectate”.

Ei, si cu toate competentele si tovarasia la catarama a ministrului de Externe cu emisarii micului popor vecin, iata ca, la inaugurarea “reprezentantei” “Tinutului Secuiesc”, gazduita chiar de catre tara “prietena”, in “Casa regiunilor ungare”, a participat insusi vicepremierul Ungariei Zsolt Semjen, impreuna cu ambasadorul Ungariei în Belgia, Zoltan Hernyes (al doilea oficial, venit cu tot cu sotie, se pare), eurodeputatul Csaba Sogor (PPE/UDMR), preşedinţii Consiliilor Judeţene Covasna şi Harghita, Tamas Sandor şi, respectiv, Borboly Csaba si, evident, agentul Laszlo Tokes. Toate discursurile participanţilor au avut loc în maghiara, iar într-una din sălile alăturate celei în care s-a desfăşurat ceremonia din “Casa regiunilor ungare” la Bruxelles au fost expuse steme ale comunelor din ”Ţinutul Secuiesc”, mai informeaza Agerpres.

Reactia fireasca a Ministerului de Externe al Romaniei – “potrivit competentelor sale” – ar fi ca, in ciuda faptului ca Ungaria deţine în prezent preşedinţia semestrială a Consiliului Uniunii Europene (si profita din plin de aceasta), Romania sa intrerupa relatiile diplomatice cu Ungaria prin retragerea de la post a sefului misiunii de la Budapesta (ambasadorul a fost deja rechemat pentru a fi schimbat, cu diplomatul Victor Micula) si sa-i trimita, macar acum, ambasadorul acasa (cu tot cu sotie), pana le vine mintea ungurilor la cap.

In caz contrar inseamna ca diplomatia Romaniei a murit. Si poate ar fi mai simplu sa desfiintam Ministerul de Externe si sa mutam jacuzzi-urile diplomatiei “romane” direct in “Casa regiunilor ungare”. Sau in sediul Fundatiei Retelei Deschise Soros (Soros Open Network)?

Victor Roncea

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.