Autonomia Tinutului Secuiesc - o replica peste timp a diversiunii staliniste a Tatar Bunarului si Transnistriei - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Autonomia Tinutului Secuiesc – o replica peste timp a diversiunii staliniste a Tatar Bunarului si Transnistriei

SESIUNEA NATIONALA  DE COMUNICARI SIIINTIFICE
ROMANII DIN SUD ESTUL TRANSILVANIEI. ISTORIE, CULTURA SI CIVILIZATIE
(Editia a XVII-a, 23-24 septembrie 2011)

Autonomia Tinutului Secuiesc o replica  peste timp a diversiunii staliniste a Tatar Bunarului si a proclamarii   Republicii Socialiste Sovietice Autonome Moldova (Transnistria)

de Aurel I. Rogojan

Onorat auditoriu,

Primind invitatia de a participa la cea de-a XVII-a editie a Sesiunii Nationale de Comunicari Stiintifice  consacrate istoriei, culturii si civilizatiei romanilor din sud – estul Transilvaniei, nu se putea sa nu-mi pun cateva intrebari. Cele de neevitat:
De unde vine nevoia romanilor din acest areal geo-etno-istoric romanesc de fi preocupati de punerea in evidenta si apararea dimensiunilor identitatii lor nationale ?
Care au fost, sunt si vor fi agresiunile ce ne ameninta istoria, cultura si civilizatia la vest de Carpatii Rasariteni ?
Ce a insemnat si ce mai inseamna “ASTRA”, dupa 150 de ani, pentru constientizarea si apararea valorilor de identitate romaneasca  dintre Nistru si Tisa ?
Cand vom reusi sa facem ineficienta monstruoasa agresiune informationala, ca forma a razboiului politic dus de secole pentru a ne falsifica istoria , distruge cultura si minimaliza toate celelalte elemente de identitate ?
Cand vom avea conducatorii constienti ca cel dintai teritoriu al unei natii este cultura, iar propasirea spirituala a poporului nu este un juramant demagogic pe care sperjurii politici il rostesc la fiecare intronizare in inaltele demnitati de stat?

Avem de partea noastra un adevar fundamental. Romania mai este inca tara inconjurata de romani, iar  popoarele din vecinatate sunt, la scara istorica , undeva la varsta copilariei. Nu au aici radacini protoistorice. S-au asezat  in vatra traco-getilor, a ilirilor si a neamurilor inrudite acestora  la sfarsitul marilor migratii, in plina era crestina. Nu aveau teritorii, nu aveau religie, nu aveau traditii de viata sedentara si nici ocupatii pasnice.
Stramosii nostri le aveau pe toate si de aceea, mult prea toleranti la vecinii in  cautare de identitate,  aproape ca nu au luat seama cum au perseverat in cuceriri, aliante si comploturi cu cei mai puternici, pentru a strica oranduielile si muta hotarele.
Istoria mileniului de convietuire cu mai tinerii nostri vecini  este una de lupta continuua . Ca orice copii neastamparati au facut tot felul de nazdravanii, care intre popoare si state se numesc cu totul altfel si s-au transat pe campul lui Marte.
Ungurii au avut de la bun inceput constiinta faptului ca fara complementaritatea economica a spatiului intracarpatic, sunt lipsiti de sanse de supravietuire. Ca si poporul german care s-a revarsat in Elvetia, Austria, Prusia Orientala si pe unde a mai apucat. Mai sunt si alte exemple in Europa.
Istoricii romani nu au apucat inca sa se dumireasca asupra secretelor statisticilor unei jumatati de secol [ 1867-1918] , in care Ungaria a devenit “uber alles” in bazinul carpato-dunarean. Ce urias progres demografic a fost posibil ca de la cateva sute de mii de unguri existenti in Transilvania sa se depaseasca bine milionul ?
A simti nevoia sa te redefinesti, in cadrul propriei comunitati nationale, ca “romani din sud-estul Transilvaniei”, nu poate fi decat raspunsul la o necesitate rezultata din constrangerea unui complex de factori . Bineinteles, un raspuns al comunitatii lipsite de apararea statului, a carui autoritate in raport cu proprii cetateni de  etnie romana nu se mai exercita in spatiul geografic mentionat.
Daca privim in urma, ce zeste de identitate avem ?
Avem o tulburatoare cronica a prigonirii sistematice  a romanilor transilvaneni pentru dragostrea lor fata de tricolorul rosu –galben- albastru. Toti cei prinsi purtand tricolorul – panglici, cocarde ori in  elementente de vestimentatie – erau amenintati, baturi, amendati ori intemnitati.
Avem o tulburatoare cronica a prigonirii cantului patriotic transilvanean. Trebuie sa observam ca moldoveanul, munteanul, olteanul , dobrogeanul si nici banateanul nu au canturi populare care sa insufle sentimentul identitatii nationale , al romanismului si al cultului eroilor.
Avem o tulburatoare cronica a jertfirilor pe altarul constiintei de neam, scrisa tot aici, vreme de un mileniu, cu sangele martirilor transilvaneni.
Avem o tuburatoare cronica de lupta a batalioanelor de tribuni ai neamului, invatatori si preoti, care n-au cerut pret pentru sacrificiul lor. Adesea suprem.
Avem amintirile deportarilor, ale crimelor genocidare, ale parjolurilor si rapturilor de proprietate.
Avem sutele de mii de deznationalizati, carora li s-a furat numele si schimbat credinta.
Cate altele nu mai avem si nici nu de dam seama cat de bogati suntem  si cu ce zestre istorica ne putem aseza la masa guvenului Europei, alaturi de mai tinerii nostri vecini.
Ce trebuie sa facem cu aceasta bogatie de experiente istorice ?
In nici un caz, sa nu o banalizam in simpozioane , conferinte si sa o conservam in muzee , ca scop in sine . Ea trebuie sa ne fie energia actiunilor pentru o noua substanta a relatiilor interetnice  in toate teritoriille romanesti, pe care puterile ancestral revizioniste continua a le revendica, ori poseda.
Nu sunt putini cei care iau in deradere teama de amenintarile neorevizionismului. Unii din rea vointa, altii din inconstienta. Ei nu cunosc  istoria si-i vor repeta greselile.
Care sunt astazi datele starii de fapt ?
De peste noua decenii, Romania  se afla in atentia permamenta a   monitorizarilor internationale  asupra  disputelor  teritoriale si de granite.
Consecintele primului razboi mondial , data fiind situarea Regatului Romaniei de partea Antatei, au fost favorabile implinirii aspiratiilor de unitate nationala ale romanilor din Basarabia, Bucovina , Transilvania, Banat, Crisana si Maramures.
La 4 iunie 1920 , 16 state aliate, intre care si Romania, pe de o parte si Ungaria, de alta parte, au semnat Tratatul de la Trianon. Tratatul a fost semnat pentru a stabili frontierele noului stat Ungaria cu vecinii săi: Austria, Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor (stat devenit ulterior Iugoslavia), România și Cehoslovacia. În ceea ce ne priveste, Tratatul,  avand  in vedere ca romanii formau majoritatea fundamentala a populatiei a  prevazut includerea teritoriului Transilvaniei și părții răsăritene a Banatului în cadrul României. Transilvania cedata. Romaniei reprezenta 102.000 km.patrati si cuprindea nu numai provincia istorica  (57.000 km.patrati) ci si suprafetele adiacente. Intreaga suprafata cedata fiind numita Transilvania.
Patru luni mai tarziu, Tratatul de la Paris din octombrie 1920 a recunoscut unirea Basarabiei cu Romania. Considerandu-se ofensat, guvernul Rusiei Sovietice a refuzat sa semneze tratatul. Conferinta de la Viena din 1924, menita a reglementa divergentele politice si teritoriale, a esuat si Uniunea Sovietica a deschis ostilitatile fatise si provocarile de la granita estica a Romaniei  [ “revolutia” de la Tatar-Bunar, proclamarea Basarabiei ca Republia Sovietica Moldoveneasca si crearea in sud- vestul Ucrainei, pe malul stang al Nistrului,   a Republicii Sovietice Socialiste Autonome Moldova, initial cu capitala la Balta, apoi la Tiraspol. Noua republica avea 500.000 de locuitori, din care 32% romani, 46% ucrainieni si 10 % rusi.] . In acest fel, un teritoriu care nu a fost niciodata numit Moldova si nici nu a facut parte din principatul Moldovei a fost creat pentru legitimarea pretentilor Moscovei asupra Basarabiei.
La 26  iunie 1940, printr-un ultimatum, asimilat agresiunii militare, Uniunea Sovietica a ocupat Basarabia si Bucovina de Nord. Nordul Bucovinei nu mai fusese niciodata pana atunci sub rusi.
Dupa cel de al doilea razboi mondial, conditia de invingator i-a permis  Uniunii Sovierice sa-si impuna conceptia exclusiv politica  in ceea ce priveste granita cu Romania.
In ceea ce priveste Ungaria, desi a semnat Tratatul de la Trianon, cu prilejul ratificarii acestuia de catre parlament, deputatii au facut legamant sa restabileasca prin orice mijloace frontierele Regatului Ungariei celor 64 de comitate.
Imediat după ratificare, deputaţii au depus următorul jurământ:”Cred în Dumnezeu. Cred în Patrie. Cred în reînvierea Ungariei Milenare”.
Regimul regim fascist condus de către amiralul Horthy Miklos, instaurat cu acordul tacit al unor puteri occidentale după terminarea primului război mondial, conştient de slăbiciunea forţei militare a Ungariei, a revitalizat doctrina hungaristă, aşezând Trianonul ca simbol al tragediei prin care au trecut ungurii. Pe fundamentul acestuia, noua putere politică, de esenţă fascistă, a început o „cruciadă antiromânească“, apelând, din nou, la diplomaţie şi la armele razboiului secret.
Pentru înlăturarea umilinţei determinate de “apăsarea de a fi maghiar sub stăpâniri străine”, revizioniştii unguri au declanşat o campanie propagandistică, neîntreruptă nici în prezent, dusă cu perseverenţa şi mijloacele potrivite scopului urmărit: anularea “de facto” şi apoi “de jure” a efectelor Tratatului de la Trianon.
Acţiunile politice ale Ungariei, ghidate de informatiile si sustinute prin operatiunile speciale ale seviciilor secrete, au avut ca obiectiv redobandirea Transilvaniei. In acest scop, au fost preluate sub control operational secret, prin agenti din interiorul acestora, organizaţiile politice, culturale şi religioase ale cetăţenilor români de naţionalitate maghiară, fiind, totodata, constituita o retea de organizatii clandestine, inclusiv paramilitare, care au acoperit teritoriul României , cu deosebire capitala Bucuresti, cu o „coloana a cincea“ a hungarismului.
Noul război declanşat împotriva României, sub stindardul revizionismului, având ca miză Ardealul, s-a desfăşurat pe multiple planuri: politic, economic, cultural, ideologic, diplomatic şi militar.
Prin intermediul structurilor informative, autorităţile politico-militare ungare au înfiinţat structuri paramilitare, au folosit cu succes acţiunile de propagandă, în care s-au dovedit a fi maeştri, iar pentru obţinerea de informaţii militare şi politice s-au arătat dispuşi să conlucreze cu toţi duşmanii României. În acest sens, au recrutat informatori, de regulă, dintre oamenii de afaceri stabiliţi în România, şi au reuşit să obţină informaţii de valoare prin intermediul agenţilor speciali, profitând de slăbiciunile statului român pe planul apărării contrainformative. Au utilizat, în acest sens, reţeaua informativă – principala cale de obţinere a informaţiilor, infiltrarea agenţilor în mediile vizate, acoperirea identităţii agenţilor proprii, jocurile operative, dezinformarea şi, în mod deosebit, propaganda susţinută şi deosebit de agresivă la adresa României.
Autorităţile horthyste au lucrat vreme de aproape două decenii pentru a scoate Transilvania din unitatea organica a statului national-unitar roman. Ca intotdeaunea,  Ungaria s-a sprijinit  pe puternicii momentului, în speţă Germania hitleristă şi Italia mussoliniană. Au trimis în teritoriul statului român numeroşi agenţi, majoritatea moşteniţi din fostele servicii de informaţii austro-ungare, poliţişti, militari şi jandarmi sub acoperire, elemente ale organizaţiilor teroriste constituite special pentru a-i intimida sau neutraliza pe patrioţii români. Au recrutat şi folosit, în funcţie de ţintele vizate, indivizi din rândul minorităţii maghiare din ţările vecine, îndeosebi elite intelectuale, preoţi şi călugări (catolici), pastori reformaţi, învăţători sau profesori, ziarişti şi avocaţi, medici şi aristocraţi. Acestora li s-au adăugat nenumărate organizaţii de stat, asociaţii neguvernamentale, culturale, sociale sau particulare, precum şi numeroase partide politice şi formaţiuni paramilitare care aveau ca numitor comun, definitoriu, caracterul naţionalist-şovin, revizionist şi revanşard.
Pentru atingerea scopului revizionist, a fost nevoie de   colaboraţionişti din rândul românilor, iar acestia s-au gasit cu prisosinta, mai mult sau mai puţin conştienţi de jocurile în care s-au lăsat antrenaţi.
În primă fază, “Memorandumul Revizionist” al lui Horthy viza redobândirea, în ordine, a teritoriilor: Transilvania, Banatul, Crişana şi Maramureşul, de la România; Slovacia şi Ucraina Subcarpatică de la Cehoslovacia; Croaţia, Slovenia şi sudul Banatului (“sârbesc”) de la Iugoslavia; Burgenlandul de la Austria.
Ulterior, pretenţiile au fost reconsiderate, în sensul că”(…) inamicul numărul unu al Ungariei este România, pentru că cele mai mari pretenţii teritoriale sunt împotriva ei şi pentru că este cea mai puternică dintre ţările vecine (…)”.
Ceea ce se omite, aproape fără excepţie, este faptul că există  istorici maghiari care s-au declarat frapaţi de asemănarea graniţelor Ungariei din 1920 cu graniţele Ungariei Sfântului Ştefan (Fodor Eckhardt, E. Malnasi, Karacsonyi şi Toganyi). “Liniile de apărare iniţiale ale teritoriului ocupat de maghiari acum o mie de ani coincid în mod îngrozitor cu frontierele actuale ale Ungariei”, arată Fodor Eckhardt în 1938.
Inzilele noastre, telul refacerii Regatului Ungariei (al celor 64 de comitate, din perioada dualismlui austro-ungar 1867-1918) a fost “reconceptualizat” ca “înfăptuire a unităţii maghiare în Uniunea Europeană”, în care sens, atenţie, guvernul şi palamentul de la Budapesta au creat cadrului constituţional al identificarii statului cu natiunea maghiara.
Dacă  avem în vedere dubla cetăţenie a maghiarilor din România, nu putem să nu ne gândim la noul tip de raporturi ale statului “Naţiunea Maghiară” cu supuşii săi din euroregiunile din România, propuse prin iniţiativa legislativă a UDMR, adoptată deja tacit de camera superioară a Parlamentului de la Bucureşti.
Guvernul şi Parlamentul de la Budapesta au, din 1919, o strategie vizând România.    La Bucureşti nu există, deocamdată, în mod sigur, decât un parlament, un guvern şi alte autorităţi publice cuprinse de cangrena trădării naţionale, cu care au fost infestate de coloana a V-a a neorevizionismului ungar. Altfel, cum ne-am putea explica escaladarea atitudinilor lipsite de orice urmă de demnitate, în faţa provocărilor hungarismului revanşard?!
Ce vor putea semnifica manifestările statului “Naţiunea Maghiară” în raporturile cu comunităţile etnice maghiare din România?
În primul rând, inducerea conflictelor între suveranităţile celor două  naţiuni, ca surse ale atentatelor la Constituţia şi atributele existenţiale ale statului român. Maghiarilor din România cu dublă cetăţenie li se deschide o nouă perspectivă, aceea de cetăţeni maghiari recolonizaţi, de această dată pe… teritoriul „Naţiunii Maghiare” din…România!
În al doilea rând, “Statul Naţiunii Maghiare” nu va mai avea frontiere şi va acţiona pentru a-şi îndeplini îndatoririle faţă de cetăţenii săi din România, concurând până la eliminarea “de facto” autorităţile administrative române, ale căror rol şi funcţii pe teritoriile locuite de comunităţile cetăţenilor “Naţiunii Maghiare vor fi exercitate de autorităţile de la Budapesta, prin intermediul autoguvernărilor locale.
În al treilea rând, în ordinea logică a raţionamentelor naţionaliştilor unguri, ar urma să se treacă, în mod sistematic, tenace şi ireversibil, la soluţionarea “problemei valahe din Secuime, Partium şi în tot Ardealul”.
Cu deosebire in judetele Covasna, Harghita si Mures, dupa 1996 a inceput implementarea pas cu pas a noii strategii neorevizioniste , al carei obiectiv strategic este crearea de  entitati statale maghiare autonome in interiorul granitelor Romaniei, cu toate consecintele ce ar decurge dintr-o atare stare de fapt.
La 16 februarie 1966,  a avut loc la Budapesta prima reuniune a Clubului pentru politică externă a FIDESZ – PCU care, la acea dată, se afla în opoziţie. Németh Zsolt, vicepreşedintele partidului, a anunţat că scopul înfiinţării clubului este acela de a oferi o alternativă de dreapta la politica externă a guvernului socialist, având în vedere că „politica ungară faţă de ţările vecine, ca şi cea privind minorităţile maghiare este falimentară (…) şi că este cazul să se pună capăt pasivităţii diplomaţiei ungare, aflată într-o continuă defensivă în faţa propunerilor româneşti privind reconcilierea istorică”
Orbán Viktor, preşedintele FIDESZ, a anunţat că sprijină concepţiile privind autonomia ale episcopului Tőkés László (invitat la reuniune) şi s-a referit la minoritatea maghiară din România, în calitatea sa de componentă a naţiunii ungare. Concluzia discuţiilor, la care a participat şi Szőcs Ferenc, ambasadorul Ungariei la Bucureşti, a fost că „este nevoie de o schimbare a politicii ungare faţă de vecinii ţării”.
Ce urmeaza dupa aceste declaratii ? Urmeaza peste o suta de momente- acte, gesturi si atitudini, dar mai cu seama actiuni, cu grave semnificatii de atentat la adresa Constitutia Romaniei prin care s-a pregatit autounomia Tinutului Secuiesc. Toate acestea sunt prezentate in ”Delirul maghiar : propaganda, extremism si spionaj pentru „Ungaria Sfantului Stefan”, parte de sine statatoare a volumului „Fereastra serviciilor secrete. Romania in jocul strategiilor globale”, recent aparut la Editura Compania.
In lucrarea mentionata, capitolul „Ungaria” din inima Romaniei- file din cronologia proiectului neorevizionist << Autonomia Tinutului Secuiesc >>, prezinta cum a fost posibil ca de facto sa fie deja create toate institutiile autoguvernarii.
Vom observa ca in anul 2009 , dupa adoptarea, la 8 februarie a Petiţiei către Preşedinţia si Guvernul României, precum si  Parlamentului European de   maghiarii adunaţi la Sfântu Gheorghe, pentru autonomia teritorială a „Ţinutului Secuiesc” , U.D.M.R. delanseaza, doua luni mai tarziu, războiul deschis pentru atingerea acestui obiectiv, iar la 5 septembrie „Marea Adunare a Consiliilor Locale din Ţinutul Secuiesc” adoptă, la Odorheiul Secuiesc, şase hotărâri şi o declaraţie privind reforma administrativă, prin care se atentează la primul articol al Constituţiei României:
Hotărârea privind sprijinirea proiectului de lege „Statutul de Autonomie a Ţinutului Secuiesc”;
Hotărârea privind organizarea de referendumuri locale;
Hotărârea privind simbolurile Ţinutului Secuiesc;
Hotărârea privind asocierea autorităţilor publice locale la nivelul  Scaunelor;
Hotărârea privind instituţionalizarea Adunării Aleşilor locali din Ţinutul Secuiesc;
Hotărârea privind reprezentarea aspiraţiei la autonomie a Ţinutului Secuiesc în structurile Consiliului Europei şi ale Uniunii Europene.
La „Marea Adunare a Consiliilor Locale” (preconizatul Parlament al „Ţinutului Secuiesc”) au participat aproximativ 450 de persoane, inclusiv reprezentanţi ai „Asociaţiei Tinerilor Maghiari din Transilvania”  (EMI), ai „Mişcării Tinerilor din cele 64 de comitate” (HVIM), fiind prezenţi europarlamentarul Tőkés László şi preşedintele Partidului Civic Maghiar, Szász Jenő.
Ordinea publică a fost asigurată de un detaşament de 20 de persoane, echipate în uniforme ce aveau însemnele Regatului Ungariei, din cadrul unei unităţi paramilitare – „Plutonul secuiesc – organizat sub egida „Asociaţiei Tinerilor Maghiari din Transilvania” (EMI) şi care se antrenează de mai mulţi ani la Gheorgheni.
Cu acest prilej, preşedintele „Consiliului Naţional Secuiesc”  a declarat:
„Ţinutul Secuiesc este indivizibil şi nu poate fi înglobat într-o altă unitate teritorial-administrativă. Viitorul acestei regiuni nu poate fi imaginat altfel decât ca o unitate administrativ-teritorială de sine stătătoare, cu prerogative sporite, situată între limitele sale regionale fireşti, formate în cursul istoriei. La împărţirea administrativ-teritorială a României trebuie avut în vedere principiul european conform căruia o regiune nu se marchează, ci se recunoaşte”.

La 07 iulie 2010, Guvernul Ungariei recunoaşte oficial „Consiliul Naţional Secuiesc” , o forma asociativa care, din cauza scopului urmărit, nu are statut juridic legal în România.
Peste numai cateva zile, in prezenţa preşedintelui României, Traian Băsescu, şi a premierului Ungariei, Orbán Viktor, europarlamentarul Tőkés László, vicepreşedinte al Parlamentului European, a declarat la Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad, că – aşa cum Kosovo şi-a dobândit independenţa – şi maghiarii din Transilvania ar putea să obţină autonomia.
Jobbik iniţiază o nouă concepţie de autonomie a maghiarilor si propune constituirea Consiliului Naţional Maghiar din Valea Ierului si, concomitent, pretentiile privind Tinutul Secuiesc sunt extinse si asupra judetelor Bihor si Satu Mare.
Nota:
2011, mai, 20
Uniunea Democrată Maghiară din România a înfiinţat, la Târgu Mureş, Consiliul Administrativ “Ţinutul Secuiesc
2011, mai, 3o
Infiintarea, la Cluj, a Consiliuliului Autoadministrativ din Interiorul Ardealului
.2011, iunie, 02
In sedinta cu usile inchise, s-a infiintat, la Marghita-Bihor, “Consiliul Autoadministrativ din Partium”
Dupa adoptarea, in forma propusa de U.D.M.R., a legii minoritatilor, consiliile autoadministrative vor deveni organisme de autoguvernare care vor exercita cea mai mare parte din atributiile guvernului, intentionandu-se, de asemenea, si exercitarea unor competente legislative.
De ce tace Guvernul României? Nu este tăcerea sa expresia complicităţii trădătorului?  Am avea suficiente argumente pentru un raspuns afirmativ, chiar cu mult dincolo de complicitate.
Si fiindca tilul acestei comunicari propune o comparatie intre mizele diversiunilor “Transnistria” si “Tinutul Secuiesc”, intrebarile care se mai  impun sunt: “Cine tradeaza tradeaza Romania, dansand cazacioc in ritm de ceardas ?” si “Ce chip va lua in viitor replica Dictatului de la Viena ?”
Luări de poziţie autorizate, din partea celor mai iluştri reprezentanţi ai vieţii academice, dar şi ale unor exponenţi ai clasei politice (din opoziţia parlamentară), precum şi numeroase voci ale societăţii civile atrag atenţia, în notele cele mai grave, că România se află în pragul prăbuşirii din interior a fundamentelor identităţii sale, aşa cum sunt ele consacrate în cel dintâi titlu al Constituţiei.
O coaliţie de guvernare artificial alcătuită, un mixaj al celor mai oportuniste fantoşe politice, unele ghidate de forţe antiromâneşti externe, altele de clanuri şi camarile interne, ne-au neutralizat mecanismele democratice şi ne conduc, cu cinism şi sfidare, printr-un dictat legislativ de expresie unipersonală.
Tot ce s-a indus acestei coaliţii, prin ştiuţi şi neştiuţi agenţi de influenţă, a devenit, pe calea dictatului legislativ, litera de lege strâmbă, cu consecinţe catastrofale pentru generaţiile prezente şi viitoare.
O noua lege, propusă de Uniunea Democratică a Maghiarilor din România, “Legea minorităţilor naţionale”, ar urma să desăvârşească eşafodul statului naţional unitar român.
Numita lege, a cărei adoptare este condiţia menţinerii actualei majorităţi parlamentare, ar urma să:
pună accent exclusiv pe elementele ce separă minorităţile de populaţia majoritară românească, eludând elementele comune, unificatoare, ca şi orice fel de referiri la “respectarea integrităţii teritoriale”, “respect reciproc”, “dialog intercultural”, “cooperare/colaborare” sau “pluralism cultural”;
elimine egalitatea dintre persoanele aparţinând minorităţilor şi cele aparţinând majorităţii, instituind discriminarea populaţiei majoritare;
anuleze rolul limbii oficiale de factor al coeziunii şi integrării sociale;
lipsească de protecţia juridică a statului a identităţii etnice, culturale şi religioase a românilor care locuiesc în “teritoriile autonomiilor culturale ale minorităţilor”;
creeze îngrădiri în exercitarea suveranităţii statului prin interdicţiile pe care le impune cu privire la luarea unor măsuri administrative, întrucât acestea pot fi interpretate ca fiind de natură a schimba componenţa etnică în “teritoriile autonomiilor culturale”;
înfiinţeze “autonomii culturale” în toate teritoriile locuite de minorităţi;
instituie structuri de reprezentare şi exercitare a drepturilor colective ale minorităţilor: “Consiliul Minorităţilor Naţionale” şi “Consiliul Naţional al Autonomiei Culturale”, ceea ce excede prevederilor internaţionale în materie. În componenţa “Consiliului Naţional al Autonomiei Culturale”, prevăzut a funcţiona ca un parlament, minoritatea cu peste un milion de locuitori ar urma să deţină o pondere de 90 la sută.
Proiectul legislativ în discuţie, amânat de şapte ani, nu s-ar putea spune că nu este inteligent şi subtil elaborat, pentru a estompa scopul şi obiectivele ascunse, iar o serie de amendamente, aduse de parlamentarii UDMR, chipurile pentru a elimina suspiciunile, dacă sunt examinate cu atenţie, vom constata că au urmărit, în realitate, preluarea unor dispoziţii neconstituţionale dintr-o altă propunere de iniţiativă  legislativă, cea a “Legii privind statutul Ţinutului Secuiesc”.
Ce va deveni România după intrarea în vigoare a unei astfel de legi? Un stat dezagregat de autonomii etnice cu atribuţii de autoguvernare, ale căror instituţii paralele, finanţate de la bugetul central, vor lucra împotriva României şi a intereselor comune ale cetăţenilor ei.
Orice proiect are şi o miză. În cazul de faţă, miza este una economică. Oricine analizează realităţile economice trecute şi cele prezente ale Ungariei nu poate să omită declaraţiile mai vechi sau mai noi ale unor oficiali de la Budapesta care au afirmat că, fără resursele vechiului principat al Transilvaniei, Ungaria nu are viitor. Care este structura reală a proprietăţii şi capitalului în Transilvania şi ce se va întâmpla, de fapt, sub dictatura autonomiilor etnice? O dictatură ce ar putea fi impusă printr-un nou dictat legislativ. Dacă vom aştepta ca timpul să ne răspundă, va fi mult prea târziu.

SESIUNEA NATIONALA  DE COMUNICARI SIIINTIFICE
ROMANII DIN SUD ESTUL TRANSILVANIEI. ISTORIE, CULTURA SI CIVILIZATIE
(Editia a XVII-a, 23-24 septembrie 2011)
AutonomiaTinutului Secuiesc o replica  peste timp a diversiunii staliniste a Tatar Bunarului si a proclamarii   Republicii Socialiste Sovietice Autonome Moldova (Transnistria)
Aurel I. Rogojan

Onorat auditoriu,

Primind invitatia de a participa la cea de-a XVII-a editie a Sesiunii Nationale de Comunicari Stiintifice  consacrate istoriei, culturii si civilizatiei romanilor din sud – estul Transilvaniei, nu se putea sa nu-mi pun cateva intrebari. Cele de neevitat:
De unde vine nevoia romanilor din acest areal geo-etno-istoric romanesc de fi preocupati de punerea in evidenta si apararea dimensiunilor identitatii lor nationale ?
Care au fost, sunt si vor fi agresiunile ce ne ameninta istoria, cultura si civilizatia la vest de Carpatii Rasariteni ?
Ce a insemnat si ce mai inseamna “ASTRA”, dupa 150 de ani, pentru constientizarea si apararea valorilor de identitate romaneasca  dintre Nistru si Tisa ?
Cand vom reusi sa facem ineficienta monstruoasa agresiune informationala, ca forma a razboiului politic dus de secole pentru a ne falsifica istoria , distruge cultura si minimaliza toate celelalte elemente de identitate ?
Cand vom avea conducatorii constienti ca cel dintai teritoriu al unei natii este cultura, iar propasirea spirituala a poporului nu este un juramant demagogic pe care sperjurii politici il rostesc la fiecare intronizare in inaltele demnitati de stat?

Avem de partea noastra un adevar fundamental. Romania mai este inca tara inconjurata de romani, iar  popoarele din vecinatate sunt, la scara istorica , undeva la varsta copilariei. Nu au aici radacini protoistorice. S-au asezat  in vatra traco-getilor, a ilirilor si a neamurilor inrudite acestora  la sfarsitul marilor migratii, in plina era crestina. Nu aveau teritorii, nu aveau religie, nu aveau traditii de viata sedentara si nici ocupatii pasnice.
Stramosii nostri le aveau pe toate si de aceea, mult prea toleranti la vecinii in  cautare de identitate,  aproape ca nu au luat seama cum au perseverat in cuceriri, aliante si comploturi cu cei mai puternici, pentru a strica oranduielile si muta hotarele.
Istoria mileniului de convietuire cu mai tinerii nostri vecini  este una de lupta continuua . Ca orice copii neastamparati au facut tot felul de nazdravanii, care intre popoare si state se numesc cu totul altfel si s-au transat pe campul lui Marte.
Ungurii au avut de la bun inceput constiinta faptului ca fara complementaritatea economica a spatiului intracarpatic, sunt lipsiti de sanse de supravietuire. Ca si poporul german care s-a revarsat in Elvetia, Austria, Prusia Orientala si pe unde a mai apucat. Mai sunt si alte exemple in Europa.
Istoricii romani nu au apucat inca sa se dumireasca asupra secretelor statisticilor unei jumatati de secol [ 1867-1918] , in care Ungaria a devenit “uber alles” in bazinul carpato-dunarean. Ce urias progres demografic a fost posibil ca de la cateva sute de mii de unguri existenti in Transilvania sa se depaseasca bine milionul ?
A simti nevoia sa te redefinesti, in cadrul propriei comunitati nationale, ca “romani din sud-estul Transilvaniei”, nu poate fi decat raspunsul la o necesitate rezultata din constrangerea unui complex de factori . Bineinteles, un raspuns al comunitatii lipsite de apararea statului, a carui autoritate in raport cu proprii cetateni de  etnie romana nu se mai exercita in spatiul geografic mentionat.
Daca privim in urma, ce zeste de identitate avem ?
Avem o tulburatoare cronica a prigonirii sistematice  a romanilor transilvaneni pentru dragostrea lor fata de tricolorul rosu –galben- albastru. Toti cei prinsi purtand tricolorul – panglici, cocarde ori in  elementente de vestimentatie – erau amenintati, baturi, amendati ori intemnitati.
Avem o tulburatoare cronica a prigonirii cantului patriotic transilvanean. Trebuie sa observam ca moldoveanul, munteanul, olteanul , dobrogeanul si nici banateanul nu au canturi populare care sa insufle sentimentul identitatii nationale , al romanismului si al cultului eroilor.
Avem o tulburatoare cronica a jertfirilor pe altarul constiintei de neam, scrisa tot aici, vreme de un mileniu, cu sangele martirilor transilvaneni.
Avem o tuburatoare cronica de lupta a batalioanelor de tribuni ai neamului, invatatori si preoti, care n-au cerut pret pentru sacrificiul lor. Adesea suprem.
Avem amintirile deportarilor, ale crimelor genocidare, ale parjolurilor si rapturilor de proprietate.
Avem sutele de mii de deznationalizati, carora li s-a furat numele si schimbat credinta.
Cate altele nu mai avem si nici nu de dam seama cat de bogati suntem  si cu ce zestre istorica ne putem aseza la masa guvenului Europei, alaturi de mai tinerii nostri vecini.
Ce trebuie sa facem cu aceasta bogatie de experiente istorice ?
In nici un caz, sa nu o banalizam in simpozioane , conferinte si sa o conservam in muzee , ca scop in sine . Ea trebuie sa ne fie energia actiunilor pentru o noua substanta a relatiilor interetnice  in toate teritoriille romanesti, pe care puterile ancestral revizioniste continua a le revendica, ori poseda.
Nu sunt putini cei care iau in deradere teama de amenintarile neorevizionismului. Unii din rea vointa, altii din inconstienta. Ei nu cunosc  istoria si-i vor repeta greselile.
Care sunt astazi datele starii de fapt ?
De peste noua decenii, Romania  se afla in atentia permamenta a   monitorizarilor internationale  asupra  disputelor  teritoriale si de granite.
Consecintele primului razboi mondial , data fiind situarea Regatului Romaniei de partea Antatei, au fost favorabile implinirii aspiratiilor de unitate nationala ale romanilor din Basarabia, Bucovina , Transilvania, Banat, Crisana si Maramures.
La 4 iunie 1920 , 16 state aliate, intre care si Romania, pe de o parte si Ungaria, de alta parte, au semnat Tratatul de la Trianon. Tratatul a fost semnat pentru a stabili frontierele noului stat Ungaria cu vecinii săi: Austria, Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor (stat devenit ulterior Iugoslavia), România și Cehoslovacia. În ceea ce ne priveste, Tratatul,  avand  in vedere ca romanii formau majoritatea fundamentala a populatiei a  prevazut includerea teritoriului Transilvaniei și părții răsăritene a Banatului în cadrul României. Transilvania cedata. Romaniei reprezenta 102.000 km.patrati si cuprindea nu numai provincia istorica  (57.000 km.patrati) ci si suprafetele adiacente. Intreaga suprafata cedata fiind numita Transilvania.
Patru luni mai tarziu, Tratatul de la Paris din octombrie 1920 a recunoscut unirea Basarabiei cu Romania. Considerandu-se ofensat, guvernul Rusiei Sovietice a refuzat sa semneze tratatul. Conferinta de la Viena din 1924, menita a reglementa divergentele politice si teritoriale, a esuat si Uniunea Sovietica a deschis ostilitatile fatise si provocarile de la granita estica a Romaniei  [ “revolutia” de la Tatar-Bunar, proclamarea Basarabiei ca Republia Sovietica Moldoveneasca si crearea in sud- vestul Ucrainei, pe malul stang al Nistrului,   a Republicii Sovietice Socialiste Autonome Moldova, initial cu capitala la Balta, apoi la Tiraspol. Noua republica avea 500.000 de locuitori, din care 32% romani, 46% ucrainieni si 10 % rusi.] . In acest fel, un teritoriu care nu a fost niciodata numit Moldova si nici nu a facut parte din principatul Moldovei a fost creat pentru legitimarea pretentilor Moscovei asupra Basarabiei.
La 26  iunie 1940, printr-un ultimatum, asimilat agresiunii militare, Uniunea Sovietica a ocupat Basarabia si Bucovina de Nord. Nordul Bucovinei nu mai fusese niciodata pana atunci sub rusi.
Dupa cel de al doilea razboi mondial, conditia de invingator i-a permis  Uniunii Sovierice sa-si impuna conceptia exclusiv politica  in ceea ce priveste granita cu Romania.
In ceea ce priveste Ungaria, desi a semnat Tratatul de la Trianon, cu prilejul ratificarii acestuia de catre parlament, deputatii au facut legamant sa restabileasca prin orice mijloace frontierele Regatului Ungariei celor 64 de comitate.
Imediat după ratificare, deputaţii au depus următorul jurământ:”Cred în Dumnezeu. Cred în Patrie. Cred în reînvierea Ungariei Milenare”.
Regimul regim fascist condus de către amiralul Horthy Miklos, instaurat cu acordul tacit al unor puteri occidentale după terminarea primului război mondial, conştient de slăbiciunea forţei militare a Ungariei, a revitalizat doctrina hungaristă, aşezând Trianonul ca simbol al tragediei prin care au trecut ungurii. Pe fundamentul acestuia, noua putere politică, de esenţă fascistă, a început o „cruciadă antiromânească“, apelând, din nou, la diplomaţie şi la armele razboiului secret.
Pentru înlăturarea umilinţei determinate de “apăsarea de a fi maghiar sub stăpâniri străine”, revizioniştii unguri au declanşat o campanie propagandistică, neîntreruptă nici în prezent, dusă cu perseverenţa şi mijloacele potrivite scopului urmărit: anularea “de facto” şi apoi “de jure” a efectelor Tratatului de la Trianon.
Acţiunile politice ale Ungariei, ghidate de informatiile si sustinute prin operatiunile speciale ale seviciilor secrete, au avut ca obiectiv redobandirea Transilvaniei. In acest scop, au fost preluate sub control operational secret, prin agenti din interiorul acestora, organizaţiile politice, culturale şi religioase ale cetăţenilor români de naţionalitate maghiară, fiind, totodata, constituita o retea de organizatii clandestine, inclusiv paramilitare, care au acoperit teritoriul României , cu deosebire capitala Bucuresti, cu o „coloana a cincea“ a hungarismului.
Noul război declanşat împotriva României, sub stindardul revizionismului, având ca miză Ardealul, s-a desfăşurat pe multiple planuri: politic, economic, cultural, ideologic, diplomatic şi militar.
Prin intermediul structurilor informative, autorităţile politico-militare ungare au înfiinţat structuri paramilitare, au folosit cu succes acţiunile de propagandă, în care s-au dovedit a fi maeştri, iar pentru obţinerea de informaţii militare şi politice s-au arătat dispuşi să conlucreze cu toţi duşmanii României. În acest sens, au recrutat informatori, de regulă, dintre oamenii de afaceri stabiliţi în România, şi au reuşit să obţină informaţii de valoare prin intermediul agenţilor speciali, profitând de slăbiciunile statului român pe planul apărării contrainformative. Au utilizat, în acest sens, reţeaua informativă – principala cale de obţinere a informaţiilor, infiltrarea agenţilor în mediile vizate, acoperirea identităţii agenţilor proprii, jocurile operative, dezinformarea şi, în mod deosebit, propaganda susţinută şi deosebit de agresivă la adresa României.
Autorităţile horthyste au lucrat vreme de aproape două decenii pentru a scoate Transilvania din unitatea organica a statului national-unitar roman. Ca intotdeaunea,  Ungaria s-a sprijinit  pe puternicii momentului, în speţă Germania hitleristă şi Italia mussoliniană. Au trimis în teritoriul statului român numeroşi agenţi, majoritatea moşteniţi din fostele servicii de informaţii austro-ungare, poliţişti, militari şi jandarmi sub acoperire, elemente ale organizaţiilor teroriste constituite special pentru a-i intimida sau neutraliza pe patrioţii români. Au recrutat şi folosit, în funcţie de ţintele vizate, indivizi din rândul minorităţii maghiare din ţările vecine, îndeosebi elite intelectuale, preoţi şi călugări (catolici), pastori reformaţi, învăţători sau profesori, ziarişti şi avocaţi, medici şi aristocraţi. Acestora li s-au adăugat nenumărate organizaţii de stat, asociaţii neguvernamentale, culturale, sociale sau particulare, precum şi numeroase partide politice şi formaţiuni paramilitare care aveau ca numitor comun, definitoriu, caracterul naţionalist-şovin, revizionist şi revanşard.
Pentru atingerea scopului revizionist, a fost nevoie de   colaboraţionişti din rândul românilor, iar acestia s-au gasit cu prisosinta, mai mult sau mai puţin conştienţi de jocurile în care s-au lăsat antrenaţi.
În primă fază, “Memorandumul Revizionist” al lui Horthy viza redobândirea, în ordine, a teritoriilor: Transilvania, Banatul, Crişana şi Maramureşul, de la România; Slovacia şi Ucraina Subcarpatică de la Cehoslovacia; Croaţia, Slovenia şi sudul Banatului (“sârbesc”) de la Iugoslavia; Burgenlandul de la Austria.
Ulterior, pretenţiile au fost reconsiderate, în sensul că”(…) inamicul numărul unu al Ungariei este România, pentru că cele mai mari pretenţii teritoriale sunt împotriva ei şi pentru că este cea mai puternică dintre ţările vecine (…)”.
Ceea ce se omite, aproape fără excepţie, este faptul că există  istorici maghiari care s-au declarat frapaţi de asemănarea graniţelor Ungariei din 1920 cu graniţele Ungariei Sfântului Ştefan (Fodor Eckhardt, E. Malnasi, Karacsonyi şi Toganyi). “Liniile de apărare iniţiale ale teritoriului ocupat de maghiari acum o mie de ani coincid în mod îngrozitor cu frontierele actuale ale Ungariei”, arată Fodor Eckhardt în 1938.
Inzilele noastre, telul refacerii Regatului Ungariei (al celor 64 de comitate, din perioada dualismlui austro-ungar 1867-1918) a fost “reconceptualizat” ca “înfăptuire a unităţii maghiare în Uniunea Europeană”, în care sens, atenţie, guvernul şi palamentul de la Budapesta au creat cadrului constituţional al identificarii statului cu natiunea maghiara.
Dacă  avem în vedere dubla cetăţenie a maghiarilor din România, nu putem să nu ne gândim la noul tip de raporturi ale statului “Naţiunea Maghiară” cu supuşii săi din euroregiunile din România, propuse prin iniţiativa legislativă a UDMR, adoptată deja tacit de camera superioară a Parlamentului de la Bucureşti.
Guvernul şi Parlamentul de la Budapesta au, din 1919, o strategie vizând România.    La Bucureşti nu există, deocamdată, în mod sigur, decât un parlament, un guvern şi alte autorităţi publice cuprinse de cangrena trădării naţionale, cu care au fost infestate de coloana a V-a a neorevizionismului ungar. Altfel, cum ne-am putea explica escaladarea atitudinilor lipsite de orice urmă de demnitate, în faţa provocărilor hungarismului revanşard?!
Ce vor putea semnifica manifestările statului “Naţiunea Maghiară” în raporturile cu comunităţile etnice maghiare din România?
În primul rând, inducerea conflictelor între suveranităţile celor două  naţiuni, ca surse ale atentatelor la Constituţia şi atributele existenţiale ale statului român. Maghiarilor din România cu dublă cetăţenie li se deschide o nouă perspectivă, aceea de cetăţeni maghiari recolonizaţi, de această dată pe… teritoriul „Naţiunii Maghiare” din…România!
În al doilea rând, “Statul Naţiunii Maghiare” nu va mai avea frontiere şi va acţiona pentru a-şi îndeplini îndatoririle faţă de cetăţenii săi din România, concurând până la eliminarea “de facto” autorităţile administrative române, ale căror rol şi funcţii pe teritoriile locuite de comunităţile cetăţenilor “Naţiunii Maghiare vor fi exercitate de autorităţile de la Budapesta, prin intermediul autoguvernărilor locale.
În al treilea rând, în ordinea logică a raţionamentelor naţionaliştilor unguri, ar urma să se treacă, în mod sistematic, tenace şi ireversibil, la soluţionarea “problemei valahe din Secuime, Partium şi în tot Ardealul”.
Cu deosebire in judetele Covasna, Harghita si Mures, dupa 1996 a inceput implementarea pas cu pas a noii strategii neorevizioniste , al carei obiectiv strategic este crearea de  entitati statale maghiare autonome in interiorul granitelor Romaniei, cu toate consecintele ce ar decurge dintr-o atare stare de fapt.
La 16 februarie 1966,  a avut loc la Budapesta prima reuniune a Clubului pentru politică externă a FIDESZ – PCU care, la acea dată, se afla în opoziţie. Németh Zsolt, vicepreşedintele partidului, a anunţat că scopul înfiinţării clubului este acela de a oferi o alternativă de dreapta la politica externă a guvernului socialist, având în vedere că „politica ungară faţă de ţările vecine, ca şi cea privind minorităţile maghiare este falimentară (…) şi că este cazul să se pună capăt pasivităţii diplomaţiei ungare, aflată într-o continuă defensivă în faţa propunerilor româneşti privind reconcilierea istorică”
Orbán Viktor, preşedintele FIDESZ, a anunţat că sprijină concepţiile privind autonomia ale episcopului Tőkés László (invitat la reuniune) şi s-a referit la minoritatea maghiară din România, în calitatea sa de componentă a naţiunii ungare. Concluzia discuţiilor, la care a participat şi Szőcs Ferenc, ambasadorul Ungariei la Bucureşti, a fost că „este nevoie de o schimbare a politicii ungare faţă de vecinii ţării”.
Ce urmeaza dupa aceste declaratii ? Urmeaza peste o suta de momente- acte, gesturi si atitudini, dar mai cu seama actiuni, cu grave semnificatii de atentat la adresa Constitutia Romaniei prin care s-a pregatit autounomia Tinutului Secuiesc. Toate acestea sunt prezentate in ”Delirul maghiar : propaganda, extremism si spionaj pentru „Ungaria Sfantului Stefan”, parte de sine statatoare a volumului „Fereastra serviciilor secrete. Romania in jocul strategiilor globale”, recent aparut la Editura Compania.
In lucrarea mentionata, capitolul „Ungaria” din inima Romaniei- file din cronologia proiectului neorevizionist << Autonomia Tinutului Secuiesc >>, prezinta cum a fost posibil ca de facto sa fie deja create toate institutiile autoguvernarii.
Vom observa ca in anul 2009 , dupa adoptarea, la 8 februarie a Petiţiei către Preşedinţia si Guvernul României, precum si  Parlamentului European de   maghiarii adunaţi la Sfântu Gheorghe, pentru autonomia teritorială a „Ţinutului Secuiesc” , U.D.M.R. delanseaza, doua luni mai tarziu, războiul deschis pentru atingerea acestui obiectiv, iar la 5 septembrie „Marea Adunare a Consiliilor Locale din Ţinutul Secuiesc” adoptă, la Odorheiul Secuiesc, şase hotărâri şi o declaraţie privind reforma administrativă, prin care se atentează la primul articol al Constituţiei României:
Hotărârea privind sprijinirea proiectului de lege „Statutul de Autonomie a Ţinutului Secuiesc”;
Hotărârea privind organizarea de referendumuri locale;
Hotărârea privind simbolurile Ţinutului Secuiesc;
Hotărârea privind asocierea autorităţilor publice locale la nivelul  Scaunelor;
Hotărârea privind instituţionalizarea Adunării Aleşilor locali din Ţinutul Secuiesc;
Hotărârea privind reprezentarea aspiraţiei la autonomie a Ţinutului Secuiesc în structurile Consiliului Europei şi ale Uniunii Europene.
La „Marea Adunare a Consiliilor Locale” (preconizatul Parlament al „Ţinutului Secuiesc”) au participat aproximativ 450 de persoane, inclusiv reprezentanţi ai „Asociaţiei Tinerilor Maghiari din Transilvania”  (EMI), ai „Mişcării Tinerilor din cele 64 de comitate” (HVIM), fiind prezenţi europarlamentarul Tőkés László şi preşedintele Partidului Civic Maghiar, Szász Jenő.
Ordinea publică a fost asigurată de un detaşament de 20 de persoane, echipate în uniforme ce aveau însemnele Regatului Ungariei, din cadrul unei unităţi paramilitare – „Plutonul secuiesc – organizat sub egida „Asociaţiei Tinerilor Maghiari din Transilvania” (EMI) şi care se antrenează de mai mulţi ani la Gheorgheni.
Cu acest prilej, preşedintele „Consiliului Naţional Secuiesc”  a declarat:
„Ţinutul Secuiesc este indivizibil şi nu poate fi înglobat într-o altă unitate teritorial-administrativă. Viitorul acestei regiuni nu poate fi imaginat altfel decât ca o unitate administrativ-teritorială de sine stătătoare, cu prerogative sporite, situată între limitele sale regionale fireşti, formate în cursul istoriei. La împărţirea administrativ-teritorială a României trebuie avut în vedere principiul european conform căruia o regiune nu se marchează, ci se recunoaşte”.

La 07 iulie 2010, Guvernul Ungariei recunoaşte oficial „Consiliul Naţional Secuiesc” , o forma asociativa care, din cauza scopului urmărit, nu are statut juridic legal în România.
Peste numai cateva zile, in prezenţa preşedintelui României, Traian Băsescu, şi a premierului Ungariei, Orbán Viktor, europarlamentarul Tőkés László, vicepreşedinte al Parlamentului European, a declarat la Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad, că – aşa cum Kosovo şi-a dobândit independenţa – şi maghiarii din Transilvania ar putea să obţină autonomia.
Jobbik iniţiază o nouă concepţie de autonomie a maghiarilor si propune constituirea Consiliului Naţional Maghiar din Valea Ierului si, concomitent, pretentiile privind Tinutul Secuiesc sunt extinse si asupra judetelor Bihor si Satu Mare.
Nota:
2011, mai, 20
Uniunea Democrată Maghiară din România a înfiinţat, la Târgu Mureş, Consiliul Administrativ “Ţinutul Secuiesc
2011, mai, 3o
Infiintarea, la Cluj, a Consiliuliului Autoadministrativ din Interiorul Ardealului
.2011, iunie, 02
In sedinta cu usile inchise, s-a infiintat, la Marghita-Bihor, “Consiliul Autoadministrativ din Partium”
Dupa adoptarea, in forma propusa de U.D.M.R., a legii minoritatilor, consiliile autoadministrative vor deveni organisme de autoguvernare care vor exercita cea mai mare parte din atributiile guvernului, intentionandu-se, de asemenea, si exercitarea unor competente legislative.
De ce tace Guvernul României? Nu este tăcerea sa expresia complicităţii trădătorului?  Am avea suficiente argumente pentru un raspuns afirmativ, chiar cu mult dincolo de complicitate.
Si fiindca tilul acestei comunicari propune o comparatie intre mizele diversiunilor “Transnistria” si “Tinutul Secuiesc”, intrebarile care se mai  impun sunt: “Cine tradeaza tradeaza Romania, dansand cazacioc in ritm de ceardas ?” si “Ce chip va lua in viitor replica Dictatului de la Viena ?”
Luări de poziţie autorizate, din partea celor mai iluştri reprezentanţi ai vieţii academice, dar şi ale unor exponenţi ai clasei politice (din opoziţia parlamentară), precum şi numeroase voci ale societăţii civile atrag atenţia, în notele cele mai grave, că România se află în pragul prăbuşirii din interior a fundamentelor identităţii sale, aşa cum sunt ele consacrate în cel dintâi titlu al Constituţiei.
O coaliţie de guvernare artificial alcătuită, un mixaj al celor mai oportuniste fantoşe politice, unele ghidate de forţe antiromâneşti externe, altele de clanuri şi camarile interne, ne-au neutralizat mecanismele democratice şi ne conduc, cu cinism şi sfidare, printr-un dictat legislativ de expresie unipersonală.
Tot ce s-a indus acestei coaliţii, prin ştiuţi şi neştiuţi agenţi de influenţă, a devenit, pe calea dictatului legislativ, litera de lege strâmbă, cu consecinţe catastrofale pentru generaţiile prezente şi viitoare.
O noua lege, propusă de Uniunea Democratică a Maghiarilor din România, “Legea minorităţilor naţionale”, ar urma să desăvârşească eşafodul statului naţional unitar român.
Numita lege, a cărei adoptare este condiţia menţinerii actualei majorităţi parlamentare, ar urma să:
pună accent exclusiv pe elementele ce separă minorităţile de populaţia majoritară românească, eludând elementele comune, unificatoare, ca şi orice fel de referiri la “respectarea integrităţii teritoriale”, “respect reciproc”, “dialog intercultural”, “cooperare/colaborare” sau “pluralism cultural”;
elimine egalitatea dintre persoanele aparţinând minorităţilor şi cele aparţinând majorităţii, instituind discriminarea populaţiei majoritare;
anuleze rolul limbii oficiale de factor al coeziunii şi integrării sociale;
lipsească de protecţia juridică a statului a identităţii etnice, culturale şi religioase a românilor care locuiesc în “teritoriile autonomiilor culturale ale minorităţilor”;
creeze îngrădiri în exercitarea suveranităţii statului prin interdicţiile pe care le impune cu privire la luarea unor măsuri administrative, întrucât acestea pot fi interpretate ca fiind de natură a schimba componenţa etnică în “teritoriile autonomiilor culturale”;
înfiinţeze “autonomii culturale” în toate teritoriile locuite de minorităţi;
instituie structuri de reprezentare şi exercitare a drepturilor colective ale minorităţilor: “Consiliul Minorităţilor Naţionale” şi “Consiliul Naţional al Autonomiei Culturale”, ceea ce excede prevederilor internaţionale în materie. În componenţa “Consiliului Naţional al Autonomiei Culturale”, prevăzut a funcţiona ca un parlament, minoritatea cu peste un milion de locuitori ar urma să deţină o pondere de 90 la sută.
Proiectul legislativ în discuţie, amânat de şapte ani, nu s-ar putea spune că nu este inteligent şi subtil elaborat, pentru a estompa scopul şi obiectivele ascunse, iar o serie de amendamente, aduse de parlamentarii UDMR, chipurile pentru a elimina suspiciunile, dacă sunt examinate cu atenţie, vom constata că au urmărit, în realitate, preluarea unor dispoziţii neconstituţionale dintr-o altă propunere de iniţiativă  legislativă, cea a “Legii privind statutul Ţinutului Secuiesc”.
Ce va deveni România după intrarea în vigoare a unei astfel de legi? Un stat dezagregat de autonomii etnice cu atribuţii de autoguvernare, ale căror instituţii paralele, finanţate de la bugetul central, vor lucra împotriva României şi a intereselor comune ale cetăţenilor ei.
Orice proiect are şi o miză. În cazul de faţă, miza este una economică. Oricine analizează realităţile economice trecute şi cele prezente ale Ungariei nu poate să omită declaraţiile mai vechi sau mai noi ale unor oficiali de la Budapesta care au afirmat că, fără resursele vechiului principat al Transilvaniei, Ungaria nu are viitor. Care este structura reală a proprietăţii şi capitalului în Transilvania şi ce se va întâmpla, de fapt, sub dictatura autonomiilor etnice? O dictatură ce ar putea fi impusă printr-un nou dictat legislativ. Dacă vom aştepta ca timpul să ne răspundă, va fi mult prea târziu.

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.