Romanii din Ucraina: Mai intai, sa stim despre ce e vorba. A doua analiza a lui Corneliu Vlad - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Romanii din Ucraina: Mai intai, sa stim despre ce e vorba. A doua analiza a lui Corneliu Vlad

Romanii din Ucraina: Mai intai, sa stim despre ce e vorba (II)

de Corneliu Vlad

Cu o saptamana in urma, ziarul “Deni”/The Day din Kiev, al carui oaspete am fost timp de o saptamana cu cativa ani in urma si pentru care-i sunt recunoscator, publica isi deschidea numarul cu un articol care se chema “In ce tara traim?” si trecea in revista reactiile europene la verdictul dat in procesul fostului premier Iulia Timosenko. Prima reactie consemnata a fost cea atribuita de Ostap Semerak, deputat in Rada de la Kiev din partea partidului lui Iulia Timosenko. El a participat la recentul summit al NATO si sustine ca acolo, presedintele Basescu “a impartit in mod clar tarile vecine Romaniei in doua categorii: a) R. Moldova, Georgia, Turcia si b) Belarus si Ucraina”.Si deputatul de la Kiev continua: “Popoarele de pretutindeni din lume vad Ucraina ca un alt Belarus. Trebuie sa traim cu aceasta realitate”. Declaratiile atribuite presedintelui Basescu trebuie privite cu circumspectia necesara, ca Ucraina ar fi un fel de al doilea Belarus e o afirmatie explicabila daca vine din partea unui fan al Iuliei Timosenko. Dar –si aici e opinia nu numai a mea- ca o doza de adevar exista in ambele afirmatii nu poate fi negat. Oricum, faptul sus amintit da o idee despre atmosfera din relatiile romano-ucrainene. La nivel politic, bineinteles, caci intre oamenii de rand, fie ei si ziaristi, dialogul, contactele, treaba impreuna, decurg firesc si cordial (atunci cand sa intampla ca ei sa se mai si intalneasca, adica destul de rar). Suntem buni vecini care avem multe lucruri impreuna (inclusiv traficul de tigari pe filiera moldo-bucovineano-romaneasca, despre care relata chiar in aceste zile gazeta “Bukovinskie Vicie”).

Si-au spus parerile, la aceasta reuniune profesionala si civica, oameni de presa de limba romana din tari vecine Romaniei ,dar mai ales din Serbia si Ucraina, ambele state care nazuiesc sa se apropie de Uniunea europeana si care sunt interesate sa raspunda exigentelor europene in materie de drepturi si libertati ale omului, ale minoritatilor nationale. Si la Belgrad, si la Kiev, autoritatile sunt preocupate ca Bruxellesul sa aiba, in ce priveste tarile lor, o imagine favorabila, conforma rigorilor europene. Si totusi, in materie de asigurarea drepturilor minoritatilor nationale, si Serbia, si Ucraina mai au de facut. Participantii la Forum au vorbit si despre reusitele lor, carora unora poate nu li s-au parut prea grozave (dar trebuie tinut seama de conditiile reale). Pe de o parte, presa scrisa de pretutindeni are mari probleme in conditiile competitiei cu televiziunea si internetul. Pe de alta parte, acest gen de presa are de infruntat doua mari handicapuri: atitudinea obstructionista a autoritatilor si putinatatea posibililor cititori de limba romana. In Serbia, romanii din Voievodina au putine publicatii, radio si chiar televiziune in limba romana, in Timoc, vlahii nici macar nu sunt recunoscuti ca minoritate romaneasca si doar un temerar confrate indrazneste sa tina in viata un Radio Timoc in limba romana. Scolile si bisericile romanesti sunt prigonite, iar recensamantul abia efectuat (intre 1 si 15 octombrie) inregistreaza mai putina minoritate romaneasca decat in 2002. O situatie similara este de asteptat sa dezvaluie si recensamantul din 2012 din Ucraina. Minoritatile romanesti din vecinatatea imediata nu simt binefacerile politicilor europene in materie. Cotidianul belgradean “Vecernie Novosti” scrie cu dezinvoltura ca ratificarea Acordului de stabilizare si asociere a Serbiei la UE intra in faza finala, nu mai sunt piedici, caci “Bucurestiul nu mai are obiectii in legatura cu statutut minoritatii romane din Valea Timocului”. S-a cam grabit ziaristul belgradean, caci Senatul Romaniei pare mai hotarat ca pana acum sa sustina revendicarile legitime ale celor 300 000 de conationali ai nostri din tara vecina.

Cititi si: ASPECTE – de Corneliu Vlad. Romanii din Ucraina: Mai intai, sa stim despre ce e vorba (I)

Un articol refuzat la Bucuresti, aparut la Chisinau. Ucraina: Basescu va sfarsi ca Hitler si Antonescu

Foto: Nicolae Hauca

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.