Razvan Belciuganu: Asaltul spionilor ruși - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Razvan Belciuganu: Asaltul spionilor ruși

de Răzvan Belciuganu

România mai are încă secrete de apărat, iar prinderea în flagrant pe Aeroportul „Henri Coandă” – Otopeni a unui cetăţean rus cu documente secrete demonstrează asaltul spionilor Federaţiei Ruse.

Dar deocamdată, când vorbim despre „ţinta” România a Moscovei, descoperirile autorităţilor române nu au scos la iveală spioni care să manipuleze documente cu cele mai înalte grade de secretizare şi trădători români cu acces la ele. De asemenea, eventualele reţele de „ilegali” ale Moscovei din România nu par să fi fost vreodată afectate.

Rezervele de cupru, interes pentru Federaţia Rusă

Mare tupeu trebuie să fi avut rusulO.M., de 42 de ani, când se pregătea, pe Aeroportul Otopeni, să părăsească România, la 19 octombrie, având asupra sa documente şi hărți geologice, care conţineau informaţii şi date clasificate. Documentele respective priveau, conform Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), zăcămintele de cupru şi metale rare de la exploatările Moldova Nouă şi Suvorov. Dacă cetăţeanul rus a riscat atât de mult şi a avut acele documente la el, fie mai făcuse în mod repetat acest lucru (el sau colaboratorii săi) şi considerase că nu este niciun pericol, fie s-a întâmplat ceva şi un factor urgent a declanşat „fuga” sa.

Miza cazului de spionaj, în care este implicat şi personal român de la un institut de cercetări de profil, IPROMIN, care a divulgat acele informaţii secrete este, aşadar, legată de exploatarea rezervelor de cupru, care sunt estimate a fi de aproape un miliard de euro. Interesul rus pentru resursele minerale strategice de la noi, după cum reiese din descoperirea acestui caz, este unul major, iar prinderea în flagrant a lui O.M. nu poate să nu aducă aminte de mituirea vicepreşedintelui Curţii de Apel Timiş, din primăvară. Atunci, judecătorul Cătălin Şerban a fost arestat pentru că primise 50.000 de euro, tocmai pentru a înlesni soluţionarea într-un anumit sens a două dosare care priveau vânzarea minei de cupru Moldomin din Moldova Nouă. Iar dacă subsolul ţării noastre prezintă atât de mult interes pentru Federaţia Rusă în acest moment, probabil că acesta vine dintr-o îndelungă preocupare din deceniile trecute. ŞI poate, având în vedere contextul, preocupările au fost mai mult sau mai puţin active şi în ceea ce înseamnă rezervele de petrol, de gaz, de uraniu etc. Iar dacă au fost active, privatizările din domeniul resurselor minerale ale României trebuie înţelese într-o anumită cheie.

Rolul coincidenţelor în spionaj

Coincidenţa, dacă putem vorbi despre aşa ceva în spionaj, a făcut ca acest caz să fie prezentat public după tragicul accident în care un diplomat rus a accidentat o studentă, la Bucureşti, pe o trecere de pietoni. Plecarea intempestivă a lui Alexandr Evsiukov de la post aduce mai degrabă a „extragere de urgenţă”. Rămâne de văzut dacă O.M. se cunoştea cu Evsiukov şi, de asemenea, cu ce români se întâlneau, atât unul cât şi celălalt. Amploarea scandalurilor a pus, în ultima vreme, Ambasada Federaţiei Ruse într-o situaţie delicată. Cam la fel cum Moscova i-a făcut diplomaţiei româneşti acum doi ani.

În vara anului 2010, studioul de film al FSB, serviciul de securitate al Federaţiei Ruse, l-a prezentat pe diplomatul român Gabriel Grecu în flagrant, pe când tocmai intra, într-un supermarket, în posesia unor documente secrete militare, obţinute de la un cetăţean rus. Dar dosarele de spionaj dezvăluie abordări diferite. Dacă în cazul lui Gabriel Grecu, FSB pare să-l fi controlat şi direcţionat pe cetăţeanul rus ce livra secrete militare românului, în cazul lui O.M. SRI-ul pare că a pierdut startul, atât timp cât acele documente au ajuns de la IPROMIN la rus. Ştiu în mod cert autorităţile române că O.M. nu a şi fotografiat acele documente şi nu a pregătit o variantă de rezervă în cazul în care e descoperit? Presiunea exercitată asupra diplomaţiei ruse, însă, nu-i de lepădat dacă aceasta înseamnă ca posibilele interese ale Moscovei ambalate în „măsuri active” legate de alegerile din România să fie măcar puţin estompate.

Defectorul Sherbakov a declanşat căderea „ilegalilor” ruşi

Flagrantul realizat la Aeroportul Otopeni şi publicitatea făcută în jurul său se înscrie într-o deconspirare mai largă a activităţilor de spionaj ale Moscovei în ţările NATO. Astfel, România se alătură, prin expunerea lui O.M., recentelor şi răsunătoarelor scandaluri din Germania, Canada şi SUA. Ofensiva NATO a fost declanşată acum doi ani, când CIA a reuşit să îl „întoarcă” pe colonelul Sherbakov, din SVR, serviciul de spionaj al Federaţiei Ruse. Acesta coordona o reţea de „ilegali” ce acţionau în SUA de decenii. De atunci, Sherbakov, având pe urme echipa de „pedeapsă” a SVR, îşi scrie memoriile în faţa experţilor CIA şi FBI. Că are sau nu legătură cu Sherbakov, cert este că în ianuarie, în Canada, a fost arestat Paul Delisle, un ofiţer de informaţii al Marinei Militare canadiene ce lucra pentru spionajul rus şi a provocat ravagii Canadei, SUA, Marii Britanii şi Australiei. Chiar în această lună, ofiţerul canadian şi-a recunoscut faptele. Dar de căderea duzinii de „ilegali” din SUA se leagă descoperirea recentă a unui cuplu de astfel de spioni ruşi, în Germania. „Andreas A.” şi „Heidrun A.” s-au stabilit încă înainte de căderea Zidului Berlinului, în 1988, în sud-vestul Germaniei, venind din America de Sud şi având acte false austriece. În octombrie anul trecut au fost prinşi de poliţia germană în timp ce comunicau cu Moscova. Reuşiseră să penetreze până şi Ministerul de Externe olandez, sursa furnizându-le secrete privind NATO şi Uniunea Europeană. Totodată, tot în Germania, poliţia germană a arestat în vară un angajat al NATO pentru spionaj în favoarea Federaţiei Ruse. Manfred K., de 60 de ani, lucra la Baza SUA din Ramstein şi este acuzat că a sustras informaţii clasificate secrete pentru a le vinde. Date care au reieşit până acum din anchetă, făcute publice, avansează faptul că Manfred K. a primit 10 milioane de dolari de la FSB, serviciul de securitate al Federaţiei Ruse, urmaşul KGB. Acestei pleiade de spioni li se adaugă şi estonianul Hermann Slimm, prins în 2009, ce lucra în Ministerul Apărării şi care a furnizat secrete estoniene şi NATO serviciilor ruse.

Moscova are teme predilecte de cercetare

Punând aceste afaceri de spionaj în paralel, cea din România, care îl are ca protagonist de O.M., este aparte. Ca o constantă, observăm că, în principal, spionii Moscovei sunt interesați să obţină şi să influenţeze decizii în ceea ce priveşte politicile şi strategiile NATO şi ale Uniunii Europene. Pentru astfel de acţiuni folosesc de multe ori „ilegali” infiltrați atent, iar legendarea lor s-a făcut încă de pe vremea URSS. „Ilegalii” sunt foarte bine adaptați mediului în care acţionează şi au identități fabricate de occidentali, de pildă austrieci, frecventează medii politice, diplomatice, militare, culturale etc., pot duce o viaţă boemă sau sunt foarte activi printre intelectuali. Trădătorii pe care îi recrutează au acces la informaţii secrete de primă mână şi sunt angajați respectabili ai ministerelor de Externe, Apărării sau ai serviciilor de informaţii din ţările vizate. Povestea din România este ruptă din acest tipar, dar acest lucru nu înseamnă deloc faptul că preocupările spionajului rus se rezumă în România doar la resurse minerale, mai ales că există pe teritoriul naţional baze americane şi elemente ale scutului antirachetă.

Cazul care a băgat România în „revizie”

Până acum, România nu a prins niciun „ilegal” şi niciun trădător din serviciile de informaţii, ministerele Apărării, de Externe, de Interne, din parchete, adică din zonele cu informaţii secrete de importanţă majoră. Ar fi bine ca ei să nu existe, dar probabil aşa sperau, de exemplu, şi canadienii, americanii, germanii. Putem fi siguri că, în dezvăluirile pe care le-a făcut la Langley şi la Quantico, colonelul SVR Sherbakov a prezentat şi situaţia de la graniţa NATO şi UE. Dacă astfel de operaţiuni ale spionajului rus prezentate de colonelul Sherbakov au vizat şi România, anihilarea spionilor şi trădătorilor de la Bucureşti implică acţiuni cu un mare grad de încredere. În primul rând, ca nu cumva să existe scurgeri de informaţii de la exact autorităţile care trebuie să rezolve situaţia sau de la factorii decidenți care, din anumite motive, nu îşi pot ţine gura. Cazul lui O.M., aparte, dar care oferă un tablou al confruntării de pe frontul secret, poate să facă şi o trecere în revistă, pe toate planurile, instituţionale, procedurale, al încrederii, asupra modului cum se gestionează astfel de afaceri. Până la urmă, nu-i atât de rău că toată lumea e sub lupă. Măcar ştim cum stăm atât în relaţiile cu Federaţia Rusă, cu aliaţii, cât şi pe plan naţional!

Sursa: Q Magazine

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.