Manualul UDMR de "Istoria Secuilor" este un manual despre "Cum sa urasti romanii" - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Manualul UDMR de “Istoria Secuilor” este un manual despre “Cum sa urasti romanii”

“Manualul” de “istoria secuilor”: Omisiuni menite să creeze imaginea unui grup etnic compact, pur secuiesc

“Din punct de vedere lingvistic, românii ajunşi în Ţinutul Secuiesc s-au amestecat repede şi spontan în majoritatea secuiască de limbă maghiară” – Din “manualul” de “Istoria Secuimii”

“Manualul” de Istoria Secuimii editat de consiliile judeţene Harghita şi Covasna, pe lângă numeroasele informaţii referitoare la principalele evenimente, instituţii, personalităţi, mituri şi legende referitoare la istoria secuilor şi maghiarilor din fostele scaune secuieşti, are ca principală caracteristică o regretabilă şi nepermisă omisiune, respectiv nepunerea în evidenţă, în spiritul adevărului istoric, a numeroaselor şi durabilelor relaţii şi interferenţe ale secuilor cu românii.            

Locuind împreună cu românii şi înconjuraţi din toate părţile de către aceştia, secuii au avut relaţii multiple economice, sociale, politico-militare, atât cu românii din sud-estul Transilvaniei, cât şi cu cei din Moldova şi Ţara Românească (Muntenia), înregistrându-se în permanenţă o circulaţie asiduă cu deplasări de populaţie dintr-o parte şi alta a munţilor, prin pasurile Tulgheş, Bicaz, Ghimeş, Oituz, Buzău, realitate pusă în evidenţă în documente, ca şi în antroponime şi toponime. Rezultatul acestei convieţuiri a condus la numeroase interferenţe şi similitudini privind „locuinţa, felul de lucru, îmbrăcămintea şi alcătuirea fizică” a secuilor şi românilor.

Convieţuirea de secole a românilor şi a secuilor a facilitat circulaţia motivelor şi temelor folclorice, a miturilor, ajungându-se la numeroase similitudini. Unele dintre ele sunt atât de izbitoare încât la apariţia în 1863 a uneia din primele culegeri maghiare importante de poezii secuieşti “Vad rozsak” (Trandafirii sălbatici), de Kriza János (1811-1875), culegătorul a fost de-a dreptul acuzat că a plagiat din poezia populară română, publicând o culegere de traduceri. În final s-a ajuns la concluzia că nu era vorba de un plagiat literar comis de Kriza János, „vinovatul” fiind similitudinile/interferenţele dintre folclorul românesc şi cel secuiesc, care sunt atât de importante, încât uneori pot crea confuzii, ca şi cea menţionată.

Versiunea maghiară a Mioriţei a fost culeasă de Domokos Pál Peter, în anul 1937, din localităţile Lemnia şi Poian, judeţul Covasna, aşezări aflate în vecinătatea cunoscutelor centre ale păstoritului transhumant – Breţcu, Zăbala, Covasna, ceea ce dovedeşte un contact intens şi nemijlocit între cele două culturi populare, aşa cum rezultă din variantele Vicleemului secuiesc. Despre interferenţele dintre folclorul românesc şi cel secuiesc şi, în speţă, despre balada „Mioriţa” în secuime, etnomuzicologul clujean Ioan R. Nicola a realizat un foarte interesant şi documentat studiu (publicat în „Lucrări de muzicologie”, Conservatorul de Muzică „Gh. Dima”, Cluj, 1979, nr. 10-11, p. 221-243), în care a demostrat circulaţia intensă, dinspre variantele româneşti înspre cele secuieşti, a motivelor literare şi muzicale care stau la baza acestei capodopere ale culturii tradiţionale româneşti. (obs. C. Secară) Alte elemente, în acest sens, sunt cele referitoare la: „domnia casei de lemn în patru ape” în perimetrul de azi al judeţelor Harghita şi Covasna, model regăsit în toată ţara; „arta meşteşugită de a lucra lemnul”, împrumutată de secui de la români împreună cu temele tradiţionale (ornatul geometric românesc, întâlnit la secui împreună cu floarea şi în special laleaua); similitudini privind poarta secuiască şi cea românească; împodobirea pereţilor cu ţesături şi alesături şi multe astfel de elemente, sesizate de Grigore Antipa, cu ocazia unei vizite făcute la Muzeul din Sf. Gheorghe: „Aici găsim un foarte bogat material asupra etnografiei secuilor – care tocmai dovedeşte o mare asemănare şi deci o veche comunitate de viaţă cu românii”. În volumul „Arhitectura de lemn din Transilvania”, de Ioana Cristache Panait (lucrare premiată de Academia Română), sunt prezentate alte argumente convingătoare despre „domnia casei de lemn în patru ape” în perimetrul de azi al judeţelor Harghita şi Covasna, model regăsit în toată ţara. Casele şi anexele gospodăreşti din arealul la care ne referim „constituie documente istorice ale originii etnice ale autohtonilor relevate de Nicolae Iorga şi apoi de studiile riguroase ale lui Sabin Opreanu”.

Datinile secuilor de la naşteri, nunţi şi înmormântări, credinţele deşarte, practicile lor religioase au multe similitudini cu cele ale românilor, prezentând o multitudine de „împrumuturi de obiceiuri şi cuvinte româneşti” preluate de secui de la români, practică existentă până şi după 1918 în unele sate cu populaţie mixtă în care feciorii şi fetele „legau un fel de frăţie între ei, până la moarte, numindu-se fârtaţi şi surate”.

Vorbind despre specificul formării şi existenţei localităţilor din sud-estul Transilvaniei, autorii nu menţionează denumirile localităţilor purtând toponime româneşti de origine dacică (Bârzava, Buzău, Turia etc.), de origine latină (Aita, Aninoasa, Caşin, Ciba, Plăieşi ş.a), de origine slavă şi slavo-română (peste 30 de localităţi, printre care: Covasna, Cernat, Dobârlău, Lisnău, Vârghiş, Jolotca, Homorod, Topliţa, Zagon, Zăbala ş.a.)

Nu este evidenţiat faptul că aşezarea geografică în vecinătatea Moldovei şi Munteniei a avut o influenţă constantă, complexă şi profundă asupra întregii fizionomii a societăţii secuieşti. Secuii au trebuit să trăiască în bune relaţii cu populaţia românească ce îi înconjura, iar viaţa lor economică şi chiar politică a trebuit relaţionată cu aceşti vecini cu care coexistau firesc şi paşnic.

Eludând adevărul istoric prin omisiune, autorii manualului nu menţionează nimic despre convieţuirea româno-secuiască care datează din 1234 şi se referă la „Episcopatul cumanilor”, despre episodul în care românii şi secuii au acţionat împreună împotriva invaziilor tătarilor, din 1241-1242, despre însemnările cronicarului Simon de Keza (1282-1283), sau despre cooperarea româno-secuiască şi numeroasele şi profundele legături ale secuilor cu românii din Transilvania, Moldova şi Ţara Românească, în întreg Evul Mediu.

Aspectul principal al acestor relaţii vechi şi strânse, dintre secui şi români, l-a constituit fenomenul de mare importanţă istorică al secuizării (maghiarizării) unei considerabile părţi a populaţiei româneşti din zonă, realitate pusă în evidenţă de lucrările de specialitate. În manual, însă, nu se vorbeşte nimic despre secuizarea românilor prin nume, prin religie, prin politica sistematică de maghiarizare, despre pierderea identităţii româneşti, despre marginalizarea românilor, despre oropsirea lor, despre felul cum au fost siliţi aceşti români să plece ori să devină „buni maghiari” şi „buni români” (Academician Ioan Aurel Pop). Din cele 10 valuri de asimilare imediată şi de alungare a românilor din „secuime”, puse în evidenţă de academicianul Nicolae Edroiu, cinci sunt înregistrate între 1850 -1992, fiind relevate clar de recensămintele moderne, fie că ele au fost efectuate sub administraţie austriacă, ungurească sau românească.

Despre drama deznaţionalizării românilor din fostele scaune secuieşti, despre fenomenul „Bodogaia”, localitate unde în secolul al XVIII-lea erau două biserici româneşti, una Ortodoxă şi alta Greco-catolică, autorii manualului nu suflă o vorbă, aşa cum nu menţionează comunităţile din judeţele Covasna şi Harghita care, în secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea aveau o populaţie românească numeroasă, iar astăzi este drastic diminuată sau chiar dispărută, aşa cum este cazul localităţilor Ghelinţa, Micfalău, Bixad, Belin, Lisnău, Cernat, Joseni, Plăieşii de Sus, Mereşti, Lăzăreşti, Ocland, Frumoasa, Mihăileni etc.

Preocupaţi a prezenta istoria unei zone monoetnice maghiare, a unui „bloc compact secuiesc”, eludând adevărul istoric, autorii nu pomenesc nimic despre personalităţile româneşti născute în sud-estul Transilvaniei, elite locale, regionale şi de valoare naţională, de o mare diversitate socio-profesională, din rândul cărora menţionăm: opt ierahi ai Bisericii Ortodoxe Române (patriarhul Miron Cristea, mitropoliţii Nicolae Colan şi Alexandru Nicolescu şi episcopii Justinian Teculescu, Veniamin Nistor, Emilian Antal, Sofian Braşoveanu şi Ignatie Mureşan), scriitori, publicişti, oameni politici (Octavian Codru Tăslăuanu, Ghiţă Popp, Romulus Cioflec, Horia Teculescu ş.a.), profesori universitari, cercetători, protopopi-cărturari, ieromonahi, autori de manuale şcolare, militari, muzicieni, artişti, sportivi de performanţă etc.

Făcând abstacţie de faptul că realitatea etno-demografică din judeţele Covasna şi Harghita nu este de departe imaginea unui grup etnic compact, autorii nu abordează problema populaţiei de romi, populaţie care potrivit unor studii demografice depăşeşete 10% din totalul populaţiei judeţului Covasna şi 5% din cea a judeţului Harghita.

Din aceleaşi considerente, care nu au nimic cu deontologia unor autori de manuale şcolare, nu se specifică faptul că în judeţele Covasna şi Harghita există un număr însemnat de persoane cu dublă ascendenţă identitară, membri ai familiilor mixte. Numai la recensământul din 1992, în judeţul Covasna existau 2724 familii mixte, iar în judeţul Harghita 2960 de asemenea familii. Autorii nu se gândesc ce drame pot provoca în aceste familii politica lor şi a celor care i-au pus să scrie astfel, de a crea cu orice preţ o himeră a unui bloc etnic pur maghiar în zonă.

Sunt doar câteva exemple despre gravele omisiuni ale unei lucrări destinate elevilor de etnie maghiară din judeţele Covasna şi Harghita, din ciclul gimnazial, carte editată din fonduri publice, şi care, prin conţinutul şi mesajul său antiromânesc aduce grave prejudicii, pe termen mediu şi lung, unei convieţuiri interetnice normale, într-un spaţiul multietnic şi pluriconfesional, unde fiecare poate să-şi respecte istoria, cultura, credinţa, tradiţiile şi valorile moştenite de la înaintaşi şi să-şi afirme identitatea proprie.

Dr. Ioan LĂCĂTUŞU

Ziaristi Online Ro

Cititi si: Vreti sa cititi “manualul” “Istoria Secuilor” platit de “statul roman”? Ziaristi Online si Dan Tanasa vi-l ofera pe tava. ”În cele două războaie mondiale România a INVADAT ținutul secoiesc”. DOCUMENT »

Print Friendly, PDF & Email

4 comments

  1. Taz

    Asa-zisul alfabet secuiesc este de fapt un f.vechi alfabet protodac, folosit si de plutasii de pe raul Bistrita-Neamt pana nu de mult ..
    Chiar nu le spune nimeni astora ca ei erau stiuti ca fiind români puri? Uita ca pt ei a a fost omorât mişeleşte Gheorghe Doja- secui autentic, cel care a condus marea rascoala de eliberare a Transilvaniei de sub jugul unguresc? Uită ca strabunii lor aveau nume româneşti şi erau ortodocşi? Astia chi

  2. Taz

    Astia chiar nu isi cunosc istoria….
    Criza de identitate a ungurilor : au venit în Europa ca mongoloizi şi, devin – nu se ştie cum – europeni, şi ca înfăţişare şi ca sânge…..

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.