ACOPERITI DIN TOATA PRESA, UNITI-VA !
ZECE MOTIVE PENTRU CARE SERVICIILE SECRETE NU POT RENUNTA LA AGENTII DIN PRESA
de Aurel I. Rogojan
In ultimele doua decenii, subiectul prezentei agentilor serviciilor secrete in presa este permanent inflamant. In pofida numeroaselor si virulentelor dispute, partile implicate nu au avut o abordare rationala, sistematica si lipsita de prejudecati a acestei realitati de netagaduit.
Legat de subiect, joi, 21 februarie crt. am citit o stire titrata optimist: “La Comisia de libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE), PE a adoptat raportul privind libertatea presei şi interzicerea agenţilor acoperiţi din mass-media”.
Finalul stirii este una dintre glumele bune ale democratiei. Nu pentru ca doamna Renatte Weber , care ne-a dat stirea , ar avea un proununat simt al umorului. Dimpotriva, seriozitatea severa, atent studiata si forta antifeminina, dezinvolt degajata, o fac remarcata.
Totusi, fiindca spusele doamnei europarlamentar i-a facut pe multi sa intre in panica, vreau sa le adresez “acoperitilor” din presa un mesaj de imbarbatare : “Stati linistiti, acolo unde ati fost plantati, nu va fie teama, de nimeni si nimic. Fara voi, nu se poate !
Acoperirea acestui mesaj este solida si am sa o si argumentez.
Am fost intrebat, cu diferite prilejuri, daca presa este un mijloc sau/si un instrument folosit de serviciile secrete. Personal nu agreez şi chiar îmi displace să văd alăturată presei o etichetă de mijloc sau instrument.
Este o arma, care are propriile instrumente, metode si mijloace.
Este competitorul, cand loial, cand parsiv, cand fatis advers al serviciilor de informatii oficiale.
Este prietenul politicienilor pe care ii cocoteaza in fotoliile inalte ale puterii, ca sa aiba de unde ii tranti jos, cat mai zgomotos, cand ii prinde cu ocaua mica.
Amic sau inamic al puterii, modelator sau demolator de valori…si cate alte calitati nobile sau , dimpotriva, se pot atribui presei.
1. Agentiile de presa – antenele spionajului
Pana la un punct, ziaristul si agentul secret al puterii fac acelasi lucruri : au de realizat niste proiecte pentru care au nevoie de informatii. In logica “Tratatului despre lucrul bine facut”, atat ziaristul, cat si agentul secret, au nevoie de surse de informatii, in care scop, si unul si altul, se folosesc si de informatori. Cum isi recruteaza si motiveaza fiecare informatorii, tine de talentul personal si resursele institutionale ale fiecaruia. Multi ziaristi spun ca informatorii li se ofera voluntar, fiind animati de idealurile nobile asumate de presa. Si ofiterii de informatii spun ca informatorii animati de idealuri patriotice sau convingeri ideologice nationaliste sunt de preferat mercenarilor, dar printre conspiratori si teoristi, spioni si tradatori, scopul nobil scuza mijlocul ignobil. Ziaristii au informatori si din intamplare, pe cand agentii puterii au ridicat recrutarea informatorilor la rang de arta.
Drumul comun al ziaristilor si agentilor secreti se bifurca in momentul valorificarii informatiilor, chiar daca ele pot servi, in esenta, aceluiasi interes public.
Presa publica, cu sau fara limite, ceea ce a aflat si documentat. Alteori nu documenteaza, ci cauta doar efectul senzationalului comercial.
Teoretic, dar si juridic, informatiile serviciilor secrete servesc deciziilor de stat. Atat informatiile cat si deciziile de aceasta natura nu pot fi facute publice decat in momentul si masura in care nu mai sunt folositoare entitatii periculoase, care ameninta valoarea aparata. Aici intervine secretul de stat, in numele caruia guvernele obisnuiesc sa-si ascunda si secretele mentinerii puterii, dincolo de vointa guvernatilor. Aceasta este linia frontului care contrapune presa onesta guvernelor devenite nelegitime.
Sunt , asadar, suficiente argumente pentru a afirma ca presa face parte dintre “fraţii şi surorile” serviciilor de informaţii. Dar cum se mai întâmplă, ca într-o familie să existe şi fraţi vitregi, uneori le scapă ceea ce-i uneşte.
Agenţiile de presă , dar si o redactie de ziar, au multe în comun cu organizarea unui serviciu de spionaj. Unul dintre cele mai bine păzite secrete ale M.I.-6 [Intelligence Service], dat în vileag după trecerea perioadei de 90 de ani, cât prevede legea britanică a protecţiei secretelor oficiale, a fost acela că Herbert Reuter [succesorul fondatorului agenţiei care-i poartă numele] obişnuia să “depăşescă planul” la informaţii secrete, pentru a scoate cat mai multe mii de guinee din punga, strânsă la baiere, a regilor dinastiei Saxa – Coburg – Gotha, rebotezata Casa Regala de Windsor.
Serviciile de spionaj nu pot sa fie prezente, cu ecusonul lor, acolo de unde culeg si transmit informatiile, in timp real, agentiile de presa sau canale de televiziune specializate, precum C.N.N. sau Al Jazzera. Exemple alese aleatoriu… In acelasi timp, ceea ce intampla in zonele fierbinti nu poate fi observat de orice corespondent si transmis inafara unor reguli impuse de sistemul contrainformativ foarte sever al autoritatilor de securitate ale partilor implicate. Ca sa nu fie neintelegeri, greseli, surprize si suspendari de licente, patronii agentiilor de presa isi dau ecusoanele si legitimatiile agentilor secreti, pe care ii si angajeaza cu salarii pe care in serviciile secrete nu le au decat directorii. Pentru echilibrarea balantei, salariile spionilor trecuti sub acoperirea presei vor compensa veniturile ziaristilor racolati sa-i introduca in meserie pe noii lor colegi si sa le sustina biografia de acoperire. Nimeni nu vede, nu aude, nu vorbeste . Toata lumea este multumita. Cerc perfect inchis !
Asa s-a facut ca la inceputul anilor `90, cand teama , inversunarea si ura liderilor noilor servicii secrete fata de presa atinsese cote paroxistice, rezolvarea a venit de la “agentiile de presa”, dar si mai multe de “difuzare a presei” infiintate de deblocatii din securitate, cu sau fara “cheag” din fondurile speciale ale serviciilor, “stalpi “ ai tinerei si firavei democratii. Odata batuta palma, caci in astfel de afaceri “dokumenti niema”, intelegerea a facut legea partilor.
2. Presa tinta contrainformativa a serviciilor secrete
Este stiut si temut rolul presei de “avocat al diavolului”, ori de câte ori este vorba despre greselile ori afaceri secrete ale serviciilor care devin, în mod accidental, publice. Pentru ca presa sa exercite cat mai putin acest rol, prevenirea publicarii informatiilor incomode este un obiectiv de aparare contrainformativa pe care serviciile secrete si-l asuma, cu toate riscurile aferente si… victimele colaterale.
Asa de exemplu, sa ne amintim ca Serviciul Federal de Informatii al R.F. Germania [ B.N.D.] , in cadrul unei anchete pentru elucidarea unor scurgeri de informatii, a tinut redactiile suspectate sub stricta observatie, prin mijloace si metode secrete, ani in sir, vreo 10-15 .
Raportul Comisiei de supraveghere parlamentara, care a investigat scandalul, mentioneaza ca au fost recrutati si remunerati jurnalisti pentru urmarirea colegilor si identificarea surselor presei din interiorul serviciilor. Cand directorul B.N.D. si-a asumat scandalul, regretele sincere priveau , nu atat faptul in sine, cat mai cu seama greselile care au condus la deconspirarea operatiunii, fiindca fara acestea nu era posibila nota proasta primita de spionajul german.
3. Presa, intotdeauna, o prima sursa de informatii pentru serviciile secrete
Serviciile de informatii pentru securitate sunt cei mai importanţi şi fideli cititori ai presei, unde şi găsesc, nu de puţine ori, treburi făcute pe jumătate, ori, dimpotriva, iremediabil compromise.
In prima situatie, daca nu colaboreaza, ziaristilor le pot fi “furate” ori compromise sursele. Jurnalistii care au pregatirea necesara si exercitiul protectiei surselor, fata de profesionisti ai serviciilor, sunt putini. Cazurile de santaj, la cacealma, cu darea in vileag a surselor nu trebuie excluse.
In cea de-a doua situatie, serviciile pierd avantajul pe moment , dar nu raman fara revansa. Jurnalistii incomozi sunt “binecuvantati” cu niste surse trasnet si informatii bomba. Succes total, boom financiar pentru ziar. Apoi, ca din senin, faliment total ! Cine rade la urma, are si de ce !
4. Presa releu de intermediere si acoperire a propagandei negre si a celei gri
In subsidiar, avandu-se in vedere ca serviciile secrete de pretutindeni culeg din presa si din celelalte surse deschise o buna parte din informatiile pe baza carora isi dezvolta operatiunile secrete, folosirea surselor deschise pentru livrarea informatiei cautate de potentialii adversari, dar in parametrii impusi de tinta care nu se lasa oricum cercetata, este o cale de realizare a unei game de actiuni a caror mize sunt influenta, propaganda, contrapropaganda, si dezinformarea. Scopurile si obiectivele acestor operatiuni se realizeaza prin comunicare adaptata vulnerabilitatilor identificate , ori anume create, ale receptorului.
Cand asemenea chestiuni serioase devin o joaca de amatori, de genul “datului pe surse”, se intra deja pe terenul Codului penal si al legilor speciale cu dispozitii penale. Ce ne facem, insa, cand infractorii sunt chiar cei chemati sa aplice legea !? Dam toti pe surse, de la Presedintele Republicii pana la Vornicul din Fratautii Vechi ? Dar, sa fim bine intelesi, “datul pe surse” si alte asemenea ”exclusivitati” se practica, de regula, numai intre colegi de bransa secreta, pe baza principiilor sacrosante ale cooperarii, cooexistentei pasnice si increderii reciproce.
Cazul scoala “Deep Troath”, nu cel din celebrul film pornografic , ci al directorului asistent al lui John Edgar Hoover, informator al ziaristilor Bob Woodward si Carl Bernstein, de la Washington Post, care vorbea la telefon din adancul gatului , pentru a nu-i fi identificata vocea, nu este din categoria “datului pe surse”. Anonimul “Deep Troath” s-a autodeconspirat in anul 2005, dupa trei decenii de la scandal, cu trei ani inainte de a parasi aceasta lume, ca fiind William Mark Felt, Sr., fost adjunct al directorului F.B.I. El a fost avertizorul asupra scandalului “Watergatte” si resortul secret al demisiei presedintelui Richard Nixon.
Pe cand si la noi astfel de temerari , care sa se dezica de autorii mizeriilor politice existentiale care au mutilat o tara si alienat un popor ?
5. Presa vector al educatiei de securitate
Din timpurile copilariei sale, presa si-a asumat rolul unui important vector al educaţiei de securitate a cetăţeanului şi de formare a reacţiilor de autoapărare socială faţă de pericole. Exista in acest sens, atat suficienta bibliog
Numele personalitatilor care s-au considerat onorate de misiunile incredintate de serviciile secrete, in numele educatiei de securitate a societatii, sunt edificatoare pentru importanta si dimensiunile inregimentarii unor mari personalitati in fronturile celei de a patra arme – a informatiilor si contrainformatiilor. Aleatoriu, ii citam pe : Pierre Caron de Beaumarchais, Daniel Defoe, Cristopher Marlowe, William Fowles, Ben Johnson, Thomas Hardy, Sir Arthur Conan Doyle, William Mason, John Glasworthy, Somerset Maugham, Graham Greene, Ian Fleming, Ernest Hemingway, Walt Disney…
La noi, regula este ca intelecualii in voga sa ne serveasca doar anticultura securitatii si sa anuleze rationalitatea functiei de autoaparare sustinuta de informatiile secrete.
6. Presa substitut, bun sau rau, al informarii oficiale
Deficitul informarii oficiale este, cel mai adesea, cauza a aparitiei si raspandirii zvonurilor cu impact negativ in planul stabilitatii si pacii sociale. Fata de aceasta situatie, presa alege intre a fi neutra, a atenua, ori dimpotriva a vehicula si amplifica zvonistica. Cine pot fi, in cele doua ipoteze, moderatorii si manipulatorii informarii publice interesati intr-o directie sau alta ?
Cum normalitatea nu ne este caracteristica, la noi obisnuit e sa se gaseasca permanent pricini de noi galceve politice. Astfel, presedintele, premierul si ministrii, a tot cunoscatori, tin locul purtatorilor lor de cuvant, pe post de manipulatori cu staif.
Presa, cu rare, dar notabile luari de pozitie, in loc sa-si exercite rolul de corectie a informatiilor tendetioase, mai tare intarata dracii din politicieni , spre o tot mai adanca nedumerire si dezorientare a unei natiunii dezamagite.
Pot fi serviciile indiferente la sursele de instabilitate si la agitatorii ce pot repede pot pune de o suspendare a presedintelui, ori demitere a presedintilor camerelor ?
7. Presa supapa de presiune pe putere, dar si de … sifonare si usurare de stresul marilor raspunderi ale guvernarii
Opacitatea sau dezinteresul unor beneficiari legali de informatii furnizate de servicii, pot fi atenuate , complinite chiar, prin scurgerea controlata de informatii. Presa devine, in acest fel, supapa de eliberare a masei critice acumulate ca urmare a lipsei de reactie a autoritatilor de decizie politica, ori de aplicare a legii.
Aceasta este valabil in teorie, dar la noi practica difera si suntem ca nimeni altcineva sau, cine stie , urmam niste exemple .… Informatiile secrete sunt adeseori sifonate si privatizate in beneficiul diversilor granguri politici si al haiducilor ]capitalist , care sunt cu o mana pe informatiile secrete si cu cealalta pe balanta faradelegii.
Nu de putine ori, prin sifonarile iresponsabile de informatii s-a eviatat angajarea raspunderilor , s-au pus in garda conspiratorii si s-a periclitat securitatea avertizorilor.
Alteori beneficiari legali de informatii s-au dovedit a fi manechine ale clanurilor mafiei politice. Cine mai stie, cum si pe unde au fost dosite si dijmuite marile dosare privind Fondul Proprietatea, A.N.A.F. –ul si Vama, contrabanda si marea evaziune, inalta coruptia politica institutionalizata, conturile externe (a caror dobanda nu se impoziteaza, nu de alta!) marile sponsorizari cu 2/3 redirectionare in pusculita partidului, cotele-parti de milioane de euro din afacerile mafiei cu gropile de gunoi, devenite colectoarele deseurilor periculoase din Europa si… etcetera. etcetera. etcetera.
De fiecare data vom putea constata ca presa a fost initial “pe faza”. Intrebarea este, cum de s-a “defazat” ?
8. Controlul informatiilor compromitatoare
Există suficiente exemple consternante în care oameni ce nu aveau ce căuta nici în servicii şi nici în presă s-au complăcut în condiţia reciprocă şi ambiguă de instrumente sau mijloace…
Infractori aciuiati prin servicii livreaza presei de scandal, ori celei oficioase informatii din sfera vietii intime sau private pe care le-au aflat “la pachet” prin interceptari, filaje, delatiuni.
Infractori aciuati prin presa livreaza aceiasi materie prima unor prieteni din servicii, fata de care se simt indatorati.
Din cazurile in care informatii compromitatoare au devenit obiect al trocurilor murdare, societatea nu a avut decât de pierdut. Şantajiştii or fi câştigat, dar pe seama prejudicierii grave unor cauze de interes public.
8. Presa de investigatii, cancanuri, paparazzi , sau externalizarea unor activitati neonorabile ?
Onorabilitatea serviciilor secrete, atat cat le este recunoscuta, de la o cultura la alta, s-a castigat cale de peste doua secole, cu costuri politice, dar si investitii pentru imagine inca neamortizate.
Evenimentele sfarsitului de veac XX au surprins serviciile secrete ele democratiilor in situatia ingrata de a fi , cu exceptia S.U.A. , in coliziune cu dezideratele unei activitati legale, deoarece domeniile lor de activitate, organizarea si functionarea nu erau sub imperiul unor legi dedicate, ci al unor directive ale executivului care,cel mai adesea, doar le consacra existenta, fixa subordonarea si disimula bugetul pe la ministerele de adoptie.
Odata cu legiferarea domeniului si tentativele de supraveghere parlamentara, personalul serviciilor, pe masura ce era “pensionat”, primea in subantrepriza misiunile neonorabile . Astfel au fondat institute, societati, scoli, agentii de detectivi, companii de securitate etc.etc. cu obiect de activitate acoperitor si pentru ceea ce serviciilor le este interzis prin lege.
9. Controlul asupra politicului
Tabloidizarea unor televiziuni de nisa, special create pentru controlul asupra politicului, arunca in joc arsenalul cel mai ascuns al papusarilor din umbra, compromitand iremediabil , in orizontul mai multor generatii, institutii pe care ar trebui sa le respectam ca garante ale valorilor democratice.
Prezenta agresiva a politicienilor pe ecrane devine repede dezagreabila. Moderatori de slaba factura intelectuala ii pun in situatii adeseori penibile. Cu toate acestea, de dragul de a fi in centrul atentiei publice, politicienii fac concesii, dupa concesii, devenind dependenti de bunavointa celor care le inlesnesc prezenta in spatiul comunicarii publice.
1o. Terorism mediatic exista ?
Daca raspunsul este afirmativ, cine sunt victimele si teroristii din presa ?
Am sa ocolesc un raspuns direct. Un jurnalist, corepondent judetean al Agerpres mi-a pus intrebarea “Care este cel mai mare caz de manipulare pe care l-am cunoscut nemijlocit ?
Cel mai mare, pe care l-am cunoscut nemijlocit, nu este nici cel mai interesant şi nici cel reprezentativ pentru arta dezinformarii. Dar este, cu siguranţă, cel mai dureros şi cutremurător prin consecinţele şi dimensiunile sale genocidare: miile de morţi şi răniţi în evenimentele din decembrie 1989, dupa fuga laşă a lui Nicolae Ceauşescu; destructurarea sistemului naţional de securitate şi liberalizarea trădării de ţară prin subminarea economică a României.
Din aceste realitati, in miezul acestor evenimente inca tulburi s-a nascut tot ce s-a afirmat ca este liber in Romania, dupa decembrie 1989. Inclusiv presa libera.
Sursa: Ziaristi Online
