Jurnalul National: Fântâna Albă, mai sângeroasă decât Zidul Berlinului. 72 de ani de la masacrarea românilor care încercau să fugă din Bucovina ocupată spre România - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Jurnalul National: Fântâna Albă, mai sângeroasă decât Zidul Berlinului. 72 de ani de la masacrarea românilor care încercau să fugă din Bucovina ocupată spre România

Comemorare-la-Fantana-Alba-1-aprilie-2012-Basarabia-Bucovina-InfoLa 1 aprilie 1941, în jur de 3.000 de români au fost masacraţi la Fântâna Albă, în Bucovina, pe teritoriul Ucrainei de astăzi, de soldaţii sovietici.

Din 2011, 1 Aprilie este Ziua Naţională de cinstire a memoriei  românilor victime ale masacrelor de la Fântâna Albă şi alte zone, ale deportărilor, ale foametei şi ale altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în Ţinutul Herţa, nordul Bucovinei şi întreaga Basarabie.

La 26 iunie 1940, în urma Pactului Ribbentrop-Molotov, României i-a fost impusă cedarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei către Uniunea Sovietică. “Începând cu această dată, a fost dat startul prigoanei şi persecuţiei românilor din aceste provincii româneşti. Bolşevicii au pus în practică toate formele de represiune politică, principala cauză fiind tăria de caracter a băştinaşilor în lupta lor pentru Dumnezeu, pentru românism şi pentru România Mare. Dintre acestea, menţionăm: deportările din Basarabia şi nordul Bucovinei( 28 iunie 1940 – 5 martie 1953), masacrul de la Fântâna Albă, Bucovina (1 aprilie 1941), şi Foametea organizată din Basarabia (1946-1947)”, se arăta în expunerea de motive a iniţiatorului Legii Zilei Naţionale a victimelor sovieticilor.
Nu se cunoaşte cifra exactă, dar se crede că au fost câteva sute de mii de români deportaţi în Siberia, Kazahstan, primele victime fiind oamenii de frunte ai comunităţilor: preoţi, învăţători şi aşa mai departe.

Masacrul de la Fântâna Albă a avut loc chiar în ziua de Paşti, la 1 aprilie 1941. Atunci, aproximativ 3.000 de români, locuitori ai satelor de pe Valea Siretului, au încercat să ajungă în România, să părăsească Bucovina răpită de URSS. Cineva împrăştiase zvonul că românii pot trece graniţa fără probleme, că grănicerii sovietici nu le vor face nimic. Când coloana de români –înarmaţi cu steaguri albe, icoane şi cruci – a ajuns aproape de graniţă, îi mai despărţeau trei kilometri de ţara-mamă, soldaţii sovietici, ascunşi în pădure, au început să tragă în plin. Au secerat, în scurt timp, mii de vieţi. Cei care au scăpat de gloanţe au fost urmăriţi de cavalerie şi spintecaţi cu sabia. Apoi, românii au fost aruncaţi în gropi comune. Oamenii din zonă povesteau peste ani că s-au auzit vaiete multe zile după masacru din acele gropi comune şi de pe câmpuri.

“În ceea ce priveşte Foametea organizată, datele din Arhiva de stat a fostei URSS spun că în anii 1946-1947, doar în RSSM (fără Basarabia de Sud, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţei) au murit de foame aproximativ două sute de mii de oameni. Realitatea însă pare să fi fost mult mai crudă. «Cadavrele stau împrăştiate pe drum(…) nici nu mai este unde să-i înmormântezi», «Oamenii mor ca muştele, pe zi ce trece mor tot mai mulţi», «Oamenii mănâncă oameni» scriau chiar unii activişti de partid în scrisorile lor adresate Comitetului Central al PCUS.  Împuterniciţii stalinişti au curăţat, în toamna anului 1946, toate hambarele, podurile şi depozitele de alimente ale oamenilor. Cei care se împotriveau erau deportaţi sau împuşcaţi”, se arăta tot în expunerea de motive prezentată Parlamentului României.

Localitatea Fântâna Albă se află pe teritoriul de astăzi al Ucrainei. Abia în anul 2000, autorităţile ucrainene au permis să se oficieze o slujbă în memoria românilor ucişi. Situaţia în ceea ce priveşte respectarea memoriei românilor ucişi de sovietici, la 1 aprilie 1941, rămâne în continuare o problemă delicată. Ieri, o delegaţie din România, care mergea la locul masacrului, a fost oprită la graniţa Ucrainei, iar unuia dintre membrii acesteia i-a fost interzisă intrarea pe teritoriul ţării.

Într-un timp foarte scurt, atunci, în 1941, au murit de două ori mai mulţi români decât au căzut victime (în jur de 1.300 de persoane, după unele surse), de-a lungul celor 28 de ani, cetăţeni germani care au încercat să treacă de Zidul Berlinului spre libertate.
_______________________________________________________

“Fugiţi, oameni buni, eu rămân aici să mor pentru libertate!”

Unul dintre supravieţuitorii masacrului, profesorul  Gheorghe Mihailiuc, a redat în cartea sa “Dincolo de cuvintele rostite”, apărută la Editura obştească “Vivacitas” (Hliboca, 2004), atrocităţile petrecute la Fântâna Albă.
“Peste sate se abătuse teroare bolşevică. Dacă nu făceai cârdăşie cu noii stăpâni, erai pierdut. În aceste condiţii insuportabile, o parte din populaţia română a ţinutului a hotărât să fugă din ţară ca să scape de prigoană. La 1 aprilie 1941, câteva mii de români, chemaţi de dorul libertăţii, au pornit paşii spre Fântâna Albă, la frontieră. Dar pentru mulţi acest drum a fost fără întoarcere. Eram şi eu, împreună cu fratele mai mare, printre ei. Am fost martor ocular şi am văzut cum s-au desfăşurat lucrurile. A fost un adevărat masacru, un genocid. (…)
Ucigaşii au aşteptat cu degetul pe trăgaci până când mulţimea a ieşit la luminiş. Era o acalmie prevestitoare de rele. Paşii greoi îi purtau pe oameni spre un sfârşit fatal. Tricolorul din faţa coloanei flutura mândru, demonstrând dragostea de neam şi ţară a românilor Bucovineni. Deodată, liniştea a fost spartă de groaznicul glas al armelor. Zgomotul morţii s-a răspândit, hăt, departe peste codri. Cineva din mulţime a strigat: «La pământ!». Şuvoiul neîntrerupt de foc ne ţinea culcaţi, cu respiraţia curmată. În acea stare de încremenire, un bărbat din primele rânduri a strigat peste puterile sale: «Înainte, fraţilor, ei nu vor cuteza să ne omoare!». Dar chiar atunci a început măcelul. Tragedia de acum jumătate de secol mă nelinişteşte până astăzi, deoarece nu sunt convins că-i imposibilă repetarea unor asemenea nenorociri. E greu de redat în cuvinte tot ce am văzut la Varniţa. Era un adevărat iad de la pământ până la cer. În ochii mei, un flăcău voinic, cu tricolorul în mână, s-a prăbuşit într-o baltă de sânge. Aud şi acum strigătele lui cu groaza morţii pe buze: «Fugiţi, oameni buni, eu rămân aici să mor pentru libertate!». În învălmăşeală m-am pierdut de fratele meu. Întregul câmp era o spaimă, oamenii cădeau ca frunzele de brumă. (…)”.(preluat de pe site-ul www.basarabia-bucovina.info)

Autor: Carmen Anghel /Sursa: Jurnalul National

Foto: Cristina Nichitus Roncea

Vedeti si: VIDEO EXCLUSIV Basarabia-Bucovina.Info: Marturia unui supravietuitor al masacrului de la Fantana Alba – Katyn-ul romanesc. Petru Hutan, 89 de ani: “Au tras in plin cu mitralierele… in copilasi si in femei”

Comemorare-Masacrul de la-Fantana-Alba-1-aprilie-2012-Basarabia-Bucovina-Info

Print Friendly, PDF & Email

3 comments

  1. Adi

    Ca sa aprind o luminare pentru fratele meu ar trebui sa merg la cimitirul soldatilor sovietici din Falciu. E mai mult decit bizar .74

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.