„Aviatori de altădată” de Daniel Focşa – o carte rară într-un peisaj editorial bolnav

Într-o epocă în care românii sunt învăţaţi să îşi renege trecutul, într-un prezent cenuşiu în care suntem îndemnaţi să ne scuipăm eroii, în care „sfinţii închisorilor” sunt batjocoriţi în vreme ce perversiuni strigătoare la cer sunt promovate, admirate şi băgate pe gâtul românilor, o carte poate părea o armă slabă, ineficientă. Au doară nu ne invadează casa şi gândurile atâtea televiziuni cu mesajele lor perfide, atâţia „jurnalişti” vânduţi care scuipă zilnic pe Eminescu, pe Ştefan cel Mare şi pe Iisus Hristos ? Mi-am dat seama că nu. O carte nu este o armă slabă. Este cuvântul care sfărâmă pietre, este cuvântul care, discret, smerit, sparge zidurile închisorii virtuale spre care suntem mânaţi.

„Aviatori de altădată” a istoricului Daniel Focşa, apărută în noiembrie 2012, este o astfel de armă a duhului, în care România cea adevărată, ţara noastră cea pierdută este reînviată şi readusă în prezent, prin alcătuirea magică de cuvinte scrise cu talent, cu pasiune şi cu suflet.

O foarte scurtă lămurire a decorului. Din istoria militară românească, aviaţia este poate cea mai vie şi mai pasionantă, cea mai „prizată” de cititori. Tocmai aici, cei chemaţi să mărturisească despre trecut lipsesc în mod dramatic. Făcând abstracţie de câţiva autori afirmaţi în comunism, nu pot menţiona decât numele unui tânăr istoric stins mult prea devreme de o boală necruţătoare, la numai 29 de ani, Narcis Gherghina. Un fel de Nicolae Labiş al istoriei aviaţiei. În rest, nimeni şi nimic vrednic de remarcat. Cele câteva producţii ale unui oarecare S. Turturică, angajat MApN, constau într-o înşiruire fadă şi plată – dar prolixă – de fapte şi documente, prezentate cititorului într-o manieră searbădă, fără „sare şi piper”.

În acest pustiu editorial, l-am „zărit” pe istoricul Daniel Focşa, când, în 2008, a publicat o carte atât de personală şi originală ca stil şi concepţie, „Escadrila Albă. O istorie subiectivă”, combinând istoriografia, memorialistica şi reportajul. M-a dus cu gândul la Mateiu Caragiale cu ai săi „Crai de Curtea Veche”, o carte tot mică şi preţioasă. A urmat „Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare” (2010), un subiect absolut inedit, căci nimeni până atunci nu mai alcătuise o carte dedicată acestui pilot, atât de celebru în timpul războiului şi atât de trecut cu vederea în zilele noastre. Poate fiindcă a luptat cu preponderenţă contra americanilor ? Poate fiindcă s-a ridicat în aer contra celor numiţi, apropo, în propaganda oficială de atunci, „terorişti ai aerului” – care făceau mii de morţi bombardând triajul Gării de Nord ? Am remarcat nu doar talentul, nu doar originalitatea acestor cărţi, dar şi latura lor… anti-sistem ! Fiindcă maniera în care priveşte participarea României la al doilea război mondial nu este cea a complexaţilor de azi, care încearcă să ne inducă sentimentul de auto-culpabilizare pentru campania din Est, a neo-marxiştilor care sunt vădit deranjaţi – precum este dracul de tămâie – de istoriografia scrisă, dacă pot spune aşa, în picioare, de către istorici cu coloană vertebrală şi cu conştiinţă, iar nu de slugi şi de iude vândute banului străin şi intereselor Ocultei, întru spălarea creierelor unei naţii întregi.

Pentru că, da, este nevoie de astfel de cărţi în care bravii noştri aviatori să trăiască din nou, să fie vii şi printre noi, să ne salute din carlinga avioanelor lor şi să rostească precum marele Alexandru Şerbănescu, asul aşilor de vânătoare români: „Nu concep ca un inamic, oricât de mare şi puternic ar fi el (făcea referire la americani şi la USAF) să intre în ţara mea ca într-un sat fără câini şi să o pustiască”.

Dar aceşti eroi, aceşti români, trebuie invocaţi în cărţi vrednice de acest nume, de istorici vrednici de asemenea de acest nume. Prin urmare, nu cred în cărţile produse de indivizi aduşi de pe coclauri şi „pompaţi” istorici mai mult sau mai puţin oficiali, ci cred în lucrările scrise de oameni ca acest Daniel Focşa, nu doar istoric dar şi nepot de ofiţer artilerist combatant şi fost deţinut politic unsprezece ani în închisorile comuniste. „Bon sang ne saurait mentir !” – sângele bun nu minte. Nu cred că un om cu o astfel de ascendenţă s-ar putea vinde. În ţara în care copiii şi nepoţii de securişti şi activişti fac cariere strălucite, purtându-şi duhoarea morală până în cele mai înalte dregătorii ale statului, intelectualii nepătaţi reuşesc cu greu să răzbată în atenţia publicului, fiindcă „băieţii – secureţii” (vorba lui Paul Goma) au ca misiune să îi saboteze sistematic.

„Aviatori de altădată”, apărută în 2012 la editura Institutul European din Iaşi, evocă figurile unor mari aviatori români, dintre care unii, plecaţi de curând dintre noi. Este cazul generalului Ion Dicezare, ultimul cavaler „Mihai Viteazul” din aviaţie, mort în august 2012, şi a Marianei Drăgescu, decedată în martie acest an la vârsta de 100 de ani împliniţi. Sunt asemenea evocaţi pilotul de bombardament greu Ion Profir, paraşutista Smaranda Brăescu, aviatoarea Nadia Russo – cu ale sale memorii inedite, recuperate de Daniel Focşa dintr-o arhivă practic inaccesibilă -, pilotul excepţional Tudor Greceanu (căruia serialul „Memorialul Durerii” i-a dedicat un episod excepţional în anii 90) şi alţii. O mică bijuterie de 100 de pagini, o esenţă tare a literaturii aviatice căci, nu am nicio îndoială, autorul pare a fi adeptul principiului „non multa sed multum” – ceea ce contează este calitatea şi nu cantitatea. Cartea este pasionantă şi v-o recomand călduros. De altfel, orice carte este validată de cititori şi de timp. Hristos a înviat !

Ion Băsmuţ / Reporter Ziaristi Online

Vedeti si daniel-focsa-istorieromaneasca.blogspot.ro

Daniel Focsa – Aviatori de altadata  – Librăria Mihai Eminescu

Aviatori de altadata – Focsa Daniel – Libraria online Lumea Cartii

LECTURĂ OBLIGATORIE. A apărut volumul ”Aviatori de altădată” a istoricului Daniel Focşa