România – quo vadis? Revista SRI despre "tripla criza" nationala si declinul demografic al Romaniei - Ziaristi OnlineZiaristi Online

România – quo vadis? Revista SRI despre „tripla criza” nationala si declinul demografic al Romaniei

Quo Vadis Romania - Declinul demografic - Nicolae Taran - Intelligence 5 via Ziaristi OnlineRomânia – quo vadis?

După cum este cunoscut, existenţa comunităţilor statale implică în mod necesar următoarele resurse inerente: populaţie, educaţie şi statusuri ocupaţionale sau locuri de muncă. Din acest motiv, evaluarea eficacităţii strategice a activităţilor specifice instituţiilor statului, respectiv evaluarea capacităţii acestor instituţii de a satisface cerinţe esenţiale şi de a operaţionaliza politici strict necesare, presupune în ultimă instanţă analiza structurii şi a dinamicii următoarelor variabile emergente: populaţia, învăţământul şi resursele umane. În acest context general, se pot pune următoarele întrebări: Cum pot fi caracterizate schimbările din ultimele două decenii care au afectat structura populaţiei şi a resurselor umane, respectiv calitatea învăţământului din ţara noastră? În ce măsură sunt responsabile autorităţile politice pentru consecinţele acestor schimbări?

În ceea ce priveşte prima întrebare, este relativ uşor de argumentat că efectele  mutaţiilor de tip demografic, educaţional şi ocupaţional, care au afectat ţara noastră în  ultimele două decenii, au fost în mare măsură nefavorabile.

În primul rând, populaţia ţării noastre a scăzut semnificativ în ultimele două decenii: de la 23,2 milioane de locuitori în 1990 la 21,4 milioane de locuitori în 2009. Acest declin este cauzat de următorii factori: migraţia externă, scăderea natalităţii şi creşterea mortalităţii. Astfel, din 1990 şi până în 2007, au emigrat în mod oficial în străinătate 395.617 de cetăţeni români. Evident, dacă la această cifră se adaugă şi outputurile migraţionale informale (minorii şi emigranţii de tip easy ryder), rezultă că numărul efectiv al românilor care au plecat în străinătate după 1989 este cu mult mai mare. Potrivit unor surse oficiale de informare, numărul românilor emigraţi în străinătate după 1989 este de aproape 2,5 milioane. Pe de altă parte, ţara noastră a fost afectată negativ de scăderea dramatică a natalităţii imediat după 1989. Astfel, dacă rata brută a natalităţii (raportul dintre numărul celor născuţi vii într-un an şi numărul total de locuitori din acel an) a fost în 1989 de 16%, în 1990 valoarea acestui indicator a scăzut la 13,6%, iar în ultimul an a fost de numai 10%. În sfârşit, declinul demografic care a afectat ţara noastră în ultimele două decenii a implicat şi creşterea dramatică a mortalităţii. Astfel, rata brută a mortalităţii a crescut în acest context de la 10,6% în 1990 la aproape 12% în anul trecut. Drept urmare, din 1992 şi până în prezent, rata brută a mortalităţii a fost tot timpul mai mare decât rata brută a natalităţii. În aceste condiţii, structura pe vârste a populaţiei ţării noastre a fost afectată negativ, în sensul că ponderea românilor cu vârste mai mici de 30 de ani a scăzut de la 46% în anul 1990 la 38%  în anul 2007.

În al doilea rând, nenumărate disfuncţii de natură culturală, socială, economică şi managerială din ultimele două decenii au determinat o depreciere fără precedent a calităţii învăţământului românesc. Pentru a exemplifica această disfuncţie, voi prezenta în continuare rezultatele unei inedite cercetări empirice. Astfel, dintr-un număr de 328 de studenţi din ultimul an de studiu la Facultatea de Economie şi de Administrare a Afacerilor, din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, care au participat acum câteva săptămâni la examinarea scrisă a competenţelor dobândite la disciplina ,,Managementul inovării produselor şi tehnologiilor”, doar 64 de studenţi au obţinut note mai mari decât nota 7, majoritatea studenţilor (231) au obţinut note cuprinse în intervalul 5-7, iar ceilalţi nu au promovat examenul. Ţinând cont că, pe parcursul evaluării scrise, studenţii au putut utiliza fără nicio restricţie cărţi, note de curs, conspecte şi calculatoare electronice, iar promovarea la limită a examenului presupunea rezolvarea corectă a unei singure probleme dintr-un număr total de 6 tipuri de probleme definite, explicate şi rezolvate anterior în orele de curs şi de seminar (evaluarea fezabilităţii financiare a proiectelor de inovare, calculul serviciului datoriei în cazul finanţării proiectelor de inovare prin credite bancare, utilizarea metodei drumului critic pentru planificarea termenelor şi a duratelor proiectelor de inovare, utilizarea metodei utilităţii pentru clasificarea multicriterială a proiectelor de inovare, estimarea fiabilităţii şi a disponibilităţii noilor produse şi tehnologii), rezultatele menţionate nu pot fi apreciate drept satisfăcătoare. Mai mult, din cei 277 de studenţi care au încercat să calculeze serviciul datoriei (rambursări şi dobânzi) pentru credite bancare, doar 137 de studenţi au rezolvat corect acest tip de problemă extrem de simplă chiar şi pentru elevii de liceu. De asemenea, din cei 96 de studenţi care au încercat să calculeze valorile succesive ale unei variabile discrete (profitul net) în funcţie de o anumită rată anuală de creştere, doar 49 de studenţi au reuşit efectueze corect acest calcul elementar. Mai grav, în 57  din cele 328 de lucrări evaluate au fost identificate următoarele tipuri de gafe aritmetice:

 

(1+ 14,5%) = 15,5

45,5 * 3,5% = 159,25

 

În sfârşit, vocabularul utilizat de studenţii evaluaţi a fost extrem de precar, iar erorile de limbaj foarte frecvente. Ar mai fi de adăugat că studenţii care au participat la această examinare scrisă au absolvit licee din judeţele Arad, Caraş – Severin, Dolj, Gorj, Hunedoara, Timiş şi Mehedinţi, precum şi din Republica Moldova.

În al treilea rând, mutaţiile de natură politică, socială şi culturală din ultimele două decenii au determinat disfuncţii semnificative şi în ceea ce priveşte ponderea şi structura populaţiei ocupate din ţara noastră. Înainte de orice, trebuie menţionat faptul că mutaţiile respective au determinat o scădere accentuată atât a populaţiei ocupate, cât şi a numărului de angajaţi. Astfel, dacă în 1990 populaţia ocupată din ţara noastră totaliza 10,8 milioane de persoane, iar numărul de salariaţi era de 8,156 milioane, la sfârşitul anului trecut populaţia ocupată totaliza doar 9,027 milioane de  persoane, din care numai 4,368 milioane erau salariaţi. Pe de altă parte, numărul de salariaţi din industrie a scăzut în aceeaşi perioadă de la 3,846 milioane la 1,278 milioane, în timp ce numărul angajaţilor din instituţiile de stat a crescut de la 0,988 milioane la 1,262 milioane. În consecinţă, ponderea salariaţilor în cadrul populaţiei ocupate a scăzut în aceeaşi perioadă de la 75,4%  la 48,4%, ponderea salariaţilor din industrie în raport cu numărul total de angajaţi a scăzut de la 47,1% la 28,9%, în timp ce ponderea angajaţilor din instituţiile de stat în raport cu numărul total de angajaţi a crescut de la 12,1% la 28,9%. În acest context regresiv, ponderea populaţiei ocupate, a numărului total de salariaţi şi a salariaţilor din instituţiile statului în raport cu totalul populaţiei au atins la sfârşitul anului trecut următoarele niveluri critice: 42,2%, 20,4% şi 5,8%. Coroborând aceste praguri critice –  care reflectă, pe de o parte, o acută subocupare a forţei de muncă şi, pe de altă parte, o excesivă birocratizare a instituţiilor statului – cu creşterea  semnificativă a numărului de pensionari de la 3,679 milioane în 1990 la 5,676 milioane în prezent, respectiv a numărului de studenţi de la 215.226 în 1990 la 907.353 în 2007, rezultă în mod evident că procesul de dezvoltare economică, socială şi culturală a ţării noastre implică riscuri majore pe termen mediu şi lung.

În aceste condiţii, este evident faptul că mutaţiile şi şocurile cu care s-a confruntat populaţia ţării noastre în ultimele două decenii au determinat o triplă criză: o criză demografică, o criză a învăţământului şi o criză a locurilor de muncă. Dar ce anume a determinat această criză multiplă?

În ceea ce priveşte criza demografică, este evident că scăderea natalităţii reprezintă, pe de o parte, un efect al reacţiei tinerilor la politicile pro-natalitate impuse în mod iresponsabil în perioada 1966-1989 şi, pe de altă parte, un efect al occidentalizării imprudente a societăţii noastre. Din aceste motive, scăderea natalităţii reprezintă şi pentru ţara noastră un fenomen emergent şi extrem de greu de contracarat, mai ales pe termen mediu şi scurt.

În cazul crizei învăţământului, factorii determinanţi sunt de natură psihologică, managerială şi culturală. În condiţiile în care învăţământul şcolar şi universitar nu a beneficiat înainte de 1989 de condiţii materiale şi financiare adecvate, guvernele de după 1990 au încercat să soluţioneze această gravă problemă majorând în mod constant alocaţiile bugetare pentru învăţământ. În acest context, numărul profesorilor din învăţământul preşcolar, şcolar şi universitar a crescut spectaculos în ultimii ani, astfel că, în prezent, numărul mediu de elevi pentru un profesor este de 5 în învăţământul preşcolar şi de 13 în învăţământul primar, gimnazial şi liceal, în timp ce înainte de 1989 aceşti indicatori aveau valori cuprinse în intervalul 17-20. În cazul învăţământului universitar, această schimbare de paradigmă a fost şi mai spectaculoasă. Această amplificare a învăţământului superior s-a manifestat pregnant atât în universităţile de stat, cât şi în universităţile private care au apărut în ţara noastră după 1990. Din păcate, această creştere a determinat o masificare a învăţământului în detrimentul calităţii procesului de învăţământ. Astfel, creşterea în doar câţiva ani a numărului de universităţi de la 46 la 106, a numărului de profesori din universităţi de la 13.927 la 31.964 şi a numărului de studenţi de la 215.353 la 907.353 într-o ţară în care nu existau suficiente resurse pentru un asemenea proces exploziv reprezintă, fără îndoială, un proiect incompatibil cu asigurarea unei calităţi cât de cât corespunzătoare a procesului de învăţământ. Următoarele argumente sunt edificatoare în acest sens. În mod normal, cu cât numărul de studenţi sau de elevi care revin unui profesor este mai mic, cu atât şansele de creştere a calităţii învăţământului devin mai mari. În ce situaţie se află universităţile româneşti din acest punct de vedere? În universităţile noastre de stat,  numărul de studenţi pentru un profesor este actualmente de aproape 20, în timp ce în universităţile private valoarea acestui raport este de 77. Spre comparaţie, în universităţile americane şi europene, valoarea acestui indicator este cuprinsă în intervalul 15-16. Pe de altă parte, este bine cunoscut faptul că o calitate ridicată a învăţământului universitar implică costuri adeseori prohibitive. Din acest punct de vedere, costul studiilor în universităţile româneşti este neverosimil de mic: doar un euro pentru fiecare student şi oră didactică, în timp ce în universităţile occidentale acest indicator are valori cuprinse în intervalul 30-50.

În sfârşit, criza locurilor de muncă cu care românii s-au confruntat în mod continuu după 1989 a fost determinată de următorii factori recurenţi: privatizarea ineficientă a fostelor întreprinderi cu capital de stat, competitivitatea scăzută a companiilor româneşti pe piaţa internă şi pe pieţele externe şi inadecvarea cronică a sistemului de învăţământ la cerinţele pieţei forţei de muncă. În ceea ce priveşte privatizarea fostelor întreprinderi de stat, este evident faptul că acest proces a fost netransparent, inechitabil şi lipsit de eficacitate în ceea ce priveşte motivaţia patronatului de a menţine în activitate întreprinderile privatizate. În privinţa deficitului de competitivitate al companiilor româneşti, această disfuncţie majoră implică următorii factori cauzali: calitatea scăzută a managementului, excesul de reglementări normative şi gradul redus de integrare verticală a produselor şi tehnologiilor specifice economiei ţării noastre. Referitor la inadecvarea cronică a învăţământului românesc la cerinţele pieţei forţei de muncă, următorul exemplu este semnificativ: în perioada 1990-2006, numărul de absolvenţi al universităţilor româneşti a fost de 1.238.833, în timp ce oferta medie anuală de pe piaţa muncii pentru asemenea locuri solicitanţi a fost de numai 1.000 locuri de muncă.

Din această perspectivă, cea de-a doua întrebare formulată la începutul acestei analize este în mod evident retorică. Este evident faptul că declinul demografic, deprecierea calităţii învăţământului şi criza locurilor de muncă din ţara noastră nu reprezintă fenomene întâmplătoare sau inevitabile, în pofida caracterului pregnant emergent al acestor fenomene. În asemenea situaţii, întotdeauna se poate face ceva sau se mai poate face ceva. Din acest motiv, implicarea responsabilă şi competentă a factorilor de decizie în soluţionarea problemelor strategice prezentate anterior reprezintă o necesitate stringentă. Pentru că orice altceva ar acutiza actuala criză. Implicarea în timp real a instituţiilor statului în soluţionarea actualei crize demografice, a învăţământului şi a locurilor de muncă  reprezintă, deci, o opţiune strict necesară în actualul context intern şi extern. În mod evident, nu există alternative raţionale sau etice în raport cu această necesitate. Pentru că laissez-faire-ul practicat până acum reprezintă o strategie la fel de periculoasă ca şi intervenţionismul de tip etatist practicat cu atâta încăpăţânare de autorităţile române înainte de 1989, chiar dacă riscurile acestor opţiuni sunt extrem de diferite. În cazul intervenţionismului de tip etatist de dinainte de 1989 am văzut ce s-a întâmplat. Pe de altă parte, laissez-faire-ul ar implica în mod inevitabil împrumuturi externe exorbitante. Dar există, oare, creditori externi dispuşi să piardă asemenea sume doar pentru a asigura supravieţuirea unei ,,ţări triste, pline de umor”?

 

Surse de date:

1. Institutul Naţional de Statistică, Anuarul statistic 2008;

2. Institutul Naţional de Statistică, Buletin statistic lunar, 3/2010;

3. Institutul Naţional de Statistică, Comunicat de presă, 7 aprilie 2010;

4. Administraţia Prezidenţială, Raportul Comisiei prezidenţiale pentru analiza riscurilor sociale şi demografice, 2009.

Timişoara, 30 mai 2010

Conf. Dr. Nicolae Ţăran,

Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea de Economie şi de Administrare a Afacerilor, Catedra de Management, Disciplina: Managementul inovării produselor şi tehnologiilor.

Revista Intelligence a Serviciului Roman de Informatii via Ziaristi Online/SSI

Articol republicat in numarul aniversar din acest an. Vedeti Intelligence – Revista SRI – la aniversara. Serviciul Roman de Informatii se prezinta pe Facebook

Vedeti si:

  1. STUDII ŞI CERCETĂRI Declinul demografic al României – Sociologie Romaneasca – 2004
  2. Declinul demografic si viitorul populatiei Romaniei – Academia Romania –  2007
  3. Evolutia natalitatii si fertilitatii in Romania – Institutul National de Statistica – 2012
Print Friendly, PDF & Email

5 comments

  1. sorin

    ce se asteapta de la SRI este sa sustina coerent, chiar daca nu prin implicarea ca institutie, acele entitati si persoane care inteleg mai multe si nu au uitat, in tot acest timp, ca mai au o Patrie. Fiindca stiu mai bine ca situatia este delicata.

    Cel putin disfunctiile din cultura se pot corecta intr-o perioada nu foarte lunga, iar impactul, in sensul normalizarii lucrurilor, s-ar putea propaga benefic in mai toate compartimentele ansamblului social. TREBUIESC INCHISE ROBINETELE SMINTELII – DE LA CATUL DE SUS (cele mai mediatizate) – CARE INUNDA NORMALITATEA. Este de ajuns sa se faca ce este posibil pentru a se focalizata atentia (mult mai mult) asupra valorilor recunoscute a caror probitate nu poate fi pusa in discutie – din Academie si nu numai – apoi altele vor veni de la sine, ceea ce este frivol si distructiv se va narui de la sine. Poporul acesta are discernamant si stie sa le aseze pe toate la locul lor, doar este nevoie ca din cand in cand sa i se aminteasca unele lucruri, unora cu siguranta. Stim ca Biserica a avut si are un rol important. Il va avea si in continuare, altfel nu se poate, desi este de discutat daca nu ar trebui sa existe un grad mai mare de implicare astfel incat Biserica sa isi faca simtita prezenta in TOATE problemele care privesc Tara. Fiindca Nihil sine Dio.

  2. Pingback: Cifrele cutremurătoare ale avorturilor din Românie. A ars încă o Românie în crematoriile spitalelor: peste 22.638.755 de pruncucideri. Expoziţie pentru Viaţă la Muzeul Satului - Ziaristi OnlineZiaristi Online

  3. Pingback: Cifrele cutremurătoare ale avorturilor din România. A ars încă o Românie în crematoriile spitalelor: peste 22.638.755 de pruncucideri. Expoziţie pentru Viaţă la Muzeul Satului - Ziaristi OnlineZiaristi Online

  4. Pingback: "O înfrângere cât o victorie". Rezultatul real: 33%. Omagiu românilor din străinătate, care au depășit numărul votanților de la parlamentare. Oameni simpli și liderii Coaliției pentru Familie despre Referendum: "Suntem aproape 4

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.