Cifrele romanilor cazuti in prizonierat in URSS, morti si disparuti: intre 187.367 si 367.976. DOCUMENTE din Arhivele Rusiei si Romaniei - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Cifrele romanilor cazuti in prizonierat in URSS, morti si disparuti: intre 187.367 si 367.976. DOCUMENTE din Arhivele Rusiei si Romaniei

Prisonieri-de-Razboi-Romani-in-URSS-battle-stalingrad-romanian-POW-march-winter-1942Adevărul despre prizonierii români din Uniunea Sovietică

de George Damian

Începem să aflăm adevărul despre cele întâmplate cu prizonierii români din Uniunea Sovietică din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Laurenţiu Constantiniu, Ilie Schipor, Vitalie Văratec, Vladimir Ivanovici Korotaev şi Vladimir Nikolaevici Kuzelenkov au editat volumul de documente „Prizonieri de război români în Uniunea Sovietică. Documente 1941-1956”, Monitorul Oficial 2013. Cartea a fost lansată de Ministerul Afacerilor Externe (detalii aici) şi nu pot să vă spun unde se găseşte de cumpărat (Nota noastra, Z.O.: nu se gaseste de cumparat). Am ales câteva detalii din acest volum.

Arhivele sovietice ne spun că au fost înregistraţi pe tot parcursul războiului 187.367 prizonieri români dintre care 132.755 au fost eliberaţi, iar 54.602 au decedat (o rată a mortalităţii de 29,1%). Aceleaşi arhive, în documente diferite, susţin că între anii 1941-1945 trupele sovietice au capturat 236.420 militari români. Diferenţa de 49.053 persoane poate fi explicată prin sistemul defectuos de înregistrare a prizonierilor practicat de sovietici, dar şi prin faptul că prizonierii erau înregistraţi abia la sosirea lor în lagăre – iar mulţi din ei mureau pe drum. Pe de altă parte, arhivele militare româneşti au înregistrat cifra de 367.976 militari dispăruţi (alături de 92.620 morţi şi 333.966 răniţi). De exemplu, în lagărul 165 de la Taliţî regiunea Ivanovo au fost trimişi între 23 decembrie 1942 şi 20 ianuarie 1943 un număr de 8.759 militari români, dintre care 2.259 au murit pe drum.

Cât despre condiţiile de viaţă din lagărele de prizonieri să-i dăm cuvântul soldatului sovietic Fiodor Ilici Socikov din corpul de pază al lagărului nr. 93 de la Tiumen:

Am observat că prizonierul de război Eftilei Cauneac a strâns ceva iarbă crescută pe marginea plutei şi a început s-o mănânce. L-am avertizat cu voce tare de pe mal să nu mănânce iarbă, dar el a continuat în pofida interdicţiei mele categorice. I-am ordonat să revină pe mal şi, în momentul când a ajuns la mal am observat că din gură îi curgeau spume, era cuprins de o moleşeală totală, iar apoi au început convulsiile. În această stare a fost trimis la serviciul sanitar pentru a i se acorda asistenţă medicală.

Între 18 septembrie şi 21 octombrie 1943 un număr de 13 prizonieri români din lagărul 93 de la Tiumen au consumat plante sălbatice, 8 dintre ei au murit intoxicaţi, 5 au fost salvaţi. Bineînţeles că de foame au mâncat cicuta virosa (o muşcătură din rădăcina acestei plante ucide un om într-o oră) nu doar ca să le facă în ciudă gardienilor sovietici.

Sursa: George Damian Blog

Alte informatii:

Cele aproximativ 900 de pagini ale volumului cuprind 295 de documente de arhivă şi traducerile lor, o Notă asupra ediţiei cu explicaţiile tehnice privind modalitatea de alcătuire a volumului şi datele privind locul de provenienţă a documentelor din volum (în limbile română, engleză, rusă), un Studiu introductiv ce prezintă problematica volumului şi principalele lucrări apărute (în istoriografia rusă şi occidentală) despre acest subiect (în limbile română, engleză, rusă), lista documentelor, lista prescurtărilor, indicele onomastic şi indicele de locuri.

Prof. Florin Constantiniu (2011): Surse sovietice despre prizonierii români în URSS

Prizonierii de război români în Uniunea Sovietică. Documente 1941-1956 IDR via Ziaristi OnlineSituaţia prizonierilor români în URSS a fost un subiect tabu în perioada regimului comunist. Abia în anii ‘90 au început să apară mărturii ale celor care cunoscuseră teribila experienţă a lagărelor sovietice. Institutul Diplomatic Român a avut excelenta iniţiativă de a demara o investigaţie sistematică a arhivelor din Federaţia Rusă pentru a cunoaşte soarta celor căzuţi în captivitate – unii din ei, circa 140.000, luaţi prizonieri după 23 august 1944, sub motiv că încă nu fusese semnat armistiţiul – şi rămaşi în lagăre ani îndelungaţi după încheierea războiului. Refuzul Uniunii Sovietice de a adera la Convenţia de la Geneva din 1929 privind regimul prizonierilor a făcut imposibilă activitatea Crucii Roşii Internaţionale în beneficiul celor aflaţi în captivitate. Se ştie că însuşi fiul lui Stalin din prima căsătorie, Iakov Djugaşvili, căzut prizonier la germani, nu a putut beneficia de asistenţa Crucii Roşii Internaţionale. Supremă ironie a istoriei: ofiţeri polonezi aflaţi în acelaşi lagăr cu el renunţau la o parte din conţinutul pachetelor primite prin Crucea Roşie Internaţională pentru a-i face lui Iakov Djugaşvili un pachet de prizonier.

Doi cercetători români, Vitalie Văratic şi Ilie Schipor, şi-au asumat sarcina de a explora arhivele din Federaţia Rusă, pentru a cunoaşte exact numărul prizonierilor români din Uniunea Sovietică, numărul celor decedaţi în captivitate, locurile unde au fost înmormântaţi şi alte momente şi aspecte ale prizonieratului lor. Din mărturiile memorialistice – semnalăm doar volumul lui Eniţă Pânzaru, Un pas la stânga, un pas la dreapta şi… Miciurinsk, Oranki-Monastârka (Editura Universităţii din Bucureşti, 2008), care oferă un tablou pe cât de realist, pe atât de zguduitor al vieţii de lagăr – ştim că prizonieratul a fost nu numai un calvar, ci şi o situaţie limită, în care oamenii şi-au dezvăluit adevărata lor faţă: egoism, laşitate, compromis, cruzime. Alături de păcate, s-au manifestat însă şi virtuţi: altruism, dăruire, credinţă, sacrificiu. Prizonieratul a făcut o triere între oameni şi viermi, între caractere şi lichele, între demni şi robi.

În aşteptarea publicării volumului preconizat de Institutul Diplomatic Român, dorim să semnalăm două documente sovietice care cuprind informaţii revelatoare despre atitudinea autorităţilor române faţă de situaţia prizonierilor noştri din URSS, după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial.

Primul document este nota de conversaţie Molotov – Iorgu Iordan, din 17 iulie 1946 (publicată în Sovetskii faktor v Vostocinoi Evrope, 1944-1953, sub red. Tatianei V. Volokitina, vol. I, Moscova, ROSSPEN, 1999, p. 322-325). Cunoscutul lingvist român îndeplinea atunci funcţia de ambasador al României la Moscova. De curând, revenise în ţară un lot de prizonieri români din URSS, astfel că Iorgu Iordan, care avea misiunea de a se interesa de soarta celor rămaşi în captivitate, a început discuţia cu această problemă: „Iordan spune – citim în nota de conversaţie – că ar vrea să spună câteva cuvinte despre prizonierii de război români, care s-au întors în România. Întoarcerea lor a produs o foarte bună impresie. În cinstea acestor români au fost organizate primiri nu numai de către ARLUS (Asociaţia Română pentru Strângerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică – n. n.), ci şi de alte organizaţii. Doi colonei români au relatat despre viaţa plăcută în prizonieratul sovietic”. Atâta servilism îl va fi dezgustat probabil şi pe Molotov, care a răspuns „Cum poate să fie plăcută viaţa în prizonierat!”. Dându-şi seama de gafa făcută, Iorgu Iordan a trecut la altă temă: campania electorală. După desfăşurarea discuţiei, care a abordat şi alte probleme, înainte de plecare, „Iordan a revenit la problema prizonierilor de război şi a întrebat dacă se poate aştepta reîntoarcerea şi a altor prizonieri de război români în România. Molotov răspunde că, efectiv, nu ştie în ce stadiu se află problema şi spune că trebuie să verifice care sunt planurile ulterioare în această privinţă. La sfârşitul convorbirii, Molotov se interesează de activitatea ştiinţifică a lui Iordan. Convorbirea a durat 15 minute”, citim în finalul notei de conversaţie.

Într-o cu totul altă manieră se desfăşoară discuţia privind prizonierii de război români în URSS în convorbirea lui Molotov cu liderii de partid Gh. Gheorghiu-Dej, Ana Pauker şi Vasile Luca, aflaţi în delegaţia guvernamentală condusă de Petru Groza, venită să semneze Tratatul de alianţă dintre URSS şi România (4 februarie 1948). După semnarea tratatului, la 7 februarie, cei trei conducători ai PCR au avut o lungă discuţie cu Molotov privind probleme de interes comun. În nota de conversaţie (ibidem, p 530-536) citim: „V. Luca trece la a doua problemă (prima fusese naţionalizarea, care avea să se înfăptuiască la 11 iunie 1948 – n. n.) şi roagă să se rezolve cât mai rapid posibil problema prizonierilor de război români din URSS. După informaţiile deţinute de el, prizonierii sunt demoralizaţi şi spun: «Groza ne-a vândut pentru pâine şi porumb» (referire la faptul că România, lovită de secetă, beneficiase de livrări de cereale din partea URSS – n. n.). În ţară, reacţiunea foloseşte, de asemenea, această întârziere a repatrierii. V.M. Molotov spune că Groza i-a vorbit ieri despre această problemă. El i-a promis să-i dea astăzi un răspuns, dar nu a reuşit să se consulte în această problemă. Deocamdată, trebuie spus că, în condiţiile de iarnă, transportul prizonierilor de război este dificil şi că, în viitorul cel mai apropiat, problema va fi rezolvată. Trebuie avut în vedere că prizonierii sunt ocupaţi în diverse munci. V.M. Molotov întreabă dacă s-a pus şi problema celor internaţi. V. Luca răspunde că cetăţenii români internaţi în URSS sunt numai cei de origine germană (referire la saşii şi şvabii deportaţi în URSS, în 1945 – n. n.) şi nu se pune problema lor. Deocamdată, în ţară nu s-a rezolvat problema germană şi revenirea germanilor internaţi în URSS nu este de dorit. În URSS se află însă, de asemenea, prizonieri de război ai armatei ungare originari din Transilvania. Este de dorit ca aceştia din urmă să fie repatriaţi în România. A. Pauker informează că englezii intenţionează să organizeze o demonstraţie a familiilor prizonierilor de război în faţa Ambasadelor URSS, SUA şi Angliei din Bucureşti. V.M. Molotov spune că va da un răspuns în cel mai scurt timp”.

Diferenţa de ton dintre Iorgu Iordan şi Vasile Luca este evidentă. În ce mă priveşte, pe măsura cunoaşterii documentelor sovietice, propria evaluare a liderului comunist s-a schimbat. Astăzi ştim că, în 1951-1952, Vasile Luca, pe atunci ministru de Finanţe, s-a opus la reforma bănească voită de Stalin pentru a subordona şi mai mult leul românesc în raport cu rubla sovietică, reformă care avea să se înfăptuiască la 26 ianuarie 1952.

Gheorghiu-Dej a fost atunci de acord cu reforma. Vasile Luca s-a opus, a devenit „deviator de dreapta” şi a sfârşit în închisoare. Nu i se poate – cred eu – contesta o anumită identificare cu interesul naţional al României în raporturile cu Uniunea Sovietică.

Acad Florin Constantiniu

Clipa/ Ziaristi Online

Print Friendly, PDF & Email

23 comments

  1. Ciu

    La 23 august 1944 In Antonescu a fost arestat sl Palat.
    Intre 23 august si 12 septembrie, cind s-a semnat armistitiul, rusii au luar pe capete prizonieri.
    Intrebare: Cine trebuia sa semneze cit mai rapid armistitiul, mai ales ca, deja, Armata Romana intorsese armele si lupta pentru ”alungarea” trupelor germane ????
    Mai traieste vreun responsabil DE ACEASTA CRIMA ? Daca traieste trebuie deindata adus linga tortionarii Visinescu, Ficioru s.a.
    SA CRAPE IN BECIUL JILAVEI !!!!

  2. oleg

    pai nu trebuia sa va bagati cu nemtzii….atzi vrut atunci moldova sa va o luati dar ati omorit mai multi moldoveni decit evrei……rushine sa va fie ca inca mai publicati asha cartzi

  3. A. N.

    Cu armistitiu semnat sau fara, bolsevicii luau oricum prizonieri, sa fim seriosi. Asa e in razboaie, daca pierzi… pierzi si suporti consecintele. Antonescu nu putea face nimic fiindca se dezonora si dezonora si tara pentru 100 de ani, nici nu avea de gand sa-si tradeze aliatii, naivii pot crede orice. A gresit de cand a decis sa-si trimita armata dincolo de hotarele istorice, adevarul e ca avea de ales. A evaluat rau situatia si potentialul Rusiei, intrarea USA in razboi. Restul sunt vorbe si putem vorbi la nesfarsit.
    In mod normal, la ora comunicatului din 23 august, trebuia sa existe un plan de repliere rapida a armatei pe alte aliniamente, de masare a ei astfel incat sa nu fie facute prizoniere unitati si mari unitati, nu a existat asa-ceva. De fapt, generalii au bajbait, nu avea niciunul autoritatea sau inteligenta strategica pentru a impune asa-ceva. Toate ;lucrurile astea erau previzibile si partea urata a inceput cu mult inainte. Slaba dotare a armatei, nesimtire din partea politrucilor si atunci, bani scursi, lipsa de profesionalism, indolenta camarila unui prost care habar nu avea de ordinea prioritatilor si multe altele.

  4. A. N.

    Românitatea trebuia retrasa de secole pe Balcani. Am fi avut continuitate pana in Bucovina si altfel se scria istoria. Au fost mai multe momente prielnice, dar nu a avut cine sa faca acest lucru.

  5. A. N.

    Cu aromânii retrasi din Macedonia, Albania, Grecia pe Balcani nu mai trecea nici pasarea si acum eram la fel de puternici ca germanii.

  6. Anonim

    @oleg:

    Dincolo de balivernele cu care maculezi acest sit, ce ai de spus despre conationalii sau stapinii tai care au smuls teritorii de la TOATE tarile limitrofe URSS din Europa, unele fiind chiar complet ocupate, nescutind nici pe cele din Asia?

  7. Anonim

    @A.N.:

    Armistitiul este un act militar nu politic. El presupune incetarea, de regula temporara, a ostilitatilor in varii scopuri: parlamentari, schimb de prizonieri, evacuarea ranitilor sau a civililor, sarbatori comune, etc. Odata convenit, nu presupune luarea de prizonieri deoarece partile ramin pe pozitiile date. Spre deosebire de acesta, capitularea inseamna incetarea definitiva a luptelor, partea invinsa raminind la discretia invingatorului atunci cind capitularea este neconditionata. La 23 august, nu a fost nici una nici alta ci un fapt probabil unic in istoria lumii: incetarea unilaterala a luptei de catre un beligerant in absenta oricarui acord cu inamicul. Comunicatul rostit de rege in seara lui 23 august era pur si simplu o minciuna!

    Fidelitatea absoluta a lui Antonescu fata de Germania este un cliseu absolut fals, pus in circulatie de adversarii sai, comunistii si Palatul – o monstuoasa coalitie, ca sa-si justifice actiunile. Informati-va si va veti convinge.

    Nedepasirea frontierelor istorice este o naivitate. Razboiul de independenta si cel de intregire s-au purtat in afara frontierelor. Fortele finlandeze nu au depasit frontiera din 1939. Cu toate acestea, Marea Britanie si SUA i-au declarat razboi si sechestrat bunurile.

    Latinitatea sud Dunareana trebuie sa ramina acolo unde s-a format nu sa migreze aiurea.

  8. A. N.

    Stai asa, ca nu-i asa

    cum s-ar spune,
    fiindca ne ferim de clisee, dar uneori alunecam in ele. La o asa situatie un asemenea armistitiu sau o asemenea indisponibilizare, adica o evitare a conflictului si luarii de prizonieri. La asta ma refeream. Un lucru este cert, acel comunicat al regelui a fost dat in al paisprezecelea ceas cand o buna parte din tara era ocupata iar consecintele lui nu puteau fi decat restranse, cum s-au si dovedit a fi. Desi cursul evenimentelor era mai mult decat previzibil, adica era cert ca tavalugul bolsevic nu mai putea fi oprit in acele conditii. Intrebarea este in ce masura putea sa amortizeze Antonescu consecintele acelui tavalug. Fiindca nici macar Antonescu nu a fost un mare strateg, chiar daca a fost, este un erou.

    O naivitate este sa raportezi totul la frontiere conjuncturale ajunse pana la urma istorice, daca e sa fim realisti ….datorate inclusiv slabiciunilor. In contextul dat raportarea la cazul Finlandei nu are relevanta, e vorba de istorii diferite si spatii care nu au corespondent. Asemenea corespondente pot fi stabilite de politicieni din ratiuni practice, nu si de istorici.
    Asa-zisa „latinitate” trebuie sa se „miste” exact cum am spus eu, fiindca nu s-a „format” nicio latinitate niciodata, este o eroare care decurge din mostenirea unei necunoasteri sau a nivelului de cunoastere scazut existent la un moment dat. Aici a existat un singur neam traco-geto-dac care nu a fost romanizat niciodata fiindca nu a putut fi probat nimic in acest sens si fiindca exista dovezi ca nu a fost romanizat, nici nu avea cum. Faptul ca a trecut prin situatii istorice compexe, ca a fost supus devenirii istorice, ca a fost numit valah, vlah, român este alta mancare de peste.

  9. Anonim

    @A.N.:

    Consecintele actului de la 23 augus nu au fost minime ci catastrofale, adica ocuparea intregii tari si dezarmarea unui efectiv mai mare decit al unei armate, daca este sa evaluam in divizii conventionale de 10-15000 oameni. E drept ca, din perspectiva desfasurarii ulterioare a evenimentelor din Europa de Est, armistitiul real pe care Antonescu era pe punctul de a-l semna, nu insemna si o garantie ca tara nu va fi comunizata. Avem in acest sens exemplul Cehoslovaciei si chiar al Austriei care nu a fost deloc departe de a deveni comunista. Era insa, cel putin pe moment, solutia optima.

    Paralela cu Finlada este perfect valabila. O fac multi istorici de profesie. Respingind-o fara nici un argument, probati inabilitate de dialog si lacune de documentare.

    Pretinzind ca tracii nu s-au romanizat, vorbesc de limba, va plasati pe terenul diletantismului stil Napoleon Savescu.

    Erata nu face decit sa il completeze. ‘Valah’ si ‘vlah’ sint in cel mai bun caz exonime, pentru ca, in acceptia actuala a multora dintre ‘bunii’ nostri vecini, au o majora incarcatura depreciativa, pe cind ‘roman’ este un endonim probind indubitabil latinizarea ca limba si constiinta a vechilor populatii traco-geto-dacice, atit de la nord cit si de la sud de Dunare.

    Migratia pe care o sugerati dumneavoastra este deci dincolo de orice absurd. Inseamna abandorea vetrei strabune in favoarea celor veniti mai tirziu pe scena istoriei. Ridicol este ca extremistii unguri ar vrea acelasi lucru dar in sens invers.

  10. A. N.

    si ar mai fi ceva de spus, ce nu s-a mai spus pana acum, dar e o concluzie care mi s-a intarit in timp: dupa caderea regatului lui Decebal o parte a populatiei s-a bejenit, dar intr-un alt mod decat cel clasic – s-a apucat de crescut oi nedorind sa faca agricultura pentru romani -, se stie ca romanii aveau un aparat bine pus la punct si nu prea te „scapau” de la plata taxelor si impozitelor. Dar ca sa urmaresti turmele de oi prin munti si sa le impozitezi este mai greu, cam imposibil, desi in nordul Dunarii a existat singurul „departament” de acest fel din imperiu, deci romanii incercau, dar dacii le-au scapat, au ramas liberi si si-au pastrat averile acum mobile, asa s-a ajuns la marile turme din Balcani, la faptul ca in locuri prielnice din Croatia si din alte zone au intemeiat chiar orase uluitoare din piatra, apoi „Vlahii”…doar Asanestii spuneau ca au venit din nord etc. De aici si faptul ca slavii aproape ca suprapuneau „vlahi” cu „ciobani”. Deci s-a produs o mutatie…nr crescatorilor de animale a crescut semnificativ in detrimentul agricultorilor vizati apoi de migratori.

  11. Anonim

    @A.N.:

    Interesanta ideia cu trecerea la pastorit pentru a scapa de impozitare. Si azi oamenii pleaca in bejenie cam pentru acelasi motiv. La multi ani!

  12. A. N.

    Nu Savescu sau altii pretind ca traco-geto-dacii nu s-au romanizat, chiar documentele romane contemporane (perioadei in discutie) reflecta lucrul acesta, IN INTEGRALITATEA LOR, apoi cele bizantine, grecesti; de la HISTORIA AUGUSTA pana la ANA COMNENA, ba chiar si dupa. Apoi este traditia si sunt toate celelalte care nu stabilesc niciun corespondent cu asa-zisa romanizare. Urmeaza probatoriul „in sit” care confirma retragerea colonilor si urmasilor acestora din nordul Dunarii la 271/273. Asta nu inseamna ca traco-dacii din sud s-au romanizat, acest lucru tinea de o imposibilitate sa-i spunem fizica. Daca se romanizau sursele latine si celelalte nu ii pomeneau in continuare ca „bessi”, „tribali”, „geti”, „traci” si sub alte denumiri zonale, fie sub numele neamului, sunt multe de spus. Nu exista nimic cu greutate care sa sustina romanizarea.

  13. A. N.

    Nu exista romanizare „la nivel de limba”, exista doar un ultim refugiu pe care cei care mai sustin romanizarea s-au refugiat din cauza probelor administrate, crezand acesti romanisti ca prin lingvistica se pot sustrage adevarului si mizand pe fluiditatea acestui domeniu care lucreaza cu rationamente alternative.

  14. A.N.

    latina a cunoscut mai multe stadii dar a fost consacrata de forma oficiala folosita ca limba culta, administrativa a romanilor, dar care era sensibil diferita de latina (din Peninsula) vorbita de popor (latina „vulgara” care putea sa fie traco-daca, traca …posibil un idiom al acesteia, sigur nu stie nimeni). Mutatia in limba din sec. I i Hr., adica aparitia latinei (cunoscuta azi) a avut, initial, un scop: sa distanteze aristocratia peninsulara de „vulg”, iar asa-zisa revolutie a nemultumit mai multi invatati latini ai vremii, scrierile se pastreaza. Cert este ca autori ca Ovidiu si Horatiu (dar nu numai) au fost preocupati de spatiile comune sau asemanarea dintre latina (insa nu stim la care forma de latina se refereau) si limba getilor. In partea asta de lume, deci si in Italia, exista atunci un singur mare neam, iar ramurile acestui neam (avem dovezi clare ca si etruscii erau parte a lui) apar sub vreo 200 de nume la autorii antici, greci si romani. Stim ca geto-dacii/ getii erau ramura lui cea mai importanta, nu doar Herodot spune asta. Stim legenda intemeierii Romei, intre noi fie vorba nu este prea frumoasa, e vorba acolo de o crima urata, iar coroborand aceasta legenda cu celebra rapire a sabinelor sunt tentat sa cred ca gruparea initiala a latinilor a fost una de briganzi, probabil izgonita de traci de peste tot. Asta e parerea mea. Nu cred in epopeea lui Eneas, nu se leaga. Tinand seama de unitatea extraordinara a limbii române, din Grecia (dialectul aromân) pana in Carpatii Nordici, dar si spre NE unde erau tyragetii,,,precum si de faptul ca in nordul Italiei si Elvetia (in Engadin, acolo au vestigii trace) se pastreaza si acum cateva sute de cuvinte romanesti sau usor modificate si niciunul latin, va intreb si eu: ce limba vorbea poporul? Ce a fost mai inainte, oul sau gaina? In Italia se vorbesc si acum vreo 8 dialecte principale care apar ca limbi fiindca italienii chiar nu se inteleg decat daca vorbesc in italiana literara. La ora la care se intemeia roma, lumea traco-geto-daca (si cum s-o mai fi numit inainte) obosise de atata civilizatie, renascuse de zeci de ori, chiar si grecii erau prichindei ca vechime, faptul ca nu au ridicat de la un capat la celalalt puzderie de vestigii nu inseamna ca nu erau civilizati. Cel mai vechi oras al Europei nu este cel de la Drobeta? Cu replica de pe malul sarbesc. Acolo existau si case cu doua etaje. Unde sunt atestate cele mai vechi culturi, cu artefacte tulburatoare, nu aici? O sa intrebati ce legatura au traco-geto-dacii cu aceia? Au, si inca una profunda. Semne ale alfabetului lor se regasesc atat in ‘tipuri’, variante de alfabet grec cat si in cel latin, dar nu numai, apoi simbolistica care nu putea sa fie rezultatul coincidentelor si hazardului. Si mai au si altele.

  15. A.N.

    De altfel, privitor la perioada daco-romana lucrurile se cam stiu, la ora actuala problema care se ridica este in ce masura au avut atingere geto-dacii, respectiv strabunii lor cu extraterestri antici, fiindca nu se pastreaza buletinele de analize ale cuiului dacic, daca a exista asa ceva, posibil ca si scheletele de uriesi sa fi disparut, daca au existat, sa ramanem sceptici, dar cert este ca la complexul din Sureanu au fost folosite lasare atat pentru taiat cat si pentru dat gauri, posibil s-a uzat si de tehnica deplasarii prin levitatie, cat despre exactitatea calendarului lor…

  16. Anonim

    @A.N.:

    Asemanarile cu limba vorbita in Engadin sint datorate fenomenului de arie periferica. Exista astfel de asemanari si cu dialectele italiene, chiar si cu portugheza. Nu se poate spune ca ar exista citeva sute de cuvinte nelatine comune cu romana, inducind ideia ca ar fi de substrat, intrucit nici in limba romana nu sint cunoscute sute de cuvinte preromane ci doar aproximativ 100.

    Dialectele sud dunarene nu sint reciproc inteligibile cu cel nord dunarean. Unitatea este doar intradialectala. Prin 1976 s-a publicat o culegere de texte aromanesti. In paralel, pe aceeasi pagina, era versiunea in limba romana standard. Desi asemanarea este evidenta, intelegerea textului aromanesc este dificila. Unii ligvisiti chiar considera dialectele romanesti limbi dar cred ca mai mult din motive politice.

    Retineti ca nici unul dintre cuvintele considerate de substrat nu seamna cu corespondentul latin.

    Comentariul al doilea va indeparteaza de subiect.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.