Urmaresc siderat ce se intampla la TVR, de cand sef interimar este Stelian Tanase. Am citit declaratia lui la inscaunare, in stilul, ferea, vin eu, va fi numai cultura! Ca imediat sa inceapa sa-si puna cenusa pe cap, sa spuna ca a fost cea mai mare greseala a vietii lui ca a acceptat acest post, ca se gandeste mereu la TVR, precum Catavencu la tarisoara lui, ca il obsedeaza problemele acestei institutii, devin un cosmar, fapt care trebuia sa fie urmat, nu?, de demisie, de o plecare a sa, dat fiind ca Stelian Tanase trebuie sa ramana un om de cultura, nu un afacerist, un aventurier, un tutar al unui partid compromis, care, dupa 3 ani de guvernare, trece in opozitie, facand-o pe domnisoara imaculata. PNL e plin de pacate, a mintit continuu alegatorii, prin aceea ca nu a dovedit a avea oameni capabili sa guverneze tara. Si e suficient sa ne gandim la ultimii doi ministri ai culturii, Daniel Barbu si Gigel Stirbu, mostre de incompetenta si intruziune.
Inainte de a-si incepe mandatul, Stelian Tanase, care mi-a arata respect nu o data (ne cunoastem de circa 30 de ani, de pe vremea „disidentei” sale), trebuia sa citeasca volumul meu Teroristii din turn sau Despre lasitate (2002), un roman-document despre TVR, spre a afla cum vad eu din interior, caci am fost realizator al TVR ani de zile, problemele acestei institutii si viitorul ei. Era o lectura obligatorie. E singurul document care s-a scris despre conditia realizatorului in TVR. Si am sa-l citez doar pe Artistide Buhoiu, care, cand am lansat acest volum la canalul sau TV din Romania, a spus: „Teroriștii din Turn este o carte-eveniment, unică la noi și poate în lume, scrisă cu talent și responsabilitate de un om aflat în interiorul Televiziunii Române. Nu-i o carte vendetă, Grid Modorcea nu se răzbună pe nimeni, el apără o idee, ideea de televiziune națională. Este o carte de dezvăluiri, în sensul pozitiv al cuvântului, o carte constructivă care, dacă va fi citită cu atenție și înțeleasă, va ajuta ca televiziunea să meargă mai bine, pe adevăratul ei făgaș”.
Toamna ce a trecut, cand am fost in tara, un reprezentat la sindicatului TVR, compozitorul Dani Constantin, cand ne-am intalnit la un concert in cadrul Festivalului Enescu, mi-a spus: „Ce ai prevazut tu in cartea Teroristii din Turn, se intampla acum in TVR! E cumplit!”
Stelica a vrut probabil sa apuce taurul de coarne. Va muri zdrobit de el. Problemele TVR sunt problemele Romaniei. TVR este Romania in mic. TVR trebuie restructurat din radacina, altfel inaintarea in hartopi nu poate fi evitata! Nu e simptomatic faptul ca el a interzis difuzarea unui episod din serialul „Mostenirea clandestina”, pe motiv ca face propaganda comunista si securista? Ma indoiesc de acest lucru. Poate ca cenzura sa viza sa termine cu Beatrice Comanescu, autoarea difuzarii, care, de ani de zile, de peste 10 ani, defileaza ca director al TVR international! Un fapt greu de crezut, intr-adevar. Cu oameni ca Beatrice te pui, Stelica? Ea a supravietuit in mocirla pe care a creat-o 10 ani, tu nu esti pregatit sa traiesti acolo nici o zi! Sute de oameni incompetenti, compromisi, defileaza la postul national, si-au facut din el mosie. Salariile oamenilor din TVR sunt ametitoare fata de soarta romanilor, o sfidare a nivelului de trai obisnuit. Stelian Tanase, ca autentic disident, nu ca tutar PNL-ist, trebuia sa accepte postul cu aceasta conditie, sa inlature dinozaurii din TVR. Acolo au fost si mai sunt cei mai invederati securisti („teroristii din turn”). E un stat in stat. Nu a facut-o. Vrea s-o faca pe usa de din dos.
Eu m-am luptat ani de zile cu dinozaurii TVR pe fata. Pe posturi TV. Am fost dat in judecata de un astfel de dinozaur pentru cartea Teroristii din Turn. Am castigat procesul, iar dinozaurul, pe numele din carte Tanda Pisan, a ramas mai departe in TVR, sa mai terorizeze lumea. De ce? Sa citeasca romanul Citatia (2007), in care relatez acest caz. Schizofreniile dinozaurilor din TVR nu pot fi inalturate nici cu tunul, daramite prin cenzurarea unei emisiuni!
Stelian Tanase e un intelectual adevarat. Un scriitor pe care il respect. El nu e facut pentru astfel de batalii, nu e pregatit sa ia taurul de coarne. Nu este un dur, un personaj taios precum gangsterii lui Marin Scorsese. Operatiile pe care le va face tin de cosmetica exterioara. Si a facut deja un mare pas gresit, a atacat indirect un veritabil istoric, pe americanul Larry Watts, care a venit cu o viziune noua asupra istoriei comuniste, iar Stelica Tanase, ca istoric, nu o poate ignora. Si anume viziunea ca Romania lui Ceausescu a dus o politica externa corecta. Ca a lucrat la o distantare fata de Moscova, o independenta fata de pactul de la Varsovia, ca relatiile cu SUA au fost corecte, iar dezinformarea Washington-ului s-a facut de catre Pacepa si alti turnatori/teroristi ca el. Occidentul a fost total dezinformat de politica corecta a Romaniei.
Si in loc sa-i dea replica printr-un alt film, cum ar fi fost normal, Stelian Tanase a oprit un serial in care apare Larry Watts! Desigur, daca Stelian Tanase argumenta ca a oprit serialul „Mostenirea clandestina” ca nefiind viabil artistic, estetic, il credeam, dar ca e securistic si face propaganda comunista nu ma convinge, e o acuza prea gogonata. Nici grandguignolul Plesu n-ar fi in stare de asa o prostie. Realizatoarea documentarului Monica Ghiurco e o buna crainica/ziarista, nu cunosc insa calitatea ei de cineast, de documentarist. Poti sa fii bun jurnalist, dar sa nu te pricepi sa-ti expui ideile cu mijloacele filmului.
Bun, la acest capitol e de discutat, dar ceea ce m-a intrigat, ceea ce efectiv ma revolta, este teribilismul lui Tanase. Bun, el ii da pe Larry Watts et co la o parte, are, nu ma indoiesc, motivele lui intemeiate, poate le vom afla si noi. I se pare, poate, suspect ca au ajuns altii sa ne scrie istoria corecta, desi sunt acuzati de pact cu diavolul, cu serviciile secrete. Dar ce pune in loc? Ce pui in loc, Stelica, tata?
Am citit ca in grila de programe anuntata de el, le-a oferit emisiuni speciale lui Ion Cristoiu, Mircea Dinescu, Florin Iaru, Liviu Mihaiu si Cornel Nistorescu. Si a declarat ca va face cu ei cultura, ii va bombarda pe romani numai cu cultura!
Sigur, romanii nu au nevoie de cultura, au nevoie de paine. Romania e o tara cu un nivel de trai subred, atat de subred incat nu-i arde de cultura. La cultura nu poti avea acces decat in conditiile cand existenta este asigurata, cand societatea este asezata, cand oamenii nu mai au grija zilei de maine. Cand nu stii ce sa pui pe masa copiilor, nu poti sa vezi linistit filmul Van Gogh al lui Maurice Pialat, de pilda, sau sa mergi la galeria unde expune Daniela Zbarcea. Un studiu al UE arata ca nivelul cel mai scazut de participare la cultura il are Romania (7 la suta).
Pe de alta parte, cu cine vrei sa faci aceasta schimbare radicala, Stelica, nene? Cu Mircea Dinescu? Pai nu l-ai avut la Realitatea TV ani de zile coleg de emisie, unde ati tot spus acelasi lucru cu alte cuvinte? Erati pandantul cuplului Liiceanu-Plesu, un fel de Nae Lazarescu-Vasile Muraru scosi de pe scena! Halal filosofi, fara antiteza, jucau batuta pe loc, fiindca nu exista nici o polemica, nici un dialog socratic, fiindca erau de aceeasi parere, pe care o exprimau cu alte cuvnte. E drept, Stelica mai cauta sa-l intarate pe Dinescu, ca un stapan care il cauta la dinti pe cainele sau, il mai contrazicea, dar nu o facea serios, se amuza, il punea pe Dinescu in situatia de a fi mascarici. Inainte de a pleca din Romania, am vazut la Realitatea TV o emisiune in care Dinescu, acompaniat de un acordeonist, canta un cantec de pahar! Iar acum, de cand a inlocuit poezia cu fleica, are nevoie de o noua taraba, sa-si faca reclama la vin si pastrama, cum facea la targ la „Gaudeamus”. Asta e cultura pe care Stelica o aduce la TVR? Nu merg mai departe, sa-i analizez pe Cristoiu, Iaru sau Nistorescu, dar pentru orice om de bun simt e limpede ca aceasta grupare a lui Stelica e total compromisa. Ani de zile ei au facut din canalele TV tribuna lor, le-au ocupat romaniloor mii de ore din viata. Au invatat ceva romanii de la ei? Daca Romnaia a ajuns la o asemenea criza, fara precedent azi, se datoreaza si lor, si ei, ca si alti „analisti”, sunt vinovati de dezastrul tarii. Tot cu astfel de voci egocentriste si iresponsabile, avide de populism si bani, defilezi, monser?!
Am scris un amplu studiu numit Gasca, dusman al spiritului critic, in care arat ca Romania, fara spirit critic, nu poate aspira la demnitate si la clarviziune. Iar aceasta grupare teribilista de la TVR este o noua gasca, ramolita si fitilista, departe de autenticul Spirit critic al romanilor, fondat in modernitate de Eminescu si Maiorescu. Ei nu sunt critici, nu au statura unor oameni de cultura. Sunt ziaristi adaptabili, care vaslesc in cel putin doua luntre deodata. Au fost si sunt niste alintati, niste rasfatati, pe care adevarul inca nu i-a trezit. Au cochetat si cu puterea si cu liberul arbitru, si cu politica si cu cultura, le-au amestecat dupa cum a batut vantul. TVR nu va face cultura cu ei, va face cel mult circ. Ori de circ s-a saturat lumea! Mai bine o aducea Stelica pe Oana, care are si experienta teverista. Intre Cristoiu si Oana nu e mare diferenta, dimpotriva, o curva e mai credibila decat el, fiindca ea e consecventa, pe cand prostituarea cristoista e prea liber-schimbista, miroase tot mai urat.
Manelism politic, asta va face TVR cu oameni care ieri erau cu Ceausescu, iar azi cu Basescu! Aceasta grupare, dusman evident al spiritului critic, va face acestei corabii in deriva, postul national, o spartura si mai mare, direct in prova. TVR e o corabie care supravietuieste prin mila, e la cheremul partidelor care o manevreaza. TVR e o institutie falimentara demult, de cand UDMR o folosea ca tribuna federalista, iar acum, cand salariile se dau pe apucatelea, Stelica vine si arunca cu mii de euro in valori inexistente, in porta-voci total compromise. Se dovedeste inca o data ca Romania nu mai are un cap limpede, nici personalitati la vedere care sa lumineze poporul, ca atare, nici aceasta corabie teverista nu mai are carma.
Nu cu astfel de oameni poti sa faci o reforma profunda si credibila, domnule Stelian Tanase! Categoric, mi-e mila de prietenul meu ratacit, fiindca el nu vede ca are deja atarnat streangul deasupra capului. TVR este o spanzuratoare, iar Stelica a venit deja pregatit cu latul. Se afla intre gruparea lacoma pe care vrea s-o impuna, compromisa iremediabil, si dinozaurii din TVR, nemaivorbind de ghilotina parlamentului, care nu va accepta mult timp un PNL-ist in fruntea unui post care este o capusa politica, manevrabil politic, o coada de topor a puterii vremelnice.
Grid Modorcea
Corespondenţă de la New York